07-09-2007, 06:26 PM
Am creat un topic separat in care sa se discute despre proiectul absurd initiat de militianul Dragomir. Subiectul este de o importanta majora nu doar pentru ultrasi sau suporteri obisnuiti ci si pentru orice cetatean care realizeaza gravitatea pierderii unor drepturi ale omului garantate prin Constitutie. Unele din articolele proiectului de lege chiar asta fac. Cu speranta ca in Parlamentul Romaniei exista inca suficiente minti limpezi, redau mai jox textul pe care il va prezenta SUR la mitingul de protest organizat maine la Bucuresti:
Către,
Parlamentul României
Camera Deputaţilor
Având în vedere iniţiativa legislativă înregistrată la Camera Deputaţilor sub nr. 539/03.09.2007, dorim pe această cale să ne arătăm profunda nemulţumire faţă de încearcarea de înlăturare a spectacolului oferit de suporterii sportului la diverse manifestări sportive. Arătăm ab initio faptul că dezaprobăm orice forme violente de manifestare cu ocazia speclacolelor sportive organizate, indiferent de sportul practicat, dar şi în afara acestora, în viaţa de zi cu zi.
Considerăm că prevederile conţinute de proiectul legislativ înregistrat la Camera Deputaţilor a Parlamentului României sub nr. 539/03.09.2007 sunt profund neconstituţionale, în contradicţie cu prevederile Convenţiei Europene a Dreptului Omului, ratificată prin Legea nr. 30/1994, a altor prevederi legale, şi a principiilor elementare de drept. Pe de altă parte, o serie de prevederi sunt lipsite de sens şi de obiect, regăsindu-se în legislaţia existentă texte legale care să incrimineze şi să pedepsească sau sa sancţioneze conduite antisociale care vizează persoana, integritatea corporală a acesteia, patrimoniul acestia, dreptul la imagine, şi celelalte drepturi recunoscute prin Constituţia României. Nu vedem de ce o faptă prevăzută drept contravenţie ar trebui să aibă o reglementare diferită dacă este săvâşită pe stradă, sau în orice alt loc public, şi o altă reglementare dacă este săvârşită în incinta unei arene sportive. Cu ce este mai gravă, de exemplu, proferarea unor expresii injurioase pe un stadion, decât cea făcut prin presă, ori pri orice altă modalitate, în spaţiul public?
Din punct de vedere al necesităţii adoptării acestui text, considerăm dincolo de orice dubiu faptul că Ordonanţa Guvernului nr. 11/2006 aprobată prin, Legea nr. 299/2006, conţine prevederi identice, şi care din punct de vedere social sunt ancorate în realitate. Singura problemă a acestor prevederi este ca exced în concret textul legal, fiind legate de incapacitatea unor instituţii de a le pune în aplicare. Ori având în vedere aceste aspecte, nu vedem cum prin adoptarea unui alt text legal cu aceleaşi prevederi, aceste instituţii, actualmente ineficiente, vor deveni brusc eficiente. Considerăm că realitatea trăită în ultimii ani ne-a arătat cu destule exemple faptul că nu textul legal a trebuit schimbat, ci eficientizarea instituţiilor statului chemate să pună în aplicare textele legale adoptate de Parlamentul României.
Potrivit tuturor principiilor de legiferare, un nou text legal îşi găseşte utilitatea doar în cazul unui vid legislativ, sau a schimbării fundamentale a realităţilor sociale din respectivul domeniu. Prin existenţa O.G. nr. 11/2006, care reglementează toate situaţiile prevăzute în noua iniţiativă, este evident că nu suntem în pezenţa unui vid legislativ. Pe de altă parte, avem în vedere faptul că perioada scursă de la adoptarea O.G. nr. 11/2006 până în prezent este de doar un an, se exclude cea de-a doua situaţie care să justifice apariţia unui nou text legal care să trateze aceeaşi problematică socială. Situaţiile pe care realitatea însăşi ni le oferă ne arată că problema nu sunt prevederile Legii nr. O.G. nr. 11/2006, ci faptul că instituţiile abilitate nu le aplică în concordanţă cu puterile conferite, iar acest lucru nu se va schimba prin adoptarea unui nou text legal.
Arătăm că în locul răspunderii personale, instituite prin toate textele legale în vigoare, au fost alese măsuri contrare ordinii de drept, prin pedepsirea altor persoane, sau a unor grupuri de persoane. Aşa fiind, s-a recurs la desfăşurarea competiţiilor sportive în lipsa spectatorilor, cu tribunele goale. Prin acestă metodă nu s-a atras nici un fel de sancţiune persoanelor vinovate de manifestări violente, ci cluburilor sportive care au pierdut atât spectacolul suporterilor, cât şi încasările ce le-ar fi revenit din vînzarea de bilete şi a altor materiale promoţionale. Pe de altă parte, suporterii care au achitat anterior abonamente, prin care au dreptul de a participa la un număr de spectacole sportive, au rămas cu drepturi patrimoniale ştirbite, nemaiputându-se bucura de o prestaţie pentru care plătiseră deja. Drept urmare, persoanele violente au rămas nepedepsite, iar scopul Legii nr. O.G. nr. 11/2006 nu a fost atins prin neimplementarea prevederilor din princina incomptenenţei instituţiilor abilitate cu aplicarea legii.
Avînd în vedere cele arătate mai sus, nu există nici o justificare, legală sau socială, pentru apariţia unui nou text de lege cu privire la această problematică.
Din punct de vedere juridic, aşa cum am am arătat, textul propus este profund neconstituţional, încalcă ordinea de drept înstituită prin norme cum ar fi Convenţia Eurpeană a Drepturilor Omunlui, Codul Civil, Codul Penal, precum şi principii elementare de drept.
Erorile fundamentale ale iniţiativei încep din chiar definirea termenilor. Aşa fiind, în cazul organizatorilor de competiţii nu se prevede ca aceştia să fie persoane juridice constituite legal, pe cînd textul O.G. nr. 11/2006 este mult mai riguros din acest punct de vedere. Nu vedem cum s-ar putea recunoaşte calitatea de organizator de competiţii unei persoane fizice, dar mai ales cum am putea vorbi despre persoane cu responsabilităţi din cadrul organizatorului, atâta vreme cât acesta nu este persoană juridică. Totodată, probleme se pun şi din punct de vedere al Legii nr. 571/2002, Codul fiscal, cu privire la eventuale taxe şi impozite ce trebuie plătite de către organizatorul de competiţii sportive.
Definirea stării vădite de ebrietate face din nou dovada unui amatorism legislativ, atâta timp cât în legislaţia în vigoare oricând se vorbeşte despre beţie (Codul rutier, Regulamentul de aplicare al codului rutier, Codul penal) aceasta se constată prin mijloace tehnice omologate şi recunoscute, nu prin aprecieri personale. Este evident că stabilirea unei situaţii faptice cu repercusiuni juridice nu poate fi lăsată la aprecierea unei singure persoane, atâta timp cât aceasta nu este un judecător. O asemenea abordare ne duce în situaţii pre-decembriste, specific miliţieneşti, prin care unei persoane cu o pregătire legală precară i se lasă putere de apreciere, când soluţia este una tehnică, existentă şi folosită legal în alte domenii. Totodată, fără această metodă tehnică a unui test al concentraţiei de alcool în aerul expirat, persoana care a fost eventual oprită doar datorită aprecierii personale de a intra în incinta unei arene sprotive nu va putea arăta caracterul abuziv al măsurii luate.
Acelaşi caracter amatorial se poate lesne observa în redactarea iniţiativei legislative prin definirea termenului de ,,Interzicere a accesului sau a participării la unele competiţii sau jocuri sportive”, atât ca măsură de siguranţă, măsură aparţinând prin excelenţă dreptului penal şi instituită doar odată cu o posibilă condamnare a unei persoane, cît şi ca măsură administrativă, dispusă de un agent constatator. Din nou subliniem logica legislativă abuzivă, miliţienească, prin punerea pe picior de egalitate a unui judecător cu un simplu agent constatator. Mai mult, această prevedere încalcă principiul constituţional al separării puterilor în stat, acordând aceleaşi puteri unui judecător, care face parte din puterea judecătorească, şi unui agent constataor, care face parte din puterea executivă. Acest text încalcă pe de altă parte o serie de texte legale, cum ar fi Constituţia României, Codul penal, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin înlăturarea prezumţiei de nevinovăţie. Posibilitatea dispunerii unei măsuri de către un agent constatator, când instanţa de judecată poate dispune aceeaşi măsură doar odată cu o condamnare, concluzionează faptul că un agent constatator are mai multă putere de a stabili vinovăţia unei persoane decât un judecător. Ori un asemenea text legal îşi putea regăsi aplicarea doat într-un sistem dictatorial-miliţienesc, şi nu într-o ordine de drept bazată pe respectarea drepturilor şi îndatoririlor cetăţeneşti.
Textul iniţiativei legislative face referiri şi la ,,reprezentanţi ai grupurilor de suporteri”, cărora li se impun anumite îndatoriri. Din nou se poate observa lipsa cunoaşterii realităţii, datorită faptului că suporterii nu fac parte din persoane juridice care să aibă reprezentanţi, suporterii nu sunt angajaţii unor persoane juridice reprezentate de către administratori. De fapt, acei ,,reprezentanţi ai suporterilor” nu pot avea nici un fel de obligaţii cu privire la organizarea competiţiei sportive atâta timp cât nu au nici un fel de autoritate asupra celorlalţi suporteri, şi nu reprezintă grupuri de persoane. Mai mult, indiferent de faptele suporterilor, răspunderea este întotdeauna personală, aceşti ,,reprezentanţi” neputând răspunde pentru faptele altora, nici în sensul Codului penal, nici în cel al Codului civil, nici a dreptului contravenţional. Totodată, obligaţia impusă acestor reprezentanţi, de a divulga identitatea tuturor suporterilor ce participă la o competiţie sportivă este fundamental nelegală, încălcând dreptul la viaţă privată consimţit de Constituţia României, precum şi legislaţia cu privire la protecţia datelor cu caracter personal. De fapt, în momentul respectării acestor prevederi, aceştia încalcă alte prevederi legale, nefiind înregistraţi ca operatori de date cu caracter personal. O asemenea prevedere face dovada, dacă mai era cazul, a necunoaşterii legislaţiei în vigoare şi a drepturilor şi principiilor fundamentale ce guvernează sistemul român de drept.
De altfel, aceste prevederi sunt aplicabile şi cluburilor sportive, care ar trebui să devină toate operatori de date cu caracater personal, cu obligaţia de a le furniza forţelor de ordine. Ori, nu vedem de ce nu ar putea face acest lucru chiar jandarmeria, câtă vreme este deja operator de date cu caracter persoanal. Doar că necunoaşterea legislaţiei în vigoare duce la texte redundante, aproape imposbil de aplicat în practică.
Faţă de elementele ce asigură spectacolul tribunelor, indiscutabil un punct de atracţie al competiţiilor sportive, apreciat atât de către sportivi cât şi de către spectatori, telespectatori, deci de către societate în general, iniţiativa arată o adversitate inexplicabilă. Aşa fiind, afişarea unor elemenete vizuale care împiedică temporar urmarirea spectacolului sportiv este interzisă, deşi, potrivit principiilor ce guvernează dreptul civil, aceste drepturi aparţin spectatorilor, iar aceştia pot renunţa la ele atunci când doresc. Nimeni nu poate îngrădi dispoziţia asupra unui drept personal, dobândit odată cu achiziţionarea unui bilet sau a unui abonament pentru prezenţa la acel spectacol sportiv. Atâta timp cât suporterul care a dobândit dreptul de a viziona spectacolul sportiv doreşte în mod liber să renunţe la el temporar, preţ de câteva secunde sau minute, considerăm că este aberant a-l obliga la o anumită manieră exercitare a acestui drept.
Iniţiativa legislativă face dovada necunoaşterii reglementărilor internaţionale cu privire la jurisdicţia instituţiilor române, impunând clubului care desfăşoară competiţii sportive în străinătate să asigure prezenţa jandarmilor români în delegaţia oicială, pentru a ,,coopera cu forţele de ordine din ţara respectivă pe linia prevenirii actelor de violenţă şi a ieşirilor necontrolate ale suporterilor”. Nu vedem cum ar putea un club sportiv să asigure cooperarea jandarmilor români cu structurile forţelor de ordine din statul respectiv străin, atâta timp cât o asemenea colaborare şi cooperare implică raporturi între ministerele de interne sau ministerele apărării celor două state. Ce autoritate poate avea un ONG, sau o societate comercială, club sportiv, în faţa puterii executive a unui stat străin, sau a trupelor militare ale acestuia?!?! Considerăm că singurul motiv care poate justifica o asemenea prevedere este asigurarea unei excursii gratuite, pe spezele clubului, a unor membri ai jandarmeriei române, în scop turistic, şi nicidecum al asigurării ordinii.
Un alt aspect, ridicat în discuţie inclusiv în timpul dezbaterilor ce au avut loc la Senat, este interzicerea ocupării unui alt loc decât cel indicat pe bilet. Din nou sunt ignorate textele legale şi principiile de drept ce guvernează dreptul civil. Avem în vedere faptul că între clubul de fotbal şi sectator se încheie un contract, consimtământ manifestat prin cumpărarea biletului sau a abonamentului. Acest contract nu este unul in tuitu personae, adică unul care are în vedere caracteristicile speciale ale unuia dintre contractanţi. Aşa fiind, nimeni nu poate obliga o persoană să stea pe acelaşi loc, sau să nu cedeze biletul unei alte persoane. Situaţiile reale ne arată că sunt permanente situaţiile când o persoană cumpără mai multe bilete, pentru mai multe persoane. Sau situaţia unui părinte ce vine la stadionul cu un copil, şi îşi schimbă locurile pe bilete. În realitate, este imposibil de a aplica aceste prevederi, datorită faptului că numărul contravenienţilor ar fi exagerat de mare. De altfel, considerăm că pericolul social al faptei este inexistent în acţiunea de a te aşeza pe alt loc decât cel de pe bilet, sau de a schimba biletele.
O altă nelegalitate este cuprinsă în obligaţiile forţelor de ordine, care, respectând textul iniţiativei ar trebui să comită la rândul lor infracţiuni. Facem aici referire la obligaţia de a face un control amănunţit atât corporal, cât şi al bagajelor pe care suporterii le au asupra lor. O asemenea reglementare este fundamental contrară dispoziţiilor Constituţiei României, ale Codului Penal, ale Condului de procedură penală, a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, cu privire la percheziţie şi la emiterea mandatului de percheziţie de către un judecător. Totodată, în cazul competiţiilor sportive desfăşurate noaptea, având arene sportive cu nocturnă, s-ar încălca şi mai grav dispoziţiile cu privire la percheziţie, aceasta fiind absolut interzisă pe timpul nopţii.
Faţă de faptele sancţionate sau pedepsite conform acestei iniţiative, un studiu comparativ cu legislaţia existentă ne arată că acestea sunt în mod vădit exagerate, nefondate în funcţie de gradul de pericol social al faptei. Se dovedeşte din nou necunoaşterea carecterelor punitiv şi educativ ale unei sancţiuni sau pedepse, şi nici corelarea acestora cu gradul de pericol social şi cu legislaţia existentă.
Pentru cele arătate mai sus, considerăm că iniţiativa legislativă la care ne referim este profund nelegală, netemeinică, nu ţine cont de realităţile legislative şi sociale ale României, şi este formulată într-un dispreţ total faţă de drepturile cetăţeneşti consfinţite prin lege.
SUR - Arad
Către,
Parlamentul României
Camera Deputaţilor
Având în vedere iniţiativa legislativă înregistrată la Camera Deputaţilor sub nr. 539/03.09.2007, dorim pe această cale să ne arătăm profunda nemulţumire faţă de încearcarea de înlăturare a spectacolului oferit de suporterii sportului la diverse manifestări sportive. Arătăm ab initio faptul că dezaprobăm orice forme violente de manifestare cu ocazia speclacolelor sportive organizate, indiferent de sportul practicat, dar şi în afara acestora, în viaţa de zi cu zi.
Considerăm că prevederile conţinute de proiectul legislativ înregistrat la Camera Deputaţilor a Parlamentului României sub nr. 539/03.09.2007 sunt profund neconstituţionale, în contradicţie cu prevederile Convenţiei Europene a Dreptului Omului, ratificată prin Legea nr. 30/1994, a altor prevederi legale, şi a principiilor elementare de drept. Pe de altă parte, o serie de prevederi sunt lipsite de sens şi de obiect, regăsindu-se în legislaţia existentă texte legale care să incrimineze şi să pedepsească sau sa sancţioneze conduite antisociale care vizează persoana, integritatea corporală a acesteia, patrimoniul acestia, dreptul la imagine, şi celelalte drepturi recunoscute prin Constituţia României. Nu vedem de ce o faptă prevăzută drept contravenţie ar trebui să aibă o reglementare diferită dacă este săvâşită pe stradă, sau în orice alt loc public, şi o altă reglementare dacă este săvârşită în incinta unei arene sportive. Cu ce este mai gravă, de exemplu, proferarea unor expresii injurioase pe un stadion, decât cea făcut prin presă, ori pri orice altă modalitate, în spaţiul public?
Din punct de vedere al necesităţii adoptării acestui text, considerăm dincolo de orice dubiu faptul că Ordonanţa Guvernului nr. 11/2006 aprobată prin, Legea nr. 299/2006, conţine prevederi identice, şi care din punct de vedere social sunt ancorate în realitate. Singura problemă a acestor prevederi este ca exced în concret textul legal, fiind legate de incapacitatea unor instituţii de a le pune în aplicare. Ori având în vedere aceste aspecte, nu vedem cum prin adoptarea unui alt text legal cu aceleaşi prevederi, aceste instituţii, actualmente ineficiente, vor deveni brusc eficiente. Considerăm că realitatea trăită în ultimii ani ne-a arătat cu destule exemple faptul că nu textul legal a trebuit schimbat, ci eficientizarea instituţiilor statului chemate să pună în aplicare textele legale adoptate de Parlamentul României.
Potrivit tuturor principiilor de legiferare, un nou text legal îşi găseşte utilitatea doar în cazul unui vid legislativ, sau a schimbării fundamentale a realităţilor sociale din respectivul domeniu. Prin existenţa O.G. nr. 11/2006, care reglementează toate situaţiile prevăzute în noua iniţiativă, este evident că nu suntem în pezenţa unui vid legislativ. Pe de altă parte, avem în vedere faptul că perioada scursă de la adoptarea O.G. nr. 11/2006 până în prezent este de doar un an, se exclude cea de-a doua situaţie care să justifice apariţia unui nou text legal care să trateze aceeaşi problematică socială. Situaţiile pe care realitatea însăşi ni le oferă ne arată că problema nu sunt prevederile Legii nr. O.G. nr. 11/2006, ci faptul că instituţiile abilitate nu le aplică în concordanţă cu puterile conferite, iar acest lucru nu se va schimba prin adoptarea unui nou text legal.
Arătăm că în locul răspunderii personale, instituite prin toate textele legale în vigoare, au fost alese măsuri contrare ordinii de drept, prin pedepsirea altor persoane, sau a unor grupuri de persoane. Aşa fiind, s-a recurs la desfăşurarea competiţiilor sportive în lipsa spectatorilor, cu tribunele goale. Prin acestă metodă nu s-a atras nici un fel de sancţiune persoanelor vinovate de manifestări violente, ci cluburilor sportive care au pierdut atât spectacolul suporterilor, cât şi încasările ce le-ar fi revenit din vînzarea de bilete şi a altor materiale promoţionale. Pe de altă parte, suporterii care au achitat anterior abonamente, prin care au dreptul de a participa la un număr de spectacole sportive, au rămas cu drepturi patrimoniale ştirbite, nemaiputându-se bucura de o prestaţie pentru care plătiseră deja. Drept urmare, persoanele violente au rămas nepedepsite, iar scopul Legii nr. O.G. nr. 11/2006 nu a fost atins prin neimplementarea prevederilor din princina incomptenenţei instituţiilor abilitate cu aplicarea legii.
Avînd în vedere cele arătate mai sus, nu există nici o justificare, legală sau socială, pentru apariţia unui nou text de lege cu privire la această problematică.
Din punct de vedere juridic, aşa cum am am arătat, textul propus este profund neconstituţional, încalcă ordinea de drept înstituită prin norme cum ar fi Convenţia Eurpeană a Drepturilor Omunlui, Codul Civil, Codul Penal, precum şi principii elementare de drept.
Erorile fundamentale ale iniţiativei încep din chiar definirea termenilor. Aşa fiind, în cazul organizatorilor de competiţii nu se prevede ca aceştia să fie persoane juridice constituite legal, pe cînd textul O.G. nr. 11/2006 este mult mai riguros din acest punct de vedere. Nu vedem cum s-ar putea recunoaşte calitatea de organizator de competiţii unei persoane fizice, dar mai ales cum am putea vorbi despre persoane cu responsabilităţi din cadrul organizatorului, atâta vreme cât acesta nu este persoană juridică. Totodată, probleme se pun şi din punct de vedere al Legii nr. 571/2002, Codul fiscal, cu privire la eventuale taxe şi impozite ce trebuie plătite de către organizatorul de competiţii sportive.
Definirea stării vădite de ebrietate face din nou dovada unui amatorism legislativ, atâta timp cât în legislaţia în vigoare oricând se vorbeşte despre beţie (Codul rutier, Regulamentul de aplicare al codului rutier, Codul penal) aceasta se constată prin mijloace tehnice omologate şi recunoscute, nu prin aprecieri personale. Este evident că stabilirea unei situaţii faptice cu repercusiuni juridice nu poate fi lăsată la aprecierea unei singure persoane, atâta timp cât aceasta nu este un judecător. O asemenea abordare ne duce în situaţii pre-decembriste, specific miliţieneşti, prin care unei persoane cu o pregătire legală precară i se lasă putere de apreciere, când soluţia este una tehnică, existentă şi folosită legal în alte domenii. Totodată, fără această metodă tehnică a unui test al concentraţiei de alcool în aerul expirat, persoana care a fost eventual oprită doar datorită aprecierii personale de a intra în incinta unei arene sprotive nu va putea arăta caracterul abuziv al măsurii luate.
Acelaşi caracter amatorial se poate lesne observa în redactarea iniţiativei legislative prin definirea termenului de ,,Interzicere a accesului sau a participării la unele competiţii sau jocuri sportive”, atât ca măsură de siguranţă, măsură aparţinând prin excelenţă dreptului penal şi instituită doar odată cu o posibilă condamnare a unei persoane, cît şi ca măsură administrativă, dispusă de un agent constatator. Din nou subliniem logica legislativă abuzivă, miliţienească, prin punerea pe picior de egalitate a unui judecător cu un simplu agent constatator. Mai mult, această prevedere încalcă principiul constituţional al separării puterilor în stat, acordând aceleaşi puteri unui judecător, care face parte din puterea judecătorească, şi unui agent constataor, care face parte din puterea executivă. Acest text încalcă pe de altă parte o serie de texte legale, cum ar fi Constituţia României, Codul penal, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin înlăturarea prezumţiei de nevinovăţie. Posibilitatea dispunerii unei măsuri de către un agent constatator, când instanţa de judecată poate dispune aceeaşi măsură doar odată cu o condamnare, concluzionează faptul că un agent constatator are mai multă putere de a stabili vinovăţia unei persoane decât un judecător. Ori un asemenea text legal îşi putea regăsi aplicarea doat într-un sistem dictatorial-miliţienesc, şi nu într-o ordine de drept bazată pe respectarea drepturilor şi îndatoririlor cetăţeneşti.
Textul iniţiativei legislative face referiri şi la ,,reprezentanţi ai grupurilor de suporteri”, cărora li se impun anumite îndatoriri. Din nou se poate observa lipsa cunoaşterii realităţii, datorită faptului că suporterii nu fac parte din persoane juridice care să aibă reprezentanţi, suporterii nu sunt angajaţii unor persoane juridice reprezentate de către administratori. De fapt, acei ,,reprezentanţi ai suporterilor” nu pot avea nici un fel de obligaţii cu privire la organizarea competiţiei sportive atâta timp cât nu au nici un fel de autoritate asupra celorlalţi suporteri, şi nu reprezintă grupuri de persoane. Mai mult, indiferent de faptele suporterilor, răspunderea este întotdeauna personală, aceşti ,,reprezentanţi” neputând răspunde pentru faptele altora, nici în sensul Codului penal, nici în cel al Codului civil, nici a dreptului contravenţional. Totodată, obligaţia impusă acestor reprezentanţi, de a divulga identitatea tuturor suporterilor ce participă la o competiţie sportivă este fundamental nelegală, încălcând dreptul la viaţă privată consimţit de Constituţia României, precum şi legislaţia cu privire la protecţia datelor cu caracter personal. De fapt, în momentul respectării acestor prevederi, aceştia încalcă alte prevederi legale, nefiind înregistraţi ca operatori de date cu caracter personal. O asemenea prevedere face dovada, dacă mai era cazul, a necunoaşterii legislaţiei în vigoare şi a drepturilor şi principiilor fundamentale ce guvernează sistemul român de drept.
De altfel, aceste prevederi sunt aplicabile şi cluburilor sportive, care ar trebui să devină toate operatori de date cu caracater personal, cu obligaţia de a le furniza forţelor de ordine. Ori, nu vedem de ce nu ar putea face acest lucru chiar jandarmeria, câtă vreme este deja operator de date cu caracter persoanal. Doar că necunoaşterea legislaţiei în vigoare duce la texte redundante, aproape imposbil de aplicat în practică.
Faţă de elementele ce asigură spectacolul tribunelor, indiscutabil un punct de atracţie al competiţiilor sportive, apreciat atât de către sportivi cât şi de către spectatori, telespectatori, deci de către societate în general, iniţiativa arată o adversitate inexplicabilă. Aşa fiind, afişarea unor elemenete vizuale care împiedică temporar urmarirea spectacolului sportiv este interzisă, deşi, potrivit principiilor ce guvernează dreptul civil, aceste drepturi aparţin spectatorilor, iar aceştia pot renunţa la ele atunci când doresc. Nimeni nu poate îngrădi dispoziţia asupra unui drept personal, dobândit odată cu achiziţionarea unui bilet sau a unui abonament pentru prezenţa la acel spectacol sportiv. Atâta timp cât suporterul care a dobândit dreptul de a viziona spectacolul sportiv doreşte în mod liber să renunţe la el temporar, preţ de câteva secunde sau minute, considerăm că este aberant a-l obliga la o anumită manieră exercitare a acestui drept.
Iniţiativa legislativă face dovada necunoaşterii reglementărilor internaţionale cu privire la jurisdicţia instituţiilor române, impunând clubului care desfăşoară competiţii sportive în străinătate să asigure prezenţa jandarmilor români în delegaţia oicială, pentru a ,,coopera cu forţele de ordine din ţara respectivă pe linia prevenirii actelor de violenţă şi a ieşirilor necontrolate ale suporterilor”. Nu vedem cum ar putea un club sportiv să asigure cooperarea jandarmilor români cu structurile forţelor de ordine din statul respectiv străin, atâta timp cât o asemenea colaborare şi cooperare implică raporturi între ministerele de interne sau ministerele apărării celor două state. Ce autoritate poate avea un ONG, sau o societate comercială, club sportiv, în faţa puterii executive a unui stat străin, sau a trupelor militare ale acestuia?!?! Considerăm că singurul motiv care poate justifica o asemenea prevedere este asigurarea unei excursii gratuite, pe spezele clubului, a unor membri ai jandarmeriei române, în scop turistic, şi nicidecum al asigurării ordinii.
Un alt aspect, ridicat în discuţie inclusiv în timpul dezbaterilor ce au avut loc la Senat, este interzicerea ocupării unui alt loc decât cel indicat pe bilet. Din nou sunt ignorate textele legale şi principiile de drept ce guvernează dreptul civil. Avem în vedere faptul că între clubul de fotbal şi sectator se încheie un contract, consimtământ manifestat prin cumpărarea biletului sau a abonamentului. Acest contract nu este unul in tuitu personae, adică unul care are în vedere caracteristicile speciale ale unuia dintre contractanţi. Aşa fiind, nimeni nu poate obliga o persoană să stea pe acelaşi loc, sau să nu cedeze biletul unei alte persoane. Situaţiile reale ne arată că sunt permanente situaţiile când o persoană cumpără mai multe bilete, pentru mai multe persoane. Sau situaţia unui părinte ce vine la stadionul cu un copil, şi îşi schimbă locurile pe bilete. În realitate, este imposibil de a aplica aceste prevederi, datorită faptului că numărul contravenienţilor ar fi exagerat de mare. De altfel, considerăm că pericolul social al faptei este inexistent în acţiunea de a te aşeza pe alt loc decât cel de pe bilet, sau de a schimba biletele.
O altă nelegalitate este cuprinsă în obligaţiile forţelor de ordine, care, respectând textul iniţiativei ar trebui să comită la rândul lor infracţiuni. Facem aici referire la obligaţia de a face un control amănunţit atât corporal, cât şi al bagajelor pe care suporterii le au asupra lor. O asemenea reglementare este fundamental contrară dispoziţiilor Constituţiei României, ale Codului Penal, ale Condului de procedură penală, a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, cu privire la percheziţie şi la emiterea mandatului de percheziţie de către un judecător. Totodată, în cazul competiţiilor sportive desfăşurate noaptea, având arene sportive cu nocturnă, s-ar încălca şi mai grav dispoziţiile cu privire la percheziţie, aceasta fiind absolut interzisă pe timpul nopţii.
Faţă de faptele sancţionate sau pedepsite conform acestei iniţiative, un studiu comparativ cu legislaţia existentă ne arată că acestea sunt în mod vădit exagerate, nefondate în funcţie de gradul de pericol social al faptei. Se dovedeşte din nou necunoaşterea carecterelor punitiv şi educativ ale unei sancţiuni sau pedepse, şi nici corelarea acestora cu gradul de pericol social şi cu legislaţia existentă.
Pentru cele arătate mai sus, considerăm că iniţiativa legislativă la care ne referim este profund nelegală, netemeinică, nu ţine cont de realităţile legislative şi sociale ale României, şi este formulată într-un dispreţ total faţă de drepturile cetăţeneşti consfinţite prin lege.
SUR - Arad
![[Image: u1se3.th.png]](http://img101.imageshack.us/my.php?image=u1se3.png)
![[Image: u2kb4.th.png]](http://img70.imageshack.us/my.php?image=u2kb4.png)