Erorile şi ororile Ordonanţei 58
În ultimele zile spaţiul public a fost animat de discuţii şi comentarii aprinse pe tema Ordonanţei de Urgenţă 58/2010.
Motivele acestui impact major? Numeroasele erori şi injustiţii introduse de această ordonanţă. Dar nu în ultimul rând faptul că ea afectează în mod direct numeroase personalităţi din viaţa culturală şi artistică a României, respectiv îi afectează pe jurnalişti, în ambele cazuri profesii cu maximă expunere mediatică.
Revolta acestora este absolut îndreptăţită. Singura problemă e că am fost atât de oripilaţi de modul în care aceste noi măsuri fiscale au fost puse în practică, de nesfârşitele cozi la ghişee şi umilinţele asociate acestora, încât ne-am axat aproape exclusiv în discuţii pe această temă şi suntem pe punctul să ne scape o serie de erori mult mai grave, introduse pe fond de acest nou act normativ.
Ordonanţa a fost emisă în mare grabă, “pe genunchi”, producând erori şi neconcordanţe cu alte acte normative. În afară de asta, ea generează şi o serie de probleme mult mai profunde, care vor lovi cu cruzime mediul privat, pe termen lung şi vor deschide poarta spre numeroase abuzuri, interpretabilitate şi injustiţie.
Iată de ce, atât în calitate de manager al unei companii de consultanţă, cât şi ca lector universitar care de 13 ani perdau discipline financiare, mi-am propus să fac o succintă trecere în revistă a problemelor ridicate de această Ordonanţă (fiecare din problemele enumerate mai jos, meritând de asemenea să fie reluate, pentru o analiză în detaliu), grupându-le în 2 categorii, în funcţie de gravitatea efectelor produse, şi anume: erori şi „orori”.
Orori
*
Reconsiderarea unor activităţi ca dependente
Acesta este cel mai mare abuz introdus de OUG58!!! Respectiv deschide cutia Pandorei pentru o serie nesfârşită de abuzuri din partea organelor fiscale şi va determina închiderea a numeroase societăţi mici sau activităţi ale unor liber profesionişti. Nu în ultimul rând, datorită acestei prevederi, orice start-up de activitate bazată pe know-how sau capital intelectual în România, devine imposibil. Subiectul este extrem de grav şi voi reveni cu un articol destinat exclusiv analizei acestei prevederi.
Totuşi, redau pe scurt principalele elemente ale acestei măsuri abuzive, pentru că, deşi e cel mai grav aspect al ordonanţei, pare ca până în prezent să fi scăpat opiniei publice. .
Aşadar, orice activitate poate fi reconsiderată ca activitate dependentă dacă îndeplineşte cel puţin un criteriu din cele enunţate în ordonanţă. Adică poate veni oricând „organul fiscal” la tine la firmă, PFA, etc. şi să considere că activitatea nu este independentă, ci dependentă, respectiv să te oblige să plăteşti pe veniturile obţinute (de către SRL-ul, PFA-ul, convenţia civilă sau dreptul de autor) toate contribuţiile şi taxele aferente unei relaţii salariale (în cuantum de aproximativ 85% raportat la net!).
Criteriile în baza cărora se poate stabili dependenţa sunt absolut revoltătoare, ca să nu mai vorbim de faptul că sunt formulate într-o manieră care permite orice interpretare, generalizare sau abuz.
Voi da doar câteva exemple:
- „beneficiarul de venit se află într-o relaţie de subordonare faţă de plătitorul de venit”, …. şi respectă condiţiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuţiile ce îi revin şi modul de îndeplinire a acestora, locul desfăşurării activităţii, programul de lucru”. Păi în orice relaţie comercială în care eşti în postura de furnizor trebuie să respecţi condiţiile de muncă impuse de cel care te plăteşte, programul lui de lucru, locul desfăşurării, etc.. Pentru că altfel, eşti out of business…
- “în prestarea activităţii, beneficiarul de venit foloseşte baza materială a plătitorului de venit, respectiv spaţii cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecţie, unelte de munca si altele asemenea”. Păi daca ai o firmă de consultanţă pe controlul calităţii sau pe protecţia muncii, cu siguranţă te vei deplasa la sediul clientului şi vei folosi baza lui materială; dacă eşti un realizator de emisiuni TV, cu siguranţă că vei presta la sediul clientului pentru care realizezi emisiunea şi vei folosi dotările lui; dacă te ocupi de reparaţii de calculatoare, sau de administrare de reţele, cu siguranţă te vei deplasa la sediul clientului şi vei folosi baza lui materială; dacă eşti cântăreţ sau actor cu siguranţă te vei deplasa la sediul clientului pentru a presta, că n-o să dai spectacole acasă, respectiv vei folosi scena clientului (organizatorul de evenimente) pentru a performa, etc…
- Cel mai şocant criteriu conform căruia o activitate poate fi considerată dependentă este cel conform căruia „beneficiarul de venit contribuie numai cu prestaţia fizica sau cu capacitatea intelectuala, nu si cu capitalul propriu”!!!. Adică băieţi: dacă nu aveţi bani şi singurul vostru capital este cel intelectual, nu mai aveţi voie să deschideţi o afacere în România. Iar dacă deja aţi deschis-o, închideţi-o repede! Este incredibil şi revoltător. Este în opinia mea moartea oricărei iniţiative bazate pe inteligenţă, creativitate, inovaţie, adică exact acele lucruri care oricum nu îi prisosesc României. De unde să ştie Guvernul Boc că o mare parte din cele mai mari companii din lume au pornit la drum fără capital material, doar cu capitalul intelectual şi curajul tinerilor antreprenori care le-au stat în spate? Exemple? Bill Gates a pornit Microsoft cu un capital de 700 USD. Hewlett Packard a avut un capital de start-up de 538 USD, Nike de 1000 USD, Apple de 1350 USD, iar DHL de… 0 (zero) USD!!! Dacă anteprenorii care au fondat aceste companii trăiau în România lui Boc şi Băsescu, n-ar fi avut nici o şansă de a-şi demara o afacere. Pentru că noi îi privim cu dispreţ şi creăm legi împotriva celor care nu au alt capital decât cel intelectual!!!
- Nu o să insist pe alte criterii de atribuire a dependenţei. Cel mai periculos este cel formulat la ultimul paragraf şi anume „orice alte elemente care reflecta natura dependenta a activităţii” Poftim??? Aţi înţeles ceva din formularea asta? Există o singură concluzie: organul fiscal, va decide după bunul său plac încadrarea. Aşa că aşteptaţi-vă cu toţii la ce e mai rău, la controale, respectiv la o suprataxare a veniturilor pe care le obţineţi sau le-aţi obţinut deja. Şi nu speraţi că vă veţi câştiga dreptatea în instanţă, pentru că ordonanţa introduce o formulare şocantă, cea a „principiului prevalenţei economicului asupra juridicului”. Cum??? Aţi auzit bine. Degeaba există legi, dacă statul consideră că din punct de vedere economic e mai bine pentru el să vă ia toţi banii, legile alea nu mai au nici o valoare… le uităm puţin…
Cu alte cuvinte, această ordonanţă vă ia şi banii şi dreptul de a vă apăra în instanţă.
*
Contribuţii la şomaj pentru cei care nu pot beneficia de ele (profesii independente, convenţii civile, drepturi de autor)
Dacă cei din Guvernul României ar fi deschis doar o carte sau un curs de Finanţe publice sau de Asigurări sociale ar fi aflat care sunt principiile de bază care stau la construcţia oricărei impozitări, respectiv ale oricărui sistem de asigurări.
Există câteva reguli şi principii de bază pe care studenţii la Ştiinţe Economice le învaţă încă din primii ani de studiu. Reiau doar două dintre ele şi anume:
1. orice impozit trebuie să fie posibil (adică să existe capacitatea contribuabilului de a-l plăti, altfel acesta neavând utilitate şi contribuind doar la creşterea arieratelor. Dacă priviţi consideraţiile din acest material, veţi constata că o mare parte din măsurile luate nu respectă acest principiu de bază în fiscalitate).
2. în materie de asigurări, un principiu de bază, care nu poate fi încălcat, este cel conform căruia, subiectul asigurării trebuie să poată fi şi beneficiar al riscului asigurat. Adică, în cuvinte foarte simple, nu pot fi obligat să mă asigur decât împotriva riscurilor cărora le sunt supus, respectiv în urma cărora pot deveni subiect de beneficii. Si mai simplu? Pot să închei o asigurare Casco sau RCA doar daca am maşină şi deci există riscul de a o tampona, adică există posibilitatea ca eu să beneficiez de o compensaţie în cazul producerii evenimentului nedorit. Dacă sunt pieton, nu pot încheia acest gen de asigurare, pentru că nu am ce tampona şi implicit nu pot primi despăgubirea. Vreţi şi mai simplu, pe înţelesul Guvernului Boc? Condiţia principală pentru a încheia o asigurare de viaţă e … să fiu viaţă… Pentru că mort fiind, evenimentul nefericit s-a produs deja, deci nu mai pot beneficia de compensaţie.
În cazul ordonanţei noastre, sunt obligate să se asigure împotriva riscului de a deveni şomeri persoane care nu pot beneficia ulterior de o compensaţie, în cazul producerii evenimentului nefericit (în acest caz cel de-şi pierde locul de muncă). Cum? Simplu. Persoanele plătite prin intermediul drepturilor de autor, sunt de regulă persoane care aparţin unor profesii artistice în care nu există o continuitate a veniturilor. Astfel, între 2 concerte, 2 spectacole… 2 cărţi publicate, etc… persoanele respective nu au un alt venit (cu excepţia cazului că au şi un contract de muncă). Aşadar… teoretic între 2 prestaţii ei sunt şomeri… Dar nu vor putea beneficia de compensaţia asociată acestui risc, pentru care acum sunt obligaţi să se asigure, deoarece în accepţiunea legilor noastre, pentru a dobândi calitatea legală de şomer, respectiv pentru a beneficia de ajutorul de şomaj, vor trebui să cumuleze o serie de condiţii, pe care nu le vor putea niciodată cumula (continuitatea unui stagiu contributiv, lipsa unor venituri pentru o anumită perioadă de timp, etc… exact lucrurile imposibile la acest gen de activităţi creative).
Mai mult, în cazul celor care au un contract de muncă, respectiv şi o plată pe baza drepturilor de autor, convenţii civile sau PFA, contribuţia la şomaj se va plăti de 2 ori, adică vor fi dublu asiguraţi (teoretic), dar nu vor putea beneficia niciodată în mod practic, pentru dacă îşi vor pierde una din sursele de venit, o vor avea pe cealaltă, etc… deci niciodată nu se vor putea califica pentru ajutorul de şomaj. Cu alte cuvinte, în România, cei care plătesc contribuţia de şomaj odată, au o şansă de a primi ajutorul de şomaj dacă rămân fără job; în schimb cei care o plătesc de 2 ori, în mod sigur nu vor putea beneficia niciodată! Curat murdar, ar spune Caragiale!
Concluzia: prin această prevedere încălcăm flagrant nişte principii de bază ale taxării şi sistemului de asigurări. Inclusiv încercarea reprezentanţilor Guvernului de a ne explica că această contribuţie o plătim din motive de solidaritate, este o diversiune. Fals! Ori vrem să dezinformăm, ori iar n-am pus mâna pe carte!
În materie de impozitare, principiul solidarităţii se referă la cu totul altceva. Plătesc o contribuţie mai mare, pentru că am un venit mai mare, deşi ştiu că nu voi primi mai multe medicamente sau paturi în spital decât cel care a contribuit cu mai puţin, în cazul în care mă voi îmbolnăvi. Sau… plătesc o contribuţie la sănătate, deşi am o structură foarte solidă şi nu mă voi îmbolnăvi niciodată, sau nu voi beneficia niciodată de cât am contribuit, în timp ce cineva cu o structură slabă poate fi bolnav şi implicit beneficiar toată viaţa, deşi a contribuit foarte puţin, etc.. Principiul solidarităţii funcţionează mai ales în materie de impozite (unde beneficiul oricum nu poate fi proporţional cu contribuţia: nu pot ocupa 2 bănci la şcoală, nu am drumuri mai bune decât vecinul meu care a contribuit mai puţin, nu mă apără mai muţi poliţişti sau soldaţi decât pe cel care contribuie mai puţin, etc… ). În materie de impozite, datorită principiului universalităţii bugetului, este foarte posibil să nu pot beneficia niciodată de anumite investiţii făcute din banii cu care am contribuit. În schimb, în materie de asigurări (indiferent că sunt asigurări sociale, de pensie, de şomaj, de sănătate, sau private: auto, de viaţă, de sănătate sau pensie, etc…) condiţia obligatorie este ca eu, contribuabilul să pot fi şi subiect de beneficii. Şi aici, Guvernul Boc a creat o mare problemă prin această ordonanţă. Pentru că încalcă acest principiu. Orice va ataca prezenta ordonanţă pe acest criteriu, o poate desfiinţa.
*
Schimbarea regulilor fiscale în cursul unui exerciţiu financiar
Un element extrem de grav, şi care face ca România să devină tot mai neatractivă pentru investitori, este schimbarea regulilor jocului în timpul unui exerciţiu financiar. În practica fiscală, acest lucru este permis, sau se întâmplă de regulă atunci când datorită situaţiilor de criză apărute, Guvernele hotărăsc să acorde facilităţi fiscale suplimentare companiilor sau liber profesioniştilor, în scopul de a sprijini mediul privat, respectiv de a ajuta la relansarea acestuia. În nici un caz ele nu sunt adaptate ca măsuri restrictive.
Orice companie serioasă, înainte de începerea unui nou exerciţiu financiar îşi întocmeşte un buget, pe care încearcă să îl realizeze pe parcursul respectivului exerciţiu financiar. Chiar dacă orice companie îşi previzionează şi anumite riscuri, în cazul României riscurile politice, aferente în primul rând schimbării permanente a mediului legislativ şi fiscal au devenit atât de mari, încât devin imposibil de contrabalansat pentru managementul companiilor. Oricum lovite de criză, acestea se văd în imposibilitatea de a mai previziona şi construi bugete. Rezultatul? O migraţie accentuată a companiilor spre alte jurisdicţii din regiune, care oferă condiţii fiscale mai bune şi o mai mare stabilitate. Implicit: mai puţine locuri de muncă şi mai puţine taxe colectate în România.
* Majorarea TVA;
Aici, intervine dinnou încălcarea unui principiu al taxării pe care l-am invocat mai devreme şi anume: posibilitatea impozitului. Conjugat cu un altul, care spune că orice impozit care depăşeşte un anumit prag îşi devorează propria masă. Efectele s-au făcut deja simţite: faţă de încasările estimate de Ministerul Finanţelor din această mărire în valoare de 3.5 – 4 miliarde lei în următoarele 6 luni, după prima lună prognozele au fost revizuite la doar 1.5 mld (în scădere la doar 1/3 din estimat), ceea ce arată o scădere drastică a consumului şi o creştere a economiei subterane. În lunile viitoare efectele vor fi şi mai dramatice, existând riscul ca inclusiv noua prognoză să se dovedească optimistă.
Erori
* Mărirea normei de venit minime[/b][/i]
În mod surprinzător, puţini au observat această modificare. Conform ordonanţei, venitul net anual pentru PFA-urile impozitate pe bază de normă de venit nu va putea fi mai mic decât salariul minim brut pe ţară înmulţit cu 12, adică 7200 lei/an. Dacă vom privi tabelele cu actualele norme de venit, la majoritatea categoriilor profesionale ele se situează mult sub această valoare. Rezultatul? Multe PFA-uri se vor închide sau vor trece pe sistemul de plată în funcţie de venitul real. Asta va duce la scăderea veniturilor bugetare (înflorirea economiei la negru sau declararea venituri nete cât mai mici). Pentru a contracara aceste efecte statul ar trebui să îşi mărească aparatul propriu de control la un nivel imposibil de realizat, respectiv ar determina o creştere a costului asietei fiscale la un nivel imposibil de justificat prin prisma veniturilor ce pot fi realizate.
* Im
pozitarea bonurilor de masă
Într-un moment de criză economică, această măsură este cel puţin nefericită, sau cinică. Ea determină scăderea veniturilor tuturor contribuabililor, inclusiv a celor din domeniul privat, exact pe segmentul de venit care era destinat consumului pentru nevoile de subzistenţă. Efectul? Scăderea consumului şi implicit a TVA şi impozitului pe profit colectat, corelat cu pierderea a noi locuri de muncă. Nu în ultimul rând, efectele acestei diminuări sunt în principal simţite de categoriile sociale cu venituri mici şi foarte mici.
* Dispariţia tichetelor cadou
Tichetele cadou, chiar dacă aveau o valoare mică, reprezentau un venit adiţional acordat angajaţilor cu ocazia sărbătorilor, perioadă în care costurile familiilor sunt mai mari. Efectele? Aceleaşi ca în cazul impozitării tichetelor de masă.
* Introducerea contribuţiilor pentru pensii la profesiile independente
Caracterul profesiilor independente este dat chiar de denumirea acestora. Prin comparaţie cu profesiile dependente (salariaţi) acestea sunt permanent supuse unei instabilităţi, respectiv riscului de a nu putea genera veniturile necesare unei minime subzistenţe. În acest sens, asigurarea obligatorie în sistemul de pensii de stat, prin raportare la venit, mai ales într-un moment de criză, când veniturile acestor profesii sunt mai afectate ca oricând, mi se pare nefericită. Era preferabilă libertatea alegerii modului de asigurare pentru pensie (în sistemul de stat sau prin încheierea unei pensii private), respectiv lăsarea la latitudinea asiguratului a sumei alocate în acest sens. Rezultatul? Acelaşi ca în cazul măririi normei de venit minime: creşterea economiei la negru şi scăderea sumelor nete declarate de liber profesionişti, deci implicit scăderea altor taxe colectate prin calculare la aceeaşi bază
* Impozitarea salariilor compensatorii într-un an de criză
Măsură absolut meschină, dat fiind momentul în care se aplică, moment marcat de numeroase pierderi de locuri de muncă atât în mediul privat cât şi în cel public. Măsura impozitării oricărui tip de venit, altfel acceptabilă într-un context normal, este tristă în contextul actual. Rezultate? Încasări minore la bugetul statului, dar venituri mai mici pentru oamenii care îşi pierd locurile de muncă şi implicit un consum mai redus din partea acestora, cu efectele pe care le-am descris şi mai devreme privitor la alte măsuri care generează contracţie.
* Necorelarea OUG 58 cu legile speciale
Datorită vitezei cu care a fost introdusă, respectiv diletantismului care a stat la baza redactării ei, Ordonanţa conţine prevederi contradictorii altor acte normative. De exemplu, impune noi reglementări cu privire la plata CAS şi contribuţiei de şomaj, deşi acestea sunt reglementate prin intermediul legilor speciale nu ale codului fiscal. Legile speciale nu au fost încă modificate, aşa că în prezent există o serie de contradicţii (ex. plata CAS şi şomaj şi de către beneficiarii de venituri de natură profesională, altele decât salariale, care au şi un contract individual de muncă, deci devin dublu asiguraţi, în baza prevederilor Ordonanţei, dar contrar prevederilor legilor speciale cu privire la Pensii şi Şomaj). Rezultatul? Nu ştim căror reglementări să ne conformăm, deci în concluzie vom sfârşi prin a fi amendaţi.
* Contradicţie între textul OUG şi norme cu privire la obligaţia declarării, calculului şi plăţii contribuţiilor pentru veniturile de natură profesională
Aceeaşi dorinţă disperată de a publica cât mai rapid acest act normativ, respectiv încercarea de a corecta prin intermediul normelor o serie de greşeli din textul ordonanţei, duce la noi confuzii şi neconformităţi. Conform textului Ordonanţei, „obligaţia declarării, calculului şi contribuţiilor pentru veniturile de natură profesională revine plătitorului de venit”. Imaginaţi-vă deci că aţi chemat instalatorul, vă face o lucrare, vă emite o factură, că doar are PFA, dar Dvs., ca plătitor, aveţi obligaţia să-i declaraţi venitul, să-i calculaţi impozitul şi contribuţiile (cum? că doar nu ştiţi ce alte venituri are…) şi după ce că i-aţi plătit prestaţia să-i plătiţi şi taxele!!!… Normele în schimb prevăd că obligaţia declarării şi plăţii taxelor şi contribuţiilor revine persoanei care realizează veniturile de natură profesională. Parcă mai venim de acasă… Problema rămâne, de cine ascultăm?: de prevederile ordonanţei, sau de normele ei? Rezultatul? În final, când va veni „organul fiscal” în control, vom plăti amendă oricum, pentru că sigur am încălcat fie prevederile ordonanţei, fie normele….
* Ambiguitatea noţiunii de “caracter repetitiv” respective “ocazional” al unui venit.
Se consideră venit cu caracter repetitiv şi cazul veniturilor ocazionale (cel mult odată pe an), dar obţinute din surse diferite în cadrul unui an fiscal? Nimeni din cadrul “organelor competente” nu a putut oferi până la această oră o clarificare. Concluzia?… Noi vom proceda cum credem, iar ei ne vor amenda oricum, pentru că aşa se procedează în România. Contribuabilul e întotdeauna de vină. Are vocaţie de infractor.
* Impozitarea dobânzilor într-un moment caracterizat prin lipsă de lichiditate
Impozitarea veniturilor din dobânzi, în alt context economic o măsură normală (pentru că este firesc ca orice venit să fie supus impozitării) este în contextul crizei actuale şi a lipsei de lichiditate din piaţă o măsură absolut neinspirată. Pentru că nu vorbim de economiile din pensie ale “mătuşii Paraschiva”, ci vorbim de plasamentele de capital ale grupurilor financiare, în mare măsură grupuri străine, care se pot orienta imediat spre alte pieţe financiar-bancare. Tocmai în momentul în care ar trebui să facem eforturi pentru a le atrage în România. Rezultatul? Venituri suplimentare infime la bugetul statului. Risc de migraţie de capitaluri foarte ridicat.
* Creşterea costurilor cu asieta fiscală datorită creşterii birocraţiei
Asieta fiscală reprezintă ansamblul măsurilor întreprinse de stat pentru a determina materia impozabilă (adică a afla ce anume deţinem ce ar putea fi impozitat), a stabili cuantumul impozitului şi modalitatea de impunere (adică felul în care ne taxează), respectiv a colecta aceste taxe ( astabili modul prin care se colectează respectivele taxe şi impozite).
Cel mai grav în cazul acestei ordonanţe este faptul că acest cost suplimentar cu asieta fiscală s-a dovedit deja, după primele zile de la implementare, mult mai mare decât încasările suplimentare la buget produse de aceste măsuri! Cu alte cuvinte am crescut cheltuielile publice mai mult decât au crescut veniturile generate. Aşa da măsuri de austeritate!
Concluzia finală? Mai avem nevoie de un set de norme, poate totuşi ne lămurim şi facem un pic de ordine în Ordonanţa asta!
http://www.ascentgroup.eu/ro/adela-crist...onantei-58