icon icon

Cupa
României

icon icon icon icon icon icon

Campioana
României

imagine Imagine Mulțumim, Laszlo Balint!

31 ian 2022

Mulțumim, Laszlo Balint!

Clubul UTA anunță încetarea raporturilor contractuale cu antrenorul Laszlo Balint. Despărițirea s-a oficializat de comun acord și la solicitarea antrenorului.

Este un moment pe care nu ni-l doream să se întâmple acum și mai ales în acest mod. Țelul nostru comun ar fi trebuit să facă această călătorie împreună mult mai lungă. Din păcate fotbalul este un fenomen imprevizibil și de multe ori nedrept, aduncându-ne în situația ca uneori să alegem tratamente dureroase pentru a preîntâmpina o acutizare a bolii.

Pentru UTA, Laszlo Balint va rămâne antrenorul alături de care am reușit promovarea și apoi consolidarea în prima ligă. Nu vom uita niciodată faptul că la venirea sa la Arad, echipa nu avea nicio perspectivă de promovare iar atmosfera din jurul ei devenise una de resemnare și chiar dezinteres. Priceperea sa tactică, ambiția și mentalitatea sa de învingător ne-au transformat în doar câteva săptămâni într-o forță a campionatului, ne-au readus în prim planul fotbalului românesc dar mai ales a reaprins scânteia spiritului utist.

Despărțirea noastră este un sacrificiu făcut de ambele părți tocmai pentru a nu periclita rezultatul muncii sale. Însă continuăm să avem încredere în calitatea profesională și umană a lui Laszlo Balint așa cum nu ne îndoim că și UTA va rămâne un reper important în cariera sa de antrenor, inclusiv din punct de vedere sentimental.

Îi dorim mult succes pe mai departe și îi mulțumim pentru toată munca sa la UTA!

Sponsori