icon icon

Cupa
României

icon icon icon icon icon icon

Campioana
României

imagine Imagine Momentul zero: ”Îmi doresc enorm să câștigăm!”

13 nov 2022

Momentul zero: ”Îmi doresc enorm să câștigăm!”

De la ora 15:45 se va juca UTA - FC Voluntari din cadrul etapei cu numărul 18 a Superligii. Roș-albii au nevoie de încă o victorie de moral, după cea cu Gloria Buzău din Cupa României, înaintea întreruperii campionatului din pricina Cupei Mondial. 

Echipa noastră e în punctul pe care vrea să-l transforme într-un nou început. Antrenorul promovării, Laszlo Balint, s-a întors la Arad alături de staff-ul său tehnic și e decis să dea totul pentru readucerea Bătrânei Doamne într-o postură mai bună. Învingător în Cupa României, ”Gyuszi” își dorește un redebut cu dreptul pe Arena Francisc Neuman.

”E clar că meciul cu Voluntari va fi special pentru mine. Însă mai presus de asta îmi doresc enorm să câștigăm pentru a ieși un pic din acea zonă a clasamentului. Știu ce energie poate veni către echipă din tribunele stadionului nostru, sunt convins că așa va fi și duminică și aș vrea tare mult să ne bucurăm la finalul celor 90 de minute împreună cu suporterii noștri”, a mărturisit antrenorul principal al roș-albilor. 

La întoarcerea sa pe banca tehnică a UTA-ei, Laszlo Balint l-a chemat în vestiarul roș-alb pe unul din fotbaliștii-reper ai perioadei recente. Sorin Botiș, unul din oamenii de forță în jurul căruia s-a construit generația actuală, a intrat în staff-ul clubului pe postul de team-manager. ”Vreau să-i mulțumesc lui Gyuszi pentru propunerea onorantă, revin în vestiarul UTA-ei în care am avut multe momente bune de-a lungul carierei. Știu ce înseamnă pentru Arad spiritul UTA, am convingerea că împreună cu oamenii de lângă echipă și minunații noștri suporteri vom reuși să creem o atmosferă care să ne dea aripi și să avem rezultatele pe care fanii noștri le merită!”, a subliniat Sorin Botiș.

Născut pe 14 aprilie 1978, ”Sore” a jucat pentru seniorii UTA-ei în perioada 1997 – 2003, cu un intermezzo la Sheriff Tiraspol. A trăit satisfacții enorme în Ungaria, la Ferencvaros (2003 – 2006), Zalaegerszeg (2006 – 2009) și Honved Budapesta (2009 – 2012), apoi, după un sezon petrecut la Elore Bekescsaba, s-a întors la UTA, unde a jucat până în 2016. Ultimii ani i-a petrecut în cadrul Academiei UTA, ca antrenor, fiind, o vreme, și secund al primei echipe.

Campionatul se întrerupe până în weekendul 3-4 decembrie 2022, când UTA se întoarce acasă pentru duelul cu Sepsi.

UTA - FC Voluntari va fi arbitrat de Viorel Flueran, ajutat la cele două tușe de Valentin Avram și Alexandru Cerei, în vreme ce al patrulea oficial va fi Andrei Moroiță. De camera VAR se vor ocupa Cătălin Popa și Valentin Dumitru, iar observator de arbitrii va fi Aron Huzu. Observator din partea Ligii Profesioniste de Fotbal a fost delegat Romulus Gabor. 

Sponsori