Puncte împărțite în derby-ul UTA - Poli din Liga Elitelor

/media/stiri/0/4/670/big/PIC_8015.jpg

Astăzi, pe stadionul Motorul, s-a consumat un nou episod din derby-ul la juniori dintre UTA și Poli. A fost egalitate, câte o victorie de fiecare parte.

Liga Elitelor U19, etapa 6: UTA - ASU Poli 9-0 (5-0)

În primul meci, de la ora 16, UTA U19 era favorită în fața vecinilor din Banat, care au acumulat doar un punct în startul din Elite. Trupa lui Gaica și Ungur s-a dezlănțuit și a înscris în prima repriza nu mai puțin de cinci goluri. Pe rând, și-au trecut numele pe lista marcatorilor Simon (foto, hattrick), Dardai și Rădulescu. În partea a doua UTA a continuat să preseze, reușind astfel să mai marcheze de patru ori prin: Boștină, Haloș, Merian și Răzban.

UTA: Opric - Haloș, Vidican, Dardai, Pascu, Gavrilă, Cocriș, Rădulescu, Merian, Paunchici, Simon.
Au mai jucat: Boștină, Răzban, Jula, Sfîrlea, Codrea.
Rezervă: Blaga.
Au marcat: Simon (12, 38, 42), Dardai (21), Rădulescu (24), Boștină (74), Haloș (76), Merian (77), Răzban (80).

Liga Elitelor U17, etapa 6: UTA - ASU Poli 0-4 (0-3)

În partida de la U17, utiștii antrenați de Donca, Mărginean și Țamboi, au pornit cu șansa a doua. Veniți la Arad din postura de lideri ai seriei, timișorenii au cedat în prima parte inițiativa gazdelor, rezumându-se la contraatacuri tăioase. Căzuți în capcană, arădenii au încasat înainte de pauză trei goluri. Încurajați și de galeria UTA-ei, juniorii U17 au încercat în partea a doua să reducă din handicap. Apatia însă a cuprins jocul, singurul lucru care a animat repriza fiind golul de 0-4 al timișorenilor.

UTA: Roșca - Pătlăgică, Bortiș, Măguleanu, Puta, Ursoi, Mihai, Dănilă, Mercioiu, Maxim, Borcea.
Au mai jucat: Blaga, Popa, Mocanu, Andrieș, Onișor.
Rezervă: Rigo și Tambor.

Sâmbătă, juniorii U19 și U17 au meci în deplasare la Academia Gică Popescu, iar cei de la U16 tot în deplasare, la Gaz Metan Mediaș.

Galerie foto

Ultimele stiri

07:30, 16-10-2019,    Meciul urmator

VS

16-10-2019 19:30

Stadion: Municipal (Turnu Măgurele)

Parteneri