icon icon

Cupa
României

icon icon icon icon icon icon

Campioana
României

imagine Imagine Acreditări de presă sezon 2021/2022!

12 iul 2021

Acreditări de presă sezon 2021/2022!

În urma modificării protocolului pentru competițiile fotbalistice, clubul UTA anunță începerea procedurii de acreditare a jurnaliștilor pentru sezonul 2021-2022 al Ligii I.   

Înscrierile se fac pe adresa media@uta-arad.ro până joi, 15 iulie 2021, ora 12:00. Solicitarea trebuie să conţină nume, prenume, număr de telefon şi  adresă de email (sau menţiunea că adresa de pe care a fost efectuată cererea este cea corectă), precum şi o copie în format electronic a legitimaţiei de presă.

Vom acorda 20 de locuri la masa presei şi 16 pentru fotografi. Cererea de acreditare nu este echivalentă cu acordarea acreditării.

Datorită protocolului impus de autorități şi pentru a acoperi cât mai multe publicaţii, clubul își rezervă dreptul de a acorda o singură acreditare – nominală - pentru fiecare publicaţie, sub forma unui card. De asemenea, acreditările vor fi acordate doar publicațiilor care în ultima perioadă au acoperit știri sau subiecte legate de clubul nostru. Prioritate vor avea ziarele, site-urile, posturile radio și tv locale și naționale.

La masa presei, jurnaliştii trebuie sa păstreze o distanţă de un scaun între persoane. Prioritate pentru locurile cu pupitre o au cei care relatează sau postează în timp real detalii din timpul meciului. 

Vă reamintim că jurnaliştii şi fotoreporterii se supun protocolului în vigoare și vor avea acces pe stadion doar dacă îndeplinesc una din următoarele condiții: 

-persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV 2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;

-persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore;

- persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi de la confirmarea infectării cu SARS-COV2. 

Prezenţa la stadion este necesară cu cel puţin 15 minute înaintea startului oficial.

Jurnaliștii care vor fi acreditați vor primi răspunsul tot prin e-mail.

Sponsori