icon icon

Cupa
României

icon icon icon icon icon icon

Campioana
României

imagine Imagine Pentru ”Coco” Dumitrescu!

13 mai 2021

Pentru ”Coco” Dumitrescu!

Pe 18 aprilie s-au împlinit 76 de ani de când baronul Francisc Neuman a înființat UTA, iar aniversarea din anul 2021 i-a fost dedicată lui Nicolae Dumitrescu.

Suntem bucuroși să vă anunțăm că amintirea omului de al cărui nume se leagă absolut toate trofeele Bătrânei Doamne e impregnată și mai puternic pe Arena Francisc Neuman: de acum, tribuna I poartă numele marelui antrenor. Am fost onorați să o avem alături de noi în acest moment pe doamna Adina Grecu, fiica lui ”Coco” Dumitrescu, însoțită de Gyuri Vaczi, elev odinioară, colaborator și apropiat al tehnicianului.

”Este un moment emoționant pentru mine și familia mea. A fost și un deziderat al nostru ca munca și performanțele tatălui meu să fie reconfirmate public și “imortalizate” prin denumirea tribunei principale a noului stadion – ”Coco Dumitrescu”. Mulțumesc celor ce s-au implicat și au materializat acest deziderat, această punere în drepturi. Aș mai avea o dorință, ca numele Nicolae Dumitrescu să fie trecut în Cartea de Aur a primariei cu titlul de Cetățean de Onoare al Aradului (post mortem). Și nu în ultimul rând, îi mulțumesc domnului jurnalist Radu Romanescu pentru inițiativa și munca asiduă și foarte bine documentată în realizarea unui volum biografic dedicat tatălui meu, ca un omagiu la ceas aniversar, la 8 decembrie 2021 se vor împlini 100 de ani de la nașterea lui, fie-i memoria binecuvântată!                                        

Fotbalul, prin UTA, a fost viața lui și el a făcut parte din viața UTA-ei la toate momentele ei memorabile și fericite, atât ca jucător, cât și ca antrenor. Doresc actualei formații UTA să ne bucure cu astfel de momente și să onoreze acest brand!”, transmite doamna Adina Grecu.

Nicolae Dumitrescu, Bătrâna Doamnă îți păstrează amintirea!

Sponsori