Reacția lui Cristi Păcurar după Ripensia - UTA

/media/stiri/0/4/490/big/52771828_345748986032831_8027769994823598080_n.jpg

Echipa noastră a fost învinsă în al doilea meci oficial al anului. Ripensiei i-a fost suficient golul înscris de Mansour, în vreme ce UTA rămâne cu regretul înfrângerii venite după două goluri anulate, în cazul primei decizia fiind cel puțin discutabilă, după prima impresie.

”Din păcate, un joc neașteptat de slab din partea noastră. Ne-a lipsit atitudinea, ne-au lipsit și ideile. În prima parte, chiar dacă știam că Ripensia ne așteaptă, am abuzat de foarte multe mingi lungi. Am încercat să construim, dar ori ne-a fost frică, ori încă nu legăm prea bine, ceea ce, din punct de vedere al omogenității, ne așteptam. A fost primul nostru meci pe teren de iarbă în acest an și ne-am descurcat destul de rău, dar nu căutăm scuze. Repriza a doua am început-o foarte slab, Ripensia a marcat, am încercat să avem reacție, dar nu pot să evidențiez pe nimeni. Chiar dacă unul-doi băieți s-au ridicat cât de cât la un anumit nivel, ca și grup am avut o exprimare foarte slabă”, a comentat Cristi Păcurar, antrenorul secund al UTA-ei.

Galerie foto

Ultimele stiri

07:30, 16-10-2019,    Meciul urmator

VS

16-10-2019 19:30

Stadion: Municipal (Turnu Măgurele)

Parteneri