Forumul "Bătrânei Doamne"

Versiunea integrală: Richard Filaret
În acest moment vizualizezi o versiune simplificată a conţinutului. Vezi versiunea integrală cu formatarea adecvată.
Optimismul lui Filaret: „Cred cu adevărat în această promovare, chiar din postura de campioană”

Unul dintre fotbaliștii care a luat-o de la capăt în culorile „alb-roșii”, din Liga a 4-a, are șansa să atingă, poate, ținta carierei sale. Ca și arădean, Richard Filaret și-a dorit dintotdeuna să ajungă cu UTA în Liga 1, iar anul 2017 îi poate oferi această șansă.

De altfel, fundașul de picior stâng e foarte optimist în acest sens, mai ales după parcursul excelent al echipei sale din finalul lui 2016. „Cred că am demonstrat tuturor ce putem, după părerea mea ne merităm cu vârf și îndesat locul din clasament. Dacă am fi câștigat și la Brașov, ceea ce ar fi trebuit să se întâmple dacă arbitrii erau imparțiali, plus cele două puncte cu Poli, pe care, pe un teren bun, nu aveam cum să le scăpăm, stăteam și mai bine în clasament. Dar, chiar și așa, la ce revenire am avut, la cât am fost de puternici ca și grup, avem șanse să mai urcăm în clasament la primăvară. Clubul, dar mai ales noi, în vestiar, ne-am propus promovarea, iar asta înseamnă că nu avem voie să terminăm sub locul 3 în clasament. Dacă ne gândim că avem o experiență negativă cu barajul, trebuie să tragem pentru locul 1 sau 2, iar programul ne este destul de favorabil. Exceptând Mioveniul, toate echipele ce și-ar dori poziția noastră vin la Arad în retur, iar aici am demonstrat în 2016 că suntem o nucă tare. Sper doar ca suprafața de teren de pe Motorul, dacă rămâne să jucăm acolo, să fie alta. Altfel, s-ar putea să pierdem din nou puncte importante, ce ne-ar putea costa chiar promovarea”, consideră utistul.

Chiar dacă antrenorii nu au apelat întotdeauna la el în prima parte a stagiunii, Filaret și-a făcut în general bine treaba, fie că a evoluat în centrul defensivei sau în stânga ei. Probabil, din această iarnă, concurența va deveni și mai mare, atâta timp cât șefii arădenilor intenționează să transfere cel puțin un alt fundaș central. „Eu dau mereu totul la antrenamente, mai departe e treaba antrenorilor pe cine introduc pe teren. Citesc și eu în presă despre posibilitatea de a ne mai întări cu unul-doi apărători, până la urmă e bine ca domnii antrenori să aibă soluții și noi, de ce nu, o mai mare concurență. Nu poate ieși nimic rău din asta, până la urmă sunt convins că va evolua fotbalistul ce va fi mai în formă într-un moment sau altul al sezonului”, a adăugat arădeanul.

Pe 29 ianuarie, Richi Filaret face 26 de ani, o vârstă tocmai bună pentru a face pasul spre elită, bineînțeles cu UTA. „Nu sunt chiar atât de bătrân încât să consider că ar fi ultimul meu tren spre Liga 1, dar trebuie să recunosc că avem un culoar bun, o șansă foarte mare. Eu sunt foarte optimist și cred cu adevărat în această promovare. Mai sunt convins că putem ajunge în Liga 1 chiar din postura de campioană a seriei. Important este să ne pregătim bine, am înțeles că vom merge în Spania unde vom beneficia de terenuri bune și adversari puternici în amicale. Sunt convins că vom și mai puternici în partea a doua a sezonului, pentru ca la vară să sărbătorim alături de suporterii noștri o promovare atât de mult așteptată la Arad. Să nu uităm că UTA e cel mai titrat club din afara Bucureștiului, nu-și poate permite să lipsească atât de mult timp din Liga 1”, a concluzionat apărătorul „Bătrânei Doamne”.

http://sportarad.ro/optimismul-lui-filar...campioana/