Forum Oficial al UTA Arad

Full Version: Sportul aradean
You're currently viewing a stripped down version of our content. View the full version with proper formatting.
Pages: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26
CS Astra are patru luptatori la „mondiale”

[Image: lupte-6-600x292.jpg]

Săptămâna viitoare, la Bucureşti va avea loc Campionatul Mondial de lupte (greco-romane şi libere), rezervat juniorilor. Spre marea bucurie a noastră, Aradul va avea patru reprezentanţi la această competiţie, după ce au câştigat selecţia de la Piteşti, ultimul examen înaintea „mondialului”.

Robert Andreca (55 kg.), Florin Mocanu (66 kg.), Alexandru Ianţoc (74 kg.) şi Dorin Pârvan (96 kg.) vor încerca să facă istorie pentru CS Astra Arad, obţinând prima medalie europeană de la înfiinţarea secţiei de lupte greco-romane. Ar fi o răsplată şi pentru patronul SC Astra Vagoane Călători, Valer Blidar, omul fără de care aceste performanţe nu ar fi fost posibile.

„Va fi o competiţie extraordinară, doar e un Campionat Mondial. Este foarte important faptul că la această competiţie CS Astra Arad dă jumătate din lotul naţional, adică patru sportivi. Este un lucru nemaipomenit, neîntâlnit în sportul din oraşul nostru. Dacă obţinem o medalie, cât mai strălucitoare, atunci putem spune că munca noastră a fost încununată de succes” – ne-a declarat Spiridon Stanciu, antrenorul coordonator de la CS Astra Arad.

Sursa: aradon.ro
Aradul revine în baschetul masculin: va avea din toamnă echipă de Divizia B!

Veste excelentă pentru iubitorii baschetului masculin arădean. Oraşul nostru va fi reprezentat din toamnă în Divizia B, iar iniţiatorul proiectului este fostul baschetbalist arădean Alexandru Pteancu, susţinut şi ajutat îndeaproape de alte două nume importante, Adrian Budurean şi Emerich Davidhazy. Cei doi vor conduce primele antrenamente şi nu este exclus să îi vedem în viitorul apropiat pe banca tehnică a echipei. Prima întâlnire va avea loc în seara zilei de joi, la Sala Decebal, când vom afla şi componenţa dar şi alte noutăţi despre noua formaţie a Aradului, care promite să renască spiritul fostei duble campioane a României, West Petrom.

http://sportarad.ro/baschet/aradul-revin...divizia-b/

Iata si o veste buna, Aradul a avut si are nevoie de o echipa de baschet masculin !
http://www.youtube.com/watch?v=4lK_DAk4jA0 -
Dupa mai bine de 10 ani O Aradeanca - Diana Capota; este cooptata in Lotul National al Romaniei la Inot. La Campionatul National de juniori de la Bucuresti au participat 400 de sportivi de la 41 de cluburi din tara; Diana reusind sa intreaca sportive de la cluburi mult mai puternice adjudecandusi 2 Titluri de Campioana a Romaniei!
Rasplata = pt a nu stiu cata oara, 0 premieri iar la competitii se merge pe banii parintilor si totusi se poate!
p.s. Diana inoata 7 - 8 mii de metri zilnic singura zi din saptamana fara antrenament fiind Duminica, asta asa ca o comparatie cu indolenta altor sportivi de la noi.
Bravo! Felicitari campioanei, colegilor si antrenorilor ei care muncesc cu totii, sunt sigur, la fel de mult si de serios!
West Olympia Pheonix Baschet Club
“Este un rezultat pentru Arad, un Arad pe care îl aşteptăm alături de noi”

De la dispariţia marii campioane West Petrom s-a tot vehiculat, an de an, că la Arad baschetul masculin va renaşte. Până la urmă 2011 a fost anul de graţie în care am înregistrat revenirea oraşului nostru pe harta sportului cu mingea la coş, la nivel de băieţi. Şi nu doar o simplă revenire, ci chiar cu victorie, obţinută azi la Oradea de noul nume al sportului arădean: West Olympia Pheonix. “Înainte de orice vreau să mulţumesc jucătorilor pentru încrederea pe care ne-au acordat-o încă de la începutul acestui proiect. Mulţumiri celor ce ne-au sprijinit şi celor de la UAV. Mulţi au fost circumspecţi, dar iată că după 6 ani am adus o victorie pentru Aradul baschetbalistic la nivel de băieţi. Am văzut că cei de la Oradea au spus că le-au lipsit unii jucători, dar şi noi am avut azi 2 absenţe importante, Băbuţ şi Ifrim. Plus că Balmuş a primit actele de la Federaţie la scara autocarului, înainte de plecare. Nu are rost să intrăm în polemici însă, este o victorie şi trebuie tratată ca atare. Este un rezultat pentru Arad, un Arad pe care îl aşteptăm alături de noi”, a spus Alexandru Pteancu, conducător şi membru fondator al clubului West Olympia Pheonix.
sportarad
http://sportarad.ro/cluburi-polivalente/...nationali/
Aradul are o noua Echipa Campioana Nationala la Inot -au participat 46 de cluburi din tara, mai jos puteti viziona proba - L.P.S. Arad in plan indepartat pe culoarul 7.
http://www.youtube.com/watch?v=HmdsFIP2R3s
Felicitari micilor inotatori aradeni. Au castigat cu un avans mare.
http://sportarad.ro/alte-sporturi/farcut...-national/

la doar cateva sutimi de un nou record national al Romaniei!

Finala - http://www.youtube.com/watch?v=nQgL5w8ny...ure=relmfu
Pages: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26
Reference URL's