07-01-2009, 05:21 PM
Un campion, un record, un simbol.
Ludovic Bonyhadi
REDUTA, nr. 3
O echipă este mare şi datorită jucătorilor care îi îmbracă, pentru perioade mai scurte sau mai lungi, culorile. O echipă de legendă, cum este Bătrîna noastră Doamnă, s-a construit (şi) în jurul unor jucători-simbol. Alături de Petschovschi, Broşovschi, Farmati, Domide, Meţcaş, Lereter, Axente şi alţii, unul din jucătorii care au trecut numele UTA-ei din statistică în istorie a fost şi Ludovic (Ladislau) Bonyhadi.
S-a născut la 25 martie 1923 (după unele surse, data naşterii este 10 martie, iar locul naşterii Budapesta), în localitatea Bonyhad, în Ungaria, localitate de la care, se pare, i se trage şi numele de familie – Bonyhadi. Debutează în fotbal la 12 ani, la FC Szeged. De aici ajunge în Budapesta, unde joacă pentru Zuglo, apoi la Cluj, la Club Atletic, cu care reuşeşte o clasare pe locul 3 în campionatul Ungariei din 1943. Cu această echipă joacă şi cel mai greu meci al vieţii sale (după cum va declara chiar el, în 1947, într-un material apărut într-un almanah sportiv din Arad), contra echipei Electromos din Budapesta, într-un meci de baraj, cîştigat de clujeni cu 3-2, în principal datorită aportului deosebit al lui Bonyhadi. Urmează o scurtă perioadă la Gamma Budapesta şi reîntoarcerea la echipa de unde plecase, devenită între timp Ferar Cluj. Aici este coleg cu Petchovschi şi Meszaros, cu care va fi ulterior coleg şi la ITA.
În ianuarie 1946 soseşte la ITA, unde talentul său atinge efervescenţa. Impresionează încă de la primele amicale jucate, reuşind mai bine de 10 goluri în 3 meciuri, 6 dintre ele doar în amicalul cîştigat de ITA cu 10-0 în faţa Ripensiei Timişoara. Debutează oficial în tricoul alb-roşu cu 3 goluri marcate în victoria cu 8-0 obţinută în faţa echipei Banatul, contînd pentru etapa a 10-a a Campionatului Districtual Arad. Menţinînd o medie de 2-3 goluri pe meci, Bonyhadi defilează alături de ITA prin campionat, pregătindu-şi cu echipele districtuale tirul pentru primul campionat naţional de după război.
În prima divizie a jucat doar 2 sezoane pentru ITA, destul însă pentru a face dovada deplinei sale măiestrii. Vîrf veritabil, cu un simţ al porţii cum rar se întîlneşte la un fotbalist, tactic şi tenace, a fost un golgheter pur sînge. Talentul i-a fost pus în evidenţă de calibrul colegilor şi de soliditatea angrenajului în care se profila prima mare echipă a ITA-ei. În primul sezon – 1946-1947 – obţine titlul de golgheter al competiţiei, cu 26 de goluri marcate. În sezonul următor ITA reuşeşte eventul, cîştigînd atît campionatul naţional cît şi Cupa României. Aportul lui Bonyhadi este considerabil, realizînd un record neegalat pînă în prezent în campionatul nostru, prin cele 49 de goluri marcate. Cu acest record obţine recunoaşterea unanimă şi intră în categoria marilor jucători, de talie mondială. Într-un clasament mondial al celor mai multe goluri marcate într-o ediţie de campionat, recordul lui Bonyhadi se află pe locul 20, alături de cel al lui Pele sau Uwe Seeler.
A jucat doar 54 de meciuri oficiale pentru ITA, suficiente însă pentru a marca un total de 81 de goluri. Este încă pe locul 2 în topul celor mai buni marcatori din toate timpurile ai UTA-ei, după Ladislau Broşovszki.
Deşi de etnie maghiară (Bonyhadi a fost selecţionat şi la echipa de juniori a Ungariei, cu care a jucat mai multe meciuri. De asemenea, cu naţionala de seniori a Ungariei a jucat un meci, la Milano, contra Italiei), valoarea sa indiscutabilă îi atrage şi convocarea la naţionala României, pentru care joacă însă doar 3 meciuri. Ultimul dintre acestea este năucitoarea înfrîngere – 9-0 – în faţa Ungariei lui Puskas.
După plecarea de la ITA, Bonyhadi mai joacă pentru puţin timp la echipe din ligile inferioare din Ungaria, unde, din 1958, devine şi antrenor, dar fără rezultate notabile.
La fel cum s-a întîmplat şi în cazul altor fotbalişti, Bonyhadi fără ITA a fost doar un fotbalist talentat. La ITA însă, talentul i s-a cristalizat în geniu iar valoarea s-a transformat în record. La fel, ITA fără Bonyhadi ar fi fost doar cîştigătoarea trofeului. Cu Bonyhadi însă (dar şi cu ceilalţi coechipieri ai săi) ITA a fost echipa magnifică şi devastatoare care începea să îşi scrie, orgolioasă, legenda.
Ludovic Bonyhadi
REDUTA, nr. 3
O echipă este mare şi datorită jucătorilor care îi îmbracă, pentru perioade mai scurte sau mai lungi, culorile. O echipă de legendă, cum este Bătrîna noastră Doamnă, s-a construit (şi) în jurul unor jucători-simbol. Alături de Petschovschi, Broşovschi, Farmati, Domide, Meţcaş, Lereter, Axente şi alţii, unul din jucătorii care au trecut numele UTA-ei din statistică în istorie a fost şi Ludovic (Ladislau) Bonyhadi.
S-a născut la 25 martie 1923 (după unele surse, data naşterii este 10 martie, iar locul naşterii Budapesta), în localitatea Bonyhad, în Ungaria, localitate de la care, se pare, i se trage şi numele de familie – Bonyhadi. Debutează în fotbal la 12 ani, la FC Szeged. De aici ajunge în Budapesta, unde joacă pentru Zuglo, apoi la Cluj, la Club Atletic, cu care reuşeşte o clasare pe locul 3 în campionatul Ungariei din 1943. Cu această echipă joacă şi cel mai greu meci al vieţii sale (după cum va declara chiar el, în 1947, într-un material apărut într-un almanah sportiv din Arad), contra echipei Electromos din Budapesta, într-un meci de baraj, cîştigat de clujeni cu 3-2, în principal datorită aportului deosebit al lui Bonyhadi. Urmează o scurtă perioadă la Gamma Budapesta şi reîntoarcerea la echipa de unde plecase, devenită între timp Ferar Cluj. Aici este coleg cu Petchovschi şi Meszaros, cu care va fi ulterior coleg şi la ITA.
În ianuarie 1946 soseşte la ITA, unde talentul său atinge efervescenţa. Impresionează încă de la primele amicale jucate, reuşind mai bine de 10 goluri în 3 meciuri, 6 dintre ele doar în amicalul cîştigat de ITA cu 10-0 în faţa Ripensiei Timişoara. Debutează oficial în tricoul alb-roşu cu 3 goluri marcate în victoria cu 8-0 obţinută în faţa echipei Banatul, contînd pentru etapa a 10-a a Campionatului Districtual Arad. Menţinînd o medie de 2-3 goluri pe meci, Bonyhadi defilează alături de ITA prin campionat, pregătindu-şi cu echipele districtuale tirul pentru primul campionat naţional de după război.
În prima divizie a jucat doar 2 sezoane pentru ITA, destul însă pentru a face dovada deplinei sale măiestrii. Vîrf veritabil, cu un simţ al porţii cum rar se întîlneşte la un fotbalist, tactic şi tenace, a fost un golgheter pur sînge. Talentul i-a fost pus în evidenţă de calibrul colegilor şi de soliditatea angrenajului în care se profila prima mare echipă a ITA-ei. În primul sezon – 1946-1947 – obţine titlul de golgheter al competiţiei, cu 26 de goluri marcate. În sezonul următor ITA reuşeşte eventul, cîştigînd atît campionatul naţional cît şi Cupa României. Aportul lui Bonyhadi este considerabil, realizînd un record neegalat pînă în prezent în campionatul nostru, prin cele 49 de goluri marcate. Cu acest record obţine recunoaşterea unanimă şi intră în categoria marilor jucători, de talie mondială. Într-un clasament mondial al celor mai multe goluri marcate într-o ediţie de campionat, recordul lui Bonyhadi se află pe locul 20, alături de cel al lui Pele sau Uwe Seeler.
A jucat doar 54 de meciuri oficiale pentru ITA, suficiente însă pentru a marca un total de 81 de goluri. Este încă pe locul 2 în topul celor mai buni marcatori din toate timpurile ai UTA-ei, după Ladislau Broşovszki.
Deşi de etnie maghiară (Bonyhadi a fost selecţionat şi la echipa de juniori a Ungariei, cu care a jucat mai multe meciuri. De asemenea, cu naţionala de seniori a Ungariei a jucat un meci, la Milano, contra Italiei), valoarea sa indiscutabilă îi atrage şi convocarea la naţionala României, pentru care joacă însă doar 3 meciuri. Ultimul dintre acestea este năucitoarea înfrîngere – 9-0 – în faţa Ungariei lui Puskas.
După plecarea de la ITA, Bonyhadi mai joacă pentru puţin timp la echipe din ligile inferioare din Ungaria, unde, din 1958, devine şi antrenor, dar fără rezultate notabile.
La fel cum s-a întîmplat şi în cazul altor fotbalişti, Bonyhadi fără ITA a fost doar un fotbalist talentat. La ITA însă, talentul i s-a cristalizat în geniu iar valoarea s-a transformat în record. La fel, ITA fără Bonyhadi ar fi fost doar cîştigătoarea trofeului. Cu Bonyhadi însă (dar şi cu ceilalţi coechipieri ai săi) ITA a fost echipa magnifică şi devastatoare care începea să îşi scrie, orgolioasă, legenda.