Amestecate
Sebastian Şiclovan , 25 ianuarie 2011 00:22
http://www.observator.info
Obişnuiam să ne amuzăm în redacţie, amintindu-ne o replică a lui Lucian Valeriu într-o şedinţă de machetă. I s-au cerut amănunte despre un articol pe care urma să-l scrie, iar Lucian a spus cu maximă nonşalanţă că habar n-are ce iese. "Dragul meu, eu mă pun şi scriu, iar ideile îmi vin pe parcurs. Nu pot să-ţi zic acum, pentru că nici n-am început". Nici eu nu ştiu ce iese azi, fiind ultima dată când îmi vine rândul la scris editorial în Observator. Am eu câteva "of-uri", cred că despre ele o să scriu, dar nu ştiu ce iese.
Mă amuz şi acum când îmi amintesc că mi s-a reproşat, la un moment dat, după începutul activităţii la Observator, că am fost adus pe pile. Lajos Notaros, primul redactor-şef al ziarului, este vărul meu. Prin august 1997 m-a sunat şi mi-a spus să-mi pregătesc actele, că mă angajează la noul ziar, la sport. Aveam pile, deci! Apoi, pe la mijlocul lunii septembrie mă sună din nou. Să merg, să depun o cerere, să mă înscriu la concurs, că nu mă poate angaja direct. Directorul de atunci, Tristan Mihuţa, nu auzise de mine - nici n-avea cum - şi n-a fost de acord să mă angajeze fără concurs. Şi aşa am ajuns să scriu vreo zece pagini, faţă-verso, despre "Aradul - Toamna", să adresez zece întrebări primarului şi să analizez primul an de mandat al guvernului Ciorbea, parcă. M-a sunat apoi Mihaela Balint, să-mi spună că am fost admis, dar m-am bucurat prea repede, pentru că au vrut să mă trimită la "actualităţi" la Ica Bunaciu şi am refuzat. Am vrut la "sport" şi până la urmă m-au trimis acolo. Deci, nu cred că am avut pile.
Deşi sunt sigur că mă voi întoarce într-o zi, simt nevoia să-i mulţumesc lui Tristan Mihuţa. Deşi îmi era frică de dumnealui, deşi la un moment-dat îl uram pentru că aveam senzaţia că-i favorizează pe unii, deşi nu eram mereu pe aceeaşi lungime de undă, mi-a marcat decisiv activitatea. M-a lăsat să fur meserie. Se spune că meseria trebuie să o furi. Eu cred că, mai degrabă, trebuie să dai peste persoana care să-ţi permită să o faci, iar Tristan Mihuţa este o asemenea persoană. Şi mai trebuie să-i mulţumesc lui Andrei Ando, şeful de la "sport" din octombrie 1997. L-am înlocuit - tot prin concurs, deci iar n-am avut pile :-) - câteva luni mai târziu, prin februarie 1998, dar îi datorez multe în meserie. M-a simţit probabil că nu vin la ziar doar ca să am un loc de muncă şi m-a lăsat să stau lângă el, să învăţ.
Mă doare că dispare Observatorul, dar nu pot să fiu ipocrit, să spun că sunt distrus. Nu sunt distrus tocmai pentru că şi Observatorul mi-a oferit şansa unui alt loc de muncă. Mi-a permis să fac un salt profesional din Divizia B, undeva prin Europa League. Dacă n-ar fi fost ziarul, dacă nu-mi vedeam de treabă, cred că n-aş fi avut şansa de-a face un salt peste eşaloane şi trebuie să-i fiu recunoscător. Aşa cum ar trebui să fie şi unii dintre foştii colegi care acum se bucură că dispare ziarul. Mă doare că nu realizează sau nu acceptă că au folosit ziarul drept trambulină pentru propriile interese, părăsindu-l la prima ofertă. Mi-aş dori să mă înşel, dar în unele cazuri chiar nu cred. Sunt destui care au avut abilitatea de-a pune mâna pe locuri de muncă bune, care le oferă linişte, prin trambulina Observator. Nu sunt de condamnat şi nici măcar de arătat cu degetul. Doar mi-ar plăcea să fie şi ei trişti, împreună cu noi, măcar pentru câteva secunde.
P.S. Despre alte lucruri mai importante, despre ce-a însemnat Observator în peisajul presei arădene, despre neoficiala şcoală de jurnalism care a fost de fapt, cred că va scrie Andrei Ando. Ar trebui să scrie. Ar putea să o facă şi Mihuţa, Notaros, Balint sau Mărginean, dar neşansa lui Ando este că lui i-a revenit infernala misiune de-a stinge lumina.
-----------------------------------------------------------
pareri de rau, regrete in viteza maxima, o zi maxim doua si gata uitam totul. mergem mai departe.
recunosc ca pentru mine si pentru Suporter Club UTA, Observatorul a fost tot timpul un aliat, nu stiu daca numai pentru ca Seba ne este prieten, amic, apropiat dar chiar si pentru acest motiv disparitia ziarului ne va afecta.
din pacate s-a dus Observatorul. vina apartine nu atat echipei redactionale ci a celei manageriale, actionarilor total dezinteresati de proiect care nu au dat nici un semn ca isi doresc salvarea ziarului ci doar dorinta de a-l elimina pe celalalt.
moartea se datoreaza disputelor politice transpuse de la nivel regional si local in cel al actionarilor, se datoreaza dorintei absurde a actionarilor de a detine mijloace de presiune in cazuri de forta majora, se datoreaza lipsei unor minime cunostinte de management in presa al actionarilor.
Vina lui Ando e minima. Nu e nici el vreun guru al economiei si managementului dar cel putin are demnitatea sa stea pe baricade pana la capat si sa-si asume esecul Observator dupa ce a incercat sa-l salveze.
Poate ca cei care elucubreaza acum pe forumuri, site-uri sau prin diverse redactii locale gresesc cand atribuie esecul vreunui asasinat politic. Gresesc pentru ca nu cunosc nici asasinul si nici motivul crimei insa nu sunt departe de adevar.
Si dintre cele 3 cotidiene locale, Observatorul sta cel mai bine din punct de vedere financiar.
Si pentru ca nimeni nu spune pe fata motivul disparitiei, incerc eu:
motiv aparent - lupta intre actionarul Luca apropiat mai vechi si mai nou PDL si insipida, insalubra actionara Lizuca care nu puteau conlucra, nu mai participau cu sume la finantarea ziarului, nu incercau decat sa scape unul de celalalt pentru a controla singuri ziarul ( absurd si ireal)
motiv real - plictiseala actionarului majoritar Luca de a mai detine un ziar in Arad dupa ce strategia i-a reusit ( a cumparat Observatorul pentru a avea un instrument de presiune antiPDL insa cum maretul s-a reintors la partidul mama portocaliu si a ajuns chiar deunazi sa detina vreo 70-80% din terenurile pe care se construieste Arad-Timisoara)
cam asta e sfarsitul Observatorului de care desi acum ne permitem glume de birt, mai tarziu ne va fi dor, de care vom avea nevoie.