Forum Oficial al UTA Arad

Viorel Sima, despre vremurile când fotbalul era altfel şi Petschovschi îi învăţa pe puşti să facă preluări
Radu Romanescu




Viorel Sima, căutând în iarba de pe De Kuip urme de neşters, de acum patru decenii

În anul 1959, actriţa Audrey Hepburn strălucea pe marile ecrane, pictorul Salvador Dali îşi termina marea capodoperă „Descoperirea Americii de Cristofor Columb” şi nava cosmică Luna 2 devenea primul obiect făcut de mâna omului trimis în spaţiu să atingă astrul romantic care i-a inspirat pe poeţi.

Aradul avea aerul frumos de oraş boem, cu superbu-i Corso plin de lume în fiecare duminică. Admirând la început ţinutele elegante ale doamnelor, care povesteau de Audrey şi de Dali, domnii ajungeau până la urmă tot la subiectul preferat. „Ai văzut ce a făcut Cibi Braun la UTA? Uite ce scrie în ziar: Adio WM, Victorii în serie!”. Braun preluase UTA cu un an mai devreme şi făcuse senzaţie în campionat, după ce renunţase la clasicul sistem de dispunere a fotbaliştilor în forma literelor W şi M. UTA, cu ultimul titlu cucerit în 1954, începea să viseze din nou frumos. Antrenorul propusese un 1-3-3-4 care luase prin surprindere întreaga lume a fotbalului românesc.

În acel an 1959, un puşti de 9 ani, atras ca şi toţi puştii care băteau mingea pe maidan de UTA, a păşit pe poarta stadionului, la selecţie. „Fotbalul era cu totul altfel”, spune Viorel Sima, puştiul de atunci, scuturând de praf pozele trecutului.


Când fotbalul era altfel. Mai frumos

Era toamnă când a venit la echipa de copii a lui Sida-bacsi, un antrenor veşnic în căutare de copii care vroiau să devină fotbalişti. Puştii au crescut, au trecut la categoria juniorilor şi au câştigat campionatul arădean, apoi au trecut la „Judeţeană”, Divizia D, cu seniorii. „În primele opt etape, n-am câştigat un meci! Am reuşit vreo două egaluri”, rememorează Sima începutul tinerei echipe care avea să câştige Campionatul Naţional de juniori mari în anul 1967, după un fulminant 6-0 cu Dinamo, într-o finală jucată la Timişoara. Cu Sima în echipă – portarii Bătrâna şi Gavrilaş, apoi Vaştag, Bodea, Pecican, Brosovszki, Ghirlea, Nagy, Schwartz, Atodiresei, Brândescu sau Gottlieb, cel care avea să facă parte mai târziu din echipa medicală a lui AC Milan.

„Am spus că fotbalul era altfel. Şi fotbaliştii erau altfel, şi antrenorii, am avut câţiva foarte buni. Sida-bacsi ne căuta, ne aduna, a scos mulţi pentru UTA. Am trecut apoi la nea Dan Alexandru, care ne-a învăţat coordonare, mobilitate, am prins forţă, lucram cu mingi medicinale şi corzi, dar marea parte am învăţat-o de la Petschovschi. Ne arăta nişte preluări pe care nici antrenorii de azi nu le ştiu. Punea baza pe lovirea mingii, mai ales cu capul, acum se vede că suntem deficitari. Ore întregi loveam mingea de cauciuc. Şi jucam cu cei mai mari, începeam să învăţăm. Se joacă azi mai în forţă, sunt mai duri, dar n-aş sta de vorbă cu fundaşii ”, povesteşte. Şi argumentează: „Czako fugea 11,2 pe suta de metri. Eu, 11,5. Se zicea că jucăm lent, dar, dacă ne dădeam drumul…”


Campion cu UTA în 1970, primul din stânga în rândul de jos. Urmează Dembrovschi, Axente, Gornea, Bătrîna, Pojoni. Sus: Domide, Şchiopu, Lereter, Petescu, Brosovszky, Biro, Fl. Dumitrescu.

Killer pentru Steaua

La 16 ani, a pătruns în lotul primei echipe, chemat de Coco Dumitrescu. Antrenamente, amicale, iar antrenamente şi iar amicale. Până pe 21 august 1968. Steaua – UTA, la Bucureşti. Bătrâna Doamnă reuşeşte o victorie mare, prin golul lui Mircea Axente, din minutul 72. În minutul 60, în echipa arădeană, Dumitrescu făcea schimbare, Sima intra în locul lui Petre Şchiopu. „I-am dat o centrare lui Domide, care era singur cu portarul, dar a trimis pe lângă bară. M-a ţinut Vigu, aflat atunci în perspectiva Naţionalei”.

Steaua rămâne adversarul preferat al lui Viorel Sima. Pe 24 august 1969, i-a lovit pe bucureşteni de două ori, într-un 4-2 de poveste. „Au deschis ei scorul, am egalat eu, tot eu am dat apoi golul de 2-1 pentru noi, Domide pe al treilea şi Petescu pe al patrulea. Am avut un ascendent fantastic datorită debutului, când jucam cu ei, jucam bine!” I-a mai executat o dată, pe Ghencea, 2-0 pentru UTA, a marcat ambele goluri!

În acea generaţie a UTA-ei, două goluri marcate în poarta Stelei nu aduceau locul de titular. Aşa echipă avea UTA atunci! „Înlocuiam pe unul, altul. Nu puteai să îţi permiţi să intri uşor în echipă. Eu şi Brosovski eram destul de fragezi, se juca în viteză, nu om la om cu marcaj strict. Majoritatea fotbaliştilor aveau viteză, mai ales extremele. În primul campionat, am adunat vreo 14 meciuri, din care 2 întregi. Al doilea, am avut 20, cu vreo 4-5 întregi. Puteam juca ori extremă stângă, ori extremă dreaptă. Am jucat şi mijlocaş, în locul lui Axente, care a avut ghinion şi s-a accidentat. Poate, altfel, n-aş fi jucat, el fiind experimentat. Apoi s-a făcut un schimb, a plecat Florian Dumitrescu, au venit Both, Kun şi Popovici, poate că atunci a fost cea mai bună echipă, cu toate că n-am luat campionatul. M-am accidentat cu Jiul, mi-a sărit Suciu pe picior, iar cu Argeşul n-am putut să joc. Ne-au bătut cu arbitrul la Piteşti, era unul, Petrea, care a ajuns apoi în conducere la Dinamo şi unul Peticeanu, fost în garda de corp a lui Ceauşescu. Se săturaseră bucureştenii să ia UTA campionatul, decât să fie al treilea la rând au preferat să câştige Argeşul! Anul următor, se întărise deja Dinamo, am pierdut cu ei la mustaţă duelul, dar am jucat bine în Cupele Europene. Am mers până la Tottenham, care, pe urmă, a luat şi Cupa UEFA. Dar la ei am înscris un gol despre care nici azi nu ştim de ce a fost anulat!”, e rezumatul celor mai frumoşi ani dintre cei zece pe care Viorel Sima i-a petrecut îmbrăcat în echipamentul alb şi roşu al UTA-ei.


Să joci, la 20 de ani, contra lui Feyenoord!

Amintirea marelui meci din 1970 îi începe cu preocuparea olandezilor pentru organizarea care i-a ridicat. „Nu făceau nici atunci nimic întâmplător. Au venit să se intereseze de UTA cu puţin timp înainte de Cupa Intercontinentală. Au trimis reporteri la Arad, atunci a apărut ideea cu stadionul de antrenament, cu cel mare în reparaţii. Noi ne antrenam pe zgură. Ploua, când ne-au văzut treningurile şi tricourile pline cu apă, s-au uitat la noi ca la extratereştri!”, îşi aminteşte tânăra extremă de atunci.

Ce oferea brandul de ţară? „Au filmat apoi oraşul. Hotelul Astoria, piaţa de păsări, plină de raţe şi gâşte, un tramvai-vagabond, cum i se spunea, vechi, de ziceai că e o curbă. Un poliţist care cumpăra loz în plic. Le-au luat interviuri lui Petescu, Pojoni şi Lereter, iar când am mers la Rotterdam, ne-au arătat tot filmul, înainte cu cinci ore de meci, odată cu interviul cu antrenorul Dumitrescu. El le spusese că are echipă în reconstrucţie, unii bătrâni, nu se bazează pe rezultat. S-au enervat bătrânii şi au ieşit discuţii, dar, când am ajuns acolo, acele discuţii au ambiţionat şi mai mult”.

Meciul? „Ştiam că e echipă mai bună. Stadionul era plin, lumea avea spray-uri din acelea cu trompete, de nu auzeai nici arbitrul. Era normal, pentru cea mai bună echipă din Olanda, Ajaxul nu se ridicase. Nu mai spun că ne-am uitat şi am văzut că au în stadion baie subacvatică. Meciul a fost extraordinar, am avut noroc şi în Gornea şi am aşteptat returul. Ei nu şi-au făcut probleme, au zis că ne dau la Arad, iar Happel a lansat vorba cu a opta minune a lumii. Dar am închis bine, am avut şi noroc, s-a terminat egal şi i-am eliminat. Dacă mai jucam de 10 ori, poate am mai fi reuşit o dată! A fost cea mai mare surpriză ca o echipă de undeva din România să elimine Feyenoord. Au pierdut mult financiar. Mi-amintesc că, după doi ani, ne-au oferit 20.000 de dolari să mai facem un meci. Noi am fost de acord, dar n-a vrut conducerea!”


„Unde să mă ţină minte Mouljin pe mine?”

Viorel Sima a jucat atunci treizeci de minute contra marii echipe olandeze. Cinci minute în meciul de la Rotterdam, când l-a înlocuit pe Mircea Petescu, şi alte douăzeci şi cinci la Arad, când a intrat în locul lui Dumitru Calinin. După patru decenii, a fost pe poziţii în delegaţia utistă care s-a revăzut cu vechii adversari. Cum e, după patruzeci de ani? „Am rămas uimit, s-a schimbat mult stadionul. Pe exterior, extraordinar de mult. Nu-l mai văzusem de atunci, au şi acum teren deosebit. Eram foarte curioşi să-i vedem pe jucătorii lor. Unde să mă ţină minte Moulijn pe mine? Avea un şarm deosebit, fentă… Acum e mai trecut şi el, dar nici la felul călduros în care ne-au primit nu mă aşteptam! Domnul Matula a avut partea dânsului, a luat legătura cu ei, trebuie să-i mulţumim, nu credeam că mai poate fi posibil aşa ceva după patruzeci de ani. Cine ştie dacă se mai poate vreodată! Eventual când vom fi praf de stele!”


În acţiune, contra Vitoriei Setubal, pe când UTA prindea primăvara europeană în Cupa UEFA

Între timp, şarmantul de acum patruzeci de ani Coen Mouljin, cel care îl fermeca pe Viorel Sima, a trecut la praf de stele. Nu înainte să le ofere arădenilor o ultimă superbă amintire. Şi privirea fostei extreme arădene devine pătrunzătoare, de câte ori vorbim de Feyenoord, de atunci şi de acum. Parcă e gata să-i răspundă lui Coco Dumitrescu, care-l cheamă de la încălzire să intre în teren. Gata să facă o fentă, o preluare cum l-a învăţat Petschovschi şi să lovească Steaua când se aşteaptă mai puţin. Şi să se piardă apoi, în mele-ul bucuriei de după dubla cu Feyenoord, marele nostru moment.

CV Viorel Sima

Fotbalist la UTA (1959-1978), Strungul Arad (1978-1981).

Antrenor la juniori: Strungul (1983-1985), UTA (1985-1998, 2002-2006).

Vicepreşedinte la UTA (1997-1998)

În prezent, director de protocol la AJF Arad, observator

14 prezenţe în Cupele Europene cu UTA

http://utisti.ro/utisti/viorel-sima-desp...-preluari/