Liiceanu, despre ura profesionalizata
Gabriela Lupu
10 Iunie 2007, 16:23
Gabriel Liiceanu a lansat la Bookfest volumul “Despre ura,” aparut la editura Humanitas.
La lansare au vorbit autorul, Valeriu Stoica si Traian Ungureanu.
“Cartea lui Gabriel Liiceanu, desi vorbeste despre ura, este de fapt o declaratie de dragoste catre cititorii sai”, a spus Valeriu Stoica.
Lucrarea lui Liiceanu este o carte despre crima, dar nu despre crima individuala a lui Cain ce l-a ucis pe fratele lui Abel, ci despre crima organizata intelectual, crima impersonala, crima culta ce a facut din secolul XX secolul organizarii intelectuale a urii.
Liiceanu a explicat ca asasinatul bezmetic al lui Cain nu ar fi avut putere de sine statator, pentru ca s-a consumat o singura data. Dar Marx a avut geniul de a imagina instrumentul diabolic prin care milioane de oameni pot fi facuti sa ucida milioane de semeni. Acel instrument este ideologia care a dotat ura cu un sistem intreg de motivatii. Iar cel ce a pus in practica gaselnita lui Marx, a fost Lenin. “Toate verbele ideologiei comuniste erau verbe de lichidare”, a spus Liiceanu. “Din nefericire, aceasta uriasa cantitate de otrava s-a deversat peste o Romanie bine asezata pe valori morale si s-a ajuns la lucrul cumplit ca romanii sa ii omoare pe romani crezind ca fac un lucru bun.Ura este inca foarte prezenta in societatea noastra si din aceasta nenorocire nu se poate iesi daca cei vinovati nu fac un pas in spate. Iar ei nu vor sa faca pasul in spate,” a incheiat autorul.
Traian Ungureanu a fost de parere ca gindirea moral-politica romaneasca se naste odata cu aceasta carte, un adevarat tratat al urii in care se demonstreaza cum s-a profesionalizat intelectual ura.
Va recomand: "Aproape totul despre fotbal" , autori: Chiriac Manusaride si Chevorc Ghemigean
Editura Sport-Turism, Bucuresti, 1983.
Cartea este recomandata "tuturor celor care iubesc sincer acest joc mirific".
In aceasta carte ve-ti gasi originile fotbalului, cat si evolutia jocului in sine, bineinteles pana in anul publicarii (adica fotbalul romantic).
Interesant de observat aparitia si schimbarea sistemelor de joc, functie de perioada si imprejurari.
Mai gasiti date importante despre organizarea fotbalistica internationala si aparitia si organizarea, FIFA, UEFA si a altor asociatii si confederatii fotbalistice din toata lumea.
Ve-ti mai gasi date despre aparatia, organizarea si dezvoltarea turneelor olimpice, cat si a cupelor mondiale.
Dupa prezentarea fotbalului international va ve-ti putea delecta cu fotbalul romanesc, implicit cu evolutia, organizarea, cat si cu date concrete despre rezultatele echipelor romanesti in competitiile europene.
Cartea mai contine regulamente, modul lor de interpretare cat si de aplicare. (cu aceeasi restrictie temporala).
Pentru a trece la studiul cartilor actuale, de altfel foarte greu de gasit, va recomand studierea acestor carti, de unde foarte usor putem invata cu adevarat A,B,C-ul acestui joc minunat.
P.S. Daca cunoasteti astfel de carti v-as dori sa faceti recomandarile pe acest topic.
In "Adevarul" de azi, la pagina de sport scrie:
" Lansare de carte: Maine seara (duminica), ora 21, la Ratio Beach, pe Strandul Neptun, prof. Ion V. Ionescu si Marius Demian isi lanseaza cartea: "Succesul in fotbal-Ghid metodologic pentru pregatirea jucatorilor intre 6 si 19 ani" :puke:
,,Stelele mondialelor de fotbal"
autor Eduard Lucaci editura DACIA CLUJ 1970
Despre Romania din '68 in Mexic si tot ce tine de fotbalul mondial din aceea perioada, meciuri, marcatori, vedetele competitiilor etc.
cred ca aici este cel mai potrivit sa postez urmatorul link :
http://www.bizcar.ro/Garcia_Marquez_Ulti...isoare.php
Este ultima scrisoare a lui G.G Marquez, acesta fiind grav bolnav. Merita citit , este un text care pe mine m-a impresionat extrem de mult, tocmai prin simplitate. Astept parerile voastre.
cuvinte simple si totusi pline de substanta!
M-a pus pe ganduri, (iar voi avea conflicte cu Eul meu liric) :P
Foarte fain, simplu dar totusi profund, mi-a placut e chiar emotionant, ce ti-e si cu viata asta..
Sincer fara pic de rusine ,mi-au cam dat lacrimile.cred ca fiecare trebuie sa invatam din aceasta scrisoare sa ii apreciem pe cei dragi si chiar si pe cei ce nu sunt dragi deoarece si ei fac parte din viata noastra si avem o singura viata pe care trebuie sa o iubim si cu bune si cu rele.
Marques e dupa mine cea mai marcanta figura a literaturii universale din ultimii 30 - 40 de ani.
E drept ca nu toate scrierile lui mi-au produs aceeasi impresie, unele le-am gasit chiar slabute (e o opinie personala). Dar "Dragoste in vremea holerei" si, mai ales "Un veac de singuratate" sunt extraordinare. Ultima, cel putin, m-a dat peste cap.
Pacat de suferinta lui. E un om care iubeste oamenii...
Ca tot au sosit zilele reci si ploioase, recomand 2 carti care in ciuda aparentelor, nu sunt destinate doar matematicienilor sau celor pasionati de matematica. Odata incepute, va va fi greu sa le lasati din mana. Stiti vorba aia, 'garantie pe satisfactie'. :smile:
"Unchiul Petros si Conjectura lui Goldbach"de Apostolos Doxiadis
"Despre unchiul Petros toti membrii familiei, oameni de afaceri, vorbesc cu jena, pentru ca este un ratat. intr-o zi insa, unul dintre nepoti descopera ca viata lui Petros contine un secret minunat, care-l transforma dintr-o data din "oaia neagra" a familiei intr-un adevarat erou tragic. Relatia afectiva dintre nepot si unchi devine posibila si... imposibila datorita unei faimoase ipoteze matematice, Conjectura lui Goldbach. Ea suna asa: "ORICE NUMAR PAR MAI MARE DECiT 2 ESTE SUMA A DOUA NUMERE PRIME." Nimeni n-a reusit inca sa demonstreze adevarul acestei observatii, atit de usor verificabil prin incercari succesive. Dupa ce cititi romanul, puteti cauta si dumneavoastra demonstratia si, poate, obtineti premiul de 1.000.000 $ oferit de editorul englez al cartii. Un roman in care matematica devine un personaj plin de surprize, atit pentru cei care o iubesc, cit si pentru cei care o detesta, un roman in care numerele se incarca de o indescriptibila poezie. O poveste cu oameni fragili (impari) si numere puternice (pare). O apologie a matematicianului. O istorie care leaga destinul unui copil curios de cel al unui unchi excesiv de discret."
"Marea teoremă a lui Fermat", de Simon Singh,Ed.Humanitas,Bucureşti, 1998
"Am descoperit o demonstratie cu adevarat minunata, dar nu am aici destul spatiu pentru a o scrie." Acestea sunt cuvintele notate de ilustrul matematician Pierre de Fermat pe marginea unei pagini din editia Aritmeticii lui Diofant, in 1637. Vreme de 358 de ani, marii matematicieni ai lumii au incercat in zadar sa gaseasca demonstratia teoremei lui Fermat, devenita simbol al misterului matematic. Eforturile lor au condus la deschiderea unor noi domenii de cercetare si au facut, in acelasi timp, ca perspectiva dezlegarii enigmei sa devina un fel de Fata Morgana. In 1995, englezul Andrew Wiles reuseste ceea ce parea pana atunci imposibil. Demonstratia lui nu numai ca rezolva cea mai celebra problema matematica, dar stabileste legaturi adanci intre domenii aparent indepartate ale matematicii.
Cartea lui Simon Singh e povestea minunata a cautarii demonstratiei teoremei lui Fermat, precum si povestea dezvoltarii matematicii insesi, spusa pe intelesul tuturor."
Vă recomand două cărţi excepţionale, care ilustrează într-un mod remarcabil sinuozităţile societăţii americane de la începutul secolului XX: ,,O tragedie americană'', de Theodore Dreiser şi ,,Cu sînge rece'', de Truman Capote. Mie mi-au plăcut enorm, le-am recitit de cîteva ori.
O lectură captivantă poate fi şi trilogia istorică a polonezului Henryk Sienkiewicz: ,,Potopul'' , ,,Prin foc şi sabie'' şi ,,Pan Wolodjowsky'', cu fascinante tablouri epice din Lechia medievală.
Pe locul trei în preferinţele mele aş situa o carte oarecum S.F., ,,Malevil'', de Robert Merle.
Şi pentru că am fost un client fidel al bibliotecilor încă din fragedă pruncie, puberţilor şi adolescenţilor le sugerez să caute cîteva titluri care mie mi-au rămas adînc întipărite în memorie: ,,Prichindelul'', de Erich Kastner, ,,Vulpişor'', de Sergiu Milorian, ,,Recreaţia mare'', de Mircea Sîntimbreanu, ,,Streche-ntr-o ureche'', de Olga Steszowa, ,,Zora cea Roşie şi banda ei'', de Kurt Helm, ,,Urfin şi soldaţii săi de lemn'', de P. Iurikov, ,,Poveşti la telefon'' de Octav Pancu-Iaşi şi Eugen Taru, ,,Flori pentru Mihaela'', de Al. Mitru, ,,Nuntă cu bucluc'', de Alecu Ivan-Ghilia şi, bineînţeles, ,,Călăreţul fără cap'', de Mayne Reid, pentru care făcusem în copilărie o adevărată pasiune. Vă asigur că toată această înşiruire beletristică, pe lîngă că e agreabilă, e şi cît se poate de instructivă.
Mă iertaţi dacă m-am lungit, dar cititul m-a înrobit definitiv, cu mulţi, mulţi ani în urmă. E singurul lucru pentru care îi sînt recunoscător regimului comunist care, îngrădindu-mi o puzderie de libertăţi, mi-a lăsat minimul, dar nepreţuitul drept de a vizita bibliotecile şi sălile de lectură. Un drept pe care îl are şi astăzi majoritatea covîrşitoare a compatrioţilor mei, dar pe care un procent însemnat al populaţiei îl ignoră, preferînd cu precădere neghiobiile TV de la ,,Dan Diaconescu Direct'', talk-show-urile cu elucubrantul George Becali şi telenovelele siropoase de pe ,,Acasă''. Faptul e cel puţin îngrijorător, pentru că prevăd că, într-un viitor mult mai apropiat decît ne închipuim, ignoranţa şi incultura, alături de violenţa devenită cotidiană şi aproape unanim acceptată, vor face ravagii în societate. Bine-ar fi să mă înşel.
Dupa ce va infierbintati singele cu lecturile propuse de alb-rosu-de-furie, iata cu ce va puteti delecta in Arad:
Quote:„Amor şi erotism în Secolul Luminilor“
Începând din după-amiaza zilei de azi, arădenii vor avea ocazia să vizioneze o expoziţie inedită, organizată de Biblioteca Judeţeană „A. D. Xenopol“ Arad. Este vorba despre expoziţia de carte erotică franceză de sec. XVIII, intitulată „Amour et érotisme au Sičcle des lumičres“, care se doreşte a fi o replică la o expoziţie internaţională, mult mai mare, intitulată „Lectures dangereuses - illustrations de livres érotiques français au XVIII e sičcle“ organizată de Biblioteca Naţională a Ungariei şi la care participă cu exponate Biblioteca Naţională a Franţei, British Library, Biblioteca Naţională a Austriei şi biblioteca arădeană. (M.C.)
21 Oct 2007
http://www.observator.info/cutenews/cate...m=&ucat=1&
Initial aveam ceva rezerve fata de cartile din colectia "Cotidianul", insa in mod placut descopar una cate una cate o carte "buna" de citit din aceasta colectie.
Ultima carte pe care am citit-o din colectie este "In Arcadia", a scriitorului de origine africana (nigeriana cred) Ben Okri. Este o carte pe gustul pasionatilor de analiza psihologica insa , sincer, pe mine nu m-a "prins". Adica, am trecut foarte usor peste "gandurile" personajelor , poate si pentru ca am avut impresia ca au fost putin..exagerate. Am simtit o anumita artificialitate in aceasta carte, nu stiu de ce, poate nu mai am rabdare...
Acum am inceput "Cartea noptilor", de Sylvie Germain. Pentru mine e un fel de experiment, in sensul ca pana acum nu am citit carti scrie de femei, cu exceptia Agathei Christie, si a unor poezii ale Anei Blandiana.
Alte carti din acea colectie, : "Lumea Sofiei" de Jostein Gaardner (istoria filozofiei povestita unei fete de 15 ani), "Soarele gol" de Isaac Asimov (un SF credibil, printre multe carti SF prea "incredibile"), "Pobby si Dinigan" de Ben Rice (o nuvela de fapt, in care niste oameni pleaca in cautarea prietenilor imaginari ai unei fetite), si altele.
Mai recomand un autor care imi place foarte mult: Kurt Vonnegut. Am citit 2 carti scrise de el, " Abatorul 5" si "Galapagos". Le gasiti la Bib. Judeteana. Cartile lui sunt o combinatie reusita de SF si fantastic, subiecte interesante, in general ce s-ar putea intampla cu lumea intr-un viitor apropiat. Imi place foarte mult aceasta idee, faptul ca ne putem imagina o infinitate de "viitoruri". :smile:
I 929, dacă-mi permiţi o sugestie: ţi-aş recomanda opera unei excepţionale scriitoare a secolului XIX, Anne Bronte, şi desigur, pe cea a unei ,,Agatha Christie'' de sorginte mioritică, Rodica Ojog - Braşoveanu, o prozatoare sprinţară în exprimare, cu un umor consistent şi de calitate, asezonat unui stil literar aparte. Nu dispreţui nici scrierile Hortensiei Papadat-Bengescu, lirica Magdei Isanos şi ,,Incandescenţele'' Violetei Zamfirescu, dar nici fermecătoarele ,,Memorii'' lăsate nouă de franţuzoaica Adele de Boigne sau ,,Mîndrie şi prejudecată'', de britanica Jane Austen.
Iar dacă eşti un gurmand incorigibil, alege cu încredere ,,Cartea de bucate'' a Sandei Toma.
Te sfătuiesc, în schimb, să eviţi ,,lucrărili ştiinţifice'' ale tovarăşei Elena Ceauşescu, nu de alta, dar nu sînt deloc amuzante, iar interesante nici atît.
Altfel, mi-ar displăcea să te ştiu misogin (sper să nu mi-o iei în nume de rău).
E un articol de revista dar face cat o carte, tocmai de aceea il postez aici:
Proasta folosire a inteligenţei
Andrei PLEŞU
Românii cred despre ei că sînt un popor inteligent. Mai inteligent decît altele. Ştim cu toţii cît e de riscant să faci asemenea generalizări, cît e de greu să măsori inteligenţa şi cît de nătînge pot fi ierarhizările pe criterii etnice. Lucrurile sînt, oricum, mai complicate. Admiţînd că cineva e inteligent, trebuie să adăugăm deîndată că această înzestrare, luată în sine, nu e suficientă. Poţi să fii inteligent şi să nu ştii ce să faci cu inteligenţa ta, poţi să o foloseşti greşit, pe scurt, poţi fi inteligent într-o manieră prostească. Inteligent şi stupid. Să inventariem cîteva variante. Trei excese şi trei carenţe, deopotrivă păgubitoare.
Trei excese:
1) Excesul critic. Pentru foarte mulţi, inteligenţa e un soi de veghe ofensivă. Nu poţi dovedi că îţi merge mintea decît în atac, în opoziţie, în încăpăţînarea de a fi mereu „contra“. Inteligenţa devine, astfel, echivalentă cu temperamentul nevricos. Nu funcţionează decît stimulată de o perpetuă iritare. Pacientul unui asemenea derapaj nu poate intra în dialog decît dacă se enervează, dacă găseşte preopinentului nod în papură. Bătăios ca prostul, arţăgos, agitat, insul lovit de această umoare e previzibil (adică plicticos) şi, în fond, nefrecventabil. Inteligenţa nu e totuşi o simplă modalitate de a fi prost dispus.
2) Excesul tehnic. Inteligenţa se drapează, în acest caz, în terminologie obscură şi erudiţie de paradă. Abuzează de concepte, se scaldă în inaccesibilul „specialităţii“, face orice spre a fi greu de urmărit. E un gen de inteligenţă care nu comunică şi îşi face un titlu de glorie din intranzitiva sa „tehnicitate“. În realitate, inteligenţa adevărată, inteligenţa bine folosită, poate transmite (aproape) orice, (aproape) oricui. Nu există nimic atît de subtil încît să nu poată fi oferit – fără concesii – „consumului“ public.
3) Excesul sofistic. În excesul acesta cade inteligenţa care îşi foloseşte dexterităţile pentru a falsifica. Căutînd nu adevărul, ci victoria sau spectacolul, ea jonglează primejdios cu ideile şi cu cuvintele, se felicită de a putea apăra orice punct de vedere şi tratează consecvenţa logică şi coerenţa argumentelor drept simptome ale prostiei sau, în orice caz, ale lipsei de imaginaţie.
Trei carenţe:
1) Inteligenţa fără cultură. Poţi fi ager la minte, dar, pe termen lung, mintea trebuie hrănită şi cu altceva decît cu vitamina sa nativă. Nu spun că un negustor inteligent trebuie să citească seara din Shakespeare (deşi nu strică), dar cei a căror meserie e legată de vorbire şi de comentariu e musai să facă vocalize, confruntîndu-se cu vorbele şi comentariile altora. Puzderia de ziarişti, analişti, politicieni, vedete ale micului ecran, scriitori, diplomaţi, consilieri etc. care se perindă zilnic prin faţa noastră ar face foarte bine să nu se bizuie strict pe inteligenţa lor naturală, pe bunele lor reflexe. Să mai şi citească. Să mai aibă şi dubii, şi stupori, şi tristeţi. Nu doar răspunsuri şi spontaneitate. Enumerarea de mai sus îi cuprinde, nu întîmplător, şi pe scriitori. Şi ei se simt uneori dispensaţi de a avea lecturi, de vreme ce au talent. Actorii – la fel. Să se uite la Premiile Oscar şi să vadă cum vorbesc Peter O’Toole, Sean Connery, Forest Whitaker, Meryl Streep ş.a. Dincolo de voci, decolteuri şi ocheade, se simt şi oarece deprinderi culturale...
2) Inteligenţa fără morală. E o maladie comună. Lumea e plină de lichele vioaie, de derbedei isteţi, de lepre şi de şmecheri. Malversaţiunile cer întotdeauna o anumită mobilitate mentală. Ipocrizia, populismul, verva electorală de asemenea. Seară de seară văd la televizor tot felul de „băieţi deştepţi“ care mint, se prefac, amestecă borcanele, calcă-n străchini şi dau cu bîta-n baltă. Au, cu toţii, destulă inteligenţă cîtă e necesară pentru împlinirea unui program rapid de parvenire, dar nu destulă cîtă ar trebui pentru a nu se face de rîs şi – dacă se poate – pentru a-şi salva obrazul.
3) Inteligenţa fără spirit. Atingem aici un prag, despre care nu putem aduce lămuriri îndestulătoare în cîteva rînduri. E vorba de o specie de inteligenţă care se depăşeşte (şi se sacrifică) pe sine, care iese din imediat şi circumstanţial, pentru a vedea cerul stelelor fixe. Nu e inteligenţa cu care te descurci, nu e inteligenţa cu care pricepi calculul infinitezimal sau Critica raţiunii pure, nu e inteligenţa mercuriană, combinatorie, genialoidă. E facultatea de a plonja în inevident, de a simţi inactualitatea actualităţii zilnice, de a veni spre real de la celălalt capăt al lui. A fi inteligent fără spirit e a fi perfect adaptat la lume şi la veacul tău (cu toate idiosincraziile lui), a crede că lumea îşi e suficientă sieşi şi că inteligenţa ta e meritul tău. Inteligenţa fără spirit e una din marile probleme ale modernităţii. Ea promite mari victorii asupra realului, coroborate cu o masivă pierdere de sens. Decît să evacueze însă problema sensului, inteligenţa adevărată preferă să treacă drept sminteală. Căci nu există o mai proastă folosire a inteligenţei decît folosirea ei prudentă, garantată epistemologic, cuviincioasă. Inteligenţa adevărată îndrăzneşte şi riscă. Fără să alunece în aroganţă şi temeritate vidă.
http://www.dilemaveche.ro
albrosu, articolul acesta merita postat atit aici, cit si la "presa", la "cod de conduita pe forum", la "felcitari", si la o gramada de alte topicuri.