Forum Oficial al UTA Arad

Mi-ai trezit amintiri placute. Golul acela e cel mai frumos pe care l-am vazut vreodata eu pe stadionul Batranei Doamne. Si de asemenea unul care mi-a produs una din cele mai mari bucurii legate de UTA

care , ala a lui Tucudean?

@LUNA: Iti multumesc din suflet pentru ca ai postat versurile. De mult le cautam. Tot respectul frumoasa Lună. E superba poezia. :smile:

Am urmarit in seara aceasta emisiunea UTA 100%, invitati Roly Nagy si Dan Tapos si am ramas placut surprins de numarul mare (3) de copii care au intrat in direct. Unul chiar era foarte mic, avea 4 ani parca, parintii sunand pentru el. Asemenea momente chiar ma fac sa ma simt mai optimist in ceea ce priveste viitorul UTA-ei.:smile:

veronalfa Wrote:pot spune, ca viata mea de utist a inceput "demult" , eram la scoala pana in clasa a 5-a, cred, cand unchiul meu m-a dus la meci la UTA - dinamo scor final 1-0 gol Tucudean. mi-a placut inghesuiala aia de la meci, stateam la gardul de protectie sa vad meciul, pt ca eram mic si nu vedeam de pe primul rand nimica, unde mai am gasit loc cand am intrat pe stadion. dar cand UTA a marcat golul victoriei, niciodata in viata mea nu am auzit o galagie, o bucurie asa de mare la atati de multi oameni la un loc; de atunci pot spune ca sunt dependent de UTA

Mi-ai adus aminte de o faza hazlie de la acel meci. Aveam 17 ani si peste 1,90 inaltime. Si eu ajunsesem mai tarziu la meci (pe atunci stateam la peluza de sub tribuna a 2-a) si erau doar primele 2 randuri libere. M-am pus pe al doilea. Dupa un min. un domn din spate "baiatu, nu facem schimb de locuri, ca nu vad de tine?". Pana prin min. 35 am ajuns pe ultimul rand. :lol:
Dupa o saptamana si jumatate (cu Dinamo a fost sambata), miercurea, intermediara cu Steaua. Meciul era la ora 15.00 daca nu gresesc. La ora 13.00 tot liceul era gol, si noi pe stadion. La ora aia am mai gasit loc doar pe la mijlocul potcoavei din dreapta locului unde sta galeria astazi, pe randul din mijloc. Asta era la ora 13.00. La ora 14.00, aproximativ, nu se mai putea intra pe stadion, se statea ca in conserva atat in tribune si peluze, cat si in zona dintre ele si gard. Efectiv nu mai era loc unde sa intrii. S-au vandut bilete in prostie.

Ai dreptate micutule, ce vremuri frumoase...nu mai aveai loc sa arunci un ac, liceele erau goale...vorba ta...parca lumea era altfel, totul era mai colorat pe vremea aia .....
Era multa pasiune ...


Doar UTA....

A fost si foamea aia de 10 de B. Erau alte vremuri (cum zici si tu), nu era internet, cablu, atatea cluburi (daca gaseai 1-2 birturi mai cat de cat). Acuma cei de 15-25 ani prefera sa stranga banii ca sa mearga intr-un club si sa se dea mare fitos. Mai ales cei care s-au nascut dupa "rascoala". Acum vin doar ca "Vine Steaua, hai sa merg si eu" sau alta echipa din SDR.
Ii prefer pe ceiaproape, 2000 care au venit si la protest, decat, diferenta de pana la 4-5 mii, cei care au fost cu Rapid, de ex.
Eu am impresia ca nu sunt mai mult de 3000 de aradeni care iubesc cu adevarat UTA, sau poate sunt eu pesimist in preajma sarbatorilor (desi ar trebui sa fie invers).
Imi aduc aminte de sezonul in care turul l-am terminat la -12 (si parca atunci era cu 2 pct. la victorie), iar din retur a venit Tisza si Gadolfi si erau, in medie, 7-8 mii de spectatori, si eram in div. B.
Hm ...

Primul meci pe care mi-l amintesc eu, a fost intr-o primavara (acum vreo 10 ani) cu ASA Targu Mures. UTA , in tot sezonul , a evoluat mediocru si cu toate acestea, era foarte multa lume la meci. Am stat atunci la tribuna I , si tin minte ca eram impresionat ca UTA avea in lot un jucator de culoare (Kent parca se numea ala).

aseara, revazand niste poze, mi-am amintit ceea ce nu voi uita niciodata, primul meci al UTA-ei pe care mi-l amintesc de parca ar fi fost ieri: Poli - UTA
, 1988, la Timisoara. a fost prima mea deplasare. am avut primul steag alb-rosu facut de bunica-mea (steag pe care-l pastrez si acum desi e cam decolorat si cam rupt la colturi). am trait primul sentiment de frica intr-o deplasare. am trait prima bucurie insotind UTA impreuna cu aproape 10000 de oameni. am trait prima deceptie pentru ca am fost invinsi. pot spune ca de fapt, atunci am inceput sa traiesc "alb-rosu".

Adevarul este ca generatiile de dupa ''rascoala''(vorba ta) nu prea au nici o treaba cu pasiunea pt. UTA...
Nu vreau sa supar pe nimeni, insa cred ca ai dreptate...nu sunt mai multi de cateva mii cei care iubesc cu adevarat echipa asta...trist dar asta e adevarul chiar daca doare foarte mult.
Si totusi in ultimul timp parca se misca ceva in sensul asta...toti trebuie sa cultivam dragostea pt. echipa noastra in primul rand celor tineri, aflati la inceput de drum...E greu sa-i separi pe romani de simbolurile comuniste, ma refer aici la echipele din bucuresti, au radacini puternice... Si pana la urma conteaza si educatia pe care le-o inoculeaza cei de acasa...daca nea Vasile care a tinut toata viata cu steaua ii spune aluia mic despre jiji si steaua lui...vai de noi

Totusi sa fim optimisti...UTA trebuie sa redevina ce a fost odata...
________________________________

Doar UTA....

Doream sa scriu mai inainte acum 2 zile despre cum devenisem utist, dar nu am stare in momentul asta, in momentul asta vad ca se vand jucatorii care-i mai avem, finantatorul nostru drag vrea sa isi recupereze banii, iar municipalitatea nu face mai nimic, eu nu stiu, dar consider ca noi , suporterii uta-ei am indurat ENORM de mult si cred ca nu meritam sa suferim atat din cauza moravurilor unor oameni nepasatori si flamanzi dupa bani, sa ne gandim, ce facem cu banii? Sincer. Care dintre voi nu a avut macar un moment in care sa fie fericit fara bani, sincer... eh, nu ma refer la a-ti hrani familia sau a-ti lua masina dorita, ma refer la sume mari, astronomice, unde vrei mai mult, tot mai mult, de ce au ei nevoie de atati bani? DOAMNE>>> eu nu mai rezist mult timp in acest stil, ei nu isi dau seama ca distrug unu..doi ..cinci la suta sau mai mult din sufletul unui om? isi dau seama ca omoara suflete ? Pentru ce? Pentru bani, pe care-i pierzi pe toti cand mori, nu iei cu tine nimic in mormant... nu inteleg, de ce trebuie sa induram noi utistii atat, nu pot sa imi explic, macar sa fim o echipa de mijlocul clasamentului, macar atat meritam, meritam! De ce noi si nu altii? First of all, avem al 3-lea palmares din tara, in al doilea rand, ..nu stiu ce sa spun, am fost mai multi utisti pe vremuri, si de exemplu, e ca si cum am avea o padure extraordinar de frumoasa prin care trecem si ne bucuram, iar acum tot se taie din ea, a devenit un parc, iar acele vederi cu vechiul paradis ne baga in nostalgie... au taiat copacii, distrug uta, ne fura aerul pe care il respiram, aerul alb-rosu. Imi doresc ca maine sa ma trezesc si sa aflu ca va fi mai bine, dar ma tot trezesc si e same ol' story,,.. nu sta viata mea doar in UTA si voi trai probabil fericit si bine mers daca DOAMNE FERESTE moare uta, dar sincer, cand imi voi aminti de uta ea fiind desfintata, ma voi fi mutat din acest oras si voi blestema pe cei ce au adus iubirea noastra in mormant,as clasifica Aradul drept oras mort, atat. Sper doar sa ne remediem situatia odata, este prea mult pentru un om sa indure atat, suntem niste martiri. Eh..sa fim optimisti, va fi mai bine. Sa nu ne pierdem increderea si sa luptam pana la capat, pana la moarte pentru uta, si dincolo de ea! FORZA UTA!!!!


apropos de feelingul de acum, am scris o chestie reflectand prin imaginatia mea atmosfera orasului nostru in situatia de acum

cand eram mic visam
cand ma uitam la cer..
cadeam
cand priveam mingea,
picoarele-mi dansau
in tribuna , in urale
lacrimile-mi izbucneau

acum e iarna
pamantu-i dezgolit
gazonul s-a uscat,
frunzele s-au tivit

poarta-i goala, mingea-i sparta
daca-i fi acolo, ai putea sa vezi!

ea sta singura-n tribune, si suspina,
suspina vantul, suspina ceata
in Arad suspina insusi viata

a venit culegatorul de inimi, in ce va vom vopsi, in alb sau in rosu?, ma iertati, am ramas fara vopsea, ah nu, nu e nevoie
am inteles ca nu mai e nevoie de vopsea, inimile sunt cam pe cale de disparitie aici, iar culori nu mai primim, ieritati-mi
imprudenta.

Colin - birtaşul care se proclamă nebun după UTA, Liverpool şi Arad
Dana Mirea, 21 iulie 2008 03:58 http://www.observator.info

„Sunt nebun”, se caracterizeazã Colin Mesz. Prietenii îl ştiu ca pe un tip extrovertit, exuberant, exploziv... patronul pub-ului Bãtrânei Doamne, sau în original Old Lady’s Pub. Deschiderea localului la care a visat dintotdeauna ar putea fi apogeul unei vieţi tumultuoase.

Nãscut la Lipova, în 1974, Colin se declarã mândru cã este arãdean: „Mã identific cu ardelenii, nu neapãrat cu românii”. Primul job a fost cel de profesor suplinitor de istorie, la Şcoala Generalã nr 12, dupã ce aproape cã a terminat Facultatea de Arheologie la Alba-Iulia. La 14 ani mergea singur la Kiev, în Ucraina, la bunici. 2.000 de kilometri pentru a sta o lunã de zile în locul de unde bunicul plecase spre Arad în timpul celui de-al Doilea Rãzboi Mondial. „Îmi plãcea la nebunie sã cãlãtoresc. Mama era casier la CFR şi aveam permis de tren. De la 10 ani am început sã strãbat ţara. De fapt la Bucureşti a fost prima mea drãguţã, la care mergeam în fiecare lunã”, povesteşte el.

La 22 de ani s-a angajat pe un vas de croazierã, dupã care a fugit în Statele Unite ale Americii. A avut diverse job-uri şi a vizitat o mulţime de locuri: Marea Caraibelor, Miami, Atlanta, Las Vegas, Memphis. Dupã doi ani s-a întors în Europa, pe care a strãbãtut-o de la nord la sud. În Suedia a stat o lunã în lagãr, pentru cã i s-a oferit azil politic.
Multele mii de kilometri parcurşi fac din Colin un globe-trotter, termen pe care şi-l atribuie cu mândrie, chiar dacã a parcurs distanţele cu trenul, avionul sau vasul de croazierã. Plãcerea nebunã de a cãlãtori şi de a-şi face prieteni peste tot l-a îmbogãţit spiritual. Valorile sale, dupã cum recunoaşte, nu sunt avuţiile materiale, ci mai degrabã oamenii care-l înconjoarã: „Nu am aspiraţii foarte mari, pentru cã tot timpul am fost modest din punctul ãsta de vedere. Nu vreau miliarde, doar o viaţã decentã alãturi de prieteni”.

Înainte de a se stabili definitiv acasã, şi-a folosit experienţa acumulatã şi vastele veleitãţi pentru a îndeplini funcţia de administrator al unui cazino din Suceava. Acesta a fost ultimul loc de muncã, dupã ce înainte lucrase şi la Leoni şi Manitoba, în Arad. În 2002 s-a cãsãtorit, iar în 2004 s-a nãscut fiica sa, Jennifer Charlize (Jennifer – dupã Jennifer Aniston, Charlize – dupã Charlize Teron).

„Sunt microbist, sunt dependent de fotbal!”
Ceea ce l-a adus înapoi acasã a fost... UTA. „Am dus dorul UTA-ei în America. Suporterii, atmosfera, prietenii strânşi în jurul UTA-ei... marea mea familie”. Mereu şi-a dorit sã devinã un „om de peluzã”, asta dupã ce a luat contact cu atmosfera de pe stadioanele din Anglia. De fapt o altã pasiune puternicã o are pentru echipa britanicã Liverpool, de aceea ţara preferatã este Anglia. Se numeşte „suporter cu rãdãcini britanice”, iar atunci când Liverpool a jucat cu Rapid la Bucureşti, a acordat un interviu pentru televiziunea BBC, din tribuna oaspeţilor. „Dacã vrei sã fii microbist, trebuie sã te uiţi la englezi”, este unul dintre principiile lui. De mulţi ani este membru activant şi primeşte materiale promoţionale de peste hotare.

„Viaţa mea se învârte în jurul sportului, al UTA-ei. Nu practic niciun sport, dar mã uit la toate. Dacã nu m-am îmbogãţit pânã acum, este pentru cã mi-am cheltuit banii pe UTA şi Liverpool”.

Pub-ul „Bãtrânei Doamne”

Fascinaţia pentru hooliganii englezi i-a alimentat „nebunia”, aşa cã în urmã cu doi doi ani a deschis ceva unic în Arad, unul dintre primele patru pub-uri din România sub incidenţa Guiness şi poate singurul dedicat în exclusivitate unei echipe.
„Pentru mine fotbalul funcţioneazã ca o resetare, un refugiu. Pub-ul UTA-ei s-a nãscut dupã o discuţie cu prietenii. Am vrut sã avem un mediu al nostru, unde sã ne simţim bine. Am discutat şi cu soţia. Aşa cã am fãcut un împrumut la bancã şi în loc sã-mi cumpãr o casã, pentru cã stãteam cu chirie, mi-am deschis pub-ul. Este un fel de extensie a propriei locuinţe. Se poate veni cu soţia sau prietena, le pot oferi seri tematice, jocuri interactive, dar ziua meciurilor UTA-ei este dedicatã în exclusivitate acestui lucru. Vin la mine oameni de toate felurile, de la studenţi, oameni simpli, la senatori, deputaţi, doctori, avocaţi. Au venit scoţieni, irlandezi şi s-au simţit ca acasã. Chiar dacã cineva intrã aici pentru prima datã şi nu cunoaşte pe nimeni, avem un numitor comun: fotbalul, respectiv UTA.”În casa de pe Poetului 5 doreşte Colin sã-şi petreacã timpul de acum înainte: „Peste 10 ani mã vãd fãcând ce fac şi acum, sã fiu birtaş. Vreau sã ies la pensie din pub-ul ãsta!” Ultimii doi ani, cei mai negri alãturi de UTA

„Nu sunt suporter de dragul victoriei, ci pentru spectacol şi dãruire”. Colin nu concepe ca UTA sã se desfiinţeze: sã joace în prima sau a doua divizie, nu conteazã, numai sã joace şi sã-şi respecte suporterii. „N-am înţeles ce s-a întâmplat acum doi ani, când UTA a promovat în A. Nu-mi plac artificiile. Prefer sã fim în B, chiar dacã mergem la meciuri doar câteva sute de oameni”, spune cel care considerã cã echipa de fotbal a Aradului a fãcut ca prin vene sã-i curgã sânge albastru. „Sunt un suporter binecuvântat, pentru cã m-am nãscut în Arad”.

Prima data cand am auzit de UTA a fost in 2002 si eram la o nunta in Bihor iar acolo la caminul cultural toti vb doar de UTA ptr ca a promovat.Eu eram cu familia acolo si ma simteam foarte mandru ca sunt aradean.Primul meu picior pe stadionul Batranei Doamne a fost in prima etapa cand la Arad a venit Fc National .Eram cu tata si surorile mele ne-am luat bilet la Tribuna I iar dupa prima repriza la pauza m-au dat disparut...eu eram in partea opusa la galerie .Eram practic fascinat de ceea ce vedeam ...oameni care aplaudau cantau si se bucurau ca UTA noastra a aradenilor e acolo sus.Nu voi uita niciodata acele momente care pentru mine raman ceva...minunat si nu pot sa descriu in cuvinte .

Stau si ma gandesc in ce rahat suntem. Inca nu imi revin! ...IAR?? Din nou?? Acum chiar ne apropiem de sfarsitul fatal...? De ce tocmai noi trebuie sa fim cei blestemati? De ce tocmai noi trebuie sa stam in acea stare de neliniste, sa crasnim din dinti si sa ne bucuram ca a mai trecut inca o zi iar UTA nu a murit. Pana cand acest club trebuie sa fie batjocorit din cap pana-n picioare de niste persoane care habar n-au ce inseamna UTA cu adevarat?? De ce tocmai UTA?? de ce... de ce... de ce..........
Nu-mi pasa ca suntem neinvinsi, nu vreau promovare, nu vreau retrogradare, vreau doar ca UTA mea sa traiasca, si sa faca asta in liniste. Asta e tot ce vreau! M-am saturat de toate incercarile dificile la care este pusa Batrana mea Doamna si tot incerc sa inteleg ce au toti cu noi?? De ce la noi nu poate fi bine? Ma intreb cand se va termina acest cosmar teribil? Vreau sa ma trezesc si sa rasuflu usurata. Vreau sa stiu ca voi avea siguranta zilelor, lunilor, anilor ce urmeaza ca UTA va trai mereu si va fi respectata de TOATA lumea (nu doar de unii suporteri).... Nu mai vreau sa mi-o murdareasca nimeni, nu mai vreau sa o injunghie din toate partile, nu mai vreau sa o faca de ras mereu......nu vreau nimic altceva decat SA TRAIASCA in liniste. UTA e viata mea si acolo unde e ea voi fi si eu....

Mda, Aradul s-a departat de UTA. Sau invers. Sau ambele. E trist, dar e adevarat.
In acest context, unul din obiectivele viitoarelor conduceri ale clubului TREBUIE sa fie "reimpacarea" Aradului cu UTA.
Actiunea SCU (liceele) e extraordinara si trebuie incurajata / sustinuta. Felicitari si clubului pentru cooperarea la aceasta actiune. Dar clubul trebuie sa "miste" mult mai mult in directia asta.

Un articol depre taximetristul utist Stefan:


AR 71 UTA - sau taximetria în Arad povestită de indicativul şapte unu
Dana Mirea, 23 martie 2009 23:37

Sunt puţine meserii la fel de interesante ca şi cea de taximetrist, şi cred că suntem mulţi care gândim aşa. E o metodă oarecum boemă de a-ţi câştiga „pâinea”. Nu există un orar care trebuie respectat, e vorba de multă mobilitate şi de socializare. L-am rugat pe Ştefan Deme, şofer de taxi de 15 ani, să ne povestească câte ceva din experienţa sa pe străzile Aradului.
„Sărăcia care este acum... dacă nu stai minim 12 ore în maşină zilnic, nu reuşeşti să-ţi acoperi cheltuielile. Şapte zile pe săptămână. Din decembrie a început să se resimtă criza asta. Prin telefon sunt la fel de multe comenzi: 1.600 – 2000 pe zi. Nu prea avem în schimb clienţi pe stradă, aşteptăm comenzile telefonice. Sunt mulţi cei care vor să fie luaţi din faţa casei şi mearg aproape, că plouă. Nu se refuză comenzile, nici nu-ţi permiţi pe sărăcia asta. Uite de exemplu azi: 5 ore – 39 de lei, 43 km parcurşi şi dacă pui timpul, uzura, taxe... eu acasă nu-mi permit să iau un trandafir pentru nevastă-mea, că e scump – 6 lei. Iau eventual o garoafă cu 2 lei. N-a fost niciodată o afacere taximetria, dar au fost vremuri în care ne descurcam bine, mai bine decât un muncitor din fabrică.”
Programul ţi-l faci cum vrei tu
Ştefan lucrează pentru o firmă de taximetrie, dar cu maşina lui. Recunoaşte că partea bună a meseriei se păstrează şi în aceste vremuri grele: programul ţi-l faci cum vrei tu: „Dacă vreau să merg mâine la meci la Cluj, merg la meci la Cluj (n.r. În ziua următoare, UTA avea meci la Cluj). La fel dacă vreau să merg la pescuit. Nu lucrezi în ziua aia, pierzi, dar nici nu poţi să fii robot, să lucrezi 30 de zile pe lună. Poţi să mai fugi, să mergi să-ţi rezolvi problemele. Îţi rezolvi lucruri pentru tine, dar cu atât mai puţin vei câştiga în ziua respectivă”.
Şoferul îşi aminteşte de vremurile dinainte de 2003, când îşi permitea să lucreze doar 8 ore pe zi. „Până a apărut noua lege a taximetriei. Până atunci toţi lucram sub formă de p.f., adică persoană fizică, ori acum sunt 400 de autorizaţii p.f., restul de 800, sereleuri. Cel puţin 800 de maşini sunt non stop pe circuit. De-aia sunt cozi infernale, pentru că suntem prea mulţi. Nu mai merge treaba, ne călcăm în picioare”.
Am avut colegi care au păţit-o destul de urât noaptea
Pentru taximetrişti, noaptea poate reprezenta un moment prielnic pentru câştiguri ceva mai mari, pentru că tariful de noapte, ca şi un spor, este de 1,8 lei, faţă de cel de zi, de 1,6 lei. „Noaptea nu prea mai lucrez, doar câteodată. Nu mai sunt obişnuit. Am lucrat prin ‘95-‚’97, doi ani de zile, numai de noapte. Şi riscurile sunt mai mari noaptea, dar nu neapărat din cauza clienţilor care de multe ori sunt beţi. Şi din punct de vedere al traficului. Traficul este lejer, dar există riscul ca un băiat să vină din club pe la 5 dimineaţa, să-ţi dea una şi să păţeşti ca şi colegul nostru de pe Victoriei în ianuarie anul trecut, când ambii clienţi şi şoferul s-au prăpădit din cauza unui inconştient care a venit cu viteză foarte mare.
Am avut colegi care au păţit-o destul de urât. Unui prieten bun, taximetrist particular, i-au tăiat gâtul în Subcetate. A scăpat de toate greutăţile vieţii. Pe alţii i-au împuşcat. Sunt 6 sau 8 taximetrişti ucişi în Arad de prin 95 şi până acum”.
Dacă vrea cineva să ne bată, fugim
Există numeroase mituri legate de taximetrişti, iar unul dintre ele este solidaritatea. Se pare că a rămas la acest nivel, de mit.
„Solidaritatea dintre taximetrişti a fost valabilă până în 2003, când am fost sufocaţi de sereleuri şi de şoferii angajaţi care nu ştiu decât să facă banul, să-i dea şi patronului... Solidaritatea a murit odată cu apariţia acelei legi, 38 din 2003. Asta e, ne descurcăm pe cont propriu, cum putem. Dacă vrea cineva să ne bată, fugim”.
Îmi place să fiu liber
Nu e uşor să ai „capul familiei” plecat toată ziua, uneori şi noaptea, nu se ştie pe unde prin oraş, adeseori şi în afara lui. „Am avut discuţii înainte de a mă căsători: ori taximetria, ori ea. Dar până la urmă ne-am dat seama că totuşi câştigam bine. Ne permiteam două concedii într-un an, să mergem în weekend la pescuit, la petreceri... Acum doar la o nuntă sau la un botez, concediu 2-3 zile la Tauţ cu cortul... S-au dus vremurile bune, în care cheltuiam mult în concedii. Meciurile au mai rămas şi ele una dintre plăcerile mele.
Deşi meseria nu mai este la fel de profitabilă, programul lejer a „corupt” orice intenţie de a căuta un alt loc de muncă: „Nu ştiu dacă aş mai putea lucra acum la un patron, să îmi dea pauză când vrea el... nu m-aş mai putea obişnui după 15 ani. Îmi place să fiu liber, fără să îmi impună nimeni nimic”.
Se întrerupe pentru a vorbi cu cineva care a deschis portiera: „Da, la 4:30 dimineaţa este plecarea, din faţa stadionului”, îi răspunde acestuia.
Azi au terminat drumarii, mâine au început, se şi simte un hop
Cine să fie mai pus la punct cu noutăţile din oraş, dacă nu un taximetrist?! Mai ales dacă este vorba despre drumuri. „Circulaţia în Arad s-a mai decongestionat. Pe Vlaicu s-a reabilitat, dar foarte multe drumuri lasă de dorit, inclusiv drumuri făcute acum doi ani. Centura din Subcetate e praf şi pulbere. La coborârea de pe pod este o groapă unde liniştit poţi să te . La sensul giratoriu de la Billa ne lăsăm pivoţii, direcţia pe liniile alea de tramvai care sunt făcute aşa cum sunt făcute. Despre Preparandiei, Dornei nu mai vorbim. Am înţeles că urmează la reabilitare. Am îndoieli referitor la lucrările astea, dacă ne uităm pe Vlaicu, unde sunt numai denivelări, numai valuri. Azi au terminat drumarii, mâine au început, se şi simte un hop”.
Ştefan ne povesteşte cu lejeritate despre cum şi-a „lăsat” două perechi de bucşe şi un pivot în canalele de la gară. „Patru luni de zile au fost lăsate aşa. Iar ce se întâmplă la Podgoria... este dezastru. Nu sunt agenţi, iar domnii de la Poliţia Comunitară ar trebui să fie non stop în intersecţie. Nouă, taximetriştilor, ne mănâncă zilele locul ăla, prin care suntem nevoiţi să trecem de zeci de ori într-o zi. În asentimentul meu cred că e toată populaţia din Arad care şofează. La Podgoria e haos total. În orele de vârf acolo ar trebui să fie agenţi de la Rutieră, sau dacă nu, domnii în portocaliu, de la Poliţia Comunitară.
Auzisem că odată ce se va înfiinţa Poliţia Comunitară, multe probleme se vor rezolva, dar se pare că... Doar unul în vârstă ajuta poliţia rutieră, apoi am mai văzut unul slăbuţ. Dar n-am văzut pe nimeni stând la trecerea de pietoni din dreptul Catedralei, iar pietonii blochează de multe ori tot. Nu ştiu ce să zic. Eu aş şti să organizez intersecţia aia, mult mai bine decât e organizată la ora actuală”.
Incidente la Timişoara
Pentru că şoferul nostru conduce o maşină plină de însemnele UTA-ei, au existat de multe ori ocazii pentru diferite incidente în oraşul vecin. Fostul autoturism era un BMW roşu, cu tavan alb şi număr AR 71 UTA, cu fularul UTA-ei pe parbrizul din spate, plin de fanioane, abţibilde, parasolar cu „UTA forever”, stemele UTA-ei... „Am parcat în faţa Spitalului Militar din Timişoara, în apropierea unui liceu, acum doi ani”. Sună telefonul: „Ceau, Ovi, spune repede, că dau un interviu. A, da-da, că se vede în ceaţă liga întâi de la ei. Prima etapă înfrângere, a doua acasă, sunt pe treabă serioasă. Batem la Cluj şi tragem la locul 1”.
Continuă: „Trebuia să aştept clientul. Treceau elevii la şcoală, se uitau ciudat. Citeam Observatorul de Arad, iar pe prima pagină era ceva de UTA, era într-o luni, după o victorie a UTA-ei cu Rapid, cred. O victorie acasă. Prima pagină a ziarului era roşie. Toţi se uitau înspre mine. Deodată am observat că vin vreo şapte spre maşină. Vorbeau despre cum să-mi spargă parbrizul. Am pornit motorul şi am tăiat-o de acolo. Am parcat în alt loc, dar am stat cu frică”.
UTA e ceva ce-mi vine din suflet
Timpul lui Ştefan se împarte între taximetrie, UTA, pescuit şi... familie. „La UTA merg şi acasă şi în deplasare în 80% din cazuri. Doar dacă e o nuntă sau mai ştiu eu... Am şi un coleg care vine de fiecare dată, Ovidiu, indicativul „doi opt”. În rest, am mulţi colegi care vin la meciuri, dar se limitează la cele de acasă. Am un coleg mai nebun, „cinci zero”. El ţine foarte mult cu UTA, dar e şi foarte impulsiv şi nu-i convine de nimeni. Sunt foarte mulţi taximetrişti care umblă pe la meciuri la UTA. Ne mai războim noi, că unii mai ţin cu Steaua, alţii cu Dinamo, dar toţi merg la meciurile UTA-ei. Mergem chiar şi la meciurile amicale banale.
Pentru mine UTA e mai mult decât o echipă de fotbal... e ceva ce-mi vine din suflet. Am un prieten, Colin, pe care îl ştiu toţi utiştii şi nu numai. Avea el o vorbă, că UTA are loc în viaţa lui lângă mama, fetiţa lui şi soţia. Aşa e şi la mine”.
Nu sunt nici din-ăla tăcut, dar nici din-ăla stresant
Din cele 12 ore pe care şi le petrece „la lucru”, Ştefan (căruia cunoscuţii îi spun Ştefi), 7-8 ore stă, iar în restul timpului circulă. „În proporţie de 70% din timp stai. Faci o cursă, după care te pui iar la coadă. Între timp citesc ziarul şi ascult radio. Asta facem toţi”
Sunt două tipuri de taximetrişti: cei care au un debit verbal exagerat şi cei care nu scot o vorbă în timpul cursei. „Dacă văd că am un client sau o clientă care doreşte să aibă un dialog, sunt dispus, dar nu sunt genul care să nu dea pace clienţilor, să le facă capul calendar. Nu sunt nici din-ăla tăcut, dar nici din-ăla stresant”, ne asigură taximetristul.
Ştefan Deme, are indicativul şapte unu, de aceea pe plăcuţa de înmatriculare scrie şi acum, de mulţi ani, AR 71 UTA. Primeşte un telefon de la un coleg: „A stat o oră cinzeci la Parcul Reconcilierii şi a făcut 6 lei. Vai şi amar”.

Sunt si ceva poze la:

http://www.observator.info/actualitate-1...-sapte-unu

SE REPETA ISTORIA?????

TRISTETE

ceea ce simt acum e un amestec de deznadejde, frustrare, tristete, furie si eliberare. voiam sa incurajez echipa, voiam sa cant si sa cantew tot stadionul cu mine. nu am fost in stare. nu puteam sa spun nimic, sa gandesc nimic, nu puteam nici sa ma misc. jucatorii de pe teren nu reprezinta UTA. UTA este ceva ce voi iubi vesnic insa astazi, si nu numai astazi, m-am simtit tradat, inselat, amagit. o vom lua de la capat si cei ce iubesc cu adevarat UTA, cu tot ce inseamna ea, vom fi alaturi de echipa, de club. asta se va intampla cu siguranta insa acum, de acum inainte nu voi mai accepta nici un compromis, nu voi mai tolera pseudofotbalistii, pseudo conducatorii sau pseudo antrenorii. avem nevoie de jucatori adevarati, de fotbalisti cu caracter….sunt atatea de spus, de scris. astazi nu voi mai spune nimic. imi rezerv dreptul sa fiu TRIST. (10.05.2006 – momentul retrogradarii in liga a 3-a )

ISTORIE SI ONOARE

cu atat a ramas UTA: cu istoria si onoarea. cu ISTORIA unui club adevarat, a unui club care s-a nascut datorita unui nebun frumos..un baron..un aristocrat…un suporter. primul suporter din istoria UTA-ei.
cu ONOAREA unui club pe care nici comunismul nici comunistii nici altii nu au putut-o pata. cu atat am ramas dar ceea ce ne-a ramas e suficient, e mai mult decat orice altceva. suntem cei mai bogati suporteri din lume, suntem posesorii a doua lucruri pe care nici un club din Romania nu le are. poate se va spune ca traiesc din amintiri, ca traiesc in trecut si ca azi nu mai conteaza decat banii si rezultatele actuale. e fals..e atat de fals. niciodata nu se va putea construi ceva durabil peste un trecut patat sau fara o istorie adevarata. iubesc UTA si o voi iubi chiar daca UTA azi, vremelnic, inseamna doar ISTORIE SI ONOARE! (16.05.2006)

DEZNADEJDE SI FRUSTRARE

s-a terminat! am retrogradat in A! fainnnn!!! superrr!!!! am fost si sunt impotriva fuziunii, absorbtiei, preluarii, contopirii oricum s-o chema. eu cred ca facand o paralela cu viata, ceea ce am simtit si simt e ceva de genul: ai prins-o pe nevasta-ta sau prietena-ta inselandu-te insa pt ca o iubesti prea mult poti sa o ierti si sa incerci sa traiesti in continuare cu ea. voi iubi UTA in continuare desi gustul amar al prostituarii va ramane pentru totdeauna. scriam de onoare si istorie. se pare ca a ramas doar istoria. onoarea s-a dus in p**a. (06.06.2006 – momentul oficializarii „promovarii” in liga 1 prin schimbul de locuri cu Salonta )

RESEMNARE

vad ca indiferent de topic toti discuta despre acelasi lucru: fuzionare, cumparare, etc. M-am saturat sa imi mai bat capul. Astept sa vad in ce divizie vom juca, pregatesc banii de abonament si ma pregatesc sa stau pe scaun la trib a 2-a.:) Daca va fi Sunda antrenor…e o alegere inspirata. A facut treaba buna pe unde a fost. Nu mai are sens sa ne agitam cu proteste impotriva fuziunii , cumpararii. Nu noi decidem si daca e sa am bani sa ii bag la UTA m-as gandi de multeeeee ori daca ar fi sa iau o echipa in divizia C. (13.06.2006 )
………………………………………………………………………………………………………………

mai sus sunt cateva din gandurile si consideratiile mele referitoare la momentul iunie 2006 din istoria UTA-ei, respectiv retrogradarea in liga a 3-a si “promovarea” in liga 1 prin schimbul de locuri cu Salonta. nici nu stiu daca sa imi fie teama ca istoria se poate repeta sau sa ma bucur ca istoria se repeta si UTA va trai, cumva in continuare. de un singur lucru sunt convins: resemnarea nu se mai poate instala pentru ca intamplarile acestor ultimi ani si compromisurile pe care le-am facut nu imi dau dreptul sa mai accept dezonoarea.
http://ciprianjurma.wordpress.com/