17-10-2010, 12:42 AM
17-10-2010, 10:36 AM
Daca de la varsta asta da semne de senilitate e grav. Sau poate e frustrat pentru ca birtul lui cu Steaua din Aradul Nou a dat faliment pe cand cel al lui Piros cu Dinamo inca mai rezista :)
20-10-2010, 10:57 AM
Il doare ca l-am atacat mereu pentru caracterul sau indoielnic, il doare ca niciun utist nu rezoneaza la numele sau, il deranjeaza ca in Arad nu i se ridica statuie.
20-10-2010, 02:44 PM
pe dracu'...e vorba doar de bani si de caracterul acestui om. Atat!
31-10-2010, 04:32 PM
(31-10-2010 04:21 PM)redink Wrote: [ -> ]cenzura cu masura si cu sens e paznicul cel mai credincios al libertatii.
Cine este cel care stabileste care este masura sau sensul?... sau mai precis, este vreun om sau vreun grup de oameni care sa poata sa revendice competenta sau autoritatea morala in ceea ce priveste masura si sensul? La 20 de ani de la revolutie ducem deja dorul lantului si al jugului doar pentru ca nu suntem in stare sau ne e lene sa distingem fiecare pentru noi ce este bine si ce este rau, sa alegem in consecinta si sa ne asumam alegerea?
31-10-2010, 05:33 PM
de exemplu masura este asta: unuia care se exprima asa: "sa le fie calcate drepturile nestingherite in picioare", nu ar trebui sa i se lase la dispozitie calculatorul pana nu pune mana pe carte.
31-10-2010, 05:52 PM
@redink te rog sa incerci sa porti discutiile si sa iti exprimi parerile fara sa jignesti alti useri. daca cineva nu e de acord cu tine sau cu parerile tale nu inseamna ca acea persoana are ceva personal cu tine. daca doriti sa continuati discutia va rog sa o faceti pe privat.
04-11-2010, 01:14 PM
mediafax:
Quote:Salariul mediu net a crescut cu 1 leu în septembrie faţă de august
Câştigul salarial mediu net a fost în septembrie de 1.340 lei, în creştere cu 0,1% (1 leu) faţă de august şi în scădere cu 1,4% comparativ cu aceeaşi lună din 2009, cele mai mari valori înregistrându-se în activităţile de extracţie de petrol şi gaze, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante.
04-11-2010, 03:38 PM
rEALITATEA si aNTENA 3 mint poporul!!! De fapt toata lumea traieste bine! Rusine dINU pATRICIU!
16-11-2010, 10:53 PM
inca un articol genial. trist dar adevarat!
http://standard.money.ro/macro/romania-a...12529.html
România ascunde 500 000 de agenți secreți
SRI și SIE țin secret numărul personalului
Orice solicitare despre numărul de angajați este ignorată. Nici la Statistică nu există nici o informație. Serviciile secrete se pișă efectiv pe legile privind transparența informațiilor de interes public. Puținele cifre vin doar de la câteva persoane care au avut acces în sistem – unii șefi de servicii și câțiva parlamentari din comisiile de specialitate (care de obicei țin cu dinții de anonimatul lor!)
De pildă, Cătălin Harnagea, fostul șef al SIE in mandatul lui Emil Constantinescu, zice că SRI avea pe timpul lui 12 000 de ofițeri activi (dar nu zice nimic de 0215, și de celelalte servicii). Pentru comparație, FBI are 11.400 de agenţi speciali şi 16.400 de angajaţi administrativi. Iar populaţia Statelor Unite este de peste 295 de milioane de oameni! Cât despre SIE, tot Harnagea zice că avea cu 50% mai mulți angajați decât celebrul serviciu de spionaj britanic, MI5.
Iar din anul 2000 până azi, numărul angajaților din “servicii” a explodat (ca în tot sectorul bugetar). Motivele sunt două: faptul că nu există salariu sub 2000 de euro, și faptul că orice director de departament face practic ce vrea, sub plapuma “secretului de stat”.
România a pierdut controlul serviciilor secrete
De fapt, nu l-a a avut niciodată. Nu Parlamentul și guvernul, alese de popor, au controlat serviciile secrete. Ci serviciile secrete îi controlează de 20 de ani pe politicienii români. Mai grav este că nici măcar șefii serviciilor nu mai știu exact ce se întâmpla în structurile pe care, teoretic, le conduc.
Un control vag se exercită de Parlament măcar asupra bugetului lor. Dar acest control este doar parțial, pentru că în realitate, serviciile secrete au numeroase surse externe de venit. Mai clar: ele dețin firme care, în mod miraculos, sunt profitabile chiar și pe cea mai neagră criză! Aceste firme, care câștigă pe bandă rulantă contracte cu statul român, nu au în realitate nici o treabă cu sectorul privat, ci doar îl compromit! Cele 3 miliarde de euro pe an, cât pierde România sub formă de spagă, se duc în majoritate tot la bugetul “șefuleților” din servicii. În plus, mai sunt si firmele de comerț create în afara țării (de pildă în Rotterdam, sau la New York), după modelul vechii Securități.
Pe cine mai apără acum serviciile secrete?
Pe mine sigur nu! Cu cine se luptă? Că doar nu cu dușmanii mei! România e plină de departamente de contrainformații economice (C, D, E, etc.) conduse de colonei și para-colonei, dar care n-au fost în stare, în 20 de ani, să oprească nici măcar o singură privatizare frauduloasă (deși informațiile apăruseră, săracele, chiar și în presă!).
La ce sunt buni atâtea sute de mii de agenți secreți, colaboratori externi, interni, turnători, ascultători, postaci pe internet, dacă n-au putut să oprească, de pildă, contractul Petromidia? (Și ăsta e doar un exemplu din zecile care se pot da!). Sau cum e posibil ca șefii de poliție județeană să fie filmați beți morți, la masă cu infractorii, in timp ce serviciul de informații al poliției se ține de filat politicieni?
De fapt, să fim serioși: este evident că “serviciile” au fost in ultimii 20 de ani principalii beneficiari ai jafului, și părtași la subminarea economiei naționale!
Spionaj cu pantalonii rupți în fund!
România, e clar, nu mai poate să plătească în clipa asta pensiile și salariile. Nu în întregime, cel puțin. Iar pe măsură ce trece timpul, veniturile la buget vor fi tot mai mici, iar numărul pensionarilor și asistaților sociali, tot mai mare. Deci falimentul nu este doar o posibilitate, ci o certitudine. Mai merită deci să cheltuim miliarde de euro pe servicii secrete, doar ca să aibă câțiva maimuțoi de circ, ca Vanghelie, ocazia să se șantajeze unul pe altul cu dosare?
Ce e de făcut? Păi soluția e aceeași ca pentru întregul sistem bugetar: externalizarea. Numai că nu către o firmă privată.
Desființați SRI, SIE si restul găștilor! Dați informațiile pe mâna CIA!
Uite că am ajuns și aici! De ce să mai plătim instituții care nu ne folosesc? De ce să mai existe statul român? Oricum, pentru imensa majoritate a românilor, statul român deja a dispărut. Deja aproape 3 milioane de români au plecat din țară legal (conform Băncii Mondiale). Iar numărul celor ilegali (muncitori, cerșetori, hoți, curve), este cel puțin dublu. România a ajuns de pildă cel mai mare exportator de prostituate din UE (vezi articolul Impozitarea prostituției salvează România). Și din cei rămași în țară, 90% ar pleca și mâine dacă și-ar găsi ceva de lucru!
Ce-i aia Parlament, guvern, Președinte, Constituție, servicii secrete? La ce bun toate astea? Vi se pare că România mai e o țară? România e o firmuliță ajunsă în faliment. Și ca orice firmuliță, are nevoie de un director nou, care să o redreseze și să taie în carne vie.
Adică de un guvernator străin. Iar aliații noștri americani se vor ocupa bucuroși de securitatea României – au mai făcut-o în destule țări, în ultimii 50 de ani! CIA a devenit expertă în vânarea comuniștilor! Am putea să le plătim doar un sfert din banii pe care îi toacă azi serviciile secrete românești. Străinii sunt singurii care pot securiza frontiera Uniunii Europene – nu poliția și vameșii români, cei mai corupți din lume! Cu securiștii noștri șpăgari, nu prea văd șanse să fim admiși în Schengen. Nici chiar în UE nu mai suntem tolerați!
Putem să ținem coada pe sus, ca niște câini râioși, cât vrem. Dar adevărul e ca lumea și-a pierdut răbdarea cu noi. Și ne așteaptă un mare șut în fund
http://standard.money.ro/macro/romania-a...12529.html
România ascunde 500 000 de agenți secreți
SRI și SIE țin secret numărul personalului
Orice solicitare despre numărul de angajați este ignorată. Nici la Statistică nu există nici o informație. Serviciile secrete se pișă efectiv pe legile privind transparența informațiilor de interes public. Puținele cifre vin doar de la câteva persoane care au avut acces în sistem – unii șefi de servicii și câțiva parlamentari din comisiile de specialitate (care de obicei țin cu dinții de anonimatul lor!)
De pildă, Cătălin Harnagea, fostul șef al SIE in mandatul lui Emil Constantinescu, zice că SRI avea pe timpul lui 12 000 de ofițeri activi (dar nu zice nimic de 0215, și de celelalte servicii). Pentru comparație, FBI are 11.400 de agenţi speciali şi 16.400 de angajaţi administrativi. Iar populaţia Statelor Unite este de peste 295 de milioane de oameni! Cât despre SIE, tot Harnagea zice că avea cu 50% mai mulți angajați decât celebrul serviciu de spionaj britanic, MI5.
Iar din anul 2000 până azi, numărul angajaților din “servicii” a explodat (ca în tot sectorul bugetar). Motivele sunt două: faptul că nu există salariu sub 2000 de euro, și faptul că orice director de departament face practic ce vrea, sub plapuma “secretului de stat”.
România a pierdut controlul serviciilor secrete
De fapt, nu l-a a avut niciodată. Nu Parlamentul și guvernul, alese de popor, au controlat serviciile secrete. Ci serviciile secrete îi controlează de 20 de ani pe politicienii români. Mai grav este că nici măcar șefii serviciilor nu mai știu exact ce se întâmpla în structurile pe care, teoretic, le conduc.
Un control vag se exercită de Parlament măcar asupra bugetului lor. Dar acest control este doar parțial, pentru că în realitate, serviciile secrete au numeroase surse externe de venit. Mai clar: ele dețin firme care, în mod miraculos, sunt profitabile chiar și pe cea mai neagră criză! Aceste firme, care câștigă pe bandă rulantă contracte cu statul român, nu au în realitate nici o treabă cu sectorul privat, ci doar îl compromit! Cele 3 miliarde de euro pe an, cât pierde România sub formă de spagă, se duc în majoritate tot la bugetul “șefuleților” din servicii. În plus, mai sunt si firmele de comerț create în afara țării (de pildă în Rotterdam, sau la New York), după modelul vechii Securități.
Pe cine mai apără acum serviciile secrete?
Pe mine sigur nu! Cu cine se luptă? Că doar nu cu dușmanii mei! România e plină de departamente de contrainformații economice (C, D, E, etc.) conduse de colonei și para-colonei, dar care n-au fost în stare, în 20 de ani, să oprească nici măcar o singură privatizare frauduloasă (deși informațiile apăruseră, săracele, chiar și în presă!).
La ce sunt buni atâtea sute de mii de agenți secreți, colaboratori externi, interni, turnători, ascultători, postaci pe internet, dacă n-au putut să oprească, de pildă, contractul Petromidia? (Și ăsta e doar un exemplu din zecile care se pot da!). Sau cum e posibil ca șefii de poliție județeană să fie filmați beți morți, la masă cu infractorii, in timp ce serviciul de informații al poliției se ține de filat politicieni?
De fapt, să fim serioși: este evident că “serviciile” au fost in ultimii 20 de ani principalii beneficiari ai jafului, și părtași la subminarea economiei naționale!
Spionaj cu pantalonii rupți în fund!
România, e clar, nu mai poate să plătească în clipa asta pensiile și salariile. Nu în întregime, cel puțin. Iar pe măsură ce trece timpul, veniturile la buget vor fi tot mai mici, iar numărul pensionarilor și asistaților sociali, tot mai mare. Deci falimentul nu este doar o posibilitate, ci o certitudine. Mai merită deci să cheltuim miliarde de euro pe servicii secrete, doar ca să aibă câțiva maimuțoi de circ, ca Vanghelie, ocazia să se șantajeze unul pe altul cu dosare?
Ce e de făcut? Păi soluția e aceeași ca pentru întregul sistem bugetar: externalizarea. Numai că nu către o firmă privată.
Desființați SRI, SIE si restul găștilor! Dați informațiile pe mâna CIA!
Uite că am ajuns și aici! De ce să mai plătim instituții care nu ne folosesc? De ce să mai existe statul român? Oricum, pentru imensa majoritate a românilor, statul român deja a dispărut. Deja aproape 3 milioane de români au plecat din țară legal (conform Băncii Mondiale). Iar numărul celor ilegali (muncitori, cerșetori, hoți, curve), este cel puțin dublu. România a ajuns de pildă cel mai mare exportator de prostituate din UE (vezi articolul Impozitarea prostituției salvează România). Și din cei rămași în țară, 90% ar pleca și mâine dacă și-ar găsi ceva de lucru!
Ce-i aia Parlament, guvern, Președinte, Constituție, servicii secrete? La ce bun toate astea? Vi se pare că România mai e o țară? România e o firmuliță ajunsă în faliment. Și ca orice firmuliță, are nevoie de un director nou, care să o redreseze și să taie în carne vie.
Adică de un guvernator străin. Iar aliații noștri americani se vor ocupa bucuroși de securitatea României – au mai făcut-o în destule țări, în ultimii 50 de ani! CIA a devenit expertă în vânarea comuniștilor! Am putea să le plătim doar un sfert din banii pe care îi toacă azi serviciile secrete românești. Străinii sunt singurii care pot securiza frontiera Uniunii Europene – nu poliția și vameșii români, cei mai corupți din lume! Cu securiștii noștri șpăgari, nu prea văd șanse să fim admiși în Schengen. Nici chiar în UE nu mai suntem tolerați!
Putem să ținem coada pe sus, ca niște câini râioși, cât vrem. Dar adevărul e ca lumea și-a pierdut răbdarea cu noi. Și ne așteaptă un mare șut în fund
16-11-2010, 11:46 PM
Nu mă bat cu cărămida-n piept, dar uite ce-am scris eu, pe blogul meu, în data de 5 ianuarie 2010:
,,Ce nu-i interesează pe români
N-am avut de-a face niciodată cu serviciile secrete. Nici cu cele româneşti, nici cu altele de aiurea. Am trăit destui ani şi în regimul ceauşist, dar m-am ferit de Securitatea de atunci ca dracul de tămâie. Nu era atât teamă, cât repulsie. În condiţiile create după Revoluţia din Decembrie ‘89, am încercat, din postura de profan, de comentator amator, de simplu cetăţean, dacă vreţi, să înţeleg rolul unor asemenea servicii într-o societate. Şi, mai cu seamă, într-o societate precum cea românească. Ambiguă. Promiscuă. Alunecoasă. Degenerată. Viermuindă, în continua ei goană după înavuţire rapidă.
În puţinele mele analize de suprafaţă – recunosc, niciuna profundă şi de substanţă – m-am declarat mereu contrariat de privilegiile de care aveau - şi au - parte serviciile în cauză. Mi-am spus, apoi, spre liniştea mea interioară ,că toate ţările din lume au servicii secrete. Servicii de informaţii interne şi externe. Servicii care să servească, nu-i aşa, interesului naţional. Mi-am zis că utilitatea acestora trebuie că e majoră, de vreme ce beneficiază de un tratament preferenţial.
Numai că, încetul cu încetul, am început să privesc cu circumspecţie activitatea unora dintre angajaţii serviciilor noastre. Să mă întreb dacă nu cumva oameni din interiorul serviciilor destinate interesului naţional, fac jocul unor potentaţi ai momentului, jocul unor puternici ai zilei. Dacă nu cumva, pe banii contribuabililor, fac poliţie politică şi dacă nu cumva, în momentele capitale, înclină balanţe de care n-ar trebui nici măcar să se apropie, darămite să se atingă.
Am judecat, empiric desigur, chestiunea, şi am ajuns la concluzia că românii ar trebui să fie mult mai preocupaţi de numărul agenţilor din serviciile secrete decât de cel al parlamentarilor. Că, normal ar fi ca aceiaşi români să se declare indignaţi nu doar de salariile nesimţite ale unora sau altora din sistemul public, ci şi de bugetele nesimţite ale acestor servicii. Şi, în consecinţă, tot românii să conştientizeze că nu doar aţipelile senatorilor şi deputaţilor pe băncile Parlamentului merită protestul lor viguros, ci şi ochiul veşnic treaz al celor ce le supraveghează mişcările ori urechea ciulită a celor ce le ascultă telefoanele. În ultimă instanţă, să protesteze când oameni plătiţi din banii lor, le controlează destinul profesional, viaţa socială, activitatea politică şi chiar intimitatea familiei. Şi, înainte de a se dedulci la populism şi demagogie, să se întrebe în numele cui se întâmplă toate astea…''
,,Ce nu-i interesează pe români
N-am avut de-a face niciodată cu serviciile secrete. Nici cu cele româneşti, nici cu altele de aiurea. Am trăit destui ani şi în regimul ceauşist, dar m-am ferit de Securitatea de atunci ca dracul de tămâie. Nu era atât teamă, cât repulsie. În condiţiile create după Revoluţia din Decembrie ‘89, am încercat, din postura de profan, de comentator amator, de simplu cetăţean, dacă vreţi, să înţeleg rolul unor asemenea servicii într-o societate. Şi, mai cu seamă, într-o societate precum cea românească. Ambiguă. Promiscuă. Alunecoasă. Degenerată. Viermuindă, în continua ei goană după înavuţire rapidă.
În puţinele mele analize de suprafaţă – recunosc, niciuna profundă şi de substanţă – m-am declarat mereu contrariat de privilegiile de care aveau - şi au - parte serviciile în cauză. Mi-am spus, apoi, spre liniştea mea interioară ,că toate ţările din lume au servicii secrete. Servicii de informaţii interne şi externe. Servicii care să servească, nu-i aşa, interesului naţional. Mi-am zis că utilitatea acestora trebuie că e majoră, de vreme ce beneficiază de un tratament preferenţial.
Numai că, încetul cu încetul, am început să privesc cu circumspecţie activitatea unora dintre angajaţii serviciilor noastre. Să mă întreb dacă nu cumva oameni din interiorul serviciilor destinate interesului naţional, fac jocul unor potentaţi ai momentului, jocul unor puternici ai zilei. Dacă nu cumva, pe banii contribuabililor, fac poliţie politică şi dacă nu cumva, în momentele capitale, înclină balanţe de care n-ar trebui nici măcar să se apropie, darămite să se atingă.
Am judecat, empiric desigur, chestiunea, şi am ajuns la concluzia că românii ar trebui să fie mult mai preocupaţi de numărul agenţilor din serviciile secrete decât de cel al parlamentarilor. Că, normal ar fi ca aceiaşi români să se declare indignaţi nu doar de salariile nesimţite ale unora sau altora din sistemul public, ci şi de bugetele nesimţite ale acestor servicii. Şi, în consecinţă, tot românii să conştientizeze că nu doar aţipelile senatorilor şi deputaţilor pe băncile Parlamentului merită protestul lor viguros, ci şi ochiul veşnic treaz al celor ce le supraveghează mişcările ori urechea ciulită a celor ce le ascultă telefoanele. În ultimă instanţă, să protesteze când oameni plătiţi din banii lor, le controlează destinul profesional, viaţa socială, activitatea politică şi chiar intimitatea familiei. Şi, înainte de a se dedulci la populism şi demagogie, să se întrebe în numele cui se întâmplă toate astea…''
18-11-2010, 02:31 PM
Quote:Corporatist de succes în zece paşi
• Te naşti într-un sat de pe lângă un oraş mai mare (Brăila sau Galaţi, de preferinţă). Satul vostru are şi o şosea. Tu nu stai la şosea. Acolo stau ăia înstăriţi. Tu nu eşti.
• Creşti auzind-o pe maică-ta spunându-şi cât e de proastă că l-a luat pe tac-tu şi spunându-ţi că dacă nu înveţi ai să ajungi că el.
• La şcoala din sat eşti primul. Maică-ta e mândră, vecinele invidioase, taică-tău bea în cinstea ta.
• Dai la liceu la oraş. Primul şoc cultural. Stai la o mătuşă. Domnişoară la 50 de ani. Pentru tine e zâna cea bună, pentru vecinii ei, „nebuna de la cinci“. Îţi petreci mare parte la baie. Veceul în casă te fascinează.
• După primul an de liceu în care ai fost doar al cincilea din clasă şi maică-ta aproape că te renegase, te acomodezi şi te faci tocilar. Ţi se zice „Ţăranu“, fetele îţi vorbesc frumos doar când îţi cer tema, băieţii joacă fotbal cu ghiozdanul tău.
• Ajungi la facultate. La Bucureşti. Al doilea şoc cultural. Maică-ta îţi trimite scrisoare că poate să moară liniştită. În aceeaşi scrisoare mă-ta mare zice că ea vrea să te vadă însurat şi că moare dup-aia. Stai la cămin şi te descurci cu mâncare de acasă ţinută la rece pe pervazul ferestrei. Şi aici eşti printre fruntaşi.
• În ultimul an de facultate, te duci internship. Stai opt luni neplătit, după opt luni şeful biroului îţi zice: „Avem un post liber“. Accepţi chiar salariul minim pe economie. O suni pe maică-ta şi-i dai raportul. E atât de fericită încât, se gândeşte că, acum că te-ai realizat la Bucureşti, ar putea să-l lase pe tac-tu şi să vină să stea cu tine.
• La job vii primul şi pleci ultimul. Lucrezi în weekend şi de acasă. Eşti ultra-obedient şi pupincurist. Colegii sunt scârbiţi de tine, şeful te place şi te exploatează. Îţi măreşte salariul. Poţi chiar să îi trimiţi şi maică-tii nişte bani.
• Te însori cu cea mai frumoasă fată de la tine din sat. E şi ea venită la Bucureşti, dar nu a avut succesul tău. Faceţi nuntă în sat. Maică-ta plânge, bunică-ta nu moare, în schimb e mort de beat taică-tău.
• Eşti avansat. Ceva directoraş. Ea e gravidă. Faci credit pentru casă şi maşină. Te aşteaptă 25 de ani de rate şi vacanţe în Turcia şi Grecia. Bunică-ta a murit, maică-ta vine la voi să vă crească plodul, taică-tău e tot la birt. Nu eşti fericit, dar eşti împlinit
succes !!!
19-11-2010, 03:27 PM
27-11-2010, 09:51 PM
mai putin si vine falca peste noi cu alte amenzi (de la 100 la 500 lei) pentru cei care nu si-au facut asigurarea obligatorie de locuinte ...o asigurare care de fapt e o taxa de jmecher , conditiile de executare a asigurarii sunt aproape egale cu zero la Arad!!!
http://locatari.blogspot.com/2010/11/dez...astre.html
Dezastre. Care dezastre?
Etichete: alunecari de teren, asigurari obigatorii, cutremure, dezastre, inundatii, vecini
Se apropie în mare viteză termenul de intrare în vigoare a legii asigurărilor obligatorii împotriva dezastrelor (15 ianuarie 2011). Va fi precum popularul joc (pentru fraieri) alba-neagra, unde câţiva câştigă întotdeauna. Ghici cine în cazul de faţă? Atunci nu e de mirare că lumea nu are încredere și, în consecință, până acum nu și-au făcut asigurare decât 20% dintre deținătorii de imobile. Lumea simte că ceva nu e în regulă. Când ceva e obigatoriu nu prea miroase a bine. Cel puțin la noi.
Dezastrele la care se referă legea sunt, în principal, cutremure, alunecări de teren şi inundaţii. Aici în Arad nu e zonă seismică, alunecări de teren la câmpie n-am auzit să fie, iar de inundaţii n-am mai fost afectaţi din anii ‘70, după ce oraşul a fost protejat cu diguri. Și asta e situația în cele mai multe locuri din țară. Deci contra căror dezastre ne protejează pe noi asigurările de 20 de euro? Probabil că noi suntem fraierii din jocul mai sus pomenit. Cei cărora le este afectată viața de o mulțime de legi abuzive adoptate de niște amețiți în ultimii ani.
Doamne fereşte să te inunde vecinul de sus sau să explodeze vreo butelie, că asigurarea obligatorie nu te protejează. De fapt, în cele mai multe cazuri, aceste asigurări nu protejează pe nimeni. Rezultă un câștig de 100% pentru firmele de asigurări. Și asta pe termen lung.
Jocurile sunt făcute. Câştigători? Întotdeauna ei. Noi vom trăi cu iluzia că suntem protejați
http://locatari.blogspot.com/2010/11/dez...astre.html
Dezastre. Care dezastre?
Etichete: alunecari de teren, asigurari obigatorii, cutremure, dezastre, inundatii, vecini
Se apropie în mare viteză termenul de intrare în vigoare a legii asigurărilor obligatorii împotriva dezastrelor (15 ianuarie 2011). Va fi precum popularul joc (pentru fraieri) alba-neagra, unde câţiva câştigă întotdeauna. Ghici cine în cazul de faţă? Atunci nu e de mirare că lumea nu are încredere și, în consecință, până acum nu și-au făcut asigurare decât 20% dintre deținătorii de imobile. Lumea simte că ceva nu e în regulă. Când ceva e obigatoriu nu prea miroase a bine. Cel puțin la noi.
Dezastrele la care se referă legea sunt, în principal, cutremure, alunecări de teren şi inundaţii. Aici în Arad nu e zonă seismică, alunecări de teren la câmpie n-am auzit să fie, iar de inundaţii n-am mai fost afectaţi din anii ‘70, după ce oraşul a fost protejat cu diguri. Și asta e situația în cele mai multe locuri din țară. Deci contra căror dezastre ne protejează pe noi asigurările de 20 de euro? Probabil că noi suntem fraierii din jocul mai sus pomenit. Cei cărora le este afectată viața de o mulțime de legi abuzive adoptate de niște amețiți în ultimii ani.
Doamne fereşte să te inunde vecinul de sus sau să explodeze vreo butelie, că asigurarea obligatorie nu te protejează. De fapt, în cele mai multe cazuri, aceste asigurări nu protejează pe nimeni. Rezultă un câștig de 100% pentru firmele de asigurări. Și asta pe termen lung.
Jocurile sunt făcute. Câştigători? Întotdeauna ei. Noi vom trăi cu iluzia că suntem protejați
06-12-2010, 03:15 PM
Scrisoare deschisa catre Wikileaks :)))
http://standard.money.ro/politica-si-soc...13340.html
Cel mai dur editorial (cu care sunt partial de acord) despre statul roman si Romania :
http://standard.money.ro/macro/romania-s...13357.html
http://standard.money.ro/politica-si-soc...13340.html
Cel mai dur editorial (cu care sunt partial de acord) despre statul roman si Romania :
http://standard.money.ro/macro/romania-s...13357.html
26-01-2011, 12:06 AM
Tăriceanu: Mercedes nu şi-a deschis fabrică în ţară din cauza speculanţilor imobiliari
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat că Daimler îşi alesese deja zona în care voiau să construiască uzina Mercedes, însă apariţia speculanţilor imobiliari care au vrut să profite de acest lucru şi şi-au săltat artificial preţurile la terenuri, l-a îndepărtat pe investitorul neamţ, informează Capital.
"Am fost în Germania, personal, ca să mă întâlnesc cu preşedintele grupului Daimler-Benz, acţiune în care am fost ajutat chiar de conaționalul nostru Ion Ţiriac", îşi aminteşte Călin Popescu Tăriceanu, arâtând, în continuare că Mercedes "ne-a spus că şi-a stabilit zona unde vrea să facă investiţia, care este o fâşie aflată undeva pe graniţa de vest a ţării, adică între Oradea şi Timişoara".
"Lucrurile, din păcate, au mers prost, nu pentru că a fost infrastructura neadaptată, pentru că acolo distanţele de transport până la graniţă sunt extrem de scurte, ci pentru că autorităţile locale din Timiş, Arad şi Bihor nu au fost în stare să le pună la dispoziţie un teren în condiţii avantajoase (circa 300 de hectare) şi au intervenit diverşi speculanţi imobiliari, care au vrut să facă o afacere profitabilă, personală din această proiect, cu implicarea "discretă" a autorităţilor locale", spune fostul premier.
Ca şi contra-ofertă, că ungurii le-au păus la dispoziţie nemţilor de la Mercedes terenul gratis, pentru a construi o fabrică de maşini.
Uzina maghiară a Mercedes-Benz este în plin proces de construcţie. Pierdută de România în favoarea Ungariei în urmă cu doi ani, investiţia în valoare de peste 800 de milioane de euro generează deja locuri de muncă şi afaceri în creştere pentru cei implicaţi în procesul de construcţie.
Lucrările de construcţie ale fabricii Daimler din Ungaria sunt înaintate ţi vor permite constructorului auto german să producă componente auto încă din mai 2011, deşi finalizarea uzinei este programată pentru 2012. Lucrările de construcţie implică numeroase companii maghiare, circa 80% dintre contractori fiind locali. Astfel a fost generată o creştere puternică a tuturor afacerilor din zonă.
http://www.antena3.ro/economic/companii/...17465.html
De ce nu ma mira???
Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat că Daimler îşi alesese deja zona în care voiau să construiască uzina Mercedes, însă apariţia speculanţilor imobiliari care au vrut să profite de acest lucru şi şi-au săltat artificial preţurile la terenuri, l-a îndepărtat pe investitorul neamţ, informează Capital.
"Am fost în Germania, personal, ca să mă întâlnesc cu preşedintele grupului Daimler-Benz, acţiune în care am fost ajutat chiar de conaționalul nostru Ion Ţiriac", îşi aminteşte Călin Popescu Tăriceanu, arâtând, în continuare că Mercedes "ne-a spus că şi-a stabilit zona unde vrea să facă investiţia, care este o fâşie aflată undeva pe graniţa de vest a ţării, adică între Oradea şi Timişoara".
"Lucrurile, din păcate, au mers prost, nu pentru că a fost infrastructura neadaptată, pentru că acolo distanţele de transport până la graniţă sunt extrem de scurte, ci pentru că autorităţile locale din Timiş, Arad şi Bihor nu au fost în stare să le pună la dispoziţie un teren în condiţii avantajoase (circa 300 de hectare) şi au intervenit diverşi speculanţi imobiliari, care au vrut să facă o afacere profitabilă, personală din această proiect, cu implicarea "discretă" a autorităţilor locale", spune fostul premier.
Ca şi contra-ofertă, că ungurii le-au păus la dispoziţie nemţilor de la Mercedes terenul gratis, pentru a construi o fabrică de maşini.
Uzina maghiară a Mercedes-Benz este în plin proces de construcţie. Pierdută de România în favoarea Ungariei în urmă cu doi ani, investiţia în valoare de peste 800 de milioane de euro generează deja locuri de muncă şi afaceri în creştere pentru cei implicaţi în procesul de construcţie.
Lucrările de construcţie ale fabricii Daimler din Ungaria sunt înaintate ţi vor permite constructorului auto german să producă componente auto încă din mai 2011, deşi finalizarea uzinei este programată pentru 2012. Lucrările de construcţie implică numeroase companii maghiare, circa 80% dintre contractori fiind locali. Astfel a fost generată o creştere puternică a tuturor afacerilor din zonă.
http://www.antena3.ro/economic/companii/...17465.html
De ce nu ma mira???
04-02-2011, 06:20 PM
Privilegiul principiilor
Cosmin Alexandru
Acum câţiva ani, la o bursă în America, am întâlnit pe frontispiciul unei organizaţii un citat care mi-a rămas în minte: „A people that values its privileges above its principles soon loses both“ (Un popor care îşi preţuieşte privilegiile mai mult decât principiile le va pierde curând pe amândouă). Cuvintele aparţin generalului Dwight D. Eisenhower, militar de carieră, care, urmându-şi principiile, a ajuns şi preşedintele Americii pentru două mandate, din 1953 până în 1961.
Asemănarea dintre generalii americani şi cei români e cel mult vagă. Şi din acest motiv şansele ca, la noi, un general să ajungă preşedinte sunt cel mult mici. Cu ocazia recentei recalculări a unor pensii disproporţionate, am aflat poziţia foştilor conducători militari atât în chestiunea privilegiilor, cât şi în cea a principiilor. Pe scurt, singurul principiu sfânt e perpetuarea privilegiilor. Cu alte cuvinte, un principiu impus nouă pentru privilegiile lor. Asta da, demnitate, rarisim model de onoare!
Descoperirea m-a frapat întrucâtva, pentru că an de an armata se situează pe unul dintre primele locuri în privinţa încrederii populaţiei în instituţiile statului. Ca şi în cazul Bisericii, aflăm că ne plasăm încrederea foarte prost. Adică noi le-o dăm sub formă de privilegii, iar ei ne-o întorc sub formă de principii. Deşi, în principiu, ambele instituţii cheltuiesc bani mulţi din bugetul public şi întorc către societate beneficii discutabile. Doar că discuţia asta nu se poate purta, pentru că, nu-i aşa?, nu putem chestiona nişte monumente sacre ale încrederii naţionale. Nu poţi să fluieri nici în rând, nici în biserică.
Însă nu doar somnul raţiunii naşte monştri, ci şi tăcerea ei. Monştrii noştri de azi nu au mai multe capete (uneori n-au niciunul), ci doar multe buzunare. Au gură mare nu ca să lupte cu duşmanii răi, ci ca să-şi umple burţile moi. Nu intră-n pământ nici în luptă, nici de ruşine. Sunt un fel de curiozitate a involuţiei, postmodernişti în aspiraţii şi preistorici în apucături.
Onoarea militară se formează la instrucţie, se câştigă pe câmpul de luptă şi serveşte drept exemplu din poziţii de conducere. Armata română de acum, care îşi trage metehnele din armata lui Ceauşescu, nu onorează niciuna dintre etape. Instrucţia e doar o privare de condiţii decente de antrenament, câmpul de luptă îl văd în străinătate doar câţiva, iar în poziţiile de conducere se plimbă hârtii, rapoarte şi fluturaşi graşi de salariu. Nici viitorul nu sună prea bine. Un prieten care a absolvit de curând Colegiul Naţional de Apărare mi-a descris întreaga experienţă ca pe o glumă proastă.
În aceste condiţii, dreptul la privilegii în virtutea onoarei militare e un subiect care comportă amendamente şi lămuriri, ca să încercăm să înţelegem toţi acelaşi lucru prin aceleaşi cuvinte. Dar cine să demareze clarificarea? Dilema societăţii româneşti de astăzi e că nu mai avem de unde să începem. Apelul la principii l-ar putea face doar cineva care le are şi care se comportă conform lor. Parlament, guvern, CSM, Clubul Român de Presă, Armata, Biserica etc. – cine să arunce primul mănuşa fără să şi-o arunce în faţă? Cine poate răsturna o scară de valori în care privilegiile te fac respectat, iar principiile te fac de râs?
Într-un mod care tinde să devină aproape o metodă, suntem iarăşi originali. În România, a avea principii a ajuns un privilegiu. Cel mai de preţ. Foarte puţini şi-l mai permit. Faţă de privilegiile la modă, ăsta e unul aparte. Trebuie să fie eminamente discret. Nu poţi face caz de el pentru că eşti expediat rapid în derizoriu, caduc sau irelevant.
În trecut, rolul de păstrător al principiilor perene în faţa privilegiilor vremelnice revenea elitei. Acelei elite care a construit statul român, cu principiile şi instituţiile lui de funcţionare. Comunismul a înlocuit elitele cu oportunişti, instituţiile cu sinecuri şi principiile cu privilegii.
Problema cea mai mare cu prevalenţa privilegiilor asupra principiilor e că nu putem construi. Principiile construiesc o societate, privilegiile o clică. Principiile adună oamenii, privilegiile îi separă. Principiile comportă obligaţii, privilegiile doar drepturi. Şi, dacă nu putem construi, nu putem exista, ca naţiune. Evident, asta ne mai preocupă doar pe cei care ne-am dori un astfel de privilegiu.
http://www.revista22.ro/privilegiul-prin...-9833.html
Inca un articol extraordinar scris de un tip care, la un moment dat, a incercat sa aduca un suflu nou in politica romaneasca. Profilul lui, mai jos:
http://www.ascrie.org/wp-content/uploads...xandru.pdf
Cosmin Alexandru
Acum câţiva ani, la o bursă în America, am întâlnit pe frontispiciul unei organizaţii un citat care mi-a rămas în minte: „A people that values its privileges above its principles soon loses both“ (Un popor care îşi preţuieşte privilegiile mai mult decât principiile le va pierde curând pe amândouă). Cuvintele aparţin generalului Dwight D. Eisenhower, militar de carieră, care, urmându-şi principiile, a ajuns şi preşedintele Americii pentru două mandate, din 1953 până în 1961.
Asemănarea dintre generalii americani şi cei români e cel mult vagă. Şi din acest motiv şansele ca, la noi, un general să ajungă preşedinte sunt cel mult mici. Cu ocazia recentei recalculări a unor pensii disproporţionate, am aflat poziţia foştilor conducători militari atât în chestiunea privilegiilor, cât şi în cea a principiilor. Pe scurt, singurul principiu sfânt e perpetuarea privilegiilor. Cu alte cuvinte, un principiu impus nouă pentru privilegiile lor. Asta da, demnitate, rarisim model de onoare!
Descoperirea m-a frapat întrucâtva, pentru că an de an armata se situează pe unul dintre primele locuri în privinţa încrederii populaţiei în instituţiile statului. Ca şi în cazul Bisericii, aflăm că ne plasăm încrederea foarte prost. Adică noi le-o dăm sub formă de privilegii, iar ei ne-o întorc sub formă de principii. Deşi, în principiu, ambele instituţii cheltuiesc bani mulţi din bugetul public şi întorc către societate beneficii discutabile. Doar că discuţia asta nu se poate purta, pentru că, nu-i aşa?, nu putem chestiona nişte monumente sacre ale încrederii naţionale. Nu poţi să fluieri nici în rând, nici în biserică.
Însă nu doar somnul raţiunii naşte monştri, ci şi tăcerea ei. Monştrii noştri de azi nu au mai multe capete (uneori n-au niciunul), ci doar multe buzunare. Au gură mare nu ca să lupte cu duşmanii răi, ci ca să-şi umple burţile moi. Nu intră-n pământ nici în luptă, nici de ruşine. Sunt un fel de curiozitate a involuţiei, postmodernişti în aspiraţii şi preistorici în apucături.
Onoarea militară se formează la instrucţie, se câştigă pe câmpul de luptă şi serveşte drept exemplu din poziţii de conducere. Armata română de acum, care îşi trage metehnele din armata lui Ceauşescu, nu onorează niciuna dintre etape. Instrucţia e doar o privare de condiţii decente de antrenament, câmpul de luptă îl văd în străinătate doar câţiva, iar în poziţiile de conducere se plimbă hârtii, rapoarte şi fluturaşi graşi de salariu. Nici viitorul nu sună prea bine. Un prieten care a absolvit de curând Colegiul Naţional de Apărare mi-a descris întreaga experienţă ca pe o glumă proastă.
În aceste condiţii, dreptul la privilegii în virtutea onoarei militare e un subiect care comportă amendamente şi lămuriri, ca să încercăm să înţelegem toţi acelaşi lucru prin aceleaşi cuvinte. Dar cine să demareze clarificarea? Dilema societăţii româneşti de astăzi e că nu mai avem de unde să începem. Apelul la principii l-ar putea face doar cineva care le are şi care se comportă conform lor. Parlament, guvern, CSM, Clubul Român de Presă, Armata, Biserica etc. – cine să arunce primul mănuşa fără să şi-o arunce în faţă? Cine poate răsturna o scară de valori în care privilegiile te fac respectat, iar principiile te fac de râs?
Într-un mod care tinde să devină aproape o metodă, suntem iarăşi originali. În România, a avea principii a ajuns un privilegiu. Cel mai de preţ. Foarte puţini şi-l mai permit. Faţă de privilegiile la modă, ăsta e unul aparte. Trebuie să fie eminamente discret. Nu poţi face caz de el pentru că eşti expediat rapid în derizoriu, caduc sau irelevant.
În trecut, rolul de păstrător al principiilor perene în faţa privilegiilor vremelnice revenea elitei. Acelei elite care a construit statul român, cu principiile şi instituţiile lui de funcţionare. Comunismul a înlocuit elitele cu oportunişti, instituţiile cu sinecuri şi principiile cu privilegii.
Problema cea mai mare cu prevalenţa privilegiilor asupra principiilor e că nu putem construi. Principiile construiesc o societate, privilegiile o clică. Principiile adună oamenii, privilegiile îi separă. Principiile comportă obligaţii, privilegiile doar drepturi. Şi, dacă nu putem construi, nu putem exista, ca naţiune. Evident, asta ne mai preocupă doar pe cei care ne-am dori un astfel de privilegiu.
http://www.revista22.ro/privilegiul-prin...-9833.html
Inca un articol extraordinar scris de un tip care, la un moment dat, a incercat sa aduca un suflu nou in politica romaneasca. Profilul lui, mai jos:
http://www.ascrie.org/wp-content/uploads...xandru.pdf
04-02-2011, 07:05 PM
Am citit articolul din Esquire. Excelent. Nu imi explic insa cum a ajuns omul asta sa scrie totusi la "fituica protocalie" ?
05-02-2011, 03:14 AM
Nu face parte din redactie, dar ii sunt publicate uneori articolele. In ce priveste Revista 22, e o rusine ce a ajuns primul saptamanal independent postdecembrist.
06-02-2011, 04:48 PM
(04-02-2011 07:05 PM)Redpunk_One Wrote: [ -> ]Am citit articolul din Esquire. Excelent. Nu imi explic insa cum a ajuns omul asta sa scrie totusi la "fituica protocalie" ?
Pt că e băsescian.