Deplasare pentru juniori la Cluj

/media/stiri/0/4/549/big/G67A9381.jpg

Echipele de U19 și U17 ale UTA-ei s-au deplasat astăzi la Cluj, unde au dat piept cu juniorii de la Ardealul.

*** La meciul de la Elite U19, elevii lui Adi Ungur au controlat partida de la un capăt la altul, dar nu au reușit să se impună. Gazdele au intrat cu avantaj la pauză de un gol. Imediat după realuarea partidei Nistor a egalat, iar UTA și-a continuat dominarea. Sumedenia de ocazii avea să se răzbune, când pe final de partidă clujenii au marcat de două ori.

UTA U19: Opric - Pătlăgică, Cocriș, Vidican, Mohaci, Rădulescu, A. Gavrilă, Sfârlea, Oroian, Răzban, Nistor.
A mai jucat: Borcea (85).
Rezerve: Onișor, Moldovan.
A marcat: Nistor (47).

*** Băieții lui Aslău și Petcuț au bifat cea de-a treia victorie, reușind să învingă în partida din cadrul Elite U17. Golul victoriei a fost marcat în repriza a doua, în minutul 68, de către Uzum (foto).

UTA U17: Manea - Găină, Gădărici, Căciulă, Nădăban, Mercioiu, Cleuță, Rotea, Merca, Aslău, Uzum.
Au mai jucat: Maier, Palea, Irimia.
Rezerve: Măcean, Turc.
A marcat: Uzum.

În data de 1 mai, UTA primește vizita celor de la CFR Cluj, pentru penultima etapă din Elite U19 și Elite U17.

*** UTA II a primit vizita celor de la Glogovăț, partidă contând pentru etapa a 24-a din cadrul Ligii a 4-a. Juniorii lui Gaica încep bine și înscriu după doar două minute, prin Truță. Oaspeții egalează în minutul 32, scorul la pauză fiind 1-1. În partea a doua, experiența și-a spus cuvântul, iar vecinii din Vladimirescu lovesc în minutele 50 și 52 și pleacă victorioși de pe ICRTI. Vârsta medie a componenților din echipa UTA-ei în acest meci a fost de 17 ani și trei luni.

UTA II: Zamfir - Tambor (Puta), Salka, Pașcu, Gavrilă, Truță, Petcuț, Ursoi, Duma, Andrieș (Sterciuc), Jula.
A marcat: Truță.

Galerie foto

Ultimele stiri

02:00, 26-05-2019,    Meciul urmator

VS

26-05-2019 14:00

Stadion: "Motorul"

Parteneri