Deschid acest subiect deoarece chiar daca in ultima vreme am mai progresat, chiar daca suntem foarte bine intentionati sa realizam o peluza ultra' la Arad, ne lovim foarte mult de incompetenta celor din Red Fighters.
Probabil multi dintre voi va intrebati de ce la meciul de ieri le-am luat panza aia care au incercat sa o afiseze, ei bine la meciul cu Farul au facut asa zisa lor coregrafie (pacat de panza) care era de fapt o panza cu ceva text penibil, coregrafie repetata si la meciul cu steaua, doar ca au fost 2-3 cuvinte schimbate, iar acum la meciul cu rapidul vroia sa repete aceeasi "coregrafie", cu atat mai mult cu cat le-am explicat ca dupa meciul cu steaua am primit ironii din partea altor peluze, cum ca nu suntem in stare de nimic, cum de suntem asa penibili sa afisam aceeasi coregrafie de 2 ori, iar acum colac peste pupaza moldoveanul cu sleata lui au incercat sa afiseze a treia oara coregrafia, asta dupa ce au fost avertizati de la bun inceput sa nu o desfasoare ca nu ii vom lasa.
Le-am explicat clar, ca atat timp cat fac ceva in peluza se rasfrange asupra tuturor, ca panza la o adica s-ar fi desfasurat peste toata peluza nu doar peste sectorul lor.
Oricat am incercat sa le explicam ce conduita trebuie sa aiba in peluza, ei continua cu taraniile lor, de altfel si de cantat canta prea putin de multe ori chiar moldoveanul statea si manca seminte uitandu-se la meci.
In astfel de situatii ne vedem nevoiti ca unor oameni de la ei sa le interzicem accesul in peluza daca nu isi baga mintile in cap, si vom face asta chiar daca vom fi nevoiti sa recurgem la forta.
Nu are rost sa mai amintesc aici de grozaviile care le faceau in deplasari, pt ca le stiti cu totii, mai ales ca noi mergem separat.
Si o alta problema tot mai acuta este prezenta unor persoane neavenite care nu au ce sa caute in sectorul galeriei, noi la noi in sector ieri am reusit sa facem ordine si s-a auzit mult mai bine decat la meciul cu steaua, insa la ei este durere.
Iar o a treia problema este ca avem nevoie de o statie sau de o portavoce puternica pt. o mai buna coordonare a peluzei, pt ca de la un moment dat te lasa si vocea si chiar nu se poate da tonul numai din gura, cei din spate nu aud sau si cand aud, aud decalat.
Daca voi ati sezisat alte prrobleme in peluza, va rog sa le expuneti aici pt. a le discuta si a le putea remedia.
probabil ca nu sunt eu cel mai in masura sa intervin la acest subiect, dar parerea mea e ca sunteti mult prea orgoliosi si asta e motivul pentru care la ora actuala voi nu aveti o statie de amplificare sau macar o portavoce. sa nu mai vorbim de alte materiale necesare in peluza.
problema e ca nu vreti sa acceptati ajutorul nimanui, cu atat mai putin cel al clubului si cred ca nu aveti decat de pierdut din chestia asta. nu zic ca ar trebui sa fiti milogi ca cei din rf, dar asta nu inseamna ca trebuie sa refuzati strictul necesar care vi se ofera si sa va ganditi ca toate astea ar fi spre binele vostru
The_Kid ..perfecta dreptate.Si eu am fost prezent in peluza iar cand am vazut ca vor sa afiseze aceeasi coregrafie ma gandeam cat de penibil va fi daca va fi afisata.Foarte corect ca nu ati permis sa o afiseze.
Cu privire la coordonare eu cred ca este necesara o portavoce(in spate nu prea se auzea bine cand se da tonul)..asta pt ca o statie cred ca este destul de scumpa.
In rest este bine..chiar am observat ca tot mai multa lume se alatura si canta impreuna cu noi.
O solutzie ar fi cele doua difuzoare din fatza peluzei. Daca conducerea ar fi deacord, ar mai trebuii doar un microfon si un electrician, pt. ca stalpul e racordat deja la tensiune. Asta ar fi o solutzie simpla si cu un impact mult mai mare decat un megafon.
P.S. Megafoanele(portavocile), incep de la 60 euro, singurul magazin specializat din Ardeal este la Cluj-Napoca...........
Parerea mea, am fost la Conpenhaga, hic (citat din Vacaroiu) :D
Ba da dati-o draq de portavoce, vorbeste cu fratetu ca ii in Cluj sa o cumpere, sa-i faca factura si sa o trimita repede la Arad ca iti dau eu banii!Sau vrei si comision, perversule !?Ce p*** sta SUR intr-o portavoce ?
Panza aia penibila ce au pus-o trebuia luata la inceput nu in timp ce a fost derulata pentru a nu vedea scena tot stadionul.E jenant sa vezi o peluza unde suporterii aceleiasi echipe se hartuiesc intre ei.Trebuie luata o decizie si actionat scurt.Ceva de genul lovitura de stat!Sunt o gramada printre ei care parca vin de la Jebel si nu au ce cauta acolo!
Am sa vorbesc cu Luca sa returneze banerul cu RF si va ramane scris acolo doar SUR , daca nu va face altul bineinteles.Daca vreti scriem altceva pe el ramane de stabilit.
Ovi o sa discutam asta intr-o sedinta in care sa fie si de la ei cativa oameni de fata, si de la noi si o sa ii comunicam cum sta treaba de acum incolo pt. ca prea multe cacaturi am inghitit.
Cat despre panza, i-am spus de la inceput sa nu o afiseze si a zis bine si in timpul meciului numai am vazut ca ii da drumul, mai este si curva pe deasupra.
si cele mai penibile momente erau cand ei cantau ceva cantam si SUR cu ei iar apoi cand le ziceam ce se va canta ei o dadeau cu altceva.SABOTAJ curat din partea lor.
Trebuie facut ceva ca nu-nteleg de voie buna. :twisted:
Sunt Hunedorean, dar am tot respectul pentru Batrana Doamna. Nu e treaba mea sa intervin in treburile interne ale peluzei voastre, dar ca observator neutru, mi s-a parut jenant din partea RF sa afiseze aceeasi coregrafie doua meciuri la rand...
Cat despre faza cu cantatul... la fel ni s-a intamplat si noua intr-una din deplasarile de anul trecut. Convenisem sa cantam impreuna pentru binele echipei. Am cantat si noi la scandarile lor, iar cand am dat noi tonul ei n-au mai raspuns. Din acel moment, activam separat si la meciurile din deplasare. Poate unii din voi au si vazut asta, la meciul de trista amintire pt.voi, din ultima etapa a campionatului trecut.
Vrem unitate si ultrasi adevarati...nu tarani...faceti sedinat si desfintatii.
The Kid am vb cu tine la meci, trebuie pus in peluza" sector galerie" pt ca ma-m saturat sa tot scot mancatorii de seminte, sau sa delimitam cumva sectorul unde stam noi si voi .
Cu coregrafia ai dreptate i-am spus sa nu o mai afiseze dar nu stiu cine a intinso, era clar ca voi nu o sa participati, a fost o chestie care ma scarbit .
Eu recunosc ca trebuie facuta curatenie in RF dar nu trebuie sa generalizam cum ca: toti suntem boschetari si aurolaci.
Trebuie dialogat si discutat inainte de fie care meci si atunci nu se mai ajunge la chesti penibile.
Sper sa pot ajunge la o intalnire cu voi.
FORZA UTA
Romica te vom anunta din timp util cand va fi discutia, te rog sa participi si tu chiar daca acum timpul nu iti mai permite asa usor ca inainte.
Eu personal m-as bucura daca cei din RF s-ar reorganiza in jurul tau, al lui Luci (Sexu'). Te ajutam si noi si te vom sprijini si te asigur ca nu vor mai fi probleme, insa ideea este clara, moldoveanu' trebuie sa dispara pt. ca este un inomepetent, iar toata starea asta de haos i se datoreaza numai lui.
Pe langa asta mai am o rugaminte ca la meciuri sa nu ii mai lasati pe taranii aia de sergiu si ghita sa stea in fata voastra , pt ca nu sunt ei indreptatiti sa stea acolo si nici nu cred ca sunt reprezentativi pt voi.
perfecta dreptate clau,nici eu nu il suport pe ghitza!!!!!!!
Cica se vb ca are sa apara una bucata grupare (brigada) noua cu 150-200 membrii, zice pasarica informatoare, care se va pune intre noi si RF.
Informatie proaspata (24ore) care am uitat sa v-o scriu ieri.
P.S. 1. Daca mi-a tras teapa pasarica inseamna ca v-am mintit si eu.
Cine vrea detalii imi scrie pe PM si ii dau nr. meu de tel.
P.S. 2. Mie imi suna a vrajeala sau a intentie fara finalitate.
P.S. 3. Cica in peluza galeriei noastre (dar nu in zona SUR) ar fi fost fondatorul cvucs-ului. Cred ca si asta e gogonata.
on-topic : Referitor la peluza e jenanta treaba cu fiecare canta cum il trage capul e super jenanta. Trebuie facut ceva pentru ca sa cante toata lumea impreuna.
Kidule, eventual sa pui si pe aici data si ora intruniri respective.
pai hai sa o punem de o sedinta !
Ce ziceti de joi seara la ora 21 in locatia binecunoscuta ?!
un singur e lucru e clar
Che Guevara trebuie sa dispara!
Micuzule, tare m-as bucura dar nu prea vad de unde ar putea rasari ultrasii aia. Sau poateau fost invizibili pana in prezent. Eu cred ca ar trebui sa-i smulgi cateva pene pasaricii care te-a informat.
Daca tot amanam sedinta asta nu rezolvam nimic si ne enervam aiurea la meciuri. Dupa ce ca duminica am trait un meci de infarct a trebuit sa me enervez si pe unii idioti din rf. Voce oricum n-as mai fi avut chiar daca ar fi cantat mereu cu noi dar macar nu mi-as fi facut nervi aiurea.
p.s. Daca rezolvam problemele cu ei, propun ca 'forza UTA/haide Arad......' sa fie cantata pe 2 voci: noi si ei; exact cum faceau si grecii.
Desi am iesit de ceva vreme din RF o sa incerc sa vorbesc cu Luci(Sexu)sa infiintam o noua brigada intr-un fel afiliata la SUR asta si cu acordul vostru pt ca ma cam gindesc la asta de citeva saptamini dar nu prea am vrut sa ma bag si io in seama fara rost ,dar nemultumirile cresc si tarani o tot dau in bara .Binenteles vom avea nevoie de sprijinul SUR in mai multe privinte pt ca au totusi experienta de partea lor.
FORZZA UTA ,PENTRU NOI DOAR UTA CONTEAZA
Ok, ne vedem joi. De acord cu cristi_, daca pana la meciul cu Bistrita nu-si fac alt banner, propun sa il dam noi jos pt ca mi se pare penibil ca peluza in care stam sa fie catalogata drept una de stanga. De altfel 99% dintre ei habar n-au cine a fost Che. Propun de asemenea ca 'UTA-Arad-VICTORIE' sa fie cantat doar in varianta compusa initial de noi pt ca ceea ce au adaptat ei e o laba trista.
ALX Wrote:Desi am iesit de ceva vreme din RF o sa incerc sa vorbesc cu Luci(Sexu)sa infiintam o noua brigada intr-un fel afiliata la SUR asta si cu acordul vostru pt ca ma cam gindesc la asta de citeva saptamini dar nu prea am vrut sa ma bag si io in seama fara rost ,dar nemultumirile cresc si tarani o tot dau in bara .Binenteles vom avea nevoie de sprijinul SUR in mai multe privinte pt ca au totusi experienta de partea lor.
FORZZA UTA ,PENTRU NOI DOAR UTA CONTEAZA
In sfarsit Gabi, Doamne ajuta !
Pt. cei ce nu stiti ALX este un vechi membru din fostul RF, inca de la infintare.
A stat cu noi la meciul cu Rapid, si la Pitesti a fost deasemenea cu noi. Nu o sa zica nimeni din SUR ca nu o sa va sprijine.