Academia UTA - victorii la Tărlungeni!

/media/stiri/0/4/679/big/PIC_8266.jpg

O nouă etapă s-a desfășurat astăzi în Liga Elitelor U19 și U17, iar Academia UTA a întâlnit în deplasare juniorii de la Colțea Brașov. În ambele partide disputate pe sinteticul Unirea din Tărlungei utiștii au ieșit învingători.

Liga Elitelor U19, etapa 9: Colțea Brașov - UTA 1-5 (1-2)

În primul meci, la U19, trupa lui Gaica și Ungur au învins fără mari probleme, scor 1-5. Primele trei goluri ale UTA-ei au fost marcate de Simon, două în prima repriză, iar al treilea, la cinci minute după revenirea de la vestiare. Salka a făcut 1-4, iar scorul final l-a stabilit nou intratul Boștină, 1-5.

UTA: Opric - Haloș, Vidican, Dardai, Mohaci, Mitrov, Cocriș, Salka, Gavrilă, Merian, Simon.
Au mai jucat: Boștină, Răzban, Sfîrlea, Paunchici și Pașcu.
Au marcat: Simon (27, 29, 49), Salka (58) și Boștină (66).

Liga Elitelor U17, etapa 9: Colțea Brașov - UTA 0-6 (0-3)

La Under 17, băieții trimiși în teren de Donca, Mărginean și Țamboi au învis la scor de tenis. Rotea, Borcea și Maxim (foto) și-au trecut, pe rând, câte o dublă în cont. Proporțiile scorului au permis ca toți jucătorii deplasați în județul Brașov să primească minute de joc.

UTA: Roșca - Tambor, Pătlăgică, Bortiș, Puta, Ursoi, Mercioiu, Borcea, Rotea, Măgulean, Maxim.
Au mai jucat: Tirian, Popa, Țurcanu, Onișor și Andrieș.
Au marcat: Rotea (7, 61), Borcea (14, 59), Maxim (29, 52).

Etapa viitoare, în 14 septembrie, UTA U19 și U17 se deplasează la Cluj pentru confruntarea cu CFR. Dacă pentru juniorii U17 este un prilej de a lega trei rezultate pozitive, cei de la U19, în cazul unei victorii, pot trece pe prima poziție în Seria de Vest.

După ce în această etapă UTA 16 a stat, duminica viitoare vor întâlni la Oradea pe LPS Bihorul.

UTA II - CS Glogovăț 1-4 (0-2)

Ieri s-a disputat o nouă etapă în Liga a 4-a, iar pe arena ICRTI UTA 2 a primit vizita vecinilor din Vladimirescu. A fost o partidă controlată de oaspeți de la un capăt la altul, care au marcat de două ori în fiecare repriză. Golul de onoare al tinerilor utiști a fost marcat în minutul 90 de către Deta.

UTA: Manea - Maier, Nădăban, C. Moldovan, Cleuță, Aslău, Deta, Gădărici, Căciulă, Găină, Merca.
Au mai jucat: Miclea, Pană, Negrea, Palea.
A marcat: Deta (90).

Galerie foto

Ultimele stiri

07:30, 16-10-2019,    Meciul urmator

VS

16-10-2019 19:30

Stadion: Municipal (Turnu Măgurele)

Parteneri