Forum Oficial al UTA Arad

Dupa cum bine stiti, s-a reusit trecerea cetatii Aradului in circuitul civil, turistic. Care e parere voastra, ce ar trebui sa se faca cu cetatea, dupa cate am aflat in jurul cetatii Universitatea de Vest Vasile Goldis va investi 1 milion de euro intr-o gradina botanica.
Eu sper ca odata cu plearea armatei din cetate, ca va renaste turismul local.

Este bine ca s-a realizat asta, cetatea aceea e o comoara, imensa, multe de vizitat... Sa vedem cum va fi :D

da este de laudat ce vor sa faca cu Cetatea Aradului de cei de la U.V.V.G pt ca va fii un punct important al Aradului din punct de vedere turistic...

ar fii fain da UVG-ul trebuia sa coonstruiasca sdaion la gloria si vedeti cum e construit ca nui

eu spun ca trebuia concesionata(fara comisioane) unei firme straine,din vestul Europei daca se putea.aceasta ar fi trebuit sa investeasca o suma mare(mult mai mult de 1 milion de euro),si apoi sa o introduca in circuitul turistic.

am auzit la radio intr-un reportaj pe radio cnm sau cum ii zice...ca proiectul de reamenajare si introducere in circuitul turistic este aprobat de ministerul culturii sau care se ocupa de treaba asta, de asemenea fondurile sunt aprobate + fonduri de la UE, plus ca tot ministerul asta plateste la armata mutarea din cetate la LIpova sau unde...iar poligonul de tragere (70 hectare sunt acolo) o sa apartina strandului...(o sa avem cel mai mare strand din Europa :) )
Totul se va porni in momentul in care se va finaliza constructia sau reamenajarea garnizoanei de la Lipova si se poate muta armata acolo..
Parca spuneau de 2008 sau 2009 ca va intra cetatea in circuitul turistic...
si poate pana prin 2015 fac ceva si cu terenu ala mai un bazin, o plaja ceva , o bodega sa mai bagam shi noi o shparca pana nu ni se insoara pruncii....pe care inca nu-i avem...shpritzu bois
OM vedea....turisti= bani pt oras...

Am facut armata la tancuri in Cetate, in 1995-1996, daca se deschide, ma bag de ghid :lol: :lol: :lol:

Trecand peste glume, Cetatea Aradului este una din cele mai frumoase, sofisticate si misterioase fortificatzii din balcani (sec XVIII), iar faptul ca am facut armata acolo, nu a umbrit dragostea pentru cetate.

Cel mai important lucru, pentru noii investitori, ar fi restaurarea vechii biserici!!!!

P.S. Alaturi de UTA si de alte " lucrari " facute de Aradeni, CETATEA va purta mandria noastra in toata lumea............

Cetatea Aradului, fortăreaţă, lagăr şi potenţială atracţie turistică

Actuala cetate a Aradului este unul dintre cele mai importante monumente istorice existente în momentul de faţă în zona de vest a ţării. Ridicată în a doua jumătate a secolului al XVII -lea, cetatea a fost considerată una dintre cele mai impresionante fortificaţii militare ale timpurilor respective.



Istoricul cetăţii, în mai bine de 200 de ani de existenţă, este legat de diferite evenimente importante. În timpul Revoluţiei lui Horea, în 1784, cetatea a fost unul dintre centrele de acţiune a trupelor imperiale împotriva răsculaţilor. În vremea războaielor napoleoniene în cetate au fost ţinuţi numeroşi prizonieri francezi. După revoluţia din 1848, în cazematele cetăţii, au fost închişi şi condamnaţi numeroşi revoluţionari printre care şi Eftimie Murgu. Odată cu sfârşitul secolului al XIX-lea, când se schimbă concepţia strategică, cetatea îşi pierde importanţa, devenind o simplă cazarmă.

După asediul nereuşit al turcilor asupra Vienei, se formează o nouă coaliţie antiotomană. În 1686 este cucerită Buda şi trupele imperiale în curând vor sosi sub zidurile Aradului, iar la inceputul lunii decembrie 1687, sub conducerea generalului Mercy, încep asediul sistematic al oraşului, apărat de circa 1500 de spahii şi 500 de ieniceri. Noile forţe otomane sosite dinspre Timişoara sunt nimicite de austrieci lângă podul Mureşului. Populaţia oraşului se rascoală, omorând o parte dintre turcii din oraş şi capturând apoi o întreagă garnizoană.
Întregul comitat aflat la nord de Mureş va fi ocupat de austrieci, şi Pacea de la Karlowitz din 1699 rezolvă soarta Aradului. Părţile aflate spre nord de Mureş ajung sub dominaţie habsburgica şi timp de 20 de ani, Mureşul va forma hotarul între cele două imperii. După razboiul din 1716-1718, purtat împotriva turcilor şi terminat cu pacea de la Passarowitz, Banatul va fi încorporat în Imperiul Habsburgic.

După Pacea de la Karlowitz, linia Mureşului capătă o mare importanţă strategică. Deoarece cetatea Aradului va deveni centrul de apărare în această zonă, încă din 1689, prinţul Eugen de Savoya întocmeşte un plan pentru rezidirea ei, lucrările de construcţie fiind conduse de Georg Haruckern. Cetatea patrulaterală cu bastioane şi tunuri, amplasată în cartierul Drăgăşani, către Fabrica de Zahar, a fost ferită, pe de o parte de Mureş, pe de altă parte de braţele acestuia. Cetatea va fi dărâmată în timpul Mariei Tereza, când va fi construită actuala cetate a Aradului, după sistem Vauban (1763-1783). Planul a fost aprobat personal de împărăteasa Maria Theresa şi de fiul ei, Iosif al II-lea.
De construirea cetăţii, în momentul respectiv, a fost legată problema strămutării oraşului în câmpia Zimandului, pentru ca cei din cetate să aibă câmp deschis de tragere. Rezistenţa populaţiei şi apelurile la Viena au determinat suspendarea acestei idei.

După revenirea la Arad din războiul de şapte ani (1756-1763), soldaţii participă la construirea noii cetăţi, situată pe malul bănăţean. Miile de soldaţi au lucrat cu căruţele proprii în popina din bucla Mureşului la arderea cărămizilor pentru cetate. Proiectată de catre o echipă de ingineri militari, sub conducerea comandantului Ferdinand Philipp Harsch, în cel mai modern sistem defensiv de atunci, Vauban-Tenaille, cetatea, asemănătoare unei stele, în sistem bastionar, este terminată după 20 de ani de muncă, în 1783. Istoria ulterioară a acestei cetăţi diferă atât de cea a Timişoarei, cât şi de cea a Oradiei. Asezarea civila de pe lângă zidurile lor le-a influenţat atât de mult destinul, încât vor avea de suferit, rând pe rând, dezafectări parţiale. Ultima redută, care se încăpăţânează să reziste asaltului civilizaţiei urbane, este splendid conservata fortificaţie hexagonală de la Arad, mascată în buclă în forma literei omega a râului Mureş. Inginerii militari cu experienţă ai împărăţiei (olandezi, italieni şi belgieni), au considerat că popina cu caracter peninsular era suficient de înaltă pentru a face faţă unor inundaţii catastrofale Cu cele 296 de guri de foc iniţial prevăzute, cetatea era inexpugnabilă. Labirinticul sistem bastionar se afla în administrarea Ministerului de Război de la Viena. Corpul de clădire din jurul Bisericii Romano-Catolice adăpostea călugării franciscani dedicaţi Sf. Ioan de Capistrano. În caz de asediu, mănăstirea devenea spital. Prezenţa răsculaţilor arestaţi şi închişi în cazemate a timbrat fortăreaţa cu o conotaţie nouă, neprevazută, aceea de închisoare. Timp de 135 de ani, până în luna noiembrie 1918, ea a devenit una dintre cele mai mari închisori militare ale imperiului bicefal habsburgic.

Ultimul război austro-turc (1788-1790) solicitase prezenţa activă a soldaţilor arădeni în sudul Europei, în asediile de la Novi şi Dubita. În războiul purtat de Coaliţia I antifranceză, regimentul se evidenţiase în cucerirea fortificaţiilor de la Valenciennes, în sudul teritoriului belgian (iulie 1793). În anul 1799, acelaşi regiment participă la luptele din nordul Italiei. Pentru paza Cetăţii Arad, orăşenii au înfiinţat în cursul anului 1796 o garda civilă compusă din 70 de voluntari. În scurt timp, efectivul acestora ajunsese la cifra de 500 de membri. Cele trei batalioane componente foloseau în mod distinct limbile română, germană şi maghiară. Existenţa lor s-a perpetuat până la razboiul civil (1848-1849).
În răstimpul celor peste 20 de ani de războaie cu Franţa, în cetate s-au perindat peste 3.000 de prizonieri francezi.
În perioada 1848-1849, când întreaga Europă era împânzită de mişcări revoluţionare, trupele imperiale din Arad (formate din români şi austrieci), au rezistat asediului armatelor revoluţionare ungare coduse de cei 13 generali. Cetatea a fost supusă unor grele bombardamente, dar cu întăriri sosite din Timişoara, Caransebeş şi Sibiu, a reuşit să reziste asediului prelungit.
După înfrângerea trupelor revoluţionare maghiare, cetatea a devenit închisoare pentru aproape 500 de ofiţeri, care ulterior au beneficiat de clemenţa împăratului Franz Iosef I, care a venit personal la Arad în luna iunie a anului 1852. Etapizat, până la 4 mai 1857, toţi prizonierii politici au fost eliberaţi din toate închisorile imperiului. După terminarea războiului Crimeei, Regimentul 33 revenea în cetate.

Cetatea, ca lagăr
Cetatea a mai adăpostit prizonierii din Bosnia-Herţegovina. În jurul anului 1881 se aflau aici 1239 de militari otomani. În aceeasi parte sudică a cetăţii, în cazemate exterioare, a fost improvizat un lagăr de internare, începând din vara anului 1914. Civili de toate vârstele, împreună cu militari căzuţi prizonieri, au sălaşluit aici până la sfârşitul primului război mondial. În luna noiembrie 1918, trupele aliate franco-sârbe înaintau până la aliniamentul Mureşului, ocupând cetatea. După incidentul de steag dintre gardiştii români şi cei maghiari din data de 29 decembrie 1918, petrecut în faţa Hotelului “Crucea Albă” (azi “Ardealul”), trupe din armata colonială franceză ocupă şi oraşul Arad. În cursul lunii iulie 1919, trupele aliate franco-sârbe părăsesc cetatea în favoarea armatei regale române. Fostul ofiţer al Regimentului 33 infanterie austriac-desfiinţat odată cu transformarea Austriei în republică-Alexandru Vlad va prelua comanda noului Regiment nr. 2 infanterie al armatei române, încazarmat în Cetatea Aradului. Curând aici va fi sediul Regimentului teritorial român nr. 93 de infanterie.
În momentul de faţă se fac demersuri pentru a introduce Cetatea în circuitul turistic, însă este destul de dificil de realizat acest lucru, pentru că Cetatea Aradului trebuie trecută din patrimoniul Ministerului Apărării Naţionale, în cel al autorităţilor locale. Aşadar trebuie mutat batalionul şi eliberată cetatea. Pentru asta însă, este nevoie de amenajarea unui alt teren de instrucţie, de aproximativ zece hectare, şi de îmbunătăţirea condiţiilor de la Lipova, unde ar putea să fie mutat batalionul. De fapt chiar ofiţerii din batalionul de aici nu agreează ideea mutării la Lipova.

Miza Cetăţii Aradului este imensă, iar subiectul este discutat de ani de zile. Potrivit autorităţilor, Cetatea are o suprafaţă construită de aproape 150.000 mp şi o suprafaţă a terenului de 88,86 ha. A fost de fapt menţionată ca atu al oraşului în strategia de dezvoltare. La aceasta ora găzduieşte Batalionul 191 Infanterie “Colonel Radu Golescu”, care e parte a Batalionului mixt romano-maghiar, iar militarii de aici participă de câţiva ani la acţiunile de menţinere a păcii din teatrele de operaţiuni din întreaga lume.
Dacă ar obţine trecerea Cetăţii în circuitul turistic, autorităţile ar dori să o transforme într-un adevărat motor de dezvoltare al oraşului. Odată rezolvate problemele cu Cetatea, aceasta ar putea deveni un magnet pentru turişti, pentru că s-ar putea construi hoteluri, centre de conferinţe, muzee, structuri administrative sau zone de petrecere a timpului liber.

http://www.observator.info

Expoziţie documentară
160 DE ANI DE LA REVOLUŢIA 1848. Arad ŞI BANAT

Sala Clio (str. Horea 10)
Program: Ma-D 9.00-17.00; L-închis
30 mai – 11 iunie 2008
Vernisaj: 30 mai, ora. 17.00

Complexul Muzeal Arad în colaborare cu Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Arad, Muzeul Banatului Timişoara, Muzeul de Istorie, Etnografie şi Artă Plastică Arad şi Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale Timiş organizează expoziţia itinerantă documentară 160 DE ANI DE LA REVOLUŢIA 1848. Arad ŞI BANAT. Expoziţia va fi deschisă la Arad în perioada 30 mai – 11 iunie 2008 la Sala Clio (str. Horea 10), după care va fi itinerată la: Lugoj – 27 iunie şi Timişoara – 15 iulie. Vernisaj: 30 mai 2008, ora 17.00.

Expoziţia reuneşte atât documente ale revoluţiei paşoptiste din părţile Banatului şi Aradului, cât şi scene din bătăliile decisive ale anilor revoluţionari 1848-49: cucerirea cetăţii Aradului, asediul cetăţii Timişoara, capitularea armatei revoluţionare maghiare la Şiria şi aspecte din perioada post-revoluţionară în Arad. De remarcat prezenţa personalităţilor reprezentative pentru Arad şi Banat: Avram Iancu, Ioan Buteanu, primarul Aradului – Török Gábor, Dimitrie Haica, Eftimie Murgu, maiorul revoluţionar Asztalos Sándor.
Materialul documentar este completat de bunurile de patrimoniu etalate în cadrul expoziţiei: arme albe şi de foc; port popular din Ţara Moţilor, echipament militar şi alte piese ce refac atmosfera perioadei paşoptiste în Arad.

Un loc aparte în expoziţie îl ocupă segmentul dedicat evenimentelor la Şiria unde s-a consumat revoluţia maghiară în august 1849, momentul fiind prezentat prin intermediul filmului documentar dedicat familiei Bohus din Şiria. Perioada de glorie a castelului şi a castelanilor din Şiria este cea de la mijlocul secolului al XIX-lea. Ianos Bohus (1800-1894) era atunci comitele Aradului, iar soţia sa, Antonia Szögeny Bohus (1802-1890), era amfitrioana conducătorilor revoluţionarilor maghiari, dar şi a generalilor austrieci şi ruşi – prezenţi la castel în anul 1849. În Castelul Bohus au fost duse tratative între generalul Görgey Artúr, comandantul armatei revoluţionare maghiare şi generalul Frolov, împuternicitul ţarist: capitularea şi depunerea armelor în data de 13 august 1849.

Dupa terminarea razboiului de sapte ani (1756 - 1763), comandamentul militar austriac a demarat construirea unei noi cetati bastionare în locul celei vechi (situata pe locul fabricii textile TEBA). Construirea noii cetati a durat 20 de ani (1763 - 1783). În acest interval de timp a fost rotunjita bucla Muresului, au fost demolate 168 de case care se aflau pe locul viitoarei cetati, au fost sapate santurile de aparare ale acesteia si au fost arse caramizile necesare constructiei. Cetatea, de tip bastionar (un model care are la bazã experienta inginerilor militari italieni) a fost ridicatã sub supravegherea arhitectului militar, comandantul Ferdinand Philipp Harsch. Costurile s-au ridicat la 3.000.000 de florini.

Fortificatia stelatã hexagonalã are, pe o circumferinþã de 3180 m, bastioane de tip cavaler care alterneazã cu cele detasate, fiind flancate de cate doua redute pentagonale prevazute, si ele, cu guri de tragere pentru artilerie (în total, 296 de guri de foc). Pe un nivel inferior, în fata acestui sistem constructiv, se aflau cazematele de brizurã, dintre care cele nouã din partea de sud a cetãtii, mai vulnerabila deoarece nu era apãratã de râul Mures, dispuneau de un sant de aparare care putea fi alimentat, la nevoie, cu apa din râu. Toate aceste elemente de fortificatie erau acoperite cu pamant si iarba, creand o masca eficienta. In curtea interioara a cetatii se putea patrunde pe doua porti mari, boltite, construite sub forma unui tunel cotit, lung de zeci de metri. Poarta dinspre fostul sat Micalaca ducea la cimitirul militar, astazi disparut.

Principalele trei corpuri de cladire care flancheazã vechea piata de parada au avut urmatoarele destinatii:

1. Corpul comandamentului (Comandanten Gebäude), cu un etaj si o curte interioara; pana in 1919 a adapostit si un muzeu al Regimentului 33 infanterie.
2. Cladirea corpului garzii (Hauptwach Gebäude).
3. Manastirea-spital care include biserica în stil baroc. Ultimii patru calugari, dedicati Sfantului Ioan de Capistrano, au locuit în manastire pana în 1861, cand aceasta a devenit, în mod exclusiv, spital militar.

Un loc aparte îl ocupau cazematele. Unele erau locuite, altele nu, deoarece erau întunecoase, prost aerisite si igrasioase. In aceste spatii au fost întemnitati, rand pe rand: lotrii, rasculatii lui Horea, Closca si Crisan, prizonierii din armata franceza (de ordinul miilor), in perioada 1790 - 1815; Eftimie Murgu (1849); 16 generali (dintre care 13 au fost executati, în 6 octombrie 1849, langa zidurile cazematelor exterioare) si ofiterii armatei republicane ungare (aproximativ 500), între 1849 si 1857. De asemenea, aici au fost închisi 1239 de militari otomani, luati prizonieri în Bosnia-Herþegovina în 1881;la începutul primului razboi mondial, aici a stat în detentie, timp de un an, Gavrilo Princip, asasinul arhiducelui Franz Ferdinand (Sarajevo, 1914); mii de civili sarbi din Bosnia-Herþegovina; peste 1000 de prizonieri de razboi rusi si sarbi (1914 - 1918 );militari ai armatei austro-ungare, arestati si condamnati pentru diverse delicte.
Singura perioada în care inexpugnabilitatea cetatii a fost verificatã este cuprinsã între lunile octombrie 1848 si august 1849.

Batalioanele Regimentului 33 infanterie au participat la luptele din Bosnia (1778 - 1783, 1788 - 1790 si 1914 - 1915), Belgia (1790 - 1793), Italia (1799), Austria (1805 - 1809), Galitia (1914 si 1916) iar intre anii 1853 -1856 au participat la ocuparea temporarã a Principatelor Dunãrene în timpul rãzboiului Crimeii.

În cetate au mai salasluit urmatoarele formatiuni militare si paramilitare: garzile civile (pentru paza) între 1796 - 1815 si in perioada iunie-septembrie 1848; batalioanele regimentului romano-banatean din Caransebes si batalionul 2 al Regimentului de linie 31 Leiningen (octombrie 1848 - iunie 1849), asediate de trupele republicane ungare; batalionul condus de generalul Damjanich (1 iulie - 23 august 1849) si guvernul ungar, în frunte cu Kossuth Lajos (4 - 6 august, 9 - 11 august 1849); corpul de armata austriac condus de generalul Schlik (august - septembrie 1849); armata colonialã franceza si armata sarba (noiembrie 1918 - iulie 1919).
Din iulie 1919, cetatea a fost preluata de catre armata romana care, cu o scurta intreruprere, între 1947 si 1958, cand a fost ocupata de catre Armata Rosie, o foloseste pana in ziua de azi.

Interior Cetate


Cetatea Aradului


Asediul cetatii


Sala capitularii armatei revolutionare maghiare (Siria, 1949)


Sursa: Complexul Muzeal Arad

---

As dori sa fac o mica paranteza legata de constructia cetatii si de regimentul care a aparat-o pentru 150 de ani, Regimentul imperial 33. Regimentul 33, format in principal din soldati romani si austrieci, a participat la numeroase razboaie purtate de Imperiu intre jumatatea secolului al XVIII-lea si inceputul secolului XX. După revenirea la Arad din războiul de şapte ani (1756-1763, acest război a fost descris de Winston Churchill ca fiind primul război mondial, de vreme ce a fost primul conflict din istorie care a avut lupte pe tot globul şi în care cea mai mare parte a combatanţilor au fost ori naţiuni europene ori coloniile lor de peste mări - vezi enciclopedia wikipedia), soldaţii participă la construirea noii cetăţi, situată pe malul bănăţean. Miile de soldaţi au lucrat cu căruţele proprii în popina din bucla Mureşului la arderea cărămizilor pentru cetate. Intre 1783 (anul terminarii lucrarilor) si 1919 (cand in urma transformarii Austriei in Republica, armata regala romana se instaureaza in cetate), cetatea nu a fost cucerita de nici o alta armata. În perioada 1848-1849, când întreaga Europă era împânzită de mişcări revoluţionare, trupele imperiale din Arad (formate din români şi austrieci), au rezistat asediului armatelor revoluţionare ungare coduse de cei 13 generali. Cetatea a fost supusă unor grele bombardamente, dar cu întăriri sosite din Timişoara, Caransebeş şi Sibiu, a reuşit să reziste asediului prelungit. (Monografia Aradului)

IATA UN MODEL AMENAJARE A CETATII DUPA TRECEREA EI IN CIRCUITUL CIVIL



-APA AVEM DE UNDE SANTURILE CRED CA EXISTA,DOAR CETATEA LIPSESTE DIN ADMINISTRAREA PRIMARIEI

Superb! Sper sa nu mai visam prea mult timp cu ochii deschisi ci sa ne bucuram in curand de realitatea unei astfel de privelisti.

Frumoase imagini mash510void725, multumim! :notworthy:

Alb Rosu Wrote:Frumoase imagini mash510void725, multumim!

sper sa si avem parte de ele cat mai curand ca altfel de fotografii bine realizate gasim peste tot.

Da, ai dreptate.. :icon_cheesygrin:

Mai avem noi pana sa ajungem ca olandezii,ca aia aveau case cu etaj pe la anul 1600 iar la noi dormeau in gropi http://art-zone.ro/picturi/ng/2/Bordei_i...rescu.html si asta vedea Grigorescu care a trait intre anii 1838-1907.Cat despre ce pictau pictorii olandezi pe la 1600 puteti cauta si va veti convinge.

---

Totusi e bine ca nu e mai mare diferenta si am mai evoluat si noi

---

Nu ca ar fi mare lucru sa faca si Cetatea Aradului la fel dar sunt multe alte prioritati si nu se rezolva.