Transferuri, sezonul 2019-2020
23-05-2019, 1:49,
#1
Transferuri, sezonul 2019-2020
Se contureaza si primul transfer al lui Balint:

"Achiziție confirmată: „În proporție mare, Iacob poate fi considerat jucătorul UTA-ei”

UTA și-a ales calea pentru sezonul 2019-2020 al ligii secunde avându-l la timonă pe Laszlo Balint. Antrenorul de 40 de ani a fost prezentat în această seară în cadrul seratei de la Hotelul „Central”, iar prima impresie este că acesta dorește să se înconjoare de cât mai mulți colaboratori și jucători cu care a lucrat cu rezultate bune la precedentele sale echipe.

„Secunzii” săi, Cezar Zanfir și Gabi Vasiliu, dar și preparatorul fizic, Alexandru Radu, vin din afara Aradului, iar primul transfer confirmat e și el al unui fotbalist originar din Brașov. Este vorba despre portarul Florin Iacob (25 de ani), care a lucrat cu Balint la Târgu Mureș, Snagov și Metaloglobus și e impresariat de Bogdan Apostu la FGA.   „La fel ca și mine, a semnat doar pe 5 luni în care am ales să mergem la Metaloglobus. Este adevărat, în proporție destul de mare cred că poate fi considerat jucătorul UTA-ei. Până una alta, însă, e important să-și facă treaba în mod profesionist pentru clubul care-l plătește în acest moment. Mai sunt două etape destul de complicate, cu Energeticianul și ASU Poli, la Timișoara, iar eu sper să facem o figură frumoasă, așa cum sper ca și UTA să termine acest sezon într-un mod cât se poate de onorabil”, ne-a mărturisit noul „principal” utist în cadrul unui interviu amplu pe care urmează să-l citiți joi pe sportarad.ro.
Totodată, Balint ne-a mărturisit că data fixată pentru reunirea lotului în vederea pregătirii noului sezon competițional este 25 iunie, deși: „Mai pot interveni schimbări în funcție de data de începere a campionatului, ce nu e stabilită încă sută la sută, dar în principiu așa rămâne”.

http://www.sportarad.ro/2019/05/23/achiz...ul-uta-ei/
Răspunde


Mesaje în acest subiect
Transferuri, sezonul 2019-2020 - de RedNeck - 23-05-2019, 1:49
RE: Transferuri, sezonul 2018-2019 - de gusty - 21-06-2019, 17:21

Săritura forum:


Utilizator(i) care navighează în acest subiect: RudolphWST, 1 Musafir(i)