Forum Oficial al UTA Arad

Învăţăturile lui Sir Alex Ferguson
Revista “Champions” - octombrie 2006
1. Fotbalul nu trebuie să-şi piardă niciodată romantismul. Să ne întoarcem în urmă cu 40 de ani, cînd Helenio Herrera punea la punct catenaccio-ul în Spania şi în Italia. Echipele au evoluat în sensul distrugerii acestui sistem. De fiecare dată cînd apare un mare jucător, încercăm să-l blocăm şi trebuie să găsim metode noi prin care s-o facem. De aceea şi este un mare jucător. Asta ar trebui să fie esenţa fotbalului: mari jucători care ridică lumea de pe scaune. Pe mine mă îngrijorează posibilitatea ca, la un moment dat, să încetăm să producem mari jucători care să umple stadioanele.
2. Trebuie să te sacrifici pentru a fi un jucător de top. Dar să nu faci cumva greşeala să crezi că, apoi, devenind antrenor scapi de sacrificii. Dimpotrivă, trebuie să te sacrifici încă şi mai mult ca tehnician. Trebuie să-ţi dedici tot timpul, zi de zi. Oricine trece de la cariera de jucător la cea de antrenor se alege doar cu un singur lucru din vechea meserie: poate să spună că a fost fotbalist.
3. Am avut zile proaste, dar întotdeauna mi-am revenit. Cînd eram la Aberdeen, am pierdut o finală şi luni, a doua zi după meci, le-am spus jucătorilor mei că e ultima finală pe care o mai pierdem vreodată. Şi aşa a fost. În zilele noastre, mai mult ca niciodată, ai nevoie de o motivaţie puternică. Trebuie să ştii cum să faci faţă dezamăgirilor, pentru că jucătorii nu simt la fel ca antrenorii după o înfrîngere. Trebuie să ştii să te descurci în astfel de situaţii.
4. Prea multe vorbe sînt periculoase. Sînt şedinţe de pregătire în care antrenorul vorbeşte tot timpul, iar vorbele lui se pierd în vînt. Îmi amintesc că atunci cînd eram fotbalist îmi doream să trecem la joc, dar antrenorul continua să se plimbe încoace şi încolo, vorbind.
5. Aşteptările pot fi prea mari. Nu există nici o dovadă că schimbatul des al antrenorilor aduce succesul. Nu e sănătos ca un antrenor să fie dat afară pentru că a pierdut patru meciuri. Mi-aş dori ca preşedinţii de club şi suporterii să aibă aceeaşi răbdare ca antrenorii. Dar cerem miracole pentru că fotbalul e emoţional.
6. Controlul asupra jucătorului e vital. Cînd am intrat în fotbal, nu existau agenţi de jucători, nici posibilitatea să fii liber de contract. În prezent, trebuie să facem faţă unei puteri tot mai mari a jucătorului.
7. Să privesc finala Real Madrid - Eintracht Frankfurt a fost o chestie de basm (n.tr. - finala Cupei Campionilor Europeni din 1960, Real Madrid - Eintracht Frankfurt 7-3). Eram ucenic la vremea aceea şi stăteam în sectorul rezervat elevilor. În seara dinaintea meciului, Eintracht şi Real s-au antrenat în Hampden Park, iar noi ne-am antrenat pe un teren din apropiere. Aşa că am putut vedea cîte ceva din pregătirea celor două rivale. Apoi am văzut meciul. Eu văzusem şi semifinala, cu Rangers, Frankfurt a cîştigat cu 12-4 tur-retur, deci ne-am gîndit că jucătorii lui Eintracht sînt foarte buni. Dar au fost măcelăriţi! Meciul acela reprezintă visul fotbalului european!
8. Jucătorii sînt cea mai importantă armă. Unii preşedinţi sau oficiali se aşteaptă să cîştige titluri în fiecare zi. I-aş spune oricui vine în fotbal să uite de politică şi de alte preocupări periferice şi să se focalizeze pe postul din club şi să se concentreze pe echipă.
9. Dezamăgirea este un factor motivant. Am fost şocat de eliminarea noastră din Liga Campionilor, anul trecut. Da, am avut o mulţime de accidentări şi de tineri jucători fără experienţă europeană. Dar tot a fost un şoc. Nu vom mai ieşi din faza grupelor anul acesta.
10. În 1999, deşi am cîştigat Liga Campionilor, cea mai frumoasă amintire a mea este semifinala. În termeni de fotbal european, astfel de meciuri au făcut din Manchester United ceea ce este. Am remizat 1-1 pe Old Trafford şi am mers pe Delle Alpi, unde Juventus n-a pierdut nici un meci în cupele europene. După 15 minute, eram conduşi cu 2-0 şi am cîştigat cu 3-2.
Sir Alex Ferguson e membru al comisiilor tehnice ale UEFA, al forului antrenorilor de elită şi lider onorific al Departamentului Antrenori al UEFA.

Scuze pentru cantitate...dar sunt sigur ca..,.calitatea e mai importanta.

Jose Mourinho - Învingătorul

Pe 26 ianuarie 1963, în zorii zilei, Jose Mourinho a ieşit la lumină. N-a fost un copil sărac. Din contră. Tatăl, Felix, era portarul "naţionalei" Portugaliei şi al Vitoriei Setubal. Mama, Maria Julia, era profesoară şi provenea dintr-o familie de aristocraţi în regimul dictatorial al lui Salazar. "Nu mi-a lipsit niciodată nimic", recunoaşte Mourinho.
Ze, cum era alintat, a făcut primii paşi pe gazon, iar mingea a devenit prietena lui. "Nu se despărţea niciodată de ea", povesteşte mama, care îşi aminteşte cum micuţul "alerga pe teren după minge, întrerupînd pregătirea Vitoriei". "Aşa am descoperit bucuria fotbalului. Meciuri, vestiare, călătorii, autocare, cantonamente. M-au acaparat", zice Jose.

Spionul
Timpul a trecut. La 15 ani, băiatul îl ajuta pe tatăl său, ajuns antrenor. Ce făcea? Spiona. "Înaintea unor meciuri, îl trimiteam să urmărească echipele adverse. Stătea zile în şir. Vedea antrenamente, jocuri, îşi nota tactici, sisteme, curiozităţi, le analiza şi îmi arăta un raport. Desăvîrşit. Datorită lui cîştigam multe partide". Şi nu doar atît. În timpul meciurilor, pentru că Felix nu putea părăsi zona din faţa băncii de rezerve, Ze fugea în jurul terenului şi îi transmitea el mesajele pentru jucători. Direct.
A visat să ajungă fotbalist. Însă nu strălucea deloc. Era apărător la Rio Ave şi intra din cînd în cînd doar pentru că tatăl era antrenorul echipei. Într-un meci cu Sporting, preşedintele clubului l-a ameninţat pe Felix că îl demite dacă îl mai foloseşte pe fiul său. La 19 ani, Jose n-a suportat o asemenea umilinţă.

Cu "bunicul" pe "Camp Nou"
S-a decis. "Voi fi antrenor". N-a fost uşor. Maria Julia îl înscrisese la Academia de Studii Economice, la management. A luat examenul, s-a dus la primele cursuri. După cîteva zile i-a zis mamei: "Să nu te superi, nu sînt făcut pentru aşa ceva". Avea alt drum. A intrat la ISEF, Institutul de Educaţie Fizică.
Şi la 25 de ani era profesor de sport. "Cîştigam mai mult decît jucînd fotbal la amatori". Viaţa s-a accelerat. Manuel Fernandes, antrenorul lui Setubal, I-a invitat la club. "Am pregătit juniorii un an, tineretul un an şi în 1990 am trecut la seniori, ca secund". O scurtă experienţă la Amadora, înainte de a fi prezentat lui Bobby Robson, la Sporting. Ştia patru limbi străine, engleză, spaniolă, italiană şi germană, nu i-a fost greu să intre în graţiile britanicului, căruia i-a fost şi translator, şi asistent.
După un sezon la Sporting şi alte trei la Porto, au ajuns împreună la Barcelona. Era atît de legat de Robson, încît colegii glumeau pe seama lui: "Cine e tînărul arătos venit cu bunicul pe «Camp Nou»? Mourinho!".

Şomer după Benfica
În vara lui 2000 s-a întors în Portugalia. Era antrenor principal. Benfica nu i-a priit. S-a certat cu preşedintele clubului şi a plecat după 9 meciuri. "Am fost prima şi singura dată şomer. În şase luni am citit zeci de cărţi de fotbal, am văzut sute de casete cu meciuri. Şi în somn făceam scheme de joc".
Leiria n-a fost decît catapulta spre FC Porto şi Europa. În doi ani şi jumătate a cîştigat Cupa UEFA şi Liga Campionilor, plus toate trofeele din vestul Peninsulei Iberice. Ze era celebru în 2004, la 41 de ani. Voia şi mai mult.

Atacînd Insula
Atunci a apărut Roman Abramovici. S-au întîlnit la Monte Carlo, pe iahtul "Pelorus". "Proiectul m-a cucerit" şi Mourinho n-a mai stat pe gînduri. A semnat cu Chelsea. "Anglia nu e Portugalia", l-a ironizat Ranieri, fostul manager, dar lusitanul i-a replicat prompt. "Sînt campionul Europei".
"În Anglia, fotbalul e jucat cu dragoste, pasiune şi instinct, dar toate acestea nu ajung. Acest sport trebuie şi gîndit"


Jose Mario Santos Mourinho
S-a născut pe 26 ianuarie 1963, la Setubal, în Portugalia
A jucat la Belenenses (juniori) şi la Rio Ave (prima echipă), trecînd la amatori: Restelo şi Sesimbra
A antrenat la Vitoria Setubal (1988-1991, juniori, fitness trainer, asistent), Amadora (1991-1992, asistent), Sporting Lisabona (1992-1993, asistent şi translator); FC Porto (1993-1996, asistent), FC Barcelona (1996-2000, asistent), Benfica (august 2000 - decembrie 2000, antrenor principal), Uniao Leiria (2001- ianuarie 2002), FC Porto (ianuarie 2002 - 2004), Chelsea (din iulie 2004)
A cîştigat Liga Campionilor (2004), Cupa UEFA (2003), titlul de campion al Portugaliei (2003, 2004), Cupa Portugaliei (2003)

FINANCIAR
"Nu caut luxul exorbitant"
Are un salariu excelent, 3,5 milioane de euro pe sezon, şi promisiunea lui Abramovici ca în curînd va fi plătit cu 7,5 milioane. Despre bani, Mourinho crede: "categoric e mai bine să-i ai decît să nu-i ai. Am o casă superbă şi tot ce poate face o familie fericită. Vacanţe frumoase, haine de calitate, şcoli bune pentru copii. Dar nu mă interesează extravaganţele. Îmi pot permite o maşină scumpă, dar nu am o colecţie. Cînd cumpăr una, o vînd pe cealaltă. Ce să fac cu 10 maşini?".

DOSAR
Documentul secret
În vara lui 2000, după ce plecase de la Barcelona, Mourinho s-a retras la Ferragudo, un sătuc pe coasta atlantică a Portugaliei, unde s-a născut tatăl său. Aici a început să scrie la documentul la care nimeni nu are acces şi continuă să adauge notiţie şi astăzi. "E dosarul, ghidul meu de antrenament, unde îmi ţin toate secretele, o sistematizare a ideilor mele. Acest document nu a fost şi nu va fi publicat niciodată".

MENTORI
Sir Bobby şi Van Gaal
Bobby Robson şi Louis van Gaal au fost profesorii lui Mourinho. "Robson nu e atras de studierea şi sistematizarea pregătirii. E omul gazonului, pentru el contează contactul direct cu jucătorii", îl descrie Jose. "Van Gaal lucra foarte metodic. Plănuia totul la cel mai mic detaliu dinainte".
Mourinho a luat ce era mai bun din fiecare stil.

CAZUL MUTU
I-am spus lui Mutu: «Eşti deja un băiat bogat. Viitorul tău e asigurat. În România eşti un rege. Dar după retragere nimeni nu-şi va mai aminti de tine dacă reuşeşti lucruri importante. Acestea rămîn în istorie»"

S-au ciocnit de la început
"Trebuie să existe empatie între manager şi fotbalişti. Cu cei cu care nu reuşeşti să creezi o legătură, relaţia nu va dura. În ianuarie aceşti jucători pot pleca, la fel cînd se încheie sezonul". Între Mourinho şi Mutu nu a fost nimic. Cînd s-au întîlnit prima oară, portughezul l-a întrebat: "E adevărat că ai probleme cu drogurile?". Aflase de la Ranieri. Mutu a negat, rîzînd, dar după meciul cu PSG, în care a fost rezervă, românul n-a venit la antrenament, motivînd o accidentare. Mourinho l-a sunat pe Ioan Becali: "Unde s-a lovit, pe bancă sau acasă?". A doua zi a cerut un test-surpriză şi Mutu, care a relatat ulterior că a vrut să-l bată pe manager după ce nu l-a lăsat să joace la "naţională", a fost depistat pozitiv. Cocaină. S-a despărţit mai repede de Chelsea. În octombrie. Nici vara, nici iarna.

"Ştie totul despre jucătorii săi. La ce oră se culcă, ce mănîncă, cît şi cum se antrenează. Vrea să controleze fiecare aspect al vieţii lor"
Joel Neto, jurnalist portughez

In legatura cu Jose M--ai carte ai parte !!
In legatura cu Laca M--? ? ? ? !!
.........
Pare rau de Laca...dar...

Diolch yn fawr

Giggs a practicat o artă a seducţiei care a încălzit tribunele. Dalta unui sculptor concesiv cu detaliile a cioplit totuşi destule poveşti pe chipul lui Ryan Giggs. În şanţurile obrajilor şi în maxilarele strînse stau amintiri care, dacă te uiţi bine, îi licăresc şi-n pupile: copilăria ticsită de ironiile care însoţesc roadele căsătoriilor mixte, destinul sabotor, care l-a arondat unei naţionale fără calificări, anii în care alţii primeau Balonul de Aur fără să-i fie cu nimic superiori. Ryan Giggs a jucat mereu cu ochii la poartă şi cu mintea la serii lungi de cifre, date şi recorduri. I s-a şoptit insidios că e cel mai bun produs al ţării sale în materie de fotbal şi că, în această calitate, le e dator admiratorilor măcar cu un record. La naţională isprăvile n-au fost posibile. De cîteva decenii, Ţara Galilor evită sistematic turneele finale europene şi mondiale, ceea ce-l aşază pe Giggs în compania altor doi fotbalişti care au cunoscut gloria doar la club: George Best şi Alfredo Di Stefano. De altfel, lui Giggs chiar i s-a spus “noul Best”, cu acea condamnabilă opacitate în faţa nuanţelor care face din chibiţii oficiali ai fotbalului izvoare nesecate de banalităţi.

Ryan Giggs pe stînga şi Steve McManaman pe dreapta au ajutat fotbalul ceţurilor să scape din propriile limite şi să ni se înfăţişeze altfel decît îl ştiam. Dintre cei doi, Giggs a tras cel mai tare la căruţa acestei noi imagini. Om al unui singur club, Manchester United, el a practicat o artă a seducţiei care a încălzit tribuna şi a adus-o în situaţia de-a îngîna Ryan Giggs, Ryan Giggs / Running down the wing / Ryan Giggs Ryan Giggs / Can do anything. Extremă disponibilă pentru cursă filigranată şi driblinguri brodate în catifea, Giggs a fost totodată minte limpede şi om de bază după plecările sau retragerile lui Cantona, Beckham sau Keane. A rămas pe loc, gata să hrănească pofta de fotbal pur a publicului şi să confirme o bizarerie greu de explicat: Ţara Galilor, proprietara unui fotbal mediocru, a aruncat pe piaţă o formidabilă serie de atacanţi pursînge: John Charles, Ian Rush, Mark Hughes, John Toshack, Craig Bellamy, John Hartson etc.

Ryan Giggs va juca mai departe la Manchester, gata să-i tempereze pe Rooney şi Ronaldo, dar atent şi la statisticienii care numără cu voce tare. Pe 3 martie 2007, Giggs a jucat meciul 700 pentru MU, fapt care ne apropie de doborîrea unui record – culmea! – de o vîrstă cu el. În 1973, chiar în anul naşterii lui Giggs, Bobby Charlton se retrăgea de la MU, după 752 de meciuri şi 247 de goluri. Acum toată lumea îi cere extremei cu obrajii în muchii şi ochi de ciută şmecheră să aibă un joc mai mult decît Sir Bobby. Măcar la club să se petreacă minunea, căci la naţională Giggs a apărut pentru ultima dată sîmbătă, contra Cehiei. A fost un 0-0 aspru şi frumos ca numele galeze cărora le prinzi poezia doar dacă te deprinzi să le rosteşti pe pajişti verzi, în aer tare. Giggs a luminat meciul, iar la ieşire şi-a pironit ochii înlăcrimaţi pe o pancartă pe care scria cu litere roşii “Diolch yn fawr”. Thank you very much.

Radu Paraschivescu - http://www.blogsport.ro

“The Technician” - ianuarie 2007 http://www.zonav.ro
Interviu cu Marcello Lippi

Marcello Lippi este singurul antrenor care a cîştigat Cupa Mondială (2006) şi Liga Campionilor (1996). Pe parcursul remarcabilei sale cariere, derulată pe durata a peste 30 de ani, a cucerit, de asemenea, 5 titluri în Serie A, Cupa Italiei (1995), 4 Supercupe ale Italiei, Supercupa UEFA şi Cupa Intercontinentală (1996), toate aceste performanţe fiind obţinute alături de Juventus. În plus, Lippi deţine, împreună cu Miguel Munoz de la Real Madrid, un alt record: 4 participări la finale europene în calitate de antrenor. Fost fotbalist la UC Sampdoria, cu 239 de meciuri jucate în Serie A, a debutat ca antrenor la Genoa, după care a lucrat la 8 cluburi. În 1994 a venit la Torino pentru a prelua postul de tehnician al “Bătrînei Doamne”. Licenţiat al Centrului FIGC de Formare a Antrenorilor, de la Coverciano, Lippi a trecut prin toate etapele necesare pentru a ajunge în top şi, exceptînd un sezon la Inter Milano, a stat pe banca tehnică a lui Juventus din 1994 pînă în 2004. Poate fi considerat drept “antrenorul antrenorilor”, deoarece este foarte admirat de colegii săi din fotbalul de elită. Acest bărbat cu fizicul unei vedete de cinema este incontestabil un învingător

- Cum vă simţiţi după ce aţi cîştigat Cupa Mondială şi Liga Campionilor?
- N-am realizat asta decît după victoria noastră în finala din Germania. Pentru mine e un privilegiu absolut, pentru că vorbim despre două dintre cele mai importante competiţii existente în lume. Şi dacă ţinem cont şi de Cupa Intercontinentală, sînt şi mai satisfăcut. Totuşi, cred că aceste rezultate nu reprezintă o linie de sosire, ci un nou start.

- În ce moment aţi ştiut că veţi deveni un antrenor de nivel înalt?
- Un antrenor nu devine antrenor de nivel înalt pînă cînd nu obţine rezultate semnificative. După ce am cîştigat Liga Campionilor şi Cupa Intercontinentală cu Juventus, în 1996, am simţit că încheiasem un ciclu. Nu pentru că m-aş fi considerat un foarte mare antrenor, dar aceste rezultate mi-au dat mai multă forţă să le vorbesc jucătorilor, deoarece cîştigasem ceva.

- Ce-aţi făcut pentru a ajunge antrenor?
- Cariera mea de jucător a fost onorabilă, dar nu strălucitoare. La 25 de ani, am urmat un curs pentru antrenori, deoarece doream să înţeleg mai mult din ceea ce se petrecea pe teren. Eram interesat de aspectele tactice şi de ce făceau antrenorii. Meseria lor m-a atras înainte de a-mi încheia activitatea de fotbalist. M-am gîndit să încep de la nivelul juniorilor şi asta am şi făcut. Dar n-am rămas la acest nivel mult timp.

- Ce diferenţă există între a antrena la un club şi a antrena o echipă naţională?
- Diferenţa este enormă. Ca antrenor la o echipă de club, începi vara şi munceşti în fiecare zi, încercînd să le transmiţi jucătorilor trăirile şi ideile tale - lucruri care vin din inimă şi lucruri care vin din minte. În fiecare zi, construieşti echipa, în plan tehnic şi tactic. Poţi să verifici progresele jucătorilor, de la meci la meci, săptămînă de săptămînă. La echipa naţională, te întîlneşti cu jucătorii din cînd în cînd, şi chiar dacă eşti antrenor, sarcina ta principală este să selecţionezi - trebuie să-i recrutezi pe cei mai buni, dar ai puţin timp la dispoziţie să le comunici ideile tale jucătorilor, de unde şi dificultatea misiunii tale. Trebuie să variezi tactica în funcţie de jucătorii de care dispui, trebuie s-o faci ca să profiţi la maximum de calităţile fotbaliştilor pe care i-ai ales. Provocarea constă în a face faţă lipsei de timp şi a utiliza în cel mai bun mod posibil jucătorii aflaţi la dispoziţie.

- Care sînt priorităţile unui antrenor din fotbalul profesionist?
- Priorităţile unui antrenor de înalt nivel, în special ale unui antrenor de echipă de club, sînt următoarele: în primul rînd jucătorii trebuie să aibă sentimentul că antrenorul le este un fel de ghid. Cineva competent şi care dispune de experienţa şi personalitatea necesare pentru a conduce oameni. Asta înseamnă că trebuie să te ocupi de jucătorii de înalt nivel care au, la rîndul lor, părerile lor şi care, în cadrul unui club, vin din ţări şi culturi diferite. Aşadar, jucătorii trebuie să simtă că au un ghid sigur şi puternic. Nu e important să-l perceapă pe antrenor drept o persoană amabilă. Acesta îşi va cîştiga respectul lor dacă are o personalitate puternică şi este competent în meseria lui.

- Care sînt cele mai mari influenţe asupra carierei dumneavoastră de antrenor?
- Mă bucură această întrebare, pentru că a existat o persoană care a avut o influenţă puternică asupra mea. A fost primul meu antrenor în Serie A, foarte cunoscut în Italia, din nefericire a decedat. Se numea Fulvio Bernardini, un mare jucător şi, prin urmare, un mare antrenor. A fost selecţionerul Italiei în anii ‘70. M-au impresionat inteligenţa, înţelepciunea şi pregătirea lui profesională. Pe lîngă diploma în economie, mai avea o mare calitate în ochii mei: personalitatea. Prea adesea, antrenorii dotaţi cu personalităţi puternice ajung să neglijeze personalitatea jucătorilor sau să fie prea autoritari. Fulvio Bernardini n-a făcut nici una, nici alta. A fost primul meu model. Nu speram să devin ca el, dar a fost, incontestabil, primul exemplu pe care l-am urmat.

- În timpul Cupei Mondiale, aţi dat dovadă de flexibilitate în tactică şi în selecţie. Care e explicaţia?
- Prima mea reflecţie asupra Cupei Mondiale şi a aspectelor tactice se leagă de ceea ce v-am spus referitor la talentele şi calităţile de care dispui la o echipă. Nu trebuie să alegi jucători traşi la xerox unul după altul, trebuie să selecţionezi cei mai buni fotbalişti ai ţării. Dacă există diversitate la nivelul lotului, probabil va fi nevoie să variezi sistemul de joc. În al doilea rînd, după cum ştiţi, meciurile încep într-o anumită manieră, se desfăşoară în altă manieră şi se încheie cu totul altfel decît au început. Aşadar, trebuie să sesizezi momentele în care poţi să marchezi, să cîştigi meciul. Trebuie să încerci să foloseşti unul sau mai mulţi jucători care poate / pot specula un punct slab al adversaruluil ori altceva ce ai observat pe teren. Se poate să fie nevoie să schimbi abordarea sau sistemul destul de rapid. Dar, în Italia, avem o bună cultură tactică şi fotbaliştii noştri sînt formaţi pentru a juca în diferite sisteme, sînt pregătiţi să se adapteze la orice schimbare de sistem.

- Mai exact, din ce motiv aţi operat o schimbare tactică în repriza a doua a finalei mondiale, cînd i-aţi cerut lui Andrea Pirlo să urce în atac, lăsîndu-l să intre la mijloc pe Daniele De Rossi?
- Ne aflam în dificultate în repriza a doua cu Franţa. Am făcut faţă foarte bine în prima repriză, dar după pauză am început să plătim preţul eforturilor depuse în cele 120 de minute ale semifinalei cu Germania. Fusese vorba de o risipă considerabilă de energie, atît în plan fizic, cît şi psihologic. M-am gîndit deci că trebuie să încercăm să ne menţinem creativitatea făcîndu-l pe Pirlo să urce în atac şi introducînd un jucător odihnit precum De Rossi la mijloc. Am putut astfel să beneficiem în continuare de calităţile tehnice ale lui Pirlo şi, cu ceilalţi atacanţi ai noştri, să păstrăm o formulă ofensivă.

- Ce trebuie să facă un antrenor pentru a cîştiga Liga Campionilor sau Cupa Mondială?
- Condiţia cea mai importantă este să dispui de jucători de înalt nivel. Fără ei, un antrenor nu poate face mare lucru - e nevoie de fotbalişti de calitate pentru a obţine rezultate. După care intră în calcul celelalte elemente, precum recrutarea, selecţia şi capacitatea de a reuni aceşti jucători în cadrul unei echipe performante. Cu cît ai mai multe vedete în cadrul echipei, cu atît trebuie să te străduieşti mai mult să asiguri unitatea grupului, să construieşti o echipă compactă şi armonioasă. Trebuie să faci în aşa fel încît fiecare jucător să simtă că e util, dar nu indispensabil. De fiecare dată cînd încep să lucrez cu o echipă, primul lucru asupra căruia insist este acela că o echipă este compusă din persoane care se respectă şi se ajută reciproc. Dacă nimeni nu se comportă ca o primadonă, grupul poate obţine mari performanţe. Dimpotrivă, dacă toţi jucătorii nu se preocupă decît de propriile interese, sarcina antrenorului va fi mult mai dificilă. Veţi avea momente extraordinare de fotbal, dar la sfîrşit, echipa cu o mentalitate colectivă se va impune.

- Cum aţi tratat chestiunea motivării jucătorilor în timpul Cupei Mondiale, în special în raport cu dificultăţile din fotbalul italian din perioada respectivă (n.r. - scandalul meciurilor trucate)?
- Mai întîi, trebuie să vă spun ceva. Mă servesc întotdeauna de o imagine pentru a descrie ceea ce s-a petrecut în fotbalul italian. Dacă ai în cămară o bucată de brînză bună şi dacă un colţişor din brînza asta se mucegăieşte, nu arunci toată brînza, arunci numai partea stricată. Prin urmare, chiar dacă existau probleme în fotbalul italian, asta nu însemna că tot fotbalul italian era stricat. Grupul de jucători de la “naţională” a fost afectat de ceea ce se întîmplase şi s-a gîndit că are o misiune: să arate lumii că fotbalul italian nu corespunde imaginii sale din ziare. Calităţile tehnice şi valorile morale ale fotbalului italian trebuiau susţinute. Aceasta a fost atitudinea pe care am adoptat-o cînd am început pregătirea pentru Mondial. Echipa noastră a început să fie supusă tensiunilor şi, prin urmare, a avut dificultăţi, dar noi ştiam că totul avea să se întoarcă pînă la urmă în favoarea noastră şi chiar aşa a fost. Am transformat o situaţie negativă în energie pozitivă.

- Ce credeţi despre Liga Campionilor?
- E ceva care face parte din mine. Am avut şansa să cîştig Liga Campionilor, dar mulţi uită că am avut, de asemenea, fericirea să mai ajung de patru ori în finala competiţiei. Numai Miguel Munoz a reuşit acelaşi lucru cu Real Madrid. Să fii în finală e ceva fantastic, dar mi-ar fi fost greu să mă împac cu situaţia dacă nu cîştigam nici una dintre finale. Magia, muzica, organizarea competiţiei reprezintă, la un loc, lucrul cel mai important care i se poate întîmpla unui antrenor, în cursul carierei sale. Liga e importantă, de asemenea, datorită echipelor participante. Aşadar, vă rog, nu schimbaţi nimic, lăsaţi competiţia aşa cum e!

- Există ceva care vă deranjează în fotbalul modern?
- Nu arbitrii, în orice caz. Ca toţi oamenii, pot fi buni sau mai puţin buni. Dar, după cum am spus mai înainte, un antrenor trebuie să încerce să exploateze calităţile jucătorilor săi. Nu cred că antrenorul trebuie să-l oblige pe jucător să se adapteze la sistemul lui, ci trebuie să se adapteze şi să lucreze luni întregi, astfel încît să poată utiliza calităţile jucătorilor. Mă enervează să văd un antrenor care se încăpăţînează să mizeze pe o anumită formulă, deşi toată lumea ştie că jucătorii lui nu se simt bine în sistemul respectiv. Un antrenor trebuie să fie flexibil şi receptiv. Trebuie să înţelegem că ne confruntăm constant cu o evoluţie tactică. Aceasta se petrece chiar şi în fotbalul junior şi tinerii jucători sînt formaţi pe plan tehnic şi tactic şi pregătiţi pentru fotbalul modern. Iată motivul pentru care nu suport încăpăţînarea unor antrenori care-şi impun stilul de joc asupra fotbaliştilor.

- Ce face Marcello Lippi în acest moment?
- N-am nici cea mai mică intenţie să ies la pensie. Trebuie să vă spun că înainte de Cupa Mondială am informat federaţia italiană că voi renunţa la funcţia de selecţioner, indiferent de rezultat. Am ţinut să subliniez acest lucru, deoarece oamenii s-ar putea gîndi că am plecat subit şi triumfal de la “naţională” doar pentru că am cîştigat. Misiunea mea trebuia să se încheie, oricare ar fi fost rezultatul. Acum, vreau să mă odihnesc cîteva luni, apoi voi reveni fără îndoială la meseria mea de antrenor. Mi s-a propus să fiu director tehnic al echipelor noastre naţionale, dar asta nu corespunde cu ceea ce-aş vrea să fac. Mi-ar plăcea să am o relaţie directă cu o nouă echipă. Mi-ar plăcea, cum am afirmat şi la începutul interviului, să le transmit altor jucători ceea ce vine de la inima mea şi ceea ce vine de la spirit.

- Pentru a încheia, fotbalul stă bine cu sănătatea în plan tehnic şi în ceea ce priveşte antrenamentele?
- În plan tehnic, da. Starea fotbalului este bună, pentru că există cîţiva jucători excelenţi. Există, de asemenea, numeroşi jucători care au progresat mult în plan tactic şi, prin urmare, antrenorii au posibilitatea să muncească aşa cum vor. Din păcate, activitatea din fotbalul de astăzi este atît de intensă, calendarul atît de încărcat, încît, chiar şi atunci cînd cei mai buni jucători acced în fazele finale ale competiţiilor, mai ales cu echipele naţionale, sînt obosiţi şi n-au suficientă energie. Dacă sînt prea multe meciuri, nu te poţi aştepta ca fotbaliştii-vedetă să evolueze la capacitate maximă, pentru că sînt extenuaţi. Dar situaţia fotbalului este cu siguranţă bună în planul tehnic şi în cel tactic. dinare de fotbal, dar la sfîrşit, echipa cu o mentalitate colectivă se va impune.

Guus HIDDINK: “Voi face Rusia să progreseze”
http://www.zonav.ro
Aşezat în tribune înaintea meciului de deschidere al Campionatului European under 21, dintre Olanda şi Israel, Guus HIDDINK selecţionerul olandez al Rusiei, era împărţit între două sentimente. Pe de o parte, savura să-i vadă pe tinerii Oranje apărîndu-şi trofeul cucerit anul trecut în Portugalia. Pe de altă parte, era dezamăgit că nu putea urmări selecţionata de tineret a Rusiei. Absenţa lor de la acest nivel competiţional, crede HIDDINK, înseamnă o frînă în progresul fotbalului rus.

uefa.com: Ce înseamnă pentru Rusia faptul că nu este reprezentată în această competiţie?
Guus H: Participarea la acest European ar fi fost un lucru bun pentru dezvoltarea fotbalului rus. Această absenţă e un mic pas înapoi. Trebuie să construim o nouă echipă Under 21, e foarte important pentru evoluţia jucătorilor să ia parte la un turneu atît de prestigios.

uefa.com: Ce înseamnă pentru Olanda găzduirea unei astfel de competiţii?
Guus H: Ceva foarte special. Înseamnă recunoaşterea faptului că federaţia olandeză este capabilă să organizeze din nou un asemenea eveniment. Sîntem mereu dornici să asistăm la confruntări de nivel înalt, ne place, de asemenea, să vedem jucători atractivi şi ofensivi. De exemplu, în timpul ultimului turneu (găzduit de Olanda, Cupa Mondială Under 20 FIFA), Lionel Messi era unul dintre fotbaliştii-cheie. Şi puteţi constata cum acest star a crescut într-un timp foarte scurt. Sperăm să mai vedem astfel de personalităţi făcînd diferenţa la turnee pentru tineri.

uefa.com: Ce părere aveţi despre prestaţia lui Foppe de Haan la comanda tinerilor jucători olandezi?
Guus H: Oricare ar fi direcţiile pe care aspectul comercial le-ar impune jocului, el trebuie să-şi păstreze propria lui filosofie. E ceva preţios. Cred că e bine pentru tinerii fotbalişti să aibă un mentor care să nu se preocupe decît de jocul în sine. Dar chiar dacă echipa olandeză e tînără, membrii săi au toţi experienţa din Eredivisie. Şi, în ceea ce priveşte stilul lor, sper şi cred că pot ajunge departe. Pentru că deşi e important să cîştigi, e încă mai important să cîştigi în “stilul casei”, să ştii să pui, cît de repede posibil, presiune maximă pe adversar. Sîntem o ţară mică în comparaţie cu marile naţiuni, de aceea trebuie să punem accentul pe educaţie.

uefa.com: După ce aţi făcut minuni antrenînd Coreea de Sud şi Australia, la ce să ne aşteptăm de la dumneavoastră ca selecţioner al Rusiei?
Guus H: Nu e nici un secret, m-am pus serios pe treabă. De fiecare dată, vreau să mă impregnez cît mai rapid posibil cu istoria şi cultura ţării respective în materie de fotbal. Vorbesc mult cu oamenii, dar, mai ales, îi ascult, pentru a afla care sînt jucătorii care nu trebuie să lipsească din “naţională”. Fac multe cercetări, înainte de a dispune efectuarea primului antrenament.

uefa.com: Ce obiective aveţi?
Guus H: Scopul nostru este să ameliorăm aspecte precum infrastructura, precum şi să înnoim echipa, în vederea Mondialului din 2010. Dacă vom putea accelera procesul, calificîndu-ne la Euro 2008, ar fi excelent. Dar pentru a reuşi asta, este nevoie de schimbări importante în infrastructură, construirea de stadioane noi sau de terenuri de antrenament, să îmbunătăţim formarea jucătorilor, s-o modernizăm etc. Mi-ar plăcea să iau parte la acest proces. Dacă tînăra şi noua echipă a Rusiei va ajunge în Elveţia şi Austria, ar fi perfect. În caz contrar, n-ar fi o dramă aşa mare. Cele mai importante în acest moment sînt infrastructura şi viitorul apropiat. Dacă Rusia îşi va renova sistemul din fotbal, şi cred că o poate face, lucrurile vor progresa rapid şi va deveni în scurt timp una dintre marile puteri în acest sport.

uefa.com: Cluburile ruseşti colaborează cu dumneavoastră pentru atingerea acestui obiectiv?
Guus H: Atuul fotbalului rus constă în faptul că federaţia a putut întotdeauna să limiteze numărul de stranieri. Anul trecut, limita era fixată la opt jucători străini pe echipă. În 2010, maximul autorizat va scădea la patru jucători. Asta înseamnă că şefii de cluburi trebuie să se preocupe, pe viitor, de organizarea, îmbunătăţirea sau modernizarea şcolilor lor de fotbal. Ceea ce e foarte bine. Anumite cluburi, cu care am avut discuţii, au pus deja în practică astfel de măsuri. Prin urmare, nu mîine, nici poimîine, ci într-un viitor apropiat, dacă o organizăm convenabil, vom putea profita de pe urma acestei situaţii, în raport cu alte ţări. Ar fi un cîştig datorat faptului că echipele sînt obligate să-şi amelioreze politice în materie de fotbal juvenil. În UE, voi aveţi libertatea de a lucra unde credeţi că e mai bine. Cluburile pot deci înrola cîţi stranieri vor. Asta trebuia şi trebuie să fie în avantajul nostru pe termen mediu.

Pe mine m`a impresionat cel mai mult Jose Mourinho!Chiar daca nu a fost jucator mare,a studiat mult si se vede ce antrenor a ajuns!Poate daca ar studia si "maestrul" nostru,ar asculta fiecare fotbalist ce are de spus,ar face si el ceva treaba!

Ady_Tuning Wrote:Jose Mourinho!Chiar daca nu a fost jucator mare

Nu stiu cum sa-ti spun dar a jucat doar la nivel de amatori ... Nu a fost legitimat la niciun club ...

Ar trebui sa citeasca si piticul Florentin Petre articolul asta ca sa se convinga de ceea ce trebuie sa faci pentru a merita o statuie.

Arsenal îi face statuie lui Arsene Wenger

Clubul Arsenal a anunţat că a comandat o statuie din bronz care să îl reprezinte pe antrenorul Arsene Wenger, bustul tehnicianului francez urmând să fie amplasat la stadionul Fly Emirates, anunţă site-ul oficial al cluului.

O replică a ustului a fost dezvelită astăzi înaintea Adunării Generale a Acţionarilor clubului londonez. Statuia, care va fi realizată de renumitul artist plastic Etienne Millner, va fi gata la sfârşitul anului.

"Suntem fericiţi să anunţăm că am contractat realizarea unui ust al lui Arsene Wenger, statuie ce urmează să fie amplasată într-un loc de onoare la stadionul Fly Emirates. ustul este o recunoaştere a muncii fantastice pe care a depus-o Arsene la acest club. De când ni s-a alăturat, în 1996, Wenger a câştigat şapte trofee majore cu Arsenal şi a revoluţionat acest club, nu doar prin fotbalul spectaculos pe care echipa îl practică, ci şi prin contribuţia sa la realizarea Stadionului Fly Emirates şi a centrului de antrenament London Colney. Recent, am anunţat că Arsene a semnat prelungirea contractului cu Arsenal până în 2011, fapt ce îl face cel mai longeviv antrenor din istoria clubului", a declarat preşedintele lui Arsenal, Peter Hill-Wood.

http://www.gsp.ro/Steaua/Arsenal-ii-face...147/114673

Citind de demersul lui Peter Hill-Wood, stau şi mă întreb: oare Bara i-ar fi făcut statuie lui Lăcătuş, în ipoteza că cei doi mai rămîneau la Arad pentru un timp anume?

Nicolae Dobrin

“A jignit doar pe teren”

E declaraţia zilei dată de Ilie Balaci. E definiţia unei vieţi de fotbalist şi, în acelaşi timp, caracterizarea unui om onest

Am avut toţi o dimineaţă tristă. Azi a murit Dobrin. Eu nu l-am văzut niciodată jucînd, dar mi s-a spus despre marele fotbalist. Şi culmea e, culmea m-am îndrăgostit de el numai din poveştirile şi amintirile tatălui meu despre el. Mă întreb ce se întîmpla dacă-l şi vedeam pe viu jucînd!

Dar l-am văzut şi am vorbit cu el acum, cînd devenise bunic. M-au lăsat mască modestia şi simplitatea lui Dobrin. Acestea sînt calităţile care l-au făcut celebru şi ca om, nu doar ca fotbalist. E teribilă declaraţia lui Dobrin făcută în urmă cu ceva timp: “Mutu e mai mare fotbalist decît mine!”. El o fi crezut asta, noi niciodată. Şi despre Hagi a zis la fel. Nici atunci nu l-am crezut. Dobrin n-a fost vanitos sau mîndru. N-a avut orgolii. A ştiut întotdeauna cine e şi asta i-a dat putere.
Ieri am lăcrimat de două ori. Prima dată din cauza veştii groaznice şi a doua oară din cauza lui Ilie Balaci. A dat un răspuns tulburător jurnaliştilor de la Realitatea cînd a fost întrebat dacă ” îşi aduce aminte ca Dobrin să fi jignit pe cineva vreodată. Zice el: “Dobrin? De el vorbiţi? Da! Dobrin a jignit toată viaţa lui doar pe teren. Atît”.
http://www.blogsport.ro/decebal/2007/10/...-pe-teren/

Dobrin, un mare fotbalist care acum s-a dus in ceruri. Dumnezeu sa il odihneasca in pace!

o alta fata a lui Mourinho:
Un alt fel de Mourinho, un alt fel de interviu

November 29th, 2007 | Fotbal international http://www.gsp.ro

Deşi a refuzat să-şi dea demisia, Steve Mclaren a fost concediat din funcţia de antrenor principal al reprezentativei engleze de fotbal. Decizia Federaţiei a venit ca urmare a ratării calificării la Campionatul European din 2008.
Jose Mourinho este liber de contract după despărţirea de Chelsea şi se află în capul listei posibililor înlocuitori ai lui Steve Mclaren. “Trebuie să vorbiţi cu cei de la federaţie şi să aflaţi dacă sînt interesaţi de serviciile mele. Nu pot să spun ce cred pînă nu primesc o ofertă. Spuneţi-le să vină după mine!” a declarat “The Special One”, pentru “The Sun”.
Înaintea oficialilor englezi, însă, au venit jurnaliştii. Aşa că trebuie să vedeţi asta! Trebuie să-l vedeţi pe “Arogantul” Jose Mourinho aşa cum nu l-aţi mai văzut vreodată. Modest, puţin încurcat, acordînd un interviu reporterilor de la Sky News, în faţa porţii casei sale.

Rep: Domnule Mourinho, trebuie să vă întreb, sînt milioane de fani englezi care vor să ştie: Aţi putea fi managerul naţionalei Angliei?
M: Nu ştiu nimic mai mult decît ei. Nu ştiu nimic despre asta.
Rep: Nici măcar n-aţi fost contactat de Brian Barwick? (n.r. Preşedintele Federaţiei Engleze de Fotbal)
M: Nu, nu…
Rep: Mîine va fi o întîlnire la Federaţie, ştiţi asta!
M: Nu ştiu nimic, singurul lucru pe care-l ştiu este că ar fi trebuit să fiu acolo, pe fotoliu, să urmăresc meciul, dar voi mi-aţi bătut la poartă. Pentru că sînt politicos, vorbesc cu voi cîteva minute, dar nu am nimic de spus.
Rep: Apreciem asta foarte mult, dar trebuie să va întreb, chiar dacă nu v-a contactat nimeni, vreţi postul?
M: Ce post?
Rep: Acela de manager al naţionalei Angliei.
M: Nu vă pot răspunde. Jobul meu, în acest moment, este să am grijă de familia mea, să mă bucur de viaţa mea, nu 100% pentru că nu e fotbal, dar mă bucur de viaţa…
Rep: Staţi de 3 luni în afara lui…
M: Pot fi 4-5-6, nu e nici o problemă, sînt pregătit pentru asta.
Rep: Anglia a ratat Euro 2008…
M: Păcat…
Rep: Dar au nevoie de cineva care să preia…
M: Sînt mulţi antrenori buni în lume.
Rep: Deci, este un NU sau un DA? Sau POATE?
M: Nu e nimic, nu are rost. Singurul lucru pe care l-am spus este că-mi pare rău că Anglia nu s-a calificat la Euro, dar sînt sigur că îşi vor reveni pentru Campionatul Mondial din Africa.
Rep: Dar au nevoie de cineva puternic care să preia naţionala pentru CM din 2010…
M: Trebuie să aleagă persoana potrivită pentru asta.
Rep: Şi acea persoană sînteti dumneavoastră?
M: Nu e problema mea, îmi pare rău!..

Reporterul i-a mulţumit, Jose Mourinho a zîmbit şi a închis poarta. Deşi ea rămîne deschisă…
:smile:

"...singurul lucru pe care-l ştiu este că ar fi trebuit să fiu acolo, pe fotoliu, să urmăresc meciul, dar voi mi-aţi bătut la poartă. Pentru că sînt politicos, vorbesc cu voi cîteva minute..."  

Asta a fost cea mai tare faza din tot interviul :lol:

Revista “The Technician”, nr. 37 / noiembrie 2007
MARIA ANDRIEŞ http://www.zonav.ro

Are un zîmbet molipsitor şi are multe motive să zîmbească. Valeri Gazaev, antrenorul de la ŢSKA Moscova, a fost un jucător de top, a cîştigat multe titluri ca antrenor şi deţine acţiuni în industria petrolului. Ca fotbalist, a cîştigat Campionatul European under 23 (1976) şi under 21 (1980), a fost medaliat cu bronz cu selecţionata URSS la Olimpiada din 1980 şi a ridicat Cupa Uniunii Sovietice ca jucător la Dinamo Moscova. A marcat 89 de goluri în 283 de meciuri în prima ligă sovietică. Ca manager, fostul atacant internaţional (opt convocări şi patru goluri pentru URSS) a cucerit titlul în Rusia de patru ori (o dată cu Spartak Alania-Vladikavkaz, celelalte cu ŢSKA Moscova), Cupa Rusiei de trei ori (de fiecare dată cu ŢSKA Moscova) şi a devenit primul antrenor din Rusia care a cîştigat Cupa UEFA (2005), cînd ŢSKA a învins Sporting Lisabona în finală.

Originar din Vladikavkaz, Gazaev a fost declarat antrenorul anului în Rusia în 2005, a condus echipa naţională pentru o scurtă perioadă şi a primit Ordinul Prieteniei şi Ordinul de Onoare din partea Guvernului de la Moscova. În anii în care era fotbalist, se spunea despre el că este un vrăjitor al balonului. Şi ca antrenor a produs multe momente de magie, ajungînd unul dintre cei mai de succes tehnicieni din Rusia. Participant la Forumul antrenorilor de la cluburile de elită, organizat de UEFA, în ultimii trei ani şi membru al Grupului de Studii Tehnice al UEFA, în 2006 şi 2007, el este omul cu zîmbetul, este…

VALERI GAZAEV

1. Ce reacţii au fost în Rusia după ce aţi cîştigat Cupa UEFA?

Bineînţeles, a fost văzut ca un mare succes, pentru că niciodată un club rusesc nu mai cîştigase un trofeu european. Întreaga naţiune ne-a sărbătorit, plină de recunoştinţă. Preşedintele ţării a dat o recepţie în cinstea noastră, la Kremlin, iar reacţiile oamenilor au fost uimitoare. Am învins pentru că am avut jucători buni, un preşedinte bun şi un antrenor bun (rîde şi zîmbetul lui scînteiază). Angajamentul a fost total şi fiecare şi-a făcut treaba profesionist. Cheia succesului a fost echilibrul - echilibrul între jucătorii noştri brazilieni şi cei ruşi ne-a permis să beneficiem de calităţile fiecăruia dintre ei.

2. Ce sistem de joc utilizaţi la ŢSKA Moscova?

Toată cariera mea la ŢSKA, am utilizat aceeaşi formulă, cu trei fundaşi, cinci mijlocaşi şi doi atacanţi. Cei doi mijlocaşi laterali (wing back) s-au achitat întotdeauna şi de sarcinile ofensive, şi de cele defensive. Din 2001, am cîştigat multe trofee jucînd în felul acesta şi jucătorii mei agreează acest sistem de joc. Cel mai important aspect pentru noi e că sîntem foarte bine organizaţi şi responsabili în munca noastră din apărare, fiecare are sarcina lui bine stabilită. Al doilea aspect-cheie este că aliniem cinci jucători la mijloc, nu cantitatea e importantă aici, ci şi calitatea. Putem într-adevăr construi în atac cu ajutorul fotbaliştilor de viteză de pe flancuri. Nivelul înalt al celor doi atacanţi ai noştri completează unitatea echipei şi produce un sistem cu care mă simt foarte în largul meu. Sezonul trecut în Liga Campionilor, am înscris 16 goluri şi am încasat doar patru, deci sistemul funcţionează în cazul nostru. Cred că o linie de trei fundaşi e mai sigură pentru că, în primul rînd şi mai ales, ei ştiu ce trebuie să facă în defensivă şi rămîn pe poziţii, în vreme ce o formaţie de patru poate deveni împrăştiată şi dezechilibrată - în acest caz, ai cantitate, dar pentru mine prima formulă, cu trei, e mai sigură.

3. Aveţi patru brazilieni în echipă. Care sînt avantajele şi dezavantajele?

Cînd i-am luat, nu erau faimoşi - erau tineri cînd au venit la noi. De cînd se află aici, s-au maturizat devenind jucători în “naţionala” Braziliei. În acest moment, ŢSKA este singura echipă care dă patru fotbalişti la selecţionata braziliană. Aceşti jucători au excelente aptitudini tehnice, sînt foarte profesionişti şi reprezintă un mare plus pentru noi, pentru că am cîştigat multe meciuri datorită calităţilor lor. Marele dezavantaj este acela că nu-i avem la dispoziţie cînd pleacă să joace la “naţională”.

4. Cum v-aţi descrie metodele de antrenament?

În primul rînd, ne concentrăm pe intensitate, pentru că fotbalul de azi e foarte rapid şi cu un tempo ridicat. De aceea, antrenamentele mele sînt intense şi centrate pe situaţii de joc. Sigur, muncim mult la capitolul tactică, de asemenea la coordonare şi la fluenţa în joc - aceste elemente sînt combinate. De obicei, incorporez tactica pe care o voi folosi la meci, mă ocup şi de aspectul fizic. Prin urmare, e o abordare combinată, complexă. Facem exerciţii practice de pressing, care sînt istovitoare pentru că îi obligă pe toţi jucătorii să muncească din greu. N-am ţinut niciodată o şedinţă de pregătire mai lungă de o oră şi un sfert, dar cît durează, le cer tuturor să se concentreze foarte mult şi să lucreze într-un ritm apropiat de cel din timpul meciului.

5. Care sînt tendinţele tactice în fotbalul rusesc?

Aş spune că sînt aceleaşi ca în restul Europei. Mulţi antrenori folosesc formula 4-4-2 sau 4-3-3, dar calitatea jocului nu e la fel de mare precum cea de la echipele de top din Liga Campionilor. Singurul care nu urmează aceste tendinţe sînt eu. Cele mai multe dintre echipe joacă prudent, construind din apărare şi mizînd pe contraatac - obiectivul lor principal e să nu piardă.

6. Următoarea finală de Liga Campionilor se va disputa la Moscova. La ce ne putem aştepta?

Mai întîi, sper că o echipă din Rusia va ajunge în finală. E o mare onoare penru noi să găzduim acest eveniment şi vom face tot posibilul să fie o mare reuşită. Pentru ţara întreagă şi pentru federaţie, organizarea acestei finale reprezintă un progres important. Va atrage atenţia tuturor asupra fotbalului nostru şi sînt sigur că va fi o finală bine organizată, spectaculoasă. Sînt de acord să fie jucată pe iarbă naturală, deşi şi terenul artificial din Moscova e în stare bună. Nivelul organizării va fi ridicat, iar autorităţile noastre se vor mobiliza pentru a-i primi cum se cuvine pe oaspeţi.

7. Credeţi că o echipă din Rusia va fi capabilă să cîştige Liga Campionilor în viitorul apropiat?

S-a investit mult în fotbalul din Rusia, inclusiv în infrastructură, iar competitivitatea a crescut, existînd opt sau nouă cluburi la acelaşi standard. Cred că în viitorul apropiat vom fi capabili să avem o echipă în finala Ligii Campionilor. De fapt, în ultimii şase ani ne-am profesionalizat pe deplin în materie de fotbal. În prezent, cunoaştem o perioadă de progres rapid la nivelul jocului. Cred că în cinci ani vom deveni unul dintre primele cinci campionate din Europa. Acum investim în jucători de valoare, tehnicienii de top se îndreaptă spre cluburile noastre, deci tendinţa este spre cel mai înalt nivel al fotbalului european.

8. Care au fost jucătorii şi antrenorii dumneavoastră favoriţi?

Consider că fiecare antrenor trebuie să aibă stilul lui. Nu trebuie să ne copiem unii pe alţii - da, îmi place Sir Alex Ferguson şi îi respect munca, dar cheia e să-ţi găseşti propria cale. Oleg Blokhin, cu care am jucat în echipă, a fost un mare fotbalist, la fel şi Lev Iaşin şi, desigur, Valeri Lobanovski a fost un antrenor extraordinar în fosta URSS.

9. Se mai poate vorbi de un stil aparte al fotbalului din Rusia?

Nu cred că există un stil rusesc de joc, pentru că avem mulţi fotbalişti şi antrenori străini. Bineînţeles, există un stil sud-american şi un stil european în fotbal, noi încadrîndu-ne în cel din urmă. Poate că a existat un stil sovietic, dar acum, în Rusia modernă, nu se poate vorbi de un stil distinct de joc.

10. Cum abordaţi relaţia cu jucătorii de top?

E o mare problemă să lucrezi cu fotbaliştii-vedetă în zilele noastre. Lucrez constant la capitolul psihologie şi am discuţii intense cu jucătorii, încerc să-i fac să înţeleagă că banii reprezintă numai o parte a ecuaţiei. Trebuie, în primul rînd, să muncească pentru numele lor, pentru reputaţie. Nu e o misiune uşoară, dar cred că reuşesc să mă fac cît de cît înţeles. Mă refer de fiecare dată la aspectul uman - sînt fotbalişti de top, dar asta nu înseamnă că se pot comporta oricum. Trebuie să înveţe din experienţe, pentru că le va prinde bine mai tîrziu în viaţă. Periodic, discut faţă-n faţă, de la om la om, cu fiecare dintre jucători. Disciplina strictă în echipă reprezintă una dintre priorităţile noastre, e baza. Apoi urmează discuţiile individuale şi dezvoltarea personală. Sigur, nu-i poţi face pe jucătorii străini (pe brazilieni, de pildă) să iubească Rusia, dar îi poţi convinge să respecte tradiţiile locale şi munca lor ca profesionişti. Brazilienii iubesc Brazilia, normal, prin urmare avem de-a face cu o diferenţă de mentalitate între jucătorii ruşi şi cei sud-americani.

11. Care credeţi că sînt cele mai importante calităţi ale unui antrenor modern?

Ca antrenor, ai nevoie să cunoşti cultura căreia îi aparţine fotbalistul şi să reacţionezi ca atare. E foarte important să existe o relaţie foarte bună între antrenor şi jucător, indiferent de locul lor de origine. Tehnicianul trebuie să aibă un caracter puternic şi să fie un bun psiholog. Citesc mult şi mă pregătesc pentru confruntarea cu diverse probleme psihologice. Cînd jucătorii cred că antrenorul lor n-are un caracter puternic, atunci totul poate fi pierdut, chiar dacă tehnicianul posedă toate cunoştinţele tactice şi o abilitate uimitoare de a citi jocul.

12. Vedeţi vreo diferenţă de abordare între fotbalul estic şi cel vestic?

Cred că există o diferenţă între Est şi Vest. În Rusia, noi ne aflăm la începutul activităţii profesioniste, incluzînd aici îndatoririle contractuale ale jucătorului, raporturile patron-preşedinte etc. Toate astea sînt noi pentru ruşi, mentalitatea din Est e diferită. Dar văd că lucrurile se schimbă şi, treptat, ne apropiem de standardele din ţările occidentale. În orice caz, trebuie să recunosc că încă există decalaje, deşi respectul pentru jucători şi antrenori creşte de la zi la zi.

13. În opinia dumneavoastră, care sînt cele mai bune şi cele mai proaste trăsături ale fotbalului de astăzi?

În ultimii o sută de ani, fotbalul a fost cel mai popular joc, jocul pe care îl iubesc şi eu. Totuşi, m-au dezamăgit unele schimbări asupra lui. Nu sînt de acord cu interpretarea curentă a regulii ofsaidului, pentru că îi face pe mulţi să se teamă şi să joace foarte prudent. E o tendinţă negativă în joc. De asemenea, fotbalul a devenit atît de popular, încît produce invidie, cînd cineva cîştigă prea mulţi bani sau prea multă faimă. Dintr-o perspectivă pozitivă, n-o să uit niciodată ceea ce am simţit cînd am cucerit Cupa UEFA. Să învingi şi să aduni trofee reprezintă o experienţă minunată în fotbal şi atracţia pentru acest sport continuă să sporească în lumea întreagă.

14. Ce va aduce viitorul fotbalului din Rusia şi lui Valeri Gazzaev?

Cred că viitorul fotbalului rus e luminos. Mă văd revenind la conducerea echipei naţionale într-o bună zi - mi-ar plăcea să fac ceva pentru ţara mea. Fotbalul de la noi a “explodat”, cu cinci noi stadioane construite şi cu toată susţinerea care vine şi de la stat, şi din sectorul privat. Oamenii înţeleg rolul fotbalului în societate, aşa că se observă creşterea, începînd de la nivelul ierbii. Multe stadioane sînt pline la meciuri , iar managementul la nivelul cluburilor s-a îmbunătăţit. Victoria noastră în Cupa UEFA a dat un impuls fotbalului în şcoli - puştii vor să joace şi sînt convinşi, după succesul nostru, că echipele din Rusia sînt capabile să învingă.

Arsene Wenger: “Chiar daca patronii dau bani, sint daunatori fotbalului!
Luni 14 Ianuarie / Managerul lui Arsenal atrage inca o data atentia asupra politicii paguboase a patronatului, care in ciuda investitiilor uriase facute in transferuri si salarii, “nu intelege nimic din ceea ce se petrece pe un teren de fotbal”. Wenger este ingrijorat de faptul ca nu mai putin de 8 manageri si-au pierdut functia de la inceputul sezonului si propune o evaluare drastica inaintea luarii unor decizii atit de importante. “Sint foarte ingrijorat de instabilitatea sefilor. Activitatea lor se rasfringe in mod direct asupra performantelor echipei. Vor sa cumpere si sa aiba succes imediat. Habar n-au ce se intimpla de fapt in fotbal! Este incredibil! Va deveni din ce in ce mai greu pentru oamenii de aici sa lucreze in asemenea conditii!” a declarat tehnicianul francez intr-un interviu acordat britanicilor de la Daily Mail.
sursa : http://www.ifotbal.ro

http://www.ifotbal.ro
“Vreau să joc doar dacă merit!”

De Emanuel Roşu la 12:13, pe 31 March 2008

Paul Scholes este sincer. Deşi joacă de o viaţă la United, mijlocaşul englez consideră că nu ar trebui să fie titular decît în cazul în care merită acest lucru, şi nu datorită fidelităţii arătate clubului. “Nu vreau sa joc doar pentru ca sînt Scholes. Nu vreau mila nimănui. Dacă este cineva mai bun, atunci managerul îl va folosi cu siguranţă. Nu mă încălzeşte cu nimic faptul ca voi juca doar pentru că am un nume şi pentru că sînt pe Old Trafford de mai bine de 15 ani!” a mărturisit Scholes într-un interviu acordat MUTV înaintea plecării echipei sale către Italia, pentru disputa cu AS Roma din “sferturile” Champions League.

Din momentele memorabile ale sportului: Eric Moussambani
http://blog.mysport.ro/ovidiuss23/2008/0...sambani-i/

“Olimpismul este o doctrină a fraternităţii dintre trup şi suflet” - Pierre de Coubertin..

Cu siguranţă Jocurile Olimpice din 2000 de la Sydney au demonstrat încă o dată ca scopul sportului este acela de a înnobila caractere, fiind mijlocul cel mai accesibil de educare fizică şi morală a indivizilor. .

Eric Moussambani a devenit la Jocurile Olimpice din 2000 de la Sydney unul dintre cei mai cunoscuţi înotători, depăşindu-l în popularitate pentru o zi pe Ian Thorpe, asta după ce a reuşit să termine proba de înot - 100 de m liber cu un timp de neegalat. A avut nevoie de aproape două minute să ajunga la final, un timp în care unii inotători pot parcurge şi 200 de m.

Cine este Eric Moussambani?.

Eric Moussambani poreclit “Eric Tiparul” de presă după prima sa apariţie într-un articol din The Times s-a născut pe 31 mai 1978 în Guineea Ecuatorială.Fan al sportului, Eric s-a apucat de înot cu doar 8 luni înainte de a începe Olimpiada de la Sydney, primele lecţii de înot luându-le în raurile pline de aligatori din Guineea. El s-a pregatit pentru olimpiadă într-un bazin de 22 m, în condiţii infime..

A venit momentul pentru a merge la Sydney.Moussambani a întampinat de altfel multe dificultăţi pentru a ajunge acolo. Deşi nu a reuşit să îndeplinească baremul de calificare - un timp sub 50 de secunde, Eric a beneficiat de o hotărâre a Comitetului Olimpic International(CIO) care a oferit mai multe invitaţii de participare unor sportivi din “lumea a treia”.

Astfel Eric a participat la aceasta probă împreună cu alţi doi înotători care proveneau tot din ţări în curs de dezvoltare : Karim Bare - Niger şi Farkhod Oripov - Tadjikistan..

A urmat o cursă a vieţii pentru Moussambani. După ce cei doi adversari au fost descalificaţi(luând startul greşit de două ori), Eric rămânea singur într-o cursă care i-a impresionat pe cei 10.000 de spectatori prezenţi în Aquatic Centre din Sydney. :smile:

Cu un stil aparte, asemănător copiilor care învaţă să inoate, Eric s-a străduit să rămână la suprafaţă, încurajat fiind de mulţimea prezentă, el dând de mai multe ori senzaţia pe parcursul cursei că este pe punctul de a se îneca.A reuşit într-un final să ajungă la finish, fiind cronometrat în 112,72 secunde( în aceeaşi săptămâna olandezul van den Hoogenband reulşea să stabilească un nou record mondial - 47, 84 secunde).El a declarat după terminarea cursei că “ultimii 15 m au fost foarte dificili”.

Pentru performanţa sa Moussambani a intrat în istorie drept cel mai lent înotător de la Jocurile Olimpice, depăşindu-l chiar şi pe ungurul Guttman care a terminat aceasta cursa în 1896 în 90 de secunde. .

De atunci Moussambani a devenit un idol, fiind mult mai cunoscut decât unii înotători profesionişti. Viata sa s-a schimbat radical, devenind în ţara sa un erou naţional. A absentat de la Olimpiada de la Atena din 2004, datorită unei probleme cu viza, el neputând arăta lumii că şi-a îmbunătăţit considerabil performanţa de la Sydney. Nu l-am putat vedea, însă el va rămâne cu siguranţă în istorie cu peformanţa sa care a făcut înconjurul lumii!

http://www.youtube.com/watch?v=pcb3YeZDm...read/22648

:smile:

Titani ai fotbalului - blog.mysport.ro

Real Madrid este unul dintre cele mai galonate cluburi din istorie avand totodata si unul dintre cele mai impresionante stadioane din intreaga lume.
Santiago Bernabeu , doar cand pronunti numele iti da fiori , datorita faimei de care are parte dar prin rostirea acestui nume nu ne dam seama ca de fapt noi rostim numele unui fost campion al gruparii din capitala Spaniei , rostim numele unui golgeter , numele unui titan al fotbalului mondial , numele creatorului Realului adevarat.
Episodul VII prezinta carierele a doi jucatori a caror cariera pare a nu avea sfarsit , Santiago Bernabeu si Alfredo di Stefano.

SANTIAGO BERNABEU

Despre primul se pot spune foarte putine pentru ca a jucat destul de putin , dar isi are meritul sau in crearea Realului ca forta mondiala fotbalistica.
Dar sa incercam din acel putin sa aducem aminte despre realizarile sale.Bernabeu a jucat fotbal doar pentru Real , chiar daca s-a nascut la Albacete a ales sa joace la Real inca de la juniori.
A jucat aproximativ 1200 de meciuri pentru Real , o mare parte din ele ca , capitan al echipei dar venirea razboiului i-a interupt careira .
In 1927 a ales sa se retraga din fotbal ,dar nu a rezistat departe de el decat 1 an pentru ca s-a intors la “dragostea sa eterna” langa care a stat pana in 1935.A fost pe rand director al clubului , antrenor secund si in final manager al echipei.
Dupa razboi se intoarce pe strada O`Donnell unde se afla sediul clubului , dar il gaseste asa cum era si inainte sa se apuce el de fotbal , in degringolada.
Dar o idée geniala ii apare in minte si in urmatoarele luni ii cauta pe fostii jucatori , antrenori , membri ai comitetului si reuseste sa formeze “noul Real”.
In 1943 dupa violentele din tribuna de dupa victoria in fata Barcelonei , guvernul a impus ca cei doi presedinti de club sa demisioneze , iar Santiago este ales presedinte la Real.
Apoi Santiago a format la Real ceea ce putem numi o echipa multinationala , reusind sa aduca jucatori de clasa mondiala , cel mai important dintre ei Alfredo Di Stefano.
Inainte de moartea sa , de mentionat ca echipa devenise una dintre cele mai importante echipe din Europa si din lume ,.
Santiago a condus Realul ca presedinte timp de 35 de ani , perioada in care clubul a cucerit de 6 ori Cupa Europeana (actuala Champions League) , o cupa Intercontinentala , 16 titluri ale Spaniei si 6 Cupe ale Regelui (Copa del Rey ).
Stadionul construit dupa proiectul lui Santiago s-a numit chiar “Santiago Bernabeu” si este unul dintre cele mai impresionante stadioane din lume.
A murit in 1978 in timpul Cupei Mondiale , iar in onoarea sa FIFA a declarat 3 zile doliu din timpul turneului.
In 2002 a fost decorat postmortem cu “Ordinul de merit FIFA” .
Moartea sa a lasat in urma doar lacrimi si durere pentru ca murise cel care a fost intemeietorul Realului suprem , Realul care a castigat de 5 ori consecutiv Cupa Europeana (UCL).

ALFREDO DI STEFANO

Alfredo Di Stefano , un nume care trezeste admiratie si respect numai daca este rostit .Am cautat sa-I alatur un jucator de acelasi nivel cu el dar nimeni nu este atat de valoros sa stea langa el decat poate cel care l-a promovat in fotbalul modern , Santiago Bernabeu , la a caror insistente a semnat cu Real dupa un conflict cu Barcelona.
Nascut in Argentina din parinti italieni si-a inceput cariera la River Plate in 1943 echipa cu care a castigat de 2 ori campionatul Argentinei.Aici a fost imprumutat timp de un an la Huracan , dar Di Stefano in primul meci din campionat chiar cu River a marcat golul victoriei echipei sale in secunda 15 a meciului , fapt ce i-a determinat pe cei de la River sa-si cheme inapoi pustiul.
Dar nu a stat prea mult la River pentru ca a plecat in Columbia la Millionarios , unde alaturi de Nestor Rossi si Adolfo Padernera , doi argentinieni care au facut istorie si ei , facut din Millionarios o echipa de legenda.
Transferul la Real a fost cu cantec datorita faptului ca Barcelona credea ca si-a asigurat semnatura lui , dar la insistentele lui Bernabeu , Francisco Franco a decis ca Di Stefano sa mearga la Real in detrimental Barcei , mai ales ca generalul Franco nu era un simpatizant al provinciilor autonome in speta Catalunya. Dispozitia a fost comunicata Federatiei si Di Stefano a devenit jucator al Realului. Pentru urmatorii 11 ani, fotbalul avea sa învete un lucru nou: consistenta luminoasa a unei cariere princiare.
A doua zi dupa transfer a jucat un meci chiar cu rivala Barcelona , albii invingand cu 5-0 iar 4(patru) goluri au fost marcate de minunea argentiniana.In urmatorii ani la Real se intrenaste perfectiunea mai ales ca in jurul lui Alfredo , Santiago mai aduce niste goleadori , Puskas si Gento alti doi titani ai fotbalului.
Di Stefano devenea un zeu printre spanioli mai ales prin prima celor “5 ani de aur ai Madridului” intre 1955-1960 , cand Real a castigat de 5 ori consecutive Cupa Europeana (actuala Champions League).
In acest timp Di Stefano a devenit golgeterul all-time al echipei spaniole in competiile europene punctand de 49 de ori in 58 de meciuri , iar recordul sau a stat neclintit pana in 2005 cand Raul a reusit sa-l depaseasca ca numar de goluri.
Ultimii ani in fotbal i-a petrecut la Espanyol unde a jucat pana la varsta de 40 de ani inainte de a se retrage.
Di Stefano a catigat premiul de cel mai bun jucator din lume de doua ori in 1957 si 1959.
In ciuda trofeelor castigate cu Real Di Stefano nu a prins nici un CM , iar acest lucru a fost cea mai mare dezamagire din cariera sa de fotbalist.Asa cum chiar el spunea , “cand joci la un CM , poti spune ca intradevar ai fost fotbalist , iar daca nu ai jucat inseamna ca nu ai reusit in fotbal”.
Mereu s-au incercat comparatii dar nu ne prea este ingaduit sa asociem numelui Di Stefano vreun nume de jucator , poate cu doua – trei exceptii :Pele , Cruijff si Maradona si poate Eusebio.Restul “fotbalistilor” ii sunt inferiori cu mult si va trece multa cerneala pana cand se va naste un nou “Alfredo Di Stefano”.
O cariera impresionanta data si de cele 24 de trofee cu echipa castigate si de cele 9 premii individuale castigate.
A fost campionul Argentinei in 2 randuri , iar in Columbia de 4 ori , pentru ca in Spania sa fie campion de nu mai putin de 8 ori.
A mai cucerit o data Cupa Spaniei , o Cupa Intercontinentala , Copa America cu antionala Argentinei in 1947 , de doua ori Cupa Latina , precum si 5 Cupe ale Europei (UCL) , fapt ce a permis Realului sa pastreze trofeul.
Trofeele individuale sunt in mare parte de golgeter , in Argentina in 1947 in Columbia de 2 ori in 1951 si 1952 si de 5 ori golgeter al Spaniei ( 1964 , 1956 , 1957, 1958 , 1959 ).
A mai primit deasemenea premiul pentru cel mai bun jucator din Europa in doua randuri 1957 si 1959.
Di Stefano este in prezent pe locul 3 in topul celor mai prolifici atacanti ai campionatului spaniol din toate timpurile .Primul este legendarul Hugo Sanchez iar al doilea Telmo Zarra dar Di Stefano conduce in topul celor mai buni marcatori ai lui Real din toate timpurile cu 216 goluri in 281 de meciuri pentru Real.
In 2004 a fost pus de Pele in topul celor mai buni 100 de fotbalisti din toate timpurile multi spunand despre Di Stefano ca este mai bun decat Pele si Maradona.
Di Stefano declara despre Maradona ca “”La tehnică individuală, îmi este mult superior pentru ceea ce poate face cu mingea; capacitatea mea de a acoperi întreg terenul şi adaptabilitatea mea sunt calităţile pe care el încă nu le are, deşi cu un antrenament potrivit, ar putea cu uşurinţă să mă întreacă.” .
Deasemenea in prezent , presedinte onorific la Real , Di Stefano a fost declarat de suporteri , care au votat pe site-ul clubului , ca fiind cel mai bun jucator din istoria acestui club.El a fost urmat in clasament de Zinedine Zidane si de Raul Gonzalez.
Doi titani ai fotbalului , doi zei aparuti din neant pentru a marcat o lunga perioada de glorie a unui club caruia i-au jurat iubire vesnica.Dumnezeu sa te odihneasca in pace Santiago Bernabeu iar tie Alfredo Di Stefano cat mai multe aniversari .
Este o parere personala dar Di Stefano a fost cel mai bun jucator din lume.
Mi-e dor de spectacol.Intoarceti-va inapoi titani ai fotbalului , sau cel putin mai nasteti-va o data …

Titani ai fotbalului - blog.mysport.ro

Olanda a dat mereu jucatori de talie mondiala , dar cei doi care ii voi prezenta sunt cu o clasa peste restul , doi jucatori care au facut istorie atat in Olanda cat si in Italia.Episodul VI ii prezinta pe Ruud Gullit si Marco Van Basten .
Dar sa incepem cu fenomenalul Ruud Gullit, un jucator polivalent in adevaratul sens al cuvantului datorita faptului ca putea juca pe orice pozitie de la fundas pana la atacant , dar cu toate acestea acest lucru nu l-a impiedicat sa fie un jucator legendar pentru olandezi dar si pentru echipele la care a jucat .
A inceput fotbalul la HFC Haarlem de unde a fost transferat la academia lui Feyenoord .A jucat 3 sezoane aici dupa care a plecat la PSV unde a jucat 2 sezoane inainte ca Silvio Berlusconi sa il cumpere pentru a forma acea tripleta de aur a Milanului , tripleta careia i-a cazut victima si Steaua .
Dupa 6 sezoane petrecute la Milan a plecat la Sampdoria la care a jucat un sezon pentru ca apoi sa se intoarca la Milan jucand si aici un sezon si apoi facand din nou rocada la Sampdoria.Ultimii ani ca fotbalist i-a petrecut la Chelsea in Anglia , Chelsea o echipa pe atunci de mijlocul clasamentului.
O cariera impresionanta , care i-a adus multe realizari in plan professional , realizari atat cu echipa cat si realizari individuale :
Eerste Divisie cu Haarlem in 1981 , KNVB Cup cu Feyenoord in 1984 , Eredivisie in 1984 tot cu Feyenoord , Eredivisie in 1986 ,1987 cu PSV Eindhoven , dupa care au urmat trofeele din Italia .
A cucerit de 3 ori titlul in Italia cu AC Milan in 1988 , 1992 , 1993 , Supercupa Italiei in 1988 , 1992 si 1994 cu diavolii milanezi , Cupa Italiei in 1994 cu Sampdoria , cu aceeasi echipa cucerind si Cupa Lotto in 1993.In 1989 a reusit sa cucereasca cea mai importanta competitie intercluburi din Europa , Uefa Champions League dupa acea finala cu Steaua incheiata cu acel halucinant 4-0 , iar doi ani la rand a cucerit Supercupa Europei 1989 si 1990 la fel ca , Cupa Intercontinentala in aceeasi ani , toate aceste trofee cucerite cu AC Milan.
Ultimul trofeu este cucerit in Anglia ca antrenor-jucator , anume Cupa F.A cu Chelsea.
Dar premiile individuale le depasesc pe cele cu echipa , Gullit fiind jucatorul care a avut mereu priza la premii , iar multi nu s-au ferit sa declare ca s-a nascut intr-o zodie norocoasa.
In 1981 a fost declarat cel mai bun jucator din liga a doua olandeza , iar in 1984 a primit acelasi premiu dar in prima liga fiind totodata si golgeterul Cupei Olandei cu 9 goluri.In 1986 a primit din nou premiul pentru cel mai bun jucator olandez , dar si gheata de argint a Olandei pentru cele 24 de goluri marcate.
1987 a debutat cum nu se putea mai bine , fiind declarat de France Football cel mai bun jucator din Europa , primind acelasi premiu de la FIFA si de la oamenii de sport din Olanda.
In 1988 a primit Onze d`silver , premiu acordat dupa voturile date de antrenorii din Europa , locul doi la premiul pentru fotbalistul anului in lume , locul 3 in topul celor mai buni jucatori din lume acordat de IFFHS , a primit gheata de bronz pentru cele 5 goluri de la CE .
In 1989 a primit din nou Onze d`silver , premiul pentru cel mai bun jucator din lume acordat de FIFA , Locul doi in clasamentul celor mai buni jucatori din lume clasament UEFA si locul 3 in acelasi clasament dar facut de IFFHS.A fost selectionat in Dream Teamul CE din 1988 si 1992.
In 1993 a luat premiul 3 in World Soccer Magazine World Fotballer of the Year. In 1996 a primit premiul pentru cel mai bun jucator al lui Chelsea , precum si locul doi in topul celor mai buni fotbalisti din Anglia.
Iar in 2004 a fost inclus in Top100 cu cei mai buni fotbalisti ai tuturor timpurilor.
Dar poate cel mai important trofeu castigat este CE din 1988 cu nationala Olandei iar Harry Harris a publicat o carte cu un titlu sugestiv : Ruud Gullit :Portrait of a Genius .
Portertul unui geniu , un zeu pe teren si un domn in afara lui au facut din Gullit un star adevarat caruia faima nu i-a intunecat gandirea.Video cu Ruud Gullit.
Tehnica , viteza , sutul puternic , gandirea jocului si mai presus de toate un talent extraordinar au facut din Gullit unul dintre titanii fotbalului mondial.
Dar ramane o intrebare , ce se intampla cu el daca nu se nastea in Olanda si se nastea in tara sa natala , Surinam.Mai avea acelasi success?Doar Dumnezeu stie dar acum merita sa ne gandim ce frumos este fotbalul si cum a putut un singur jucator sa-l faca si mai frumos.
Un jucator iubit de fanii diavolilor milanezi pentru daruirea de care dadea dovada in meciuri dar si pentru golurile sale spectaculoase.
Colegul lui Gullit , Van Basten este cunoscut publicului mai ales datorita golului sau superb marcat din acel unghi imposibil.
Vam Basten un jucator crescut la scoala de fotbal a lui Ajax a jucat in cariera sad oar la doua formatii , Ajax si AC Milan , cu ambele reusind performante impresionante.
La Ajax si-a aratat calitatile care l-au facut un titan al fotbalului mondial , o tehnica impresionanta si un sut puternic care a facut multe pagube portilor adverse.A debutat la Ajax in victoria cu NEC inlocuindu-l pe idolul sau Johan Cruijff , reusind sa inscrie chiar de la debut.
Apoi a functionat fara incetare 10 ani, cu aceeasi figura usor detasata de student exceptional la drept. Lumea s-a oprit brusc si a remarcat usor incantata, usor ingrozita, ca Marco nu poate fi oprit, ca Marco nu poate fi blocat, ca Marco e pur si simplu cel mai mare atacant al acelor vremuri. Cultul a izbucnit delirant in ziua de 25 iunie 1988 la München. Olanda-URSS, finala Campionatului European a fost practic anihilata in minutul 54. Meciul ar fi trebuit rejucat. Inregistrarile au demonstrat fara dubiu o tulburare grava de camp magnetic, in urma careia, vreme de cateva secunde, constantele fizice terestre au fost suspendate.
Era 1-0 pentru Olanda si Arnold Muhren a centrat lung peste apararea sovietica in zona moarta din preajma fanionului de corner. Marco van Basten se afla acolo si era de asteptat o preluare, urmata de o pasa sau o noua centrare. Cei 72.000 de oameni din tribuna si zecile de milioane care se uitau la televizor nu terminasera inca acest gand, cand Marco van Basten a lovit din volé.
La reluare s-a putut vedea spasmul necontrolat al marelui portar rus Rinat Dasaev. Se mai vad cateva figuri de aparatori sovietici si inaintasi olandezi.
Unii dezamagiti, altii amuzati. Voleul lui van Basten a plecat ca un proiectil spre Bagdad, a planat o secunda la o inaltime ridicola si s-a infipt apoi in vinclu.Vezi aici golul marcat de Van Basten in finala CE din 1988(golul al doilea).
Asa a aparut cultul.Putin cam tarziu, dupa gustul lui Johann Cruijff, care vestise lumea inca din 1982 ca s-a nascut “al doilea Cruijff”. Dar Johann Cruijff a fost mereu un geniu incomod si rece. Zicerile sale oraculare n-au fost nicicand bine primite.
Cand profetia s-a adeverit, prea putini au mai laudat profetul. Urgenta era cu totul alta. Van Basten trebuia adjudecat. Marile cluburi nu o puteau face decat cu bani. Adversarii, numai prin violenta.
Asa au aparut ultima clipa de maretie si pierzania lui Marco van Basten. Pironit in fata televizorului, Silvio Berlusconi a murmurat: “Gasiti-l pe acest om si aduceti-l!”. Van Basten a venit la A.C. Milan, unde a fost fericit si a jucat cel mai frumos fotbal de atac post-Cruijff.
Sentinta a fost pronuntata de adversari, la 26 mai 1993. Olympique Marseille a castigat, la München, finala Ligii Campionilor contra lui A.C Milan, dar in minutul 86 Basile Boli a adjudecat cazul van Basten. Un atac oribil din spate a zdrobit glezna olandezului, care a petrecut urmatorii doi ani pe mai toate mesele de operatie ale Europei.
Zadarnic. Sfarsitul fusese dictat la München, acolo unde se nascuse si cultul
Un palmares impresionant : Cupa uefa in 1987 , 3 Eredivisie (Campionatul Olandei) , precum si 3 cupe ale Olandei toate cu Ajax , la care s-au adaugat Uefa Champions League de doua ori , Supercupa Europei , Cupa intercontinentala ambele deassemenea de doua ori , 3 cupe ale Italiei si de 4 ori Campionatul in Serie A (Italia) , dar la fel ca Gullit cea mai mare performanta ramane castigarea CE din 1988 alaturi de nationala Olandei.
Dar la fel ca la Gullit , performantele si premiile individuale le intrec pe cele cu echipa:
A castigat de 4 ori titlul de golgeter al Olandei cu 28 , 22 , 37 si respetiv 31 de goluri pe stagiune.A castigat de asemenea Onze d`agent de doua ori si Onze d`or deasemenea de doua ori.
A primit gheata de aur pentru cele 37 de goluri marcate si ocupand o data locul doi cu 28 de goluri.A fost declarat in 1985 cel mai bun jucator din Olanda.
In 1988 a castigat de premiul pentru cel mai bun jucator din lume , alaturi de premiul pentru cel mai bun jucator European , premiu oferit de France Football.Deasemenea a castigat premiul pentru jucatorul turneului si titlul de golgeter al campionatului European.
In 1989 a primit de la UEFA premiul pentru jucatorul anului , de la Frane Football a primit premiul pentru cel mai bun jucator European iar in Italia a luat locul doi in topul golgeterilor cu 19 de goluri.Deasemenea a castigat titlul de golgeter al Uefa Champions League cu 10 goluri.
A primit 2 premii de jucatorul anului oferite de IFFHS in 1988 si 1989 iar in 1990 de la FIFA a primit premiul pentru cel mai bun jucator din lume.
In 1992 FIFA i-a acordat si ea distinctia de jucatorul anului , acelasi premiu primindu-l si de la UEFA , iar de la France Football a primit premiul de cel mai bun jucator European , in acelasi an castigand si titlul de golgeter in Italia cu 25 de goluri.
In 1993 a luat locul 3 in topul golgeterilor Uefa Champions League iar in 2004 a fost inclus in top 100 al celor mai buni jucatori ai tuturor timpurilor.Video dedicat marelui jucator Van Basten.
Un atacant complet , noul Cruijff , un atacant care a demonstrate ca fotbalul cu zambetul pe buze era valabil si atunci si acum doar ca acum nimeni nu se mai distreaza ci joaca doar pentru bani , pentru ca fotbalul a devenit o afacere.Cand si-a luat adio de la San Siro tot stadionul l-a aplaudat iar seriosul Capello a izbucnit in lacrimi , pentru ca fotbalul pierdea o stea.Video cu ultimul salut al lui Van Basten pe San Siro.
Gullit are jucate in toata cariera 540 de meciuri perforand portile adverse de 216 de ori iar Van Basten a disputat 367 de meciuri marcand 274 de goluri iar cuplul de vis Van Basten Gullit au impreuna : 907 meciuri si 490 de goluri marcate , iar ca o alta curiozitate cei doi au impreuna 42 de trofee la echipele la care au jucat , un numar impresionant de trofee Gullit 20 iar Van Basten 22.
Doi titani ai fotbalului mondial , doi zei care au adus fericire pe dreptunghiul verde , doi titani ai care au dezvoltat fotbalul spectacol care acum lipseste cu desavarsire.Lumea a pierdut doi titani , doi zei care au facut din fotbal cel mai frumos cadou pe care-l poate da viata.
http://cretudenis.wordpress.com — Tot ce inseamna fotbal — blog de analiza sportiva
Mi-e dor de spectacol.Intoarceti-va inapoi titani ai fotbalului , sau cel putin mai nasteti-va o data …