Clubul UTA anunță deschiderea procedurii de acreditare a jurnaliștilor pentru meciul cu FC Hermannstadt, programat vineri, 23 aprilie, de la ora 17:30.
Conform modificării protocolului de organizare impus de Federația Română de Fotbal pentru această perioadă, la masa presei (Zona 2) pot fi prezenți cel mult 20 jurnaliști, iar pe teren (Zona 1) pot intra maxim 16 fotoreporteri.
Jurnaliștii interesați să participe la meci pot trimite cererile de acreditare la adresa [email protected] până joi, 22 aprilie, ora 14:00, cu includerea în e-mail a legitimației de presă în format digital (care să conțină nume, prenume, instituția media și funcția celui prezent la eveniment).
Cererea de acreditare nu este echivalentă cu acordarea acreditării.
Solicitările ulterioare nu vor fi luate în considerare.
Lista reprezentanților media acreditați pentru meci va fi anunțată joi, 24 aprilie, pe www.uta-arad.ro, până la ora 19:00.
IMPORTANT: După publicarea listei, jurnaliștii sunt rugați să confirme prezența la meci printr-un e-mail trimis la adresa [email protected]. De asemenea, la intrarea în stadion, reprezentanții media vor trebui să prezinte legitimația de presă (sau actul de identitate).
Conform protocolului, reprezentanții media trebuie să se supună examenelor medicale la sosirea în stadion – filtru epidemiologic (chestionar, termometrizare, declarație), ca atare este necesară prezența celor acreditați cel târziu la ora 17:15 în ziua meciului.
Tot conform protocolului, se interzice accesul în incinta stadionului cu orice cameră video, cu excepția deținătorilor de drepturi TV.
Conferința de presă organizată împreună cu reprezentanții mass-media după fiecare meci și interviurile din zona mixtă rămân, de asemenea, interzise.