15-09-2009, 12:43 PM
Doina Gehl: �În 1955 cine naiba dintre femei se mai gândea la fotbal în afară de mine?�
Dana Mirea, 14 septembrie 2009 23:32
Am fost surprinsă să găsesc în Arad primul arbitru femeie din România, iar dumneaei susţine că a fost prima chiar în Europa. Doina Gehl are acum 77 de ani şi o sănătate precară, dar un suflet de om tînăr, plin de vervă. Doina Gehl este numele cu care a fost cunoscută ca arbitru. Mai tîrziu, după ce a divorţat, a revenit la numele �de fată�, Doina Păcuraru, aşa cum îşi semnează cărţile pe care le scrie de cînd nu mai poate arbitra.
Fotbalul i-a intrat în sînge de cînd era mică. Stătea în firea ei nărăvaşă, iar locul nu şi-l putea găsi decît printre băieţi şi activităţile lor: �Jucam fotbal cu băieţii pe maidan�, îşi aminteşte Doina, care-şi proteja fratele mai mare cu un an bătîndu-i pe cei care îl necăjeau.
�Numai sport am mîncat de cînd mă ştiu. Nu regret�
A mers la meciurile UTA-ei din primii ani: �UTA asta a fost simpatia mea de mică�, îşi începe femeia inedita poveste a vieţii. �în 1955 am arbitrat pentru prima dată. L-am arbitrat chiar şi pe Petschovschi! Numai sport am mîncat de cînd mă ştiu. Nu regret. Am fost arbitru numai la centru. Jucătorii nu îndrăzneau să comenteze ceva pentru că eu eram rea în sensul că n-am acceptat discuţii. Dacă vroiau să ceară explicaţii asupra unei decizii, veneau şi le explicam�.
A arbitrat în divizia B, divizia C, dar şi în divizia judeţeană. Poveştile pe care le poate spune sunt nenumărate şi surprinzătoare mai ales pentru că sunt spuse de o femeie: �În Timiş, la Bocşa Română. Meci de baraj. În pauză vine un idiot la mine, cu un plic plin cu bani şi-mi spune că . I-am spus să iasă afară. Am arucat banii pe jos, ca să vadă toţi că nu sunt de cumpărat. I-am făcut şi raport�.
�Jucătorilor le era frică de mine�
Era o lume exclusiv a bărbaţilor, cea a fotbalului, însă asta nu a speriat-o pe Doina Gehl, care a băgat frica în jucători şi s-a făcut respectată de toţi cei care au cunoscut-o. Cel mai bine vorbeşte singură despre acei ani:
�Soţul meu a fost arbitru. Să-l ierte Dumnezeu că a murit, dar tare slab arbitru a fost!
Am fost odată împreună la Sebiş , Gurahonţ, Ineu. Jucătorilor le era frică de mine. La Sebiş îl cunoştea multă lume şi pe el. Am arbitrat acolo şi mi-a venit rău, n-am mai putut să alerg. I-am spus soţului să conducă el, dar să fie cu ochii la mine. Nu vroia să recunoască că e miop. I-am spus să meargă să-şi ia ochelarii. Să vezi ce au huiduit: Le-am cerut să nu mai fiu delegată cu el. A trebuit să-l las pe el la tuşă şi să trec eu la conducere�.
Aşa de aprigă a fost şi este încă Doina Gehl, o doamnă respectabilă, care ştie şi acum să se aranjeze şi care luptă cu timpul şi cu limitele fizice ale corpului său.
�Dacă vorbeau, îi
pedepseam cu indirecte�
�Am arbitrat în Bihor, la Valea lui Mihai. Un observator, un idiot, că nu pot să-i spun altfel, a făcut un raport... nota patru, că doamna Gehl ia măsuri şi face regulamentul după capul ei. Am întrebat ce am făcut. Mitran şi ceilalţi rîdeau, că mă ştiau cum sunt. Dădeam lovituri indirecte. Dacă vorbeau, sau se înjurau. Cu asta îi pedepseam. Din indirectă se poate marca�.
Dorina nu reacţiona prea bine dacă era notată cu 4. Dovadă faptul că la liceu i-a tras cîteva scatoalce profesoarei de română, care i-a dat nota 4 pe nedrept. Limba română a fost materia preferată şi avea numai 10. Un 4 era inacceptabil. Profesoara nici nu a ştiut ce a lovit-o, deşi a bănuit... �Am caftit-o�, chicoteşte şi acum doamna Gehl.
�Eu nu ştiu ce e frica!�
Mulţi care o vedeau că intră pe teren se speriau: �Vine dracul negru!�, îşi aminteşte ea cu amuzament .
�La Vinga l-am bătut pe unul. Dar nu pentru mine. Am avut un tuşier ţăcănit, de la Oradea. Nici nu se uita la mine. Au fost offside-uri multe. Oamenii de pe margine la Vinga erau şi abţiguiţi.
M-am gîndit că sigur ăsta o încasează cînd ieşim de pe teren. I-am spus celuilalt coleg să rămînem în spatele lui, să-l păzim, că la cît de prost e ăsta, o încasează. La Vinga e un poduleţ cum vii de pe teren. Cîţiva îl aşteptau. Cînd unul a vrut să pună mîna pe el, i-am dat una în cap cu steagul din mînă. Celuilalt i-am tras un pumn şi a căzut în baltă. Eu nu ştiu ce e frica.�
�Un jucător poate învăţa foarte multe de la un arbitraj corect�
Fostul arbitru spune că era mai greu să aibă de-a face cu meciurile din judeţ decît cu cele din divizia A. �Un jucător poate învăţa foarte multe de la un arbitraj corect. Nu avem arbitri corecţi. Mai sunt şi excepţii, dar puţine. Ştii ce se întîmplă acum pe teren? Groaznic. Păi cum să înveţe un jucător regulamentul corect, dacă arbitrul nu-l aplică!�
Ca arbitru, trebuia să dea probe practice săptămînal, pe stadionul Gloria. Seara fugea prin pădure ca să nu-şi piardă condiţia fizică. Era o alergătoare foarte bună. Cîştiga mereu la concursurile interşcolare. Pe teren, unde era mingea, era şi ea. A făcut şcoala de antrenori în stil vechi, sovietic, la Timişoara.
�Pe vremea mea nu erau cartonaşele�
... îi pofteam afară. Unul ştii ce a făcut? E de rîs. Îl poftesc afară, iar el îmi ia mîna, mi-o pupă şi se uită lung la mine. I-am tras o palmă! Publicul nu ştia de ce. I-am făcut raport. Au rîs toţi din comisie�.
Nu numai că a arbitrat, dar a şi antrenat, atît echipă de băieţi, cît şi de fete.
�Dacă vezi că un antrenor are un sistem, fă un contrasistem. De exemplu 3 - 5 - 2. Mijlocul alimentează tot timpul şi înaintaşii, ajută şi în apărare. Cu mulţi atacanţi e bine. Depinde de echipa adversă. Trebuie să formezi jucătorii pe mai multe poziţii, ca să derutezi adversarul.
Îmi plăcea să inventez. Gehl trebuia să antreneze, dar nu putea că avea de făcut norme la fabrică şi atunci antrenam eu la Beliu. Cînd eram eu cîştigam, cînd nu, pierdeau.
Am şi jucat fotbal. Centru şi extremă dreaptă. Am jucat în echipa de băieţi în meciuri amicale.
�Trebuia să îmi bat capul cu o echipă de fete�
Ce să fac cu fetele? Am antrenat şi fete. O echipă a fost cea mai bună. A venit de la Bucureşti directivă să se facă campionat de fotbal feminin. N-am fost de acord. Faci cînd ai 10-12 echipe bune. Foresta Arad era bună, dar erau doar vreo 4 echipe bune în ţară.
Trebuia să îmi bat capul cu fete. Am dat un anunţ la ziar. Au venit 60-70. Am ales vreo 20, foste handbaliste. Din astea se putea face ceva. A fost cea mai bună echipă, Foresta Arad. Le-am bătut pe cehoaice, pe unguroaice. Şi pe juniorii băieţi i-am bătut cu echipa de fete�.
Şi-a deschis şi o sală de gimnastică, la Constructorul: �Am descoperit multe gimnaste bune. Îmi plăcea să produc, să arăt ceva din munca mea�
Doina Păcuraru - scriitoarea
A arbitrat 18 ani, pînă în 1973: �Sunt născută in 1932, am 77 de ani. Dar nu mă las. Puteam, dar nu mai am chef să scriu o carte pentru femei, cum să facă să se menţină de la 40 de ani, dacă nu mai devreme. Vîrsta nu trebuie să se vadă�, spune cea care între timp a scris o mulţime de cărţi şi doar o parte dintre ele au fost publicate. E o metodă de a se destinde. A abordat domenii diferite: cărţi poliţiste, cărţi romantice pentru femei, carte de bucate, iar acum finalizează manuscrisul unei cărţi despre UTA: �Am scris despre UTA ce ăştia de acum nu prea ştiu. M-am documentat bine, altfel nu poţi să scrii. M-a ajutat cu materiale şi Alexandru Dan. Am şi poze. Am scris de cînd s-a năcut UTA, de cînd s-a făcut stadionul Neumann, de ce a căzut UTA în B... Pentru publicarea cărţii ăsteia trebuie să găsim un boşorog care are bani şi nu are ce face cu ei. Am scris două caiete�.
Asta e cea mai puternică dorinţă: să găsească un sponsor şi să-şi vadă cărţile publicate.
A primit ultimul regulament de la FIFA pentru arbitri, pentru că �i place să fie la curent cu noutăţile din domeniu. Antrenorii preferaţi sunt acum Bergodi şi Lucescu - tată şi fiu.
�De cînd există profesionism, toată lumea numai bani, bani, bani�
�Fotbalul de azi se bazează pe viteză. Îi derutezi pe adversari. Păcat că am ajuns la vîrsta asta, că aş fi ţinut eu un curs cu antrenorii. Nu pot fi antrenori buni dacă nu simt jocul cu corpul. Să simţi mingea, să lupţi pentru minge.
Îmi plăceau mult echipele de studenţi. Ei jucau ca să ia note bune. Acum banii vorbesc. De cînd există profesionism, toată lumea numai bani, bani, bani. Finanţatorii fac bani şi îi spală.
La UTA mi-au plăcut Petschovschi, Mercea, Bimbo (Farmati), i-am cunoscut pe toţi�.
�Nu-mi place să fac pe vedeta�
Doina Gehl are un trecut cu care se poate mîndri oricui, oricînd: �Pe vremea cînd era Cibi Braun, m-a dus peste tot. I-a plăcut felul meu de a fi. Spunea că e o mîndrie pentru el ca în România să fie aşa un arbitru femeie. Aradul a avut prima arbitră în Europa. În '55 cine naiba dintre femei se mai gîndea la fotbal în afară de mine? Doar că mie nu mi-a plăcut să fac pe vedeta�.
În 1951 s-a căsătorit, la 19 ani. În 1952 i s-a născut primul copil. A început să arbitreze la 23 de ani şi a continuat pînă la 41 de ani, în fiecare sîmbătă şi duminică. �Prima femeie arbitru din Europa! Şi tîmpiţii ăştia au pus-o pe o olteancă prima în România. Acum sunt o grămadă, e adevărat�.
Nu mai merge de mult timp la stadion, ca să vadă meciuri, pentru că are probleme cu picioarele. Urmăreşte fotbalul doar de la televizor.
�Cînd am intrat pe teren, lumea m-a aplaudat. Cînd am ieşit, m-a aplaudat. La înmormîntarea mea, lumea trebuie să aplaude, în loc să plîngă. Aşa am ieşit şi de pe teren�.
http://www.observator.info/actualitate-1...ra-de-mine
Dana Mirea, 14 septembrie 2009 23:32
Am fost surprinsă să găsesc în Arad primul arbitru femeie din România, iar dumneaei susţine că a fost prima chiar în Europa. Doina Gehl are acum 77 de ani şi o sănătate precară, dar un suflet de om tînăr, plin de vervă. Doina Gehl este numele cu care a fost cunoscută ca arbitru. Mai tîrziu, după ce a divorţat, a revenit la numele �de fată�, Doina Păcuraru, aşa cum îşi semnează cărţile pe care le scrie de cînd nu mai poate arbitra.
Fotbalul i-a intrat în sînge de cînd era mică. Stătea în firea ei nărăvaşă, iar locul nu şi-l putea găsi decît printre băieţi şi activităţile lor: �Jucam fotbal cu băieţii pe maidan�, îşi aminteşte Doina, care-şi proteja fratele mai mare cu un an bătîndu-i pe cei care îl necăjeau.
�Numai sport am mîncat de cînd mă ştiu. Nu regret�
A mers la meciurile UTA-ei din primii ani: �UTA asta a fost simpatia mea de mică�, îşi începe femeia inedita poveste a vieţii. �în 1955 am arbitrat pentru prima dată. L-am arbitrat chiar şi pe Petschovschi! Numai sport am mîncat de cînd mă ştiu. Nu regret. Am fost arbitru numai la centru. Jucătorii nu îndrăzneau să comenteze ceva pentru că eu eram rea în sensul că n-am acceptat discuţii. Dacă vroiau să ceară explicaţii asupra unei decizii, veneau şi le explicam�.
A arbitrat în divizia B, divizia C, dar şi în divizia judeţeană. Poveştile pe care le poate spune sunt nenumărate şi surprinzătoare mai ales pentru că sunt spuse de o femeie: �În Timiş, la Bocşa Română. Meci de baraj. În pauză vine un idiot la mine, cu un plic plin cu bani şi-mi spune că . I-am spus să iasă afară. Am arucat banii pe jos, ca să vadă toţi că nu sunt de cumpărat. I-am făcut şi raport�.
�Jucătorilor le era frică de mine�
Era o lume exclusiv a bărbaţilor, cea a fotbalului, însă asta nu a speriat-o pe Doina Gehl, care a băgat frica în jucători şi s-a făcut respectată de toţi cei care au cunoscut-o. Cel mai bine vorbeşte singură despre acei ani:
�Soţul meu a fost arbitru. Să-l ierte Dumnezeu că a murit, dar tare slab arbitru a fost!
Am fost odată împreună la Sebiş , Gurahonţ, Ineu. Jucătorilor le era frică de mine. La Sebiş îl cunoştea multă lume şi pe el. Am arbitrat acolo şi mi-a venit rău, n-am mai putut să alerg. I-am spus soţului să conducă el, dar să fie cu ochii la mine. Nu vroia să recunoască că e miop. I-am spus să meargă să-şi ia ochelarii. Să vezi ce au huiduit: Le-am cerut să nu mai fiu delegată cu el. A trebuit să-l las pe el la tuşă şi să trec eu la conducere�.
Aşa de aprigă a fost şi este încă Doina Gehl, o doamnă respectabilă, care ştie şi acum să se aranjeze şi care luptă cu timpul şi cu limitele fizice ale corpului său.
�Dacă vorbeau, îi
pedepseam cu indirecte�
�Am arbitrat în Bihor, la Valea lui Mihai. Un observator, un idiot, că nu pot să-i spun altfel, a făcut un raport... nota patru, că doamna Gehl ia măsuri şi face regulamentul după capul ei. Am întrebat ce am făcut. Mitran şi ceilalţi rîdeau, că mă ştiau cum sunt. Dădeam lovituri indirecte. Dacă vorbeau, sau se înjurau. Cu asta îi pedepseam. Din indirectă se poate marca�.
Dorina nu reacţiona prea bine dacă era notată cu 4. Dovadă faptul că la liceu i-a tras cîteva scatoalce profesoarei de română, care i-a dat nota 4 pe nedrept. Limba română a fost materia preferată şi avea numai 10. Un 4 era inacceptabil. Profesoara nici nu a ştiut ce a lovit-o, deşi a bănuit... �Am caftit-o�, chicoteşte şi acum doamna Gehl.
�Eu nu ştiu ce e frica!�
Mulţi care o vedeau că intră pe teren se speriau: �Vine dracul negru!�, îşi aminteşte ea cu amuzament .
�La Vinga l-am bătut pe unul. Dar nu pentru mine. Am avut un tuşier ţăcănit, de la Oradea. Nici nu se uita la mine. Au fost offside-uri multe. Oamenii de pe margine la Vinga erau şi abţiguiţi.
M-am gîndit că sigur ăsta o încasează cînd ieşim de pe teren. I-am spus celuilalt coleg să rămînem în spatele lui, să-l păzim, că la cît de prost e ăsta, o încasează. La Vinga e un poduleţ cum vii de pe teren. Cîţiva îl aşteptau. Cînd unul a vrut să pună mîna pe el, i-am dat una în cap cu steagul din mînă. Celuilalt i-am tras un pumn şi a căzut în baltă. Eu nu ştiu ce e frica.�
�Un jucător poate învăţa foarte multe de la un arbitraj corect�
Fostul arbitru spune că era mai greu să aibă de-a face cu meciurile din judeţ decît cu cele din divizia A. �Un jucător poate învăţa foarte multe de la un arbitraj corect. Nu avem arbitri corecţi. Mai sunt şi excepţii, dar puţine. Ştii ce se întîmplă acum pe teren? Groaznic. Păi cum să înveţe un jucător regulamentul corect, dacă arbitrul nu-l aplică!�
Ca arbitru, trebuia să dea probe practice săptămînal, pe stadionul Gloria. Seara fugea prin pădure ca să nu-şi piardă condiţia fizică. Era o alergătoare foarte bună. Cîştiga mereu la concursurile interşcolare. Pe teren, unde era mingea, era şi ea. A făcut şcoala de antrenori în stil vechi, sovietic, la Timişoara.
�Pe vremea mea nu erau cartonaşele�
... îi pofteam afară. Unul ştii ce a făcut? E de rîs. Îl poftesc afară, iar el îmi ia mîna, mi-o pupă şi se uită lung la mine. I-am tras o palmă! Publicul nu ştia de ce. I-am făcut raport. Au rîs toţi din comisie�.
Nu numai că a arbitrat, dar a şi antrenat, atît echipă de băieţi, cît şi de fete.
�Dacă vezi că un antrenor are un sistem, fă un contrasistem. De exemplu 3 - 5 - 2. Mijlocul alimentează tot timpul şi înaintaşii, ajută şi în apărare. Cu mulţi atacanţi e bine. Depinde de echipa adversă. Trebuie să formezi jucătorii pe mai multe poziţii, ca să derutezi adversarul.
Îmi plăcea să inventez. Gehl trebuia să antreneze, dar nu putea că avea de făcut norme la fabrică şi atunci antrenam eu la Beliu. Cînd eram eu cîştigam, cînd nu, pierdeau.
Am şi jucat fotbal. Centru şi extremă dreaptă. Am jucat în echipa de băieţi în meciuri amicale.
�Trebuia să îmi bat capul cu o echipă de fete�
Ce să fac cu fetele? Am antrenat şi fete. O echipă a fost cea mai bună. A venit de la Bucureşti directivă să se facă campionat de fotbal feminin. N-am fost de acord. Faci cînd ai 10-12 echipe bune. Foresta Arad era bună, dar erau doar vreo 4 echipe bune în ţară.
Trebuia să îmi bat capul cu fete. Am dat un anunţ la ziar. Au venit 60-70. Am ales vreo 20, foste handbaliste. Din astea se putea face ceva. A fost cea mai bună echipă, Foresta Arad. Le-am bătut pe cehoaice, pe unguroaice. Şi pe juniorii băieţi i-am bătut cu echipa de fete�.
Şi-a deschis şi o sală de gimnastică, la Constructorul: �Am descoperit multe gimnaste bune. Îmi plăcea să produc, să arăt ceva din munca mea�
Doina Păcuraru - scriitoarea
A arbitrat 18 ani, pînă în 1973: �Sunt născută in 1932, am 77 de ani. Dar nu mă las. Puteam, dar nu mai am chef să scriu o carte pentru femei, cum să facă să se menţină de la 40 de ani, dacă nu mai devreme. Vîrsta nu trebuie să se vadă�, spune cea care între timp a scris o mulţime de cărţi şi doar o parte dintre ele au fost publicate. E o metodă de a se destinde. A abordat domenii diferite: cărţi poliţiste, cărţi romantice pentru femei, carte de bucate, iar acum finalizează manuscrisul unei cărţi despre UTA: �Am scris despre UTA ce ăştia de acum nu prea ştiu. M-am documentat bine, altfel nu poţi să scrii. M-a ajutat cu materiale şi Alexandru Dan. Am şi poze. Am scris de cînd s-a năcut UTA, de cînd s-a făcut stadionul Neumann, de ce a căzut UTA în B... Pentru publicarea cărţii ăsteia trebuie să găsim un boşorog care are bani şi nu are ce face cu ei. Am scris două caiete�.
Asta e cea mai puternică dorinţă: să găsească un sponsor şi să-şi vadă cărţile publicate.
A primit ultimul regulament de la FIFA pentru arbitri, pentru că �i place să fie la curent cu noutăţile din domeniu. Antrenorii preferaţi sunt acum Bergodi şi Lucescu - tată şi fiu.
�De cînd există profesionism, toată lumea numai bani, bani, bani�
�Fotbalul de azi se bazează pe viteză. Îi derutezi pe adversari. Păcat că am ajuns la vîrsta asta, că aş fi ţinut eu un curs cu antrenorii. Nu pot fi antrenori buni dacă nu simt jocul cu corpul. Să simţi mingea, să lupţi pentru minge.
Îmi plăceau mult echipele de studenţi. Ei jucau ca să ia note bune. Acum banii vorbesc. De cînd există profesionism, toată lumea numai bani, bani, bani. Finanţatorii fac bani şi îi spală.
La UTA mi-au plăcut Petschovschi, Mercea, Bimbo (Farmati), i-am cunoscut pe toţi�.
�Nu-mi place să fac pe vedeta�
Doina Gehl are un trecut cu care se poate mîndri oricui, oricînd: �Pe vremea cînd era Cibi Braun, m-a dus peste tot. I-a plăcut felul meu de a fi. Spunea că e o mîndrie pentru el ca în România să fie aşa un arbitru femeie. Aradul a avut prima arbitră în Europa. În '55 cine naiba dintre femei se mai gîndea la fotbal în afară de mine? Doar că mie nu mi-a plăcut să fac pe vedeta�.
În 1951 s-a căsătorit, la 19 ani. În 1952 i s-a născut primul copil. A început să arbitreze la 23 de ani şi a continuat pînă la 41 de ani, în fiecare sîmbătă şi duminică. �Prima femeie arbitru din Europa! Şi tîmpiţii ăştia au pus-o pe o olteancă prima în România. Acum sunt o grămadă, e adevărat�.
Nu mai merge de mult timp la stadion, ca să vadă meciuri, pentru că are probleme cu picioarele. Urmăreşte fotbalul doar de la televizor.
�Cînd am intrat pe teren, lumea m-a aplaudat. Cînd am ieşit, m-a aplaudat. La înmormîntarea mea, lumea trebuie să aplaude, în loc să plîngă. Aşa am ieşit şi de pe teren�.
http://www.observator.info/actualitate-1...ra-de-mine
![[Image: coperta.png]](http://i890.photobucket.com/albums/ac105/sensoaltec/coperta.png)
![[Image: iotcu.jpg]](http://i890.photobucket.com/albums/ac105/sensoaltec/iotcu.jpg)
![[Image: 3-1.jpg]](http://i890.photobucket.com/albums/ac105/sensoaltec/3-1.jpg)

![[Image: SA400643.jpg]](http://i890.photobucket.com/albums/ac105/sensoaltec/SA400643.jpg)
![[Image: SA400644.jpg]](http://i890.photobucket.com/albums/ac105/sensoaltec/SA400644.jpg)
![[Image: SA400645.jpg]](http://i890.photobucket.com/albums/ac105/sensoaltec/SA400645.jpg)
![[Image: SA400646.jpg]](http://i890.photobucket.com/albums/ac105/sensoaltec/SA400646.jpg)
![[Image: SA400647.jpg]](http://i890.photobucket.com/albums/ac105/sensoaltec/SA400647.jpg)
![[Image: SA400657.jpg]](http://i890.photobucket.com/albums/ac105/sensoaltec/SA400657.jpg)