06-11-2009, 03:55 PM
Pages: 1 2
06-11-2009, 03:58 PM
Dumnezeu sa-l ierte!!
06-11-2009, 04:09 PM
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.
06-11-2009, 06:14 PM
Dumnezeu sa-l ierte !
06-11-2009, 06:52 PM
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
06-11-2009, 07:02 PM
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace!
sper ca maine echipa sa castige pentru el!
sper ca maine echipa sa castige pentru el!
06-11-2009, 07:36 PM
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace !
06-11-2009, 08:08 PM
Tristeţe fără margini în familia utiştă, care se pregăteşte să-l conducă pe ultimul drum pe golgeterul de la începutul anilor '70. Otto Dembrovschi va fi înmormântat sâmbătă, la ora 13,00, la cimitirul "Eternitatea".
În numele vechilor utişti a cuvântat Gheorghe Vaczi II: "A plecat dintre noi încă un exponent al marii familii a UTA-ei... Alături de mulţi alţii, Otto Dembrovschi a scris istorie în fotbalul arădean, apărând culorile clubului-fanion al Aradului, UTA, vreme de trei ani (1969-1972). Dispariţia lui ne îndurerează, iar gândul nostru, al tuturor celor ce iubim UTA, îl va însoţi cu pioşenie spre cele veşnice. A fost un om adevărat, un sportiv de excepţie şi un prieten de nădejde. Fie-ţi ţărâna uşoară, Otto Dembrovschi..."
În numele vechilor utişti a cuvântat Gheorghe Vaczi II: "A plecat dintre noi încă un exponent al marii familii a UTA-ei... Alături de mulţi alţii, Otto Dembrovschi a scris istorie în fotbalul arădean, apărând culorile clubului-fanion al Aradului, UTA, vreme de trei ani (1969-1972). Dispariţia lui ne îndurerează, iar gândul nostru, al tuturor celor ce iubim UTA, îl va însoţi cu pioşenie spre cele veşnice. A fost un om adevărat, un sportiv de excepţie şi un prieten de nădejde. Fie-ţi ţărâna uşoară, Otto Dembrovschi..."
06-11-2009, 10:20 PM
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
07-11-2009, 12:38 AM
La final de meci
S-a dus şi Otto Dembrovschi! Fără apluzele de altădată, fără ca numele să-i fie scandat, fără îmbrăţişări. Aplauzele din zilele de glorie se transformaseră de mult în liniştea asurzitoare a singurătăţii.
O singurătate peste care s-a aşternut, apăsătoare, o boală necruţătoare. Cât de stranie, de cinică este uneori soarta! - îţi dă multe la tinereţe, ca apoi să te pedepsească pentru toate bucuriile trăite. În cazul sportivilor, obişnuiţi să fie adulaţi, preţuiţi, admiraţi pe stradă, pe terenul de joc, singurătatea, boala, uitarea, mai ales uitarea, o atare pedeapsă trebuie să fie şi mai greu de îndurat.
Pentru generaţiile mai tinere, imaginea acestui fotbalist nu există. Cel mult este element de statistică. Imagini cu el, momente de neuitat mai păstrează doar cei care l-au văzut jucând, cei care ştiu că a contribuit la ultimele două din titluri de campioană obţinute de UTA. Otto Dembrovschi a fost un fotbalist aparte. A „explodat” pe sfârşit de carieră pentru că n-a avut norocul - până a ajunge la UTA, adus de Coco Dumitrescu - să joace alături de fotbalişti mari, care să-i valorifice calităţile. Aici, a marcat 16 goluri într-un retur de campionat, mai precis în 12 meciuri. Rar, un fotbalist atât de tehnic. Era robust spre „grăsuţ”, dar avea toate calităţile pe care un antrenor le-ar dori atacanţilor săi - exploziv în execuţii, inteligent în joc, stăpân perfect pe toate procedeele tehnice: voleuri, „foarfeci”, plonjoane, şuturi năprasnice.
Dintre cele multe, două imagini îmi trec, acum, prin ochii memoriei. Una, din primăvara anului 1970, de la Cluj. Era în săptămâna Paştelui, UTA juca cu „U”. Otto trimite un şut peste poartă şi aud o voce lângă mine: „Ce mai vrea şi grăsuţul ăsta?!”. Răspunsul i l-a dat chiar Dembrovschi, printr-un şut necruţător, trimis în „pipă”. Aceeaşi voce, muiată: „Dom'le, omul ăsta chiar e fotbalist!”. A doua imagine e de la Rotterdam, din meciul cu Feyenoord. E 1-1 şi Otto trece de Israel, liberoul olandezilor, se îndreaptă spre poartă, dar e placat ca la rugby, la o palmă de linia de 16. Putea fi golul vieţii lui, dar Israel i-a furat bucuria.
Am scris aceste rânduri pentru omul minunat şi pentru fotbalistul care a fost Otto Dembrovschi. Dar şi pentru singurătatea şi uitarea care i-au fost „familie” în faţa sfârşitului. Merita un alt final de meci.
Tristan Mihuţa
© 2005-2009 - Inform Media
S-a dus şi Otto Dembrovschi! Fără apluzele de altădată, fără ca numele să-i fie scandat, fără îmbrăţişări. Aplauzele din zilele de glorie se transformaseră de mult în liniştea asurzitoare a singurătăţii.
O singurătate peste care s-a aşternut, apăsătoare, o boală necruţătoare. Cât de stranie, de cinică este uneori soarta! - îţi dă multe la tinereţe, ca apoi să te pedepsească pentru toate bucuriile trăite. În cazul sportivilor, obişnuiţi să fie adulaţi, preţuiţi, admiraţi pe stradă, pe terenul de joc, singurătatea, boala, uitarea, mai ales uitarea, o atare pedeapsă trebuie să fie şi mai greu de îndurat.
Pentru generaţiile mai tinere, imaginea acestui fotbalist nu există. Cel mult este element de statistică. Imagini cu el, momente de neuitat mai păstrează doar cei care l-au văzut jucând, cei care ştiu că a contribuit la ultimele două din titluri de campioană obţinute de UTA. Otto Dembrovschi a fost un fotbalist aparte. A „explodat” pe sfârşit de carieră pentru că n-a avut norocul - până a ajunge la UTA, adus de Coco Dumitrescu - să joace alături de fotbalişti mari, care să-i valorifice calităţile. Aici, a marcat 16 goluri într-un retur de campionat, mai precis în 12 meciuri. Rar, un fotbalist atât de tehnic. Era robust spre „grăsuţ”, dar avea toate calităţile pe care un antrenor le-ar dori atacanţilor săi - exploziv în execuţii, inteligent în joc, stăpân perfect pe toate procedeele tehnice: voleuri, „foarfeci”, plonjoane, şuturi năprasnice.
Dintre cele multe, două imagini îmi trec, acum, prin ochii memoriei. Una, din primăvara anului 1970, de la Cluj. Era în săptămâna Paştelui, UTA juca cu „U”. Otto trimite un şut peste poartă şi aud o voce lângă mine: „Ce mai vrea şi grăsuţul ăsta?!”. Răspunsul i l-a dat chiar Dembrovschi, printr-un şut necruţător, trimis în „pipă”. Aceeaşi voce, muiată: „Dom'le, omul ăsta chiar e fotbalist!”. A doua imagine e de la Rotterdam, din meciul cu Feyenoord. E 1-1 şi Otto trece de Israel, liberoul olandezilor, se îndreaptă spre poartă, dar e placat ca la rugby, la o palmă de linia de 16. Putea fi golul vieţii lui, dar Israel i-a furat bucuria.
Am scris aceste rânduri pentru omul minunat şi pentru fotbalistul care a fost Otto Dembrovschi. Dar şi pentru singurătatea şi uitarea care i-au fost „familie” în faţa sfârşitului. Merita un alt final de meci.
Tristan Mihuţa
© 2005-2009 - Inform Media
Pages: 1 2