11-07-2011, 10:47 AM
Imi amintesc de o intamplare de prin februarie '90. Mergeam cu trenul de la Arad la Timisoara, lumea era inca extrem de stresata de evenimentele din decembrie '89. In compartiment era un om cam la 40 de ani si care tot spunea ce aiureala au facut tinerii ca au iesit in strada. Evident ca nu m-am putut abtine sa nu-l contrazic. Ma rog, eram destul de aproape sa-l bruschez un pic (deh, evenimentele imi erau inca proaspete in memorie). Ce am remarcat insa era faptul ca omul ii tot dadea cu superioritatea "intelectualului" adica a cititorului de proza sau poezie si ca tinerii ar face mai bine sa puna mana pe o carte decat sa se tina de revolutii.
Omul era convins ca nu prea pusesem mana pe carti. Citisem extrem de mult, dar in acele momente imi parea scarbos cum folosea ideea de "cultura" in antiteza cu cea de participant la revolutie.
Am avut imaginea "intelectualului" ceausist - plin de carti in biblioteca dar cu mari lacune de caracter.
(Paranteza: nu mi-a placut niciodata poezia, nu am gasit vreuna care sa exprime forta din, spre exemplu, "Idiotul" iar revenind la literatura romana mai bine citesc un roman intreg de Rebreanu decat o strofa de Nichita)
Revin la ziua de azi.
Si la absolventii de liceu.
Da, exista o imensa nepasare in ei. Fata de scoala dar nu numai. Fata de insusi viata lor.
Am vazut mai sus ca vinovati ar fi ba televiziunile, ba modelele din societatea de azi, ba prea multa libertate, ba profesorii, ba parintii.
Tin sa spun ca parintii absolventilor din ultimul deceniu au fost educati in regimul ceausist. La fel si profesorii. Majoritatea au citit "Ion" si au auzit de ciudatele poezii ale lui Dan Barbilian.
Problema este ca acea generatie a fost super educata ca nivel de informatii. Dar nu au primit nicio pregatire de a fi formatori de noi generatii. Parintii de atunci pretuiau scoala pentru ca iti dadea posibilitatea sa ai un trai decent. Si transmiteau aceasta "informatie vitala" la copiii lor. Doar ca sistemul de atunci intretinea nevoia de scoala. Acum.. nu.
Parintii si profesorii nu sunt pregatiti sa raspunda la intrebarea copiilor de azi "la ce-mi foloseste scoala?"
Postul lui bure ascunde exact aceasta intrebare!
Mai mult, parintii absolventilor din ultimul deceniu nu au nicio idee cu ce alta valoare sa inlocuiasca "scoala".
Iar copii cresc in aceasta atmosfera de "de fapt ce e important in viata?"
Voi stiti ce sa raspundeti la asa o intrebare???
Omul era convins ca nu prea pusesem mana pe carti. Citisem extrem de mult, dar in acele momente imi parea scarbos cum folosea ideea de "cultura" in antiteza cu cea de participant la revolutie.
Am avut imaginea "intelectualului" ceausist - plin de carti in biblioteca dar cu mari lacune de caracter.
(Paranteza: nu mi-a placut niciodata poezia, nu am gasit vreuna care sa exprime forta din, spre exemplu, "Idiotul" iar revenind la literatura romana mai bine citesc un roman intreg de Rebreanu decat o strofa de Nichita)
Revin la ziua de azi.
Si la absolventii de liceu.
Da, exista o imensa nepasare in ei. Fata de scoala dar nu numai. Fata de insusi viata lor.
Am vazut mai sus ca vinovati ar fi ba televiziunile, ba modelele din societatea de azi, ba prea multa libertate, ba profesorii, ba parintii.
Tin sa spun ca parintii absolventilor din ultimul deceniu au fost educati in regimul ceausist. La fel si profesorii. Majoritatea au citit "Ion" si au auzit de ciudatele poezii ale lui Dan Barbilian.
Problema este ca acea generatie a fost super educata ca nivel de informatii. Dar nu au primit nicio pregatire de a fi formatori de noi generatii. Parintii de atunci pretuiau scoala pentru ca iti dadea posibilitatea sa ai un trai decent. Si transmiteau aceasta "informatie vitala" la copiii lor. Doar ca sistemul de atunci intretinea nevoia de scoala. Acum.. nu.
Parintii si profesorii nu sunt pregatiti sa raspunda la intrebarea copiilor de azi "la ce-mi foloseste scoala?"
Postul lui bure ascunde exact aceasta intrebare!
Mai mult, parintii absolventilor din ultimul deceniu nu au nicio idee cu ce alta valoare sa inlocuiasca "scoala".
Iar copii cresc in aceasta atmosfera de "de fapt ce e important in viata?"
Voi stiti ce sa raspundeti la asa o intrebare???