07-01-2009, 05:39 PM
Francisc Neuman
REDUTA, nr. 1
În 1945 înfiinţează ITA, clubul de fotbal al fabricii de textile ITA aflată în proprietatea sa. Un an mai tîrziu construieşte, după modelul stadionului lui Arsenal, cel mai modern stadion din România la acea dată.
De numele său se leagă atît echipa de fotbal UTA şi stadionul pe care aceasta îşi desfăşoară meciurile, cît şi multe alte activităţi care au făcut din Arad un oraş înfloritor. Fabricile aflate în proprietatea sa, numeroasele clădiri din centrul şi din cartierele Aradului, afacerile conduse cu mult fler, interesele variate au contribuit din plin la respectul ce-i este purtat chiar şi la atîta timp de la exilarea sa. Acest prim număr al revistei nu poate începe fără o scurtă prezentarea a baronului fără de care astăzi nu am vorbi de UTA.
Francisc Neuman s-a născut în 1910, fiind al treilea copil al familiei Neuman, o familie de evrei care a fost înnobilată în 1884 de Franz Iosif pentru meritele deosebite aduse economiei Imperiului Austro-Ungar. În 1928 şi-a început studiile, în Anglia, pentru a deveni inginer în industria textilă. S-a întors în ţară fără a le termina, pentru a se ocupa de afacerile familiei. Dovedeşte un real talent în conducerea fabricii de textile (ITA) şi a fabricii de spirt şi drojdie (Indagrara) şi sporeşte considerabil averea familiei. La succesul repurtat în afaceri se adaugă şi multele relaţii pe care Francisc Neuman le-a avut cu lumea politică a României acelor vremi şi care l-au făcut să aibă un cuvînt destul de greu în soarta oraşului.
Astfel, se pare că mulţi evrei ameninţaţi cu deportarea în perioada celui de-al doilea război mondial au fost salvaţi de intervenţia baronului pe lîngă Antonescu.
A fost pasionat de fotbal. Conform legendei care dăinuie de zeci de ani, era un susţinător pasionat al echipei londoneze Arsenal, după modelul căreia a creat ITA. Într-un interviu acordat după moartea baronului, fiul său Andrew declara însă că echipa preferată a tatălui său, la ale cărei meciuri a asistat şi după ce s-a stabilit în SUA, a fost Bayern Munchen. Indiferent care din cele două ar fi deţinut întîietatea în preferinţele baronului, a fost întotdeauna atras de performanţă şi valoare, nu numai în fotbal ci în tot ceea ce a intreprins.
Fapt mai puţin cunoscut, sau poate chiar uitat, pe lîngă ITA, baronul a mai deţinut o echipă de fotbal, auxiliară fabricii de spirt şi drojdie - Indagrara. Aceasta a activat însă doar în diviziile inferioare.
A fost exigent şi a luptat întotdeauna pentru a fi pe primul loc. A achiziţionat cei mai buni jucători din ţară şi a impus standardele cele mai înalte. A recompensat întotdeauna meritul şi valoarea. La victorii fotbalişti ITA-ei erau premiaţi de el personal, în bani sau chiar, după cum s-a întîmplat o dată, în biciclete.
A fost iubit şi respectat de arădeni.
Odată cu instaurarea regimului comunist, averea sa a fost confiscată şi naţionalizată, iar el a fost obligat să părăsească ţara, fără nimic altceva decît hainele de pe el. A plecat în Elveţia, apoi în Austria, la Salzburg, unde şi-a cunoscut şi viitoare soţie. În 1952 a emigrat în Statele Unite ale Americii. Intreprinzător, a iniţiat cu succes o nouă afacere în industria textilă. După spusele fiului său, pentru o perioadă a fost membru în OSS – premergătoarea CIA. A murit în 1997, fără a se mai întoarce în ţară şi în oraşul care este şi azi atît de impregnat de realizările sale.
REDUTA, nr. 1
În 1945 înfiinţează ITA, clubul de fotbal al fabricii de textile ITA aflată în proprietatea sa. Un an mai tîrziu construieşte, după modelul stadionului lui Arsenal, cel mai modern stadion din România la acea dată.
De numele său se leagă atît echipa de fotbal UTA şi stadionul pe care aceasta îşi desfăşoară meciurile, cît şi multe alte activităţi care au făcut din Arad un oraş înfloritor. Fabricile aflate în proprietatea sa, numeroasele clădiri din centrul şi din cartierele Aradului, afacerile conduse cu mult fler, interesele variate au contribuit din plin la respectul ce-i este purtat chiar şi la atîta timp de la exilarea sa. Acest prim număr al revistei nu poate începe fără o scurtă prezentarea a baronului fără de care astăzi nu am vorbi de UTA.
Francisc Neuman s-a născut în 1910, fiind al treilea copil al familiei Neuman, o familie de evrei care a fost înnobilată în 1884 de Franz Iosif pentru meritele deosebite aduse economiei Imperiului Austro-Ungar. În 1928 şi-a început studiile, în Anglia, pentru a deveni inginer în industria textilă. S-a întors în ţară fără a le termina, pentru a se ocupa de afacerile familiei. Dovedeşte un real talent în conducerea fabricii de textile (ITA) şi a fabricii de spirt şi drojdie (Indagrara) şi sporeşte considerabil averea familiei. La succesul repurtat în afaceri se adaugă şi multele relaţii pe care Francisc Neuman le-a avut cu lumea politică a României acelor vremi şi care l-au făcut să aibă un cuvînt destul de greu în soarta oraşului.
Astfel, se pare că mulţi evrei ameninţaţi cu deportarea în perioada celui de-al doilea război mondial au fost salvaţi de intervenţia baronului pe lîngă Antonescu.
A fost pasionat de fotbal. Conform legendei care dăinuie de zeci de ani, era un susţinător pasionat al echipei londoneze Arsenal, după modelul căreia a creat ITA. Într-un interviu acordat după moartea baronului, fiul său Andrew declara însă că echipa preferată a tatălui său, la ale cărei meciuri a asistat şi după ce s-a stabilit în SUA, a fost Bayern Munchen. Indiferent care din cele două ar fi deţinut întîietatea în preferinţele baronului, a fost întotdeauna atras de performanţă şi valoare, nu numai în fotbal ci în tot ceea ce a intreprins.
Fapt mai puţin cunoscut, sau poate chiar uitat, pe lîngă ITA, baronul a mai deţinut o echipă de fotbal, auxiliară fabricii de spirt şi drojdie - Indagrara. Aceasta a activat însă doar în diviziile inferioare.
A fost exigent şi a luptat întotdeauna pentru a fi pe primul loc. A achiziţionat cei mai buni jucători din ţară şi a impus standardele cele mai înalte. A recompensat întotdeauna meritul şi valoarea. La victorii fotbalişti ITA-ei erau premiaţi de el personal, în bani sau chiar, după cum s-a întîmplat o dată, în biciclete.
A fost iubit şi respectat de arădeni.
Odată cu instaurarea regimului comunist, averea sa a fost confiscată şi naţionalizată, iar el a fost obligat să părăsească ţara, fără nimic altceva decît hainele de pe el. A plecat în Elveţia, apoi în Austria, la Salzburg, unde şi-a cunoscut şi viitoare soţie. În 1952 a emigrat în Statele Unite ale Americii. Intreprinzător, a iniţiat cu succes o nouă afacere în industria textilă. După spusele fiului său, pentru o perioadă a fost membru în OSS – premergătoarea CIA. A murit în 1997, fără a se mai întoarce în ţară şi în oraşul care este şi azi atît de impregnat de realizările sale.