După 90 de minute, scorul avea să ia proporţii. Ţucudean, Nădăban, Pascariu (2) şi Pecarov au rotunjit tabela la 8-1 în favoarea „alb-roşiilor”.
Sambata 24-apr-2010 ora 11 Arad jucam amical cu cfr tm..........
Avantaj abonaţi, la amicalul cu CFR Timişoara
Până la urmă, arădenii care şi-au făcut abonament valabil pentru sezonul 2009-2010 la UTA au inclus şi meciul cu CFR Timişoara. Deşi s-a retras din campionat în prima parte, echipa de pe Bega a acceptat să joace o partidă amicală cu „alb-roşii”, care, la finalul săptămânii, au etapă liberă din pricina faptului că nici Drobeta Turnu Severin nu a mai putut continua în Liga a 2-a, seria de Vest. Întâlnirea cu formaţia lui Florin Bugar este programată sâmbătă, de la ora 11, pe arena „Francisc Neuman”, testul fiind util într-o perioadă în care „Bătrâna Doamnă” nu are fixate meciuri oficiale până pe 11 mai. Aşadar, abonaţii vor intra pe gratis pe stadionul din Calea Aurel Vlaicu, în timp ce restul spectatorilor va trebui să achite suma de 10 lei, indiferent de sectorul în care vor lua loc. Biletele se vor pune în vânzare la casieriile arenei arădene în dimineaţa confruntării, începând cu ora 8,30, iar intrarea urmează să se facă doar pe poarta principala 1 de pe platoul din faţa stadionului.
PS:mi se pare prea mult 10 lei pt un meci in care adversar este o echipa de copii....sunt de acord sa ceara bilete de intrare dar ar fi trebuit sa puna pret 5 lei nu 10 lei :|
Nu bei doua beri si vii la meci..
Preturile mi se par exagerate nu din punctul de vedere al suporterilor ci al strategiei. Sigur ca cei care suntem dependenti de UTA vom veni la meci insa probabil ca nu vor mai fi multi pe langa noi. La acest pret, UTA va pierde multi dintre spectatorii mai putin patimasi, pentru acest meci. Sa ne gandim numai la absurdul situatiei: pentru un meci de campionat, in nocturna, un spectator obisnuit cu mai putina dare de mana (din cauze obiective sau subiective) are posibilitatea sa plateasca 5 lei si sa vada meciul de la peluza, iar pentru acest amical de dimineata, cu o echipa de liga II-III, trebuie sa scoata din buzunar 10 lei. Cred ca la un pret de 5 lei pe bilet, clubul ar fi castigat mult mai mult pentru ca ar fi venit mai multa lume. Chiar si ora de disputare putea fi aleasa in cursul dupa-amiezii.
la celelalte amicale am fost doar cateva sute de spectatori asa ca nu vad unde e marea pierdere daca ar veni cu cateva zeci mai putin (ma indoiesc insa ca banii sa fie principalul motiv tinand cont ca pana acum intrarea a fost GRATIS!) ....daca tot nu sunt meciuri in pauza asta de o luna, barem sa incaseze clubul ceva bani. sincer 10 lei mi se pare o suma potrivita fiindca suporterii veniti la aceste meciuri vin si stau majoritatea la tribune si nu in peluze, deci pretul e ca la meciurile din campionat. E chiar ok ideea cu cei 10 lei!
off the record - am sugerat clubului inca de luni ca biletul sa coste 5 lei
on the record - vom face un apel catre toti abonatii sa isi cumpere si ei bilet la meciul de sambata
-multi vor sta acasa sau vor intra dupa 20-25 de minute moca ca oricum e amical si nu pierd mare lucru; mentalitatea e inca "comunistozaura" insa nici "marketingul" clubului nu se inghesuie sa schimbe aceasta mentalitate prin transformarea unui asemenea meci intr-un mic show pentru care sa poata solicita bilete mai scumpe.
nu e locul pentru astfel de consideratii dar....
pacat ca sunt asa departe de voi.asi da si 20lei sa o vad pe UTA si sa stau alaturi de o parte din marile legende.mi-a povestit fratele meu care a fost la meciul cu valcea ca s-a intalnit cu ei.poate imi gasesc ceva de lucru la voi ca la noi e jale mare.poate dl Timis are ceva de sapat sau altceva de lucru.FORTA UTA
Sambata e meci amical cu CFR (echipa inexstenta intr-o competitie). Intrarea 10 lei,abonatii gratuit (normal au fost privati de meciuri anulate,dar platite de la inceput).Dar nu asta e problema,ci faptul ca 10 lei e prea mult. Nu am intalnit remarca "femeile si copiii intra gratuit".Se pot scoate bani,se poate vinde bere-nu e meci oficial,se pot vinde atatea altele,sucuri,minuturi,sepci,fulare,tricouri,umbrele etc.Dar domnii din club vreau venit obtinut simplu ,dar eficient. Nu se poate ! Am mai scris : marketingul la UTA este excelent,dar lipseste cu desavarsire.Tot acest club sta pe spatele lui Ionut Popa si a catorva jucatori.Conducerea ? Ca de obicei ineficienta,mult mai eficienta este Asociatia Suporter Club,dar ei nu se pot substitui,chiar daca ar fi o masura buna. Asta este la UTA !
Ei nu e chiar asa. Departamentul de marketing nu poate functiona pe nasturi. Stim cu totii care e situatia financiara a clubului, nu isi pot permite angajarea de profesionisti care sa faca numai asta. Cat despre meciul de sambata, parerea mea e asemanatoare insa pana la urma ramane sa judecam lucrurile dupa eveniment, in functie de ce se va intampla.
mult va mai plangeti ca e prea mult biletul! stati linistiti ca asa cum a zis si redpunk_one cine e utist vine si la pretul acesta. si cine nu vrea sa vina nu vine nici daca e gratis ca nu jucam in liga I cu steaua sau dinamo. acuma se vede cine e cu adevarat utist!!!
____________________________________
pt noi doar UTA conteaza!!!
Nu pui bine problema. In privinta ADEVARATILOR utisti nu cred ca mai e nevoie de demonstratii. Suntem cateva sute si punct. Marketing nu inseamna sa demonstram cati utisti adevarati mai exista in Arad, ci sa aducem la stadion cat mai multi oameni, iar in club cat mai multi bani.
ai dreptate insa pana acum a fost GRATIS intrarea si tot nu ne-am strans mai multi de cateva sute la amicale iar aceeasi vom veni si cu 10 lei deci mai castiga si clubul niste bani.
Suporter Cub UTA intampina cu bucurie initiativa clubului UTA de a organiza un meci amical de fotbal sambata, 24 aprilie 2010, ora 11, in compania echipei CFR Timisoara. Apreciem hotararea clubului de a permite accesul gratuit pentru abonati dar, avand in vedere situatia financiara a clubului si eforturile facute de conducerea FCM UTA, recomandam si abonatilor sa isi achizitioneze bilete de intrare la acest meci.
De asemenea amintim suporterilor utisti ca numarul aniversar al revistei RedUTA poate fi achizitionat la sediul clubului, la Old Lady’s Pub, la fast food Pit Stop precum si sambata la casele de bilete ale stadionului.
@albrosu: de acord cu postarea ta de mai sus.
Si la echipele mari din Europa, exista un grup de fani "hard-core", iar restul vin in functie de rezultate.
La noi inca nu-i cazul, dar cu cit mai repede intelegem asta, cu atit mai repede vom accepta si alti suporteri in jurul UTA-ei, cu speranta ca in viitor ei sa ramana in grupul "hard-core" pentru totdeauna.
FELICITARI! Transmisia video a fost impecabila, cel putin ultimele 15 minute.
Unde ai urmarit meciul? Si ce scor a fost?
Am urmarit si eu pe justin partida si a fost ok, sunetul mergea foarte bine. Nu mai era decalat.
bun fotbalul practic de UTA azi mai ales cand am jucat paradoxal cu mai multe rezerve.in prima repriza"titulari" mi s-au parut destul de plictisiti.copil asta daca se tine nea popica de capul lui va ajunge fotbalist,a facut si astazi cateva faze de fotbalist cu clasa,cred ca ar trebui sa i se acorde mai multa incredere.o foarte buna impresie a lasat si juniorul botis ,semn ca sunt resurse de jucatori talentati si in interiorul clubului.singurul aspect negativ de la acest meci a fost prezenta destul de redusa a spectatorilor.
p.s.UTA-CFR 3-0(BATIN 3)
Meci relaxant, daca baietii luau partida foarte in serios ar fi fost un scor fluviu. Batin, in afara de cele 3 goluri a mai avut cateva ocazii mari de tot. Pecarov a fost la fel de praf ca in ultimele meciuri. Am remarcat evolutiile lui Drida si Copil din repriza secunda. Pacat ca pe asa vreme frumoasa nu au fost mai multi spectatori. Din pacate inca putini oameni vin la stadion doar pentru bucuria de a o vedea jucand pe UTA, indiferent de adversar.