Victorii în deplasare pentru UTA U19 și U17 la Luceafărul Oradea

/media/stiri/0/3/891/big/IMG_6096.jpg

Victorie clară pentru juniorii U19 ai clubului. Aceștia au reușit să câștige cu 7-1, în deplasare la Luceafărul Oradea. Patru goluri a marcat Nick Faur, Onuțan (dublă) și Sabău fiind ceilalți marcatori.

”Am întâlnit un adversar modest, iar jocul a fost în totalitate al nostru. Aș putea spune că astăzi ne-am antrenat pentru meciul cu CFR, care este decisiv. Mă bucur că am marcat și mi-am ajutat echipa să obțină victoria”, au fost cuvintele autorului celor patru goluri, Nick Faur.

Costel Bogoșel a mizat pe următorul unsprezece: Mureșan – Savin, Sabău, Onuțan, Frai, Lezeu, Gruiescu, T. Bodri, Petcuț, L. Bodri, Faur. Au mai jucat: Creța, Gabor, Laza, A. Bodri și Obrad

***
În cealaltă partidă, elevii lui Sandu Gaica și Vasile Sin au câștigat cu 3-0, prin golurile lui Isac, Spătar și Miculescu. Ca și în celelalte partide, arădenii au luat cu asalt poarta adversă și doar ratările și paradele portarului orădean au făcut ca scorul să nu ia proporții mai mari.

”Fără se exagerez, pe lângă cele trei goluri, am mai ratat vreo optsprezece ocazii. Doar până în minutul 10 am avut șase ocazii clare și le-am ratat. Am ratat din toate pozițiile, inclusiv din trei metri cu poarta goală. Au avut un portar foarte bun, a scos mingea de trei ori în aceași fază. Ca până acum, am dominat meciul, chiar dacă primele douăzeci de minute au fost mai echilibrate”, a analizat Sandu Gaica.

UTA U17: Zamfir - Spătar, Salka, Pascu, Mohaci, Dumitru, Isac, Hrezdac, Merian, Miculescu, Tăședan. Au mai jucat: Duma, Răzban, Hațegan și Selegean

Etapa viitoare, arădenii joacă din nou la Oradea, împotriva celor de la LPS Bihorul. Meciurile au loc sâmbătă, de la ora 16 (U19), respectiv 18 (U17).

Galerie foto

Ultimele stiri

11:00, 25-11-2017,    Meciul urmator

VS

25-11-2017 11:00

Stadion: ”Otto Greffner”

Parteneri