Forum Oficial al UTA Arad

Cand a fost folosita stema aia pe bannerul de la T2 ?

Nu stiu daca a mai fost postat sau nu . Oricum ,chiar daca nu e prea placut pentru noi acest moment, putem vedea o parte din tribunele arhipline ale stadionului :

http://www.youtube.com/watch?v=PyaaAKGKu...re=related

Titlul articolului e putin fortat si asta nu pentru ca nu ar fi existat o repulsie la adresa echipelor departamentale, ci pentru simplul fapt ca Dinamo nu a castigat la Craiova. Inaintea acelei etape, UTA avea un punct avans (la acea vreme se acordau doar 2 pt la victorie), deci un egal ar fi folosit dinamovistilor, doar in eventualitatea in care UTA pierdea la Cluj. Dinamo nu a rusit nici macar egalul la Craiova, ci a pierdut cu 1-0. Prcatic se poate spune ca si Universitatea Craiova ne-a dat o mana de ajutor indirect prin victoria in fata dinamovistilor. Peste 4 ani, cand au pierdut la Arad in penultima etapa (pierzand ulterior tilul la egalitate de puncte cu Dinamo, dar diferenta de 1 punct la golaveraj) intr-un meci fara miza de clasament pentru UTA, aveau sa regrete acel lucru.

Old-boys UTA a sărbătorit sfârșitul unui an frumos. Galerie foto de la banchetul utiștilor!
http://sportarad.ro/glorii-aradene/old-b...utistilor/

Întâlnire de suflet, marți după-amiază, pentru vechii fotbaliști ai UTA-ei care rămân uniți în echipa de old-boys. În cadrul intim oferit de hotelul Coandi, Gheorghe Vaczi și Ionel Costin – cu Dorel Cura, Adrian Țolea Alexandru Meszar și George Albu invitați – i-au chemat la câteva ore de aduceri aminte pe fotbaliștii care continuă să țină sus steagul alb-roșu.

Seniorii Alexandru Dan, Christos Metskas, Puiu Tăuceanu, Flavius Domide, Gabor Biro, Mircea Axente și Emanoil Gherghel au primit câte o plachetă cu însemnele UTA Old-boys și au fost aplaudați de componenții trupei arădene – Emil Szabo, Gabi Mihaly, Pavel Szel, Marius Grad, Sandu Gaica, Mihai Țîrlea, Emerich Hirmler, Cornel Nădăban, Octavian Nadiu, Dacian Tuef, Dorel Toderaș, Dan Mănăilă, Gheorghe Vânătoru, Adi Ungur, Nicolae Mitu, Gheorghe Lazăr, Vasile Rad, Mihai Pintea și Florian Voinea , plus fostul arbitru arădean Marcel Vida.

În centrul atenției, nea Dan, la 83 de ani, mereu cu gândul la viitorul UTA-ei. „Eu și Toma Jurcă, bolnav, din păcate, acum, am rămas de la înființarea echipei de old-boys”, și-a amintit cel care și-a legat numele trei decenii de sectorul de copii și juniori de la UTA.

Marea noutate vine în dreptul băncii tehnice, Gabor Biro anunțând că renunță la postura de antrenor principal. „Dar rămân alături de echipă, fotbalul a fost și este viața mea”, a mărturisit fundașul de fier al anilor 60-70, căruia Vaczi i-a propus postul de vicepreședinte. Deocamdată, numele noului antrenor n-a fost decis, dar se pare că șansele cele mai mari sunt în dreptul lui Sandu Gaica.

„A fost un an frumos, ne-au vizitat două echipe din Germania, am avut întâlniri în Ungaria și România, mai ales cele cu Poli Timișoara și FC Bihor, am ieșit în tot județul. Old boys UTA trăiește și va trăi, cu mine, cu domnii Costin, Biro, Domide, ne pare bine că ne sunt alături Consiliul Județean, Primăria și că putem duce înainte numele și tradiția UTA-ei”, a concluzionat Gheorghe Vaczi.

ERHARD SCHEPP

-s-a nascut la 12 decembrie 1952 in localitatea Sagu (jud. Arad)
-a inceput fotbalul la juniorii UTA-ei, deputand in prima liga in returul campionatului 1969-1970
-a adunat 197 de prezente in tricoul UTA-ei in Divizia A si 10 in Divizia B
-a marcat 14 goluri pentru UTA, 13 in “A” si 1 in “B”
- pentru o scurta perioada s-a aflat in pregatiri cu Poli Timisoara, dar s-a intors la UTA
-in decembrie 1979 a plecat definitive in Germania
- in Germania a jucat in liga II-a la SV Ingolstadt si in liga IV-a la Landshut
- a fost international de juniori si tineret in Romania

- Dle Schepp, mai tineti minte cum ati ajuns la UTA?
- Bineinteles. Doi colegi de ai mei, din Sagu, jucau la UTA. Faceau zilnic naveta la Arad, cu autostopul. Zoltan Farmati si Alexandru Mercea erau antrenori. Intr-o zi i-au intrebat pe colegii mei daca nu cunosc cumva un stangaci. Acestia m-au recomandat pe mine, si asa am ajuns la UTA, la 12 ani.
- Asa de bine v-ati simtit la Arad, ca n-ati vrut sa plecati niciodata de acolo?
- M-am simtit minunat! Aradul a fost casa mea! Domnul Mercea a fost mentorul meu, un technician extraordinary, care a stiut sa lucreze cu copiii si uniorii.
- Dumneavoastra ati practicat handbalul la inceput?
- Cand am terminat clasa a VIII-, tatal meu a incercat, asa cum se obisnuia pe atunci, sa ma indrepte spre un liceu mai bun. Avea si relatii in acest sens, dare u nu am fost deacord sa intru undeva cu pile. Si am optat pentru Liceul sportiv din Timisoara. Am dat examen, iar profesorul Constantin Lache m-a indragit imediat. Nu stiu daca ati auzit de el…
- Cum sa nu! Doar a fost antrenor emerit de handbal!
- Si am stat trei ani la Liceul Sportiv. Acolo am practicat mai multe sporturi, printer care si handbalul si atletismul. Dar in fiecare duminica plecam acasa si jucam fotbal la echipa de juniori.
- Am inteles. Deci handball ati jucat doar asa, in scoala…
- Intocmai. Cand am terminat clasa a XI-a m-am intors acasa, la parintii mei, la Sagu. Chiar atunci s-a nimerit sa fie un meci intre juniorii din Sagu si UTA. Am invins UTA cu 2-1, am fost remarcat si conducatorii de la UTA i-au convins pe parinti sa ma mute cu scoala la Arad. Astfel ca clasa a XII-a am facut-o la Arad, si am luat fotbalul in serios.
- Iar la 17 ani si jumatate ati debutat in Divizia A cu UTA…
- S-a intamplat la 1 iulie 1970, contra Univertsitatii Craiova.
- Da, iar pana la finele campionatului ati bifat 4 meciuri, iar UTA a castigat titlul! Ce putea fi mai frumos pentru dumneavoastra?
- A fost o perioada senzationala! Marele merit este al antrenorului Mercea, care a crezut tot timpul in mine.
- Apropo de antrenori, ani buni i-ati avut ca technician sip e Coco Dumitrescu…
- Multi ani, si va pot spune ca a fost un antrenor sensational. Multi l-au injurat, pentru ca a fost un tip sever. Mie mi-a placut insa, pentru ca tot timpul am iubit disciplina. O buna bucata de vreme, Coco Dumitrescu l-a avut ca second pe Ion Reinhardt. Au fost vremuri de neuitat!
- Iar dumneavoastra ati cunoscut urcusul pe plan fotbalistic
- Pana la un moment dat. Am facut o prostie, avant mult de suferit in continuare…
- Dar aventura in alb-rosu a mai durat ani buni…
- Sigur, la UTA am jucat inca o perioada destul de lunga.
- Dar echipa n-a mai reusit sa castige niciun titlu…
- A fost momentul in care Steaua si Dinamo au inceput sa racoleze cei mai buni jucatori din tara, astfel ca restul echipelor aproape ca nu au mai avut nicio sansa sa se impuna in fata lor.
- Dumneavoastra n-ati avut nicio oferta de la echipele din Bucuresti?
- Am avut. Sportul Studentesc a umblat ani de zile dupa mine. M-au ofertat si cei de la Bacau, de la Iasi, de la U Cluj si cei de la Oradea.
- Dar nu le-ati dat curs..
- Nu, nu. Asa de mult mi-a placut la Arad, incat n-am vrut sa plec!
- Si suporterii UTA-ei v-au iubit si v-au apreciat!
- Da, pentru ca am pus mult suflet in tot ceea ce am facut. Am fost un om simplu, care a crescut intr-o familie extraordinara.
- Cu cine v-ati inteles cel mai bine dintre colegii de la UTA?
- Cei mai buni prieteni au fost Johny Brosovszki si Stefan Kukla. Bine m-am inteles si cu Domide, un copil tare bun.
- Din pacate, Brosovszki si Kukla nu se mai afla printer noi…
- Sigur ca e mare pacat. “Kuki” a fost un sufletist, un om deosebit.
- Ati marcat 13 goluri in Divizia A.
- Asa este. In fiecare sezon mi-am facut datoria si am inscris!
- Care v-a placut cel mai mult? Unul pe care nu-l puteti uita…
- A fost un gol inscris in poarta Resitei. Marcat de mine cu piciorul drept, care nu era cel forte al meu, mingea ducandu-se direct in vinclu. Scorul final a fost 3-0 pentru noi, iar la adversary a fost antrenor Reinhardt, pe care l-am avut cu ceva vreme in urma second la UTA.
- Ati marcat si cu capul, nu?
- Hai sa va povestesc ceva. Prin 10 noiembrie 1976 am avut un meci la Craiova. Bunicul meu murise cu cateva zile inainte. Fapt ce mi-a fost comunicat doar dupa joc, la urcarea in autocar. Am pierdut cu 3-0. Am ajuns la miezul noptii in Sagu si l-am vazut pe bunicul in siciru. L-am mai sarutat pe frunte! Am tinut foarte mult la el. Urmatorul meci l-am avut cu ASA Tg Mures, pe teren propriu. Scorul a fost la un moment dat 1-1, iar in ultimele minute am inscris golul victoriei, cu capul, dupa un corner batut de Brosovszki. Am castigat atunci impotriva prietenului meu Laci Boloni!
- Asa de bine v-ati inteles cu el?
- Da. Cand ne-am intalnit prima data, la nationala de juniori, nu stia niciun cuvant in limba romana!
- Mai tineti si acum legatura cu el?
- De cand am parasit definitive tara, am mai citit doar in presa despre el.
- Ce nu se prea mai stie de dumneavoastra?
- Poate faptul ca am fost si la Poli Timisoara.
- Dar ati stat foarte putin…
- Sigur ca da. S-a intamplat imediat dup ace am terminat liceul. N-am vrut sa plec. Dar n-am stat decat o luna. Nu mi-a placut si m-am intors imediat!
- Ati mai lucrat cu multi antrenori…
- Sigur ca da. Cu Jackie Ionescu, cu Toma Jurca, dar si cu Cici Manolache. A fost un nebun si jumatate. Dar un om fain. Imi spunea “Tu nu joci, tu scrii cu picioarele”. Frumoase vremuri… Manolache ne povestea o gramada de lucruri, mai ales in cantonamente.
- Din pacate, in vara lui 1979 a venit si prima retrogradare din istoria UTA-ei…
- Nici acum, dupa atatia ani, nu-mi explic ce s-a intamplat atunci! Nun e trecea prin cap ca se poate intampla asa ceva! Ne trebuia un punct, in ultimele etape ca sa scapam. Ne-a batut Buzaul acasa, iar in ultima etapa, la Ramnicu Valcea, am pierdut 3-2. Tin minte ca am scos un 11 metri, s-a facut 2-2, dupa care am mai luat un gol…
- Dar ati ramas la UTA si in Divizia B
- In vara, dupa retrogradare, Brosovszki si Kukla au fost dati afara. Venise antrenor Jancsi Bacsi, adica Reinhardt. Eu aveam deja actele pentru plecarea definitive in Germania. Conducerea clubului nu m-a mai bagat in seama. Nu am facut niciun cantonament, dar antrenorul m-a convocat meci de meci. Ma pregateam cu juniorii, iar in campionat am fost mereu titular. Am si marcat un gol in Divizia B, direct din corner!
- In total, ati apucat zece meciuri in liga II-a…
- Exact.
- Si ati ajuns in Germania, la nici 27 de ani. Ati mai jucat fotbal acolo?
- Da. In liga II-a, la SV Ingolstadt. Dar eram destul de departe de casa, la vreo 70 km. Iar fata mea nu avea decat patru ani, astfel ca a trebuit sa renunt. Am jucat apoi la Landshut, promovand din liga IV-a in a III-a. Am trecut apoi la antrenorat. Asta pana ca cand am facut inca doi ani de scoala, la Munchen.
- A fost vorba de o specializare, nu?
- Exact. Sic and am terminat scoala, am prins un loc excellent de munca!
- Despre ce serviciu este vorba?
- Este o firma de distributie a revistelor si a ziarelor. De 25 de ani lucrez aici si va pot spune ca imi place foarte mult. Avem un parc de camioane, vreo 13 masini, care circula toata noaptea. Toate pachetele trebuie pregatite cu mare atentie. Totul functioneaza ireprosabil.
- Fotbalul din Romania l-ati mai urmarit?
- Vorbesc saptamanal la telefon cu prietenul meu din Arad. Lica Gherghel. Ne cunoastem de peste 30 de ani si relatia noastra este foarte buna. Anul trecut, am fost impreuna cu prietena mea in Romania, dupa 25 de ani. Ne-am simtit extraordinary!
- De 25 de ani n-ati mai fost in tara?!?
- Da. Pana in 1990, cand am divortat, mergeam mai des, la socrul meu, cu medicamente, deoarece el a avut probleme cu inima. Cu prilejul acestei ultime vizite, am stat opt zile in Romania si mi-a placut tare mult. Ne-am propus ca la anul sa venim din nou.
- V-ati inalnit cu cativa dintre fostii colegi de la UTA?
- Da, da. M-am intalnit cu Pojoni, pe care in alta imprejurare nu l-as mai fi recunoscut, cu Biro, cu Domide, cu Cura si Vaczi.
- Si Lereter e in Germania…
- Stiu, insa nu l-am intalnit deoarece sta departe de mine. El este cu 17 ani mai mare decat mine. Sic and te gandesti ce cuplu am facut in centrul apararii cu el!
- Dar v-ati inteles bine cu el?
- Extraordinar! A fost un tip extreme de sever. Eu si Brosovszki am fost cei mai tineri din echipa aia mare a UTA-ei. Caram toate bagajele! LA aeroport sau la autocar. Doar noi doi, impreuna cu Batrana, portarul de rezerva. Asa era atunci. Ceilalti jucatori nu carau absolute nimic. Eram bucurosi daca eram primiti la masa cu ei, la un pahar de vin. Astea erau exceptii! Noi eram ca si negrii, turnam doar in pahare veteranilor.
- Ce parere aveti despre fotbalul romanesc de acum?
- Am vazut foarte putin. Urmaresc meciurile internationale, Champions League. Am fost de doua ori pe noua arena din Munchen. Mi-a placut enorm, atmosfera fiind una incredibila!
- Locuiti aproape de Munchen?
- Cam la 60 si ceva de km distanta…
- Si tineti cu Bayern?
- Nu mai tin cu nimeni. Imi place fotbalul, ma uit la meciurile lui Bayern, mai merg la ele, deoarece fiica mea locuieste la Munchen, dar nu sunt fanatic.
- Domnul Gherghel mi-a spus ca fiica dumneavoastra este jurnalista…
- A facut un studio in Regensburg, iar acum lucreaza ca jurnalista in televiziune. A fost opt saptamani in Malaysia! Nu e un serviciu usor, dar ei ii place iar eu o sustin.
- Nu va este totusi dor de fotbal?
- Mi-ar fi placut sa lucrez cu copiii. Asta a fost visul meu, am si avut destule oferte din zona in care locuiesc, dar serviciul nu mi-a permis. Ori faci un lucru ca lumea, ori nu-l faci!
- Corect. Cred insa ca sunteti la current cu situatia actuala de la UTA. Echipa nu mai reuseste sa ajunga acolo unde-si doresc fanii, adica in Liga I…
- Pai cum sa reuseasca fara bani? Si de unde bani?
- Care au fost jucatorii care i-ati apreciat cel mai mult?
- Au fost mai multi. Dumitrache a fost un jucator extraordinary!
- L-ati avut deseori ca si adversar!
- Mi-a placut intodeauna sa joc contra lui, desi nu era usor de anihilat. Apoi, mi-a placut de Dudu Gerogescu, de Lita Dumitru, de Dinu, de Raducanu, un portar de exceptie. Mai sunt si multi altii, dar nici nu-mi mai vin in minte. Aaa, Romila, de la Poli Iasi, apoi Gigi Multescu. Trebuie spus ca Romania a avut destule talente in trecut. Daca granitele erau deschise si acesti jucatori puteau juca afara, toata lumea avea de castigat. Cluburile de aici se alegeau cu bani, iar jucatorii se realizau afara. Mi-am adus aminte si de Nasturescu, extrema de la Rapid si de Boc, un fundas de clasa mondiala. Daca nu era atunci comunismul ala dur, situatia era cu totul diferita. Eu, de exemplu, nu plecam niciodata din Romania. Aveam o familie frumoasa si buna, o casa extraordinara. Nu plecam! Va spun sincer asta! Cand imi incheiam activitatea pe teren, faceam o scoala de antrenori si ramaneam in fotbal.
- Din pacate, in perioada in care ati jucat dumneavoastra retributiile in fotbal nu erau la nivelul celor de acum…
- Asta e adevarat. Fotbalul avea statut amator. Iar eu acum, in Germania, de exemplu, nu pot sa ma gandesc inca la pensie, pentru ca imi lipsesc anii respective din cartea de munca!
- N-aveti cum dovedi…
- Unde sa fi avut carte de munca la UTA? Federatia ne dadea o indemnizatie, in functie de locul ocupat in clasament. Aveam salariu de la club, plus primele de joc. Banii s-au luat, dar nimic nu-i trecut undeva. Practic, imi lipsesc 10 ani la vechime!
- Oricum, aveti multe amintiri frumoase…
- Foarte multe. Oricum, scoala romaneasca de fotbal a avut valoare in trecut. Antrenori precum Mercea sau Dan Alexandru au stiut cum sa se poarte cu copiii. Nu uit nici acum cat ne bucuram cand dupa antrenamente primeam un pahar cu lapte sau cate o ciocolata. Ce sa mai spun ce fericire era cand primeam o masa calda, la cantina clubului. Sunt lucruri pe care nu poti sa le uiti.
- Dar nu va pare rau ca ati plecat in Germania in 1979?
- In trecut, in Romania au fost vreo 300.000 de familii de germani. Rand pe rand au inceput sa plece. Parintii mei nu doreau sa plece! Sora mea, impreuna cu barbatul ei, ne tot spuneau “Ce facem? O sa plecam ultimii din tara?”. Pana la urma, in februarie 1979 au plecat si parintii mei. Am avut noroc atunci, ca Nicolae Ceausescu a dat o lege ca toti cei care au fost considerati dezertori sa fie lasati sa paraseasca tara. Si am profitat si eu. Dar ma intorc tot timpul cu placere in Romania. Chiar daca s-au schimbat multe, incat nu mi-am mai recunoscut satul unde m-am nascut si nici casa in care am locuit…

Interviu realizat de Sandu Ususan, in fituica liliachie. O sa pun mai tarziu si niste povestiri despre Shepp, insa trebuie sa le transcriu, pentru ca fomistii astia nu dau articolele "la liber" pe net.

Asa cum am promis:

De aici a pornit aventura in alb-rosu...
La 1 iulie 1970, Erhard Schepp a aparut pentru prima data in echipa de seniori a UTA-ei, intrand in locul lui Domide, in minutul 77 al partidei cu Universitatea Craiova. Aradenii s-au impus cu 2-1, gratie reusitelor lui Mot si O. Dembrovschi.
In respectiva intalnire, UTA a aliniat formatia: Gornea-Biro, Lereter, Pojoni, Brosovschi-Axente, Petescu, Domide (77 Schepp), Mot (60 Schiopu)- Dembrovschi, Fl. Dumitrescu. Ce a urmat? Ne povesteste interlocutorul nostru: " Peste o saptamana am intalnit pe Dinamo. Pojoni s-a accidentat si am fost titular, facand cuplu de fundasi centrali cu Lereter. L-am avut ca adversar pe Dumitrache si am castigat cu 2-1".

Episodul care i-a stopat ascensiunea in nationala...
"Am ajuns primul neamt care a fost capital al nationalei U21 a Romaniei! Ne aflam in Italia, la Viareggio. Urma sa ajungem la Roma, dupa care sa plecam in America de Sud, pentru doua meciuri cu Brazilia si Argentina. Am fugit atunci si am ramas in Germania. Dupa sase luni m-am intors in tara, mi-am recunoscut greseala, dar capitolul cu nationala s-a inceiat pentru mine! Ne aflam in 1974. A fost o nebunie a mea, pe care am regretat-o ulterior"

Contract de 200.000 de marci, oferit de Bayern Munchen!
Dupa evadarea de la nationala U21, in 1974, Erhard Schepp a ajuns in Germania. S-a prezentat la Bayern Munchen, antrenata atunci de Udo Lattek, echipa care a castigat Cupa Campionilor. Dar sa-l lasam pe eroul randurilor noastre sa povesteasca:"Echipa mare a lui Bayern, cu Beckenbauer, Gerd Muller, Uli Hoeness. M-am pregatit o perioada cu ei, am jucat pe fals in cateva amicale. Antrenorul LAttek a vrut sa ma legitimeze, propunandu-mi un contract de 200.000 de marci! Din pacate, federatia din Romania m-a suspendat pe doi ani. Am fost cu varul meu si in Elvetia, la UEFA, dar n-am putut rezolva nimic. Bayern a propus federatiei romane sa joace un amical cu nationala Romaniei, fiind dispusa sa dea bani frumosi pe mine! Dar nu s-a putut. In conditiile astea nu aveam cum sa stau la Bayern. Doi ani era mult prea mult...
Niste prieteni ai socrului meu, niste sarlatani, au incercat sa-mi falsifice niste acte, ca sa pot fi transferat in Elvetia, la FC Sion. Totul era pregatit, dar n-am vrut sa risc.
Si asa ca am hotarat sa ma intorc acasa. Luasem legatura cu Mircea Leac, de la UTA, care juca in lotul national de tineret. Ei au avut meci la Passau, langa granita cu Austria. M-am dus acolo si am venit cu lotul in tara. Am trecut prin Iugoslavia si am intrat in Romania la o granita mica, langa Jimbolia. Am sunat-o pe pe prietena mea si i-am spus saia legatura cu autoritatile si sa se intereseze daca mi se garanteaza ca nu voi fi arestat. Am primit confirmarea, m-am dus la club la UTa si m-am prezentat la Florea, care atunci era presedinte. A avut loc un proces formal la Bucuresti, mi-am cerut scuze pentru fapta mea si am fost lasat in pace. Dar n-am mai pupat echipa nationala. Interesant e faptul ca in turneul din America de Sud, la care eu nu am mai ajuns, a fost convocat tocmai Johny Brosovszki. Mi-a parut bine pentru el, dar ulterior am regretat, pentru ca eram in forma mare atunci."

Ultimul meci la UTA...
La 4 noiembrie 1979, Erhard Schepp a imbracat pentru ultima oara tricoul alb-rosu, intr-o partida disputata la Oradea, cu FC Bihor, partida pierduta de aradeni cu 0-1. Ce isi aminteste interlocutorul nostru? "Era 4 noiembrie. La 11 noiembrie urma sa plec din tara. La bihoreni era antrenor Gigi Staicu. A venit la mine si mi-a spus <Trebuie sa te iau la mine in echipa!>. Am inceput sa rad, zicandu-i cum stau lucrurile". Iata echipa utilizata de UTA in disputa cu FC Bihor: Iorgulescu-Gaspar(68 Angelescu), Gall, Batea, Giurgiu- Leac, Schepp, Csordas, Tisza-Cura(74 Tarban), Vaczi...

Aceasi sursa.

Vis-a-vis de excepţionalul jucător Erhardt (nu Erhard) Schepp, acum trei luni în ,,Fotbal vest'' a fost publicat următorul editorial:

Foglia Seca

Erhardt Schepp a evoluat pentru UTA de-a lungul unui deceniu, într-o perioadă în care extazului provocat de ultimele două titluri de campioană i-a urmat o cruntă agonie, care a culminat cu retrogradarea din fatidicul an 1979. Când a făcut pasul spre ,,echipa mare’’, adus de nea ,,Bandi’’ Mercea în vara lui ’69, ,,Neamţul’’ n-avea nici 18 ani, iar UTA tocmai cucerise al cincilea titlu de campioană a ţării. A fost un jucător deosebit, nu pentru că avea talent cu carul, cum se spunea atunci, ci – mai cu seamă - pentru că avea minte. Era inteligent şi, totodată, metodic, calculat şi, în acelaşi timp, greu de ghicit. Inteligenţa lui în joc impunea respect, deopotrivă, coechipierilor şi adversarilor. Ultimii îl stimau poate şi pentru că nu le ierta slăbiciunile, aşa cum pe colegi îi impresiona prin prestanţa degajată pe gazon şi prin comportamentul fără cusur din afara terenului. În demnitatea lui imperială, Schepp inducea privitorului din tribună senzaţia reconfortantă că UTA e pe mâini bune. S-a numărat printre jucătorii cărora susţinătorii n-aveau ce le reproşa. Om de caracter, Schepp n-a făcut niciodată rabat de la efort, iar travaliul său chibzuit a primit de multe ori aplauze la scenă deschisă. Stoper, libero sau mijlocaş defensiv, de Schepp prea puţini adversari treceau. Anticipa faza ca nimeni altul, avea o detentă maiestuoasă, iar clarviziunea lui, în linia mediană, făcuse înconjurul Diviziei A. În sistemul 4 – 3 – 3, formula Domide – Schepp – Brosovszki a dăinuit ani întregi. În viaţa sportivă a ocolit mereu party-pris-urile promiscue, i-au repugnat vicioşii şi a ţinut ca un catâr la solidele lui principii. Exemplar pe dreptunghiul verde, pilduitor în societate, aşa ar suna cea mai scurtă caracterizare.


N-a jucat în ,,naţionala mare’’ din cauza ’’episodului Viareggio’’, petrecut în 1974. În luna februarie a acelui an fusese convocat la Selecţionata de tineret a României sub 23 de ani, care susţinea un turneu în Italia. A fugit din hotelul în care era cazată delegaţia UTA-ei şi, ajutat de sora sa, a ajuns în Germania. În ţară, la puţin timp, a fost condamnat în lipsă la cinci ani de detenţie, iar Securitatea i-a transmis, prin metode specifice, că – dacă nu se întoarce – rudele rămase acasă, în Şagu, vor avea de pătimit. Obligat de conjuncturi, a revenit în România, taman la timp ca să beneficieze de o amnistie dată de Ceauşescu, a continuat la UTA, dar orice convocare la vreun lot naţional i-a fost interzisă definitiv. N-a renunţat însă la visul de a se stabili în Germania. În 1986 a părăsit România în mod legal, iar de atunci şi-a mai vizitat ţara natală doar în două rânduri: în 2002 şi în vara acestui an. De fiecare dată şi-a reîntâlnit vechii prieteni şi colegi, cu care – în scurtele sejururi - a depănat amintiri. De fiecare dată s-a recules la mormântul bunicii sale de la Şagu, pentru care a avut întotdeauna un adevărat cult, dar în amândouă dăţile a constatat că, în afara câtorva amici, Aradul l-a uitat cu desăvârşire.


Dacă în 2002, Emanoil Gherghel, preşedintele de atunci al UTA-ei l-a invitat la club, recunoscând în el pe unul dintre aceia care au contribuit la facerea istoriei, pe oficialii de azi ai grupării alb-roşii prezenţa ,,Neamţului’’ în Arad nu i-a mişcat câtuşi de puţin. Ca explicaţie, poate că actualii diriguitorii nici nu ştiu că un anume Erhardt Schepp a îmbrăcat tricoul ,,Campioanei Provinciei’’ de 180 de ori. Pentru orice arădean de bun simţ, 180 de meciuri jucate pentru UTA, toate pe prima scenă a fotbalului românesc, ar fi o sumă care ar presupune, dacă nu onoruri ale casei, măcar o minimă recunoştinţă. Nu şi pentru cei suficienţi, însă. Se spune că cine uită trecutul, e condamnat să-l repete. Bine ar fi, dar tare mă tem că în fotbal sintagma asta nu e valabilă. Oricum, să trăiască Joe Limonadă, nepotu’ lu’ văru’ lu’ tata mare-al nu-ştiu-cui, să mai poată da lovituri de începere simbolice, în numele UTA-ei. Aşa, ne mai scoatem din când în când cu el şi, în plus, le mai luăm ochii fraierilor.

(25-10-2011 05:47 PM)albrosu Wrote: [ -> ]Titlul articolului e putin fortat si asta nu pentru ca nu ar fi existat o repulsie la adresa echipelor departamentale, ci pentru simplul fapt ca Dinamo nu a castigat la Craiova. Inaintea acelei etape, UTA avea un punct avans (la acea vreme se acordau doar 2 pt la victorie), deci un egal ar fi folosit dinamovistilor, doar in eventualitatea in care UTA pierdea la Cluj. Dinamo nu a rusit nici macar egalul la Craiova, ci a pierdut cu 1-0. Prcatic se poate spune ca si Universitatea Craiova ne-a dat o mana de ajutor indirect prin victoria in fata dinamovistilor. Peste 4 ani, cand au pierdut la Arad in penultima etapa (pierzand ulterior tilul la egalitate de puncte cu Dinamo, dar diferenta de 1 punct la golaveraj) intr-un meci fara miza de clasament pentru UTA, aveau sa regrete acel lucru.

Din povestile auzite de la cei care au fost la meci, se pare ca suporterii olteni au fost foarte agresivi in scandari, iritandu-i pe fanii UTA-ei. Acest lucru s-a transmis si in teren, si dintr-un meci aparent linistit care trebuia sa curga in favoarea oltenilor, jucatorii UTA-ei s-au ambitionat si au reusit sa cistige.

Superb :
http://www.facebook.com/media/set/?set=a...325&type=3

ce e superb?
continut indisponibil

Fa-ti profil. Macar pt asta merita sa ai unul. E o brosura intitulata "UTA si drumul ei spre titlu". Am pus la atasament prima si ultima pagina.

Multam de help , Bure! DA, trebuie sa aveti cont pe facebook pt asta !

---

---

Sper sa se vada. Astea sunt cele mai utile postari ale mele de pe forumul asta

poate o sa citeasca si "fotbalistii" care joaca astazi la UTA chestia asta ...!

"Avem un crez : Fotbalul - spectacol. Iubind spectacolul iubim si spectatorii " - Genial !

UTA cea de poveste, ITA de fapt, a avut un atacant unic. Ludovic (Ladislau) Bonyhadi era născut în Ungaria pe 25 martie 1923 și s-a numărat printre fotbaliștii de 24 de karate pe care Francisc Neuman i-a strâns la Arad pentru cea mai tare echipă din România. „Boni” a venit de la Ferar Cluj, unde mai jucase cu Marki, Vass, Pall, Farmati, Reinhardt, Petschovsky, Meszaros, Kovacs. Nume cunoscute, nu? Mai târziu, și Vaczi I a trecut pe acolo.

Era golgeter în Divizia A, în 1946-47 (26 de goluri), când ITA savura primul titlu. Integrat perfect în acea mare echipă, avea apoi să stabilească un record în Europa: 49 de goluri în 1947-48, sezonul eventului. Recordul din 1948 a stat în picioare până sâmbătă, 5 mai, 2012!

La meciul despărțirii dintre Barcelona și antrenorul Guardiola, în derby-ul catalan cu Espanyol, scor 4-0, argentinianul Leo Messi a marcat toate golurile echipei blau-grana și a ajuns la un total de 50 în acest sezon.



Azi, fotbalul se vede în high-definition. Dintr-o veche fotografie alb-negru, Bonyhadi poate zâmbi: 64 de ani a ținut recordul lui! E foarte probabil ca Messi să nu știe că un fotbalist care juca pentru ITA, în vreme ce lumea să refăcea după al doilea război mondial, a ridicat ștacheta atât de sus. Nu știu, de altfel, nici majoritatea ziariștilor de azi ce-i cu omul nostru, într-un cotidian central scrie că Messi a doborît recordul lui Dudu Georgescu, 47 de goluri în 1976-77. Fotbalistul UTA-ei n-a primit Gheata de aur, nu se dădea atunci și nici ideea Cupelor Europene, care să-l fi expus, n-a existat.

Companie de rasă

Nume grele din fotbalul european, care s-au apropiat recordul lui Bonyhadi. Cu mențiunea că fotbaliștii sunt extrași dintre câștigătorii Ghetei de Aur, trofeu acordat de publicația franceză L’ Equipe începând cu anul 1968, iar până atunci nu au rămas statistici conform cărora cifra reușită de atacantul ITA-ei ar fi fost atinsă, iată-i pe cei care au trecut de borna a 40 de goluri: Eusebio (Benfica, 43 de goluri în 1967-68 și după alți cinci ani, cu 40 de reușite), Josip Skoblar (Marseille, 44, 1970-71), Gerd Muller (Bayern, 40, 1971-72), Hector Yazalde (Sporting Lisabona 46, 1973-74), Dudu Georgescu (cum scrie mai sus), Hans Krankl (Rapid Viena, 41, 1977-78). Rodion Cămătaru (Dinamo, 44, 1986-87) sau Dorin Mateuț (Dinamo, 43, 1988-89). Gheata de Aur a devenit subiect contestat după ce s-a vorbit de golgeteri „fabricați”, inclusiv numele lui Cămătaru a intrat în discuție, dar un trofeu pentru cei mai buni marcatori europeni a continuat să fie acordat de Adidas între 1991 și 1996. în această perioadă, s-a remarcat galezul David Taylor (Porthmadog, 43, 1993-94), apoi European Sports Magazines a dus cursa mai departe, dar a implicat coeficienți care acordau punctaj mai mare celor din ligile puternice ale Bătrânului Continent, chiar dacă aceștia au înscris mai puține goluri decât alții din campionatele mai bine cotate. De 40 de goluri au trecut Mario Jardel (Sporting Lisabona, 42, 2001-02) și Cristiano Ronaldo (Real Madrid, 2010-11).

Sub 40 de goluri, de-a lungul anilor mai sunt Erwin Vandenbergh (Lierse), Wim Kieft (Ajax), Fernando Gomes (Porto), Ian Rush (Liverpool), Marco Van Basten (Ajax), Tanju Colak (Galatasaray), Hugo Sanchez (Real Madrid), Hristo Stoichkov (CSKA Sofia), Darko Pancev (Steaua Roșie Belgrad), Ally Mc Coist (Glasgow Rangers), Ronaldo (Barcelona), Henrik Larsson (Celtic Glasgow), Roy Makaay (La Coruna), Thierry Henry (Arsenal), Diego Forlan (Villareal), ori Luca Toni (Fiorentina).

Din hi-def-ul de azi, Leo Messi îi poate face o reverență lui Bonyhadi, oprit pe când lumea era imortalizată în alb și negru…