23-09-2008, 09:29 AM
Suporter Club UTA acţionează în judecată Primăria din cauza stadionului „Francisc Neumann”
Lucian Cozma , 23 septembrie 2008 03:23 sportarad.com
Preocupată de situaţia bazei sportive Francisc Neumann (stadionul UTA), Asociaţia Suporter Club UTA a solicitat Primăriei Municipiului Arad informaţii cu privire la actul prin care urmaşii Baronului Neumann renunţă la drepturile de proprietate asupra stadionului şi a anexelor acestuia, în favoarea municipalităţii. Cum organizaţia suporterilor nu a primit un răspuns oficial la termen din partea primăriei, a decis să urmeze paşii legali, ajungând până la intentarea unei acţiuni judecătoreşti împotriva primăriei, pentru a putea primi astfel un răspuns la solicitarea făcută. Ciprian Jurma, secretarul Suporter Club UTA, a declarat că suporterii utişti doresc în primul rând să aibă dovada scrisă a faptului că stadionul „Francisc Neumann” a fost lăsat în proprietatea municipalităţii, cu condiţia folosirii exclusive a lui de către echipa de fotbal UTA. De asemenea, membrii Suporter Club UTA doresc să afle exact perimetrul cedat primăriei, dacă acesta cuprinde şi spaţiile nefolosite de la intrarea principală în stadion, sau terenul din spatele tribunei a II-a. Temerile suporterilor sunt legate şi de întârzierea unor lucrări de modernizare la stadion, ce alimentează speculaţiile în rândul utiştilor privind interesele imobiliare ale unor oameni de afaceri, care ar dori să obţină terenul pe care se află complexul sportiv.Despre situaţia bazei sportive „Francisc Neumann”, am vorbit cu Marin Dugăeşescu, şeful serviciului Baze Sportive din cadrul primăriei Municipiului Arad. El ne-a declarat că acele spaţii din faţa stadionului sunt tot în administrarea Primăriei, instituţia organizând de curând o licitaţie pentru închirierea lor la un preţ de pornire stabilit de către un evaluator. Din păcate, se pare că la licitaţie nu s-a prezentat nimeni. O altă licitaţie se va organiza numai la solicitarea unor agenţi economici interesaţi de acele spaţii. Realitatea este însă că spaţiile respective nu prezintă nici un fel de condiţii, necesitând ample investiţii de renovare şi modernizare (nu sunt racordate la reţeua de apă potabilă sau încălzire, pereţii sunt scorojiţi, geamurile sunt putrede), astfel încât este greu de crezut că cineva va fi vreodată interesat de ele.
Despre celelalte investiţii ce se vor face la stadion, Marin Dugăeşescu a spus că licitaţia pentru porţile de acces a fost anulată din cauza faptului că se aşteaptă finalizarea lucrărilor la peluze, ce vor începe cel mai devreme în vara anului viitor. Prima peluză ce va fi demolată va fi cea dinspre fabrica de vagoane, urmând ca după reconstrucţia ei să se înceapă lucrările la cea dinspre cartierul Aurel Vlaicu. Apoi, se va implementa sistemul de acces modern cu abonamente cu card magnetic pe care va apărea şi codul numeric personal al abonatului. De-abia din acel moment se vor monta şi noile porţi de acces în stadion.
Stadion nou? Se analizează...
Temă folosită mai mult în scopuri electorale, construirea unui stadion nou în Arad trezeşte în continuare interes din partea microbiştilor arădeni. Din păcate, paşi concreţi în această direcţie nu se realizează mai deloc, în Strategia de Dezvoltare a Municipiului Arad vorbindu-se vag despre „construirea până în 2014 a unui complex sportiv cu stadion nou”. Înteresându-ne despre proiect la primărie, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Corina Drăghici, ne-a declarat senin că „proiectul se analizează la nivelul executivului primăriei”, respectiva strategie de dezvoltare identificând de fapt nevoile şi oportunităţile oraşului pe o perioadă determinată. Cu alte cuvinte, nici nu mai are rost să întrebăm despre construirea unui stadion nou, pentru că nu există deocamdată nici măcar un proiect pe hârtie al unei astfel de construcţii, nelipsită până la urmă unui oraş occidental.