Forum Oficial al UTA Arad

Patimile lui Hristos – episodul 1
Scris de Editor
Monday, 08 December 2008

SportArad va prezinta povestea speciala a lui Christos Metskas. Fotbalistul Batranei Doamne anilor 1957-1969 a trait o viata desprinsa parca dintr-un roman de aventuri. Incepe in Grecia. Nu calma, ca azi, desi Marea Egee era la fel de albastra, iar Olimpul tot asa de mandru si misterios. „Taramul zeilor” era zguduit de lupte interne. Europa se refacea dupa al doilea razboi mondial, dar vechea Elada era camp de lupta intre regalisti si comunisti.

Mai departe, povesteste Christos Metskas:

1947. Satul Slimnitsa, din regiunea Kastoria. Aveam 12 ani. Familia mea era printre cele mai bogate din zona, dar razboiul civil ne-a obligat pe toti sa ne refugiem in Albania. Toate satele din spatele frontului partizanilor au ramas pustii. Ce aveam mai bun am bagat intr-un cufar, ingropat in curte. Cand m-am intors, n-am mai gasit nimic. Caii ramasesera in gospodarii si tropaisera atunci cand casa a fost controlata. Sub copitele lor, pamantul a sunat altfel, si s-au prins ca sunt lucruri ascunse acolo.

Albania

Comunistii ne-au ordonat sa trecem granita definitiv. Am plecat pe jos, pana in Albania. O luna a durat drumul pana la Prenjes, unde ne-am oprit. Am locuit in baraci de beton, construite de armata italiana. Nu aveau acoperis, am pus paturi deasupra. Asa am trait patru luni de zile.

Pe noi, copiii, ne-au adunat la scoala.

In timpul liber, jucam fotbal. Jucau cu noi si granicerii din Creta. Am indragit mingea de mic copil, pe atunci eram portar intr-un campionat al coloniilor grecesti!

Dar Albania n-a mai facut fata evenimentelor si s-a dat ordin sa trecem in tarile socialiste de atunci. Urma sa ne imprastiem, eu am plecat spre Romania. Am traversat Yugoslavia, pe care, in 1948, Tito a rupt-o de socialism. Intr-un tren de marfa, pe jos pusesera paie. Educatorii ne-au pregatit.

- Sa nu vorbiti, daca afla Tito ne trimite acasa pe toti!

Am intrat in Romania pe la Stamora Moravita. Aici ne astepta un tren de persoane cu cate o sora de Cruce Rosie la fiecare compartiment.
VA URMA
http://www.sportarad.com/index.php?optio...&Itemid=98

Quote: Patimile lui Christos - episodul 2
Tuesday, 09 December 2008

ImageSportArad continua povestea lui Christos Metskas, spusa chiar de fostul mare fotbalist al Batranei Doamne.

Romania
Ne-au impartit, eram cate 8 copii la o sora medicala. Ne-au dus la Timisoara si, de acolo, cu camioanele, la Orastie. Acum e sediul armatei in cladirea unde locuiam noi, o colonie de vreo 200 de copii greci. In paralel cu limba greaca, invatam si limba romana.

S-a dat apoi o lege care ii obliga pe toti care implinisera 14 ani sa se intoarca inapoi in Grecia, sa lupte pe front. Fratele meu a trebuit sa plece. Am vrut sa merg cu el, le-am spus ca sunt mai mare cu un an, dar nu m-au luat. Pana la urma, si-au dat seama ca mureau acolo copii nevinovati si i-au rechemat. Dar fratele meu n-a mai venit in Romania, a ajuns in Polonia.

La scoala

Prin 1949, ne-au trimis la Stefanesti, sa facem munca voluntara. Aici mi-am regasit sora, care statuse in Cluj. Ajutam la constructia blocurilor. Jucam, pe langa fotbal, si handbal, si volei, cam orice sport. Un an mai tarziu, s-a dat dispozitia ca toti copiii sa fie calificati intr-o meserie, in scoli profesionale. Am mers la Craiova, la Scoala Profesionala Electroputere, jucand si in echipa lor de fotbal. Aveam 16 ani, dar evoluam si pentru seniori. Directorul scolii juca portar, eu am trecut inter. Mi-a placut golul tot timpul. La juniori, eram 16 greci in echipa!

Dupa ce am terminat, s-a decis ca toti care aveam media peste 8 sa fim trimisi la scoli medii tehnice. Asa am ajuns la Scoala „Iosif Ranghet”, din Bucuresti. Avea grija Crucea Rosie Internationala de noi. Primeam de la ei cate doua camasi pe an si, odata la trei ani, un costum, adica haina si pantaloni.

Foto (din arhiva personala) - In Grecia, in satul natal Slimnitsa, numit acum Tripholos

http://www.sportarad.com/index.php?optio...&Itemid=86

EPISODUL 3!
Patimile lui Christos - episodul 3


Bucuresti

La Bucuresti, in 1953, s-a organizat un Festival al Tineretului. Eram si eu in multime cand, pe strada, l-am zarit pe fratele meu! Nu-l mai vazusem de cand l-au trimis pe front. Era acolo cu delegatia grecilor din Polonia. A ramas si el in Bucuresti, pe linie de serviciu. Primeam de la el cate 10 lei pe saptamana, bani cu care imi permiteam sa merg la cinematograf, sa cumpar mancare, paine, halva, ce era pe atunci. In echipa scolii, am fost coleg cu Ilie Datcu, care avea sa ajunga portar la Dinamo. Am fost si adversari, dupa ce am ajuns la UTA.

Am jucat apoi la echipa T.A.P.L. (Trustul de Alimentatie Publica Locala), unde mi-au dat si loc de munca, si cazare. Ionica Bogdan,fostul mare fotbalist, era antrenor.

Scoala am terminat-o in 1956. Am fost repartizat la Hunedoara, dar auzisem ca orasul era plin de vagabonzi pe atunci si am ramas in Bucuresti.

Giurgiu

Ionica Bogdan, care a fost numit antrenor la Flamura Rosie Giurgiu, m-a chemat sa joc pentru el intr-un amical international, pe 23 august. Se faceau jocuri de prietenie intre orasele Giurgiu si Ruse, cu ocazia zilelor nationale. Intalneam Dunav Ruse, din Bulgaria. Erau peste trei mii de oameni in tribune, nu mai jucasem niciodata cu atata lume.

- Joci titular, mi-a spus Bogdan.

Eu, m-am timorat cu totul si nu mi-a iesit absolut nimic in prima repriza. In timpul jocului si la pauza, lumea ma huiduia cu diferite epitete.

- De unde l-ai mai adus si pe asta?.

Eram condusi cu 3-0 de bulgari la pauza. Bogdan a venit la mine in vestiar.

- Ce-i cu tine? Nu esti tu!

Eram convins ca ma schimba. N-a facut-o.

- Hai, astupa-ti urechile si curaj.

La primul fluier, am interceptat mingea, am driblat doi adversari si am tras la poarta. Era gol. Am mai inscris de doua ori, am castigat cu 5-3 si cei care ma huiduiau in prima repriza si la pauza m-au purtat pe brate pana la vestiar dupa joc. Cine stie, daca ma schimba la pauza, poate n-as mai fi jucat fotbal niciodata! Am decis sa raman la Giurgiu.

http://www.sportarad.com/index.php?optio...&Itemid=86

mai bine pune si continutul linkului, cum au facut baietii cu episoadele 1 si 2.

Patimile lui Christos - episodul 4
Scris de Editor
Thursday, 11 December 2008

Spre UTA

Petre Dragomir, un coleg de echipa, le trimitea scrisori anonime celor de la Flamura Rosie Arad, asa cum se numea UTA atunci. Le scria ceva de genul „exista la Giurgiu cu baiat foarte talentat, Dragomir, trebuie sa-l vedeti neaparat”. Dupa mai multe epistole, Grechner, conducatorul UTA-ei, a decis sa vina la Giurgiu sa-l vada.
Cand a ajuns, a intrat intr-un restaurant, sa manance. Ospatarul l-a simtit ca nu e de prin partea locului.

- Ce faceti la noi?

- Am venit sa vad un fotbalist, pe Dragomir.

- Stati sa-l vedeti pe Metskas!

Era intr-o miercuri. Eu, sambata, eram programat la croitor, unde trebuia sa ridic un palton facut cadou de club.

Joi, Grechner a venit la antrenament.

- Sa-l chemi si pe Metskas cu tine la discutii, i-a zis lui Dragomir, dupa ce ne-a vazut la lucru.

- Nu vrei sa vii la Arad?, m-a intrebat.

- Cum sa merg?

Eram vazut ca un print la Giurgiu, daca mergeam intr-un local, totul era gratis. Nu ma lasau sa platesc consumatia.

- Vii duminica la 8 la Bucuresti daca te razgandesti.

Conducerea clubului aflase de discutie, dar nu stiuse ca vroiam sa raman pe loc. Sambata, cand am mers la croitor, aflu ca s-a dat dispozitie sa nu-mi dea paltonul. „Bine, mersi”, le-am zis.

Am urcat in camera si mi-am facut valiza.

- Ce faci, nea’ Metskas? - imi spune juniorul Anghelus, care statea cu mine in camera. Asa imi spunea, desi el avea 16 ani si eu 18! Eram titular la echipa mare.

- Plec, ce sa fac!.

I-a spus presedintelui, dar eu a doua zi eram in Bucuresti, la Gara, cu Dragomir. Asa am ajuns la UTA. Dupa testarea facuta de Petschovschi, Farmati si altii, pe mine m-au oprit la echipa mare, pe el doar la juniori. N-a vrut, asa ca a plecat la Petrolul Ploiesti.

http://www.sportarad.com/index.php?optio...&Itemid=86

---

In Albania, alaturi de familie. Christos Metskas - primul din stanga


Pe locul vechii case parintesti din Grecia


In Grecia, in satul natal Slimnitsa, numit acum Tripholos


Alaturi de portarul Gheorghe Gornea


Schimb de pase cu Florut, la UTA


Tripleta utista Tarlea - Florut - Metskas


In tricoul Batranei Doamne

Toate pozele sint luate de pe sportarad.ro, si insotesc episoadele postate mai sus.

Patimile lui Christos - episodul 5
Scris de Editor
Friday, 12 December 2008

Dezlegarea in jambiera

Dar nu puteam fi legitimat de UTA! Cei de la Giurgiu nu mi-au dat dezlegarea si nu puteam sa joc in meciuri oficiale pentru Arad, altfel riscam sa fiu suspendat doi ani. M-au chemat sa joc si in retur la Giurgiu.

Cei de la UTA mi-au spus sa merg, dar sa fiu sigur ca voi primi dezlegarea. Primul meci era impotriva Locomotivei Galati. Eram bine pregatit, fusesem cu UTA intr-un turneu amical in Germania. Eram in autobuz, echipat de joc, cand i-am cerut conducatorului hartia.

- Mi-ati promis dezlegarea.

- Dupa meci, mi-a raspuns.

- Atunci nu joc!, si am inceput sa imi dau jos echipamentul.

- Fie, ia-o, numai intra pe teren!

Am luat-o si m-am gandit unde s-o ascund, sa nu-mi dispara. Am bagat-o in jambiera si am jucat asa. Am dat doua goluri si am castigat 2-1.

Revolutia lui Cibi Braun la UTA

In 1958, eram legitimat la UTA. Eugen Mladin a fost antrenor, iar dupa 3 luni a venit Cibi Braun. Promovasera la prima echipa Tarlea, Koszka si Igna, iar Braun revolutionase fotbalul. Din clasicul WM, a trecut la 1-3-3-4. Petschovschi, Dusan si Bacut fusesera dati afara de conducatori, care vroiau sa intinereasca echipa, dar Braun l-a cerut inapoi pe Petschosvschi, pe care conta la mijlocul terenului. Echipa tip de atunci: Coman – Szucs, Capas, Seres, Farmati – Koszka, Petschovschi, Igna – Jurca, Tarlea, Metskas, Taucean. Am luat locul doi, iar daca Steaua nu ne-ar fi batut la Bucuresti, am fi fost campioni.


In vestiarul alb-rosu. In fotografie: Metskas, Florut, Coman, Tarlea, Braun (antrenor), Neamtu, Komisar, Bakos (sus), Czako I, I. Leac, Tomes.


UTA - Vitoria Setubal, in 1961. Se vad: Metskas, Chivu, Biro, Donciu, Bakos.

http://www.sportarad.com/index.php?optio...&Itemid=98

Am trait acele timpuri.UTA-Vitoria Setubal a ramas in mintea mea de copil o bucurie care nu se poate explica.Metskas a obtinut cetatenia romana abia dupa revolutie.Iubesc UTA,ARADUL si pe toti suporterii ''BATRINEI DOAMNE''

Patimile lui Christos - episodul 6
Scris de Editor
Saturday, 13 December 2008

Tot in 1958, UTA trebuia sa plece intr-un turneu. Siria, Liban si Egipt. Singura ruta cu avionul era Bucuresti – Sofia – Atena – Beirut. Ajungeam in Grecia prima data dupa plecare! Lucrurile insa nu erau linistite si, pe aeroport in Atena, mi s-a spus ca e mai bine sa nu vorbesc greceste. Colegii ma strigau Miklos. Doi graniceri studiau tabelul, era un pasaport colectiv si unul din jucatori nu primise viza.

- Metskas!, a strigat unul din graniceri.

Cibi Braun a sarit ca ars. L-am linistit, dandu-mi seama ca mi-au spus doar ca putem sa trecem granita.

- Esti grec?

- Parintii mei sunt greci.

- Si limba unde ai invatat sa o vorbesti asa bine?.

- La Liceul Grec din Bucuresti!

- E o limba cum o inveti doar in tara ta. Dar treci.

Se incheiase cu bine.

Aveam adresa unchiului meu, care locuia in Atena. Era intr-un carnetel, dar il uitasem intr-un alt costum. Am stat trei zile acolo si, cand mergeam pe strada, mi se parea ca toti barbatii seamanau cu unchiul meu, dar n-am indraznit sa-i intreb...

UTA

La UTA am inceput inter stanga, faceam pereche cu Tauceanu, apoi am trecut pe dreapta, alaturi de Parcalab. Patru ani am jucat atacant, urmatorii patru am coborat la mijloc, iar ultimii am fost si fundas. Mijlocas am ajuns dupa un meci disputat la Brasov, cu Steagul Rosu. Petschovschi juca mijlocas dreapta si trebuia sa-l tina pe Fusulan, dar acesta daduse doua goluri in prima repriza. Mi-a venit mie in grija pentru partea a doua. Am pierdut 2-1, dar Fusulan n-a mai dat in minge. A venit apoi Victor Komisar in echipa, iar eu am fost mutat mijlocas stanga.
Am trecut apoi libero, intr-o linie din care faceau parte Biro, Bakos si Czako II, apoi a venit Pozsony si eu am urcat iar la mijloc. Linia UTA-ei era Lereter – Petescu – Metskas.

Pot spune ca activitatea mi-a fost buna, la analizele de dupa meciuri, antrenorii imi dadeau note de 8 si 9.

Patimile lui Christos - episodul 7
Scris de Editor
Sunday, 14 December 2008

Ruptura

In 1968, am urmat cursurile de antrenor, la ICEF Timisoara, durau trei ani. Anul urmator, intre mine si antrenorul Dumitrescu au intervenit dispute. Ca o paranteza, el a fost un antrenor foarte bun, in culisele echipei si in privinta tacticii de joc. Dar munca titanica de pregatire a echipei a depus-o Ioan Reinhardt. Multe din rezultatele lui Nicolae Dumitrescu i se datoreaza lui.

Cum spuneam, intre noi a intervenit o raceala. A inceput sa ma neglijeze si m-a trimis la tineret. Intr-o zi, l-am abordat.

- Mai aveti nevoie de mine?

- Nu, poti sa te duci la conducere sa-si dea dezlegarea.

Am intrat in birou la domnii Ion Florea si Ion Babau. M-au oprit.

- Unde sa pleci? Avem nevoie de tine! Chemati-i pe Dumitrescu si Reinhardt.

Antrenorul s-a intors.

- Nu vreau sa plece, am nevoie de el.

- Stimati conducatori, acest om nu mai e om, pentru mine. La teren mi-a spus ca nu mai are nevoie de mine, acum spune ca are. Nu vreau sa ma distrug, va rog sa-mi dati dezlegarea.

Si am plecat la Vagonul.


Alaturi de regretatul Nicolae Dumitrescu


UTA 1968-1969: Czako, Biro, Bakos, Lereter, Petescu, Pozsony (in picioare), Schiopu, Mot, Axente, Gornea, Metskas (jos)


Faza din UTA - Vitoria Setubal - Metskas si Bakos (la minge)

http://www.sportarad.com/index.php?optio...&Itemid=98
ultimele doua poze sint de la episodul 6.

Ceva nu se potriveste in istoria lui Metkas.Si anume meciul cu Vitoria Setubal.Mai ales data de disputare.
Poza poate fi de la meciul UTA -Bonsucceso Rio de Janiero- Brasil.

Patimile lui Christos - episodul 8
Scris de Manager
Monday, 15 December 2008

Vagonul

Evolutia mea la Vagonul era conditionata. Le-am cerut conducatorilor de acolo sa ma bage si la Scoala de Maistri. Mi-au promis ca o fac, dar nu s-a intamplat nimic. Am refuzat sa joc pana la rezolvarea problemei.
Dar se apropia meciul cu UTA.
- Nu vrei sa joci, macar acum?
- Ba da, vreau. Vreau sa le arat ce au pierdut.
Si m-am pregatit de joc.
Sambata, inaintea meciului, ne plimbam cu totii pe bulevard. Ne-am intalnit cu Dumitrescu si Alexandru Panici, care discutau. Panici m-a chemat, am mers, am dat mana cu amandoi.
- Maine va batem de va snopim!
N-am fost nici macar rezerva din cauza acestei discutii! Antrenorii mei au crezut altceva. Vroiam sa joc, si daca stiam ca mor pe teren. Parca mi-au dat in cap. Am urmarit meciul imbracat in civil. Vagonul conducea cu 3-1 la pauza. M-am apropiat de Toma Jurca.
- Nu-i mai lasa pe Boros si Muller sa urce in atac, sa stea pe pozitii.
Nu m-a bagat in seama, iar UTA i-a prins pe contraatac si a castigat 5-3.
In retur, Vagonul a invins cu 1-0, prin golul lui Otto Dembrovschi. Pe el l-a si luat UTA apoi, turul urmator de campionat a fost golgeterul echipei, a dat 14 goluri, dar in retur n-a mai reusit niciunul.


Foto (din arhiva personala) – la UTA, in sezonul 1962-1963. Bakos, Chivu, I. Leac, Vasile (sus), Selymes, Czako I, Sarbu, Dumitrescu (antrenor), Coman, Florut, Jac (la mijloc), Pecican, Metskas, Farcas, Komisar

http://www.sportarad.com/index.php?optio...&Itemid=86

De-a dreptul emotionant.

Patimile lui Christos - episodul 9
Scris de Editor
Wednesday, 17 December 2008

Lugoj

Ion Pugna, director la Textila Lugoj, vroia sa faca echipa la Lugoj. A venit la mine.

- Cat vrei sa vii la noi?

- 10 mii de lei.

- Batem palma. Avem nevoie si de antrenor principal.

l-am abordat pe Mihai Tarlea. Era antrenor la TEBA. Am ajuns amandoi la Lugoj, el principal, eu, secund si jucator. Am promovat in Divizia B, dar nu m-a mai tinut genunchiul. Am ramas secund si principal la echipa de juniori.
Primul secretar din localitate nu le avea cu fotbalul, dar eu cu Tarlea i-am injectat microbul. Mergeam peste capul lui in birou si ii povesteam ce e de facut. A inceput sa ajute echipa, si-a dat apoi si baiatul la fotbal, a ajuns sa vina si la antrenamente! Am facut o echipa buna, cu Vraja, Stoian, Dragos, Zorescu, Zaharia, etc.

Dar, conducerea a luat hotararea sa-l schimbe pe Tarlea. L-au chemat in birou, mie nu mi-a spus nimeni nimic. Urma sa jucam cu Olimpia Satu Mare. L-am abordat pe Gheorghe Staicu, antrenorul lor. Situatia era delicata, ei erau amenintati cu retrogradarea. I-ar fi convenit un punct contra 3.000 de lei.

- Eu vreau, dar nu vrea conducerea.

- Atunci, jucam.

Asa slab am jucat, si noi, si ei, ca s-a terminat 0-0. Staicu s-a enervat la pauza pe cel mai bun jucator al lui si l-a scos, pentru ca ratase ocazii imense. Am vorbit cu Tarlea dupa meci,a Lugoj.

- Pai, pe mine ma schimba si tu faci egal?

- Poftim? Mie nu mi-au spus nimic. Atunci nici eu nu mai stau la echipa mare.

Si am ramas doar la juniori republicani.

l-au adus antrenor pe Stoicescu, dar nu m-a avut la suflet si discuta separat cu jucatorii.

Vine returul si ne intalnim iar cu Satu Mare. A venit cineva la mine (presedintele asociatiei).

- Tovarase Metskas, va cauta Gheorghe Staicu..

- Suntem disperati, avem 10.000 de lei pentru egal.

- Eu nu stiu, conducerea decide.

I-am spus presedintelui.

- Luati banii si acceptati meci egal.

Oferta era buna, pentru ca apoi jucam cu Lupeniul, ei aproape promovati, s-ar fi putut recalcula prima, si tot era mult mai mult decat una obisnuita. Conducerea l-a refuzat pe Staicu si a umblat la arbitri. Atunci, a aflat cine bate loviturile de pedeapsa de la noi, dela Vulturii. I-a promis 5.000 de lei daca rateaza. Incepe meciul, arbitrul isi face datoria, da penalty, iar jucatorul trage afara. Au pus mingea jos si ne-au prins, au dat un gol si au castigat cu 1-0. Ne-a batut apoi si Lupeniul cu 2-1, iar Lugojul a retrogradat!

http://www.sportarad.com/index.php?optio...&Itemid=86

Patimile lui Christos - episodul 10
Scris de Editor
Wednesday, 17 December 2008

Inapoi in Arad

In 1973, am plecat la Gloria Arad, apoi Emanoil Gherghel m-a chemat la Strungul. Am facut o echipa buna, cu Bizau, Butas, Kato, Matei, Rot, Urs, Curutiu, Tusa sau Bicski, toti din judetul Arad. Am promovat in Divizia B.

Gherghel era cu tactica, eu cu munca. Eram mai mult cu gura pe jucatori, il aveam pe Cilian, de exemplu, un fotbalist tehnic, dar caruia nu-i placea sa alerge. Presedintele Ion Vlaicu mi-a cerut apoi sa nu mai intervin la echipa.
Imi amintesc de un meci tensionat, cu Minerul Moldova Noua. Gherghel iesea intr-una de pe banca, iar jucatorii nostri erau la fel de nervosi. N-a durat mult pana a iesit o bataie generala, ce ne-a adus o suspendare de 7 etape a terenului si 6 jucatori suspendati pe 5 etape! Trebuia sa le disputam la Salonta. Imediat dupa, Gherghel a ajuns vicepresedinte la UTA, iar Vlaicu m-a chemat la el.

- Cat vrei sa fii antrenor principal?

- Pentru mine, nu am nicio pretentie. Pentru echipa, prime de 150 de lei si acasa, si in deplasare. Iar pentru arbitri, 3.000 de lei.

Dar in paralel, ei discutau si cu Dusan, iar eu am aflat.

- Nu putem sa dam decat 100 de lei prime, si 1.500 pentru arbitri.

- Atunci nu pot garanta ca scap de retrogradare. Dar chemati-l si pe Dusan, sa vedem ce zice.

Nu s-au gandit ca stiam. Am aflat apoi ca Dusan le ceruse 500 de lei pentru prime si 5.000 pentru arbitri! Am ramas sa pregatesc juniorii, impreuna cu Laci Korossi.

Dusan a plecat si a venit Dumitrescu antrenor. Nu-i convenea prezenta mea acolo, nu uitase intamplarea de la UTA. La un moment dat, am plecat sa-mi vad parintii, in Yugoslavia, si, la intoarcere, m-am trezit cu lichidarea in mana. cu litera I. Insemna pierderea vechimii. Am iesit din club si, pe strada, intamplarea a facut sa ma intalnesc cu directorul Babau, de la UTA.

- Stai linistit, te transferam la noi, in interes de serviciu.

Si am ajuns la juniorii UTA-ei.

http://www.sportarad.com/index.php?optio...&Itemid=86

Patimile lui Christos - episodul 11
Scris de Editor
Friday, 19 December 2008

Dorobanti

Nu aveam inca o grupa disponibila, iar conducerea UTA-ei a fost de acord sa merg sa antrenez la Dorobanti, care ma chemasera sa-i ajut sa scape de retrogradare. Aveau 9 puncte dupa turul campionatului.

La primul antrenament, aveam doi jucatori. I-am convocat la o discutie pe conducatorii Kovacs si Marian, al doilea distins cu titlul de „erou al muncii socialiste”.

- Puneti afise pe strazi ca jucam cu Indagrara!

16 jucatori au aparut la antrenament. Am facut pe nestiutorul, le-am spus ca poate intarzie cei de la Indagrara, iar daca nu veneau, urma sa jucam noi intre noi.

Saptamana urmatoare, i-am pacalit la fel, cu CPL. Treptat, au inceput sa vina la antrenamente si pregatirea a mers bine. Aveam un fundas central inalt, Levai, si un inter, Godo. Faceam scheme pentru lovituri libere doar intre ei doi. Celorlalti, le ceream sa alerge spre poarta, castigand multe jocuri cu aceasta schema . Asa, am strans 27 de puncte si am terminat campionatul pe locul 9. Am batut echipele bune ale Diviziei D, 3-1 pe Indagrara la ei acasa, sau 1-0 pe Ineu, tot in deplasare, cu Gornea arbitru. M-au rugat sa raman, dar incepeam munca la UTA cu juniorii republicani.

Juniorii alb-rosii

Am avut generatii bune de fotbalisti. Au fost Ungur, Dronca Mihalache, Nini, Bunaciu, Lazar, Voinea, Cean, Hutan sr., Burtea, Lucaci... Centrul era bine organizat, cu Alexandru Dan sef, iar antrenori mai erau Viorel Pasc, Stefan Mandru, Victor Komisar, apoi, o scurta perioada, si Domide cu Biro. Am lucrat la UTA pana in 1990, cand m-am pensionat. Aveam 2.000 de lei pensie, iar 1.000 imi dadea clubul.

In 1991, salariile au crescut la 5.000 de lei. Doar pentru mine nu s-au mai gasit, asa ca am decis sa renunt.
La AJF

Am trecut apoi la Asociatia Judeteana de Fotbal, unde am fost presedintele Comisiei Fair-Play, iar ca observator am activat intre 1992 si 2004. M-am retras apoi, o perioada, dar m-am reactivat recent.


Antrenor la Centrul de Copii si Juniori de la UTA. Aici, alaturi de Victor Komisar si Stefan Mandru, in 1988

http://www.sportarad.com/index.php?optio...&Itemid=86

Patimile lui Christos - ultimul episod
Scris de Editor
Friday, 19 December 2008

Fara patrie

Cand am venit in Romania, eram apatrid. Grecii mi-au luat cetatenia, iar romanii nu mi-au dat-o. Cat am jucat la UTA, am fost convocat de trei ori la echipa nationala. Prima data, impreuna cu Tarlea, a doua cu Florut si ultima, cu Koszka. Francisc Ronay, Bazil Marian si Constantin Teasca erau antrenori. De fiecare data am facut cerere pentru obtinerea cetateniei romane, dar nu mi-au dat-o. Si nici explicatii n-am primit.

In 1990, am depus cerere pentru cetatenia greceasca. Am mers la Ambasada Greciei, dar mi s-a raspuns ca nu figurez in niciun document. Am ajuns pana la primul ministru Papandreu senior. De la cabinetul sau, am primit o scrisoare in care mi se raspundea ca imi va fi solutionata cererea. Apoi, niciun raspuns...

Pana in 2004, cand am depus iar cerere pentru cetatenia romana. Dupa o luna, m-au chemat la Bucuresti pentru interviu. Erau inca 320 de oameni acolo, majoritatea turci, arabi. Si 4 greci! Era agitatie mare, toti erau cu carti de istorie sau geografie la ei. Se puneau intrebari despre orasele importante, sau vechi domnitori.

Eu am ramas ultimul. Am intrat, in sala erau doi judecatori si trei judecatoare.

- Cand ati venit in Romania?

- In 1948.

- Si unde lucrati?

- La UTA am lucrat.

- Cu Petschovschi? Cu Bacut?

- Da!

Am depus apoi juramantul, alaturi de ceilalti.

Aveam un drum si la ambasada Greciei, pentru niste acte. Acolo, consulul imi arata doua dosare cu numele meu. Intre ele, raspunsul favorabil, emis in 1995! Am primit si pasaport grecesc. Dupa aproape 60 de ani, ajunsesem sa am dubla cetatenie.


UTA 1961-1962. Sus – Weichelt, Czako II, Metskas, Petschovschi III. Mijloc - Bakos, Pantea, Donciu, Tarlea, Jac, Biro, Florut. Jos – Axente.

SFARSIT

http://www.sportarad.com/index.php?optio...&Itemid=86